Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 950/2019

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 11.04.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la Nivelul Regiunii Craiova şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a solicitat suspendarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută de art. 25, alin. (2), lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, înregistrată la Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Craiova sub nr. x/11.01.2b17, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare formulată împotriva Deciziei nr. x/07.03.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulată de către A., împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJCM - 69/11.01.2017 şi a deciziei de angajare a răspunderii solidare menţionată, ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Craiova.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 291 din 15 mai 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Craiova şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

S-a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 14.623 RON achitată cu recipisa de consemnare nr. x din 10.05.2017 emisă de B..

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 din C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, şi, în principal, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare în fond Tribunalului Dolj, iar în subsidiar, respingerea cererii de suspendare.

A susţinut recurenta - reclamantă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei de ordine publică a Tribunalului Dolj, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Invocând dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 s-a arătat că Aşadar actul administrativ dedus judecăţii are ca obiect atragerea răspunderii nereferindu-se la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, astfel că potrivit criteriului autorităţii emitente, competenţa aparţine în primă instanţă tribunalului.

Totodată, s-a apreciat că Sentinţa nr. 291/15.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 278 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedura Fiscală raportat la dispoziţiile art. 15 şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2005, faţă de starea de fapt reliefată de probe, instanţa de fond apreciind greşit în raport de dispoziţiile art. 2, alin. (1), lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, că nu există caz bine justificat şi că nu există riscul producerii unei pagube iminente în patrimoniul subsemnatului, caz de casare prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A arătat reclamanta recurentă că necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută şi în plan european, prin Recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă şi României.

S-a susţinut că, în condiţiile în care, decizia de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzuta de art. 25, alin. (2), lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală a fost emisă înainte de soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este evident că aparenţa de nelegalitate a actului administrativ-fiscal a cărui executare am solicitat a fi suspendată este în favoarea reclamantei, debitul fiscal menţionat în actul administrativ fiind datorat în realitate de contribuabilul SC C. SRL.

De asemenea, a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului SC C. SRL nr. 14/11.01.2017, publicat în BPI nr. 1069/18.01.2017, depus de administratorul judiciar în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, în care nu au fost identificate fapte care să atragă răspunderea asociaţilor/administratorului în baza art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Cu privire la paguba iminentă, s-a arătat că instanţa de fond nu a făcut analiza acesteia, reţinând doar ca nu a făcut dovada ca punerea în executare a actului administrative determină disfuncţii importante în activitatea mea.

Insă, a precizat recurenta că executarea imediată a creanţei în cuantum de 1.122.190 RON ar putea crea un prejudiciu greu reparabil în viitor, sub aspectul restituirii majorărilor aferente plăţii obligaţiilor prin premisă nedatorate, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile favorabile organului fiscal prevăzute la art. 168, alin. (2) raportat la art. 174 şi art. 77 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din Titlul executoriu nr. x/20.03.2017 şi Somaţia nr. 963543/20.03.2017 emise de Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice - Serviciul Colectarea Executare Silită Persoane Fizice, împotriva subsemnatei a fost demarată executarea efectivă pentru recuperarea debitului, constatat prin decizia de angajare a răspunderii solidare a cărei suspendare am solicitat-o în prezenta cauză.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta - reclamantă a precizat că temeiul de drept al prezentei cereri de suspendare îl reprezintă dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi nu ale art. 14 din aceeaşi lege.

3. Apărările intimatei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul, întemeiat pe pct. 3 şi 8 al art. 488 din C. proc. civ., este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a solicitat suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/11.01.2017, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare formulată împotriva Deciziei nr. x/07.03.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Prin Decizia nr. DJCM69/11.01.2017 organele de executare silita din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii Constituita la Nivelul Regiunii Craiova au dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei pentru denaturarea rezultatelor financiare ale societăţii şi urmărirea obţinerii unor avantaje rezultate din nedeclararea şi neachitarea obligaţiilor fiscale, fapta care se încadrează în prevederile art. 25 alin. (2), lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, care statuează ca, răspund solidar cu debitorul, administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credinţa au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenta a obligaţiilor fiscale.

Recurenta - reclamantă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., solicitând în principal, casarea în totalitate a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului cererii de suspendare tribunalului.

Or, potrivit dispoziţiilor legale invocate, pentru a putea fi primit acest motiv de recurs trebuie îndeplinite o serie de condiţii, una dintre acestea fiind invocarea necompetenţei "în condiţiile legii". Textul face trimitere evident la prevederile art. 130 şi 131 din C. proc. civ., care introduc o limită procesuală până la care poate fi invocată necompetenţa de ordine publică, respectiv primul termen de judecată cu părţile legal citate în faţa primei instanţe.

Faţă de aceste considerente, nefiind invocată necompetenţa primei instanţe în faţa acesteia, Înalta Curte, raportat la dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., cu trimitere la dispoziţiile art. 130 şi 131 din C. proc. civ., va respinge motivul de recurs, ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva soluţiei adoptate de prima instanţă asupra cererii de suspendare, analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa reţine următoarele:

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Este necesar ca îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ să fie constatată la o analiză - prima facie - fără a proceda la o analiză elaborată a tuturor motivelor care sunt invocate în ceea ce priveşte nelegalitatea pe fond a actului administrativ atacat; pentru că, într-o astfel de situaţie există riscul ca instanţa să fie pusă în situaţia de a se antepronunţa cu privire la legalitatea actului administrativ.

Reclamanta a invocat ca împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, critici de nelegalitate care, în concret, se referă la - emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare anterior soluţionării definitive a acţiunii în anulare, ceea ce ar pune sub semnul întrebării cuantumul debitului fiscal, precum şi la concluziile raportului asupra cauzelor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului SC C. - iar verificarea acestora ar obliga instanţa la o analiză profundă şi amănunţită a interpretărilor date de autoritatea emitentă şi a argumentelor invocate de reclamantă, ceea ce ar fi de natură să atragă o prejudecare cu privire la legalitatea actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului şi să nu implice însăşi verificarea faptelor presupus culpabile care rezultă din raportul invocat.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel, sunt întemeiate argumentele primei instanţe în sensul că reclamanta nu a reuşit să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actele contestate.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate.

În ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente, legiuitorul, la art. 2 alin. (1) litera "ş" din Legea nr. 554/2004 a definit această noţiune ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil produs în dauna persoanei vătămate.

Reclamanta a susţinut că executarea actelor contestate e de natură să ducă la imposibilitatea recuperării majorărilor aferente sumei de 1122190 de RON, raportat la dispoziţiile art. 168, 174 şi art. 77 din Legea nr. 207/2015, omiţând însă a face dovada în concret a pagubei, limitându-se la argumente teoretice.

4.2. Soluţia instanţei de recurs

Pentru cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei nr. 291 din 15 mai 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2019.

GGC - OB