Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2019
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată disjunsă prin încheierea din 20 iunie 2018 pronunţată în dosarul x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. au chemat în judecată pârâţii CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - chemat în garanţie, cu citarea obligatorie şi a CONSILIULUI PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată în cauză, să se dispună: obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata sporului de 50 %, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 23 mai 2014 şi până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate la capătul unu din prezenta cerere, actualizate, indexate şi majorate cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la efectuarea cuvenitelor menţiuni, conform cerinţelor de mai sus; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu şi obligarea Ministerului Finanţelor Publice, să includă în buget sumele necesare plăţii drepturilor salariale şi să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României, fondurile necesare achitării drepturilor băneşti solicitate.
Acţiunea astfel disjunsă a format obiectul unui nou dosar cu nr. x/2018 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.
Legal citată, la data de 18 ianuarie 2018 pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a invocat mai multe excepţii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
La data de 02 aprilie 2018, Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie.
La termenul din data de 12 septembrie 2018, instanţa a pus în discuţie cu prioritate şi a rămas în pronunţare cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu iar, prin sentinţa nr. 6433 din 12 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale.
A declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., în favoarea Tribunalului Caraş Severin.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au domiciliul pe raza judeţului Caraş - Severin şi sunt salariaţi ai Camerei de Conturi Caraş - Severin, că, în raport de natura litigiului dedus judecăţii, în determinarea instanţei competente teritorial, sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, că în speţă nu se poate vorbi de coparticipare procesuală activă întrucât în cauză nu este vorba despre aceleaşi drepturi solicitate de reclamanţi, fiecare dintre aceştia raportându-se la drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.
Astfel învestit, Tribunalul Caraş Severin, secţia I Civilă Complet Specializat - Conflicte de Muncă şi de Asigurări Sociale, prin sentinţa nr. 158 din 8 februarie 2019, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta chemată în garanţie Curtea de Conturi.
A declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
A suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În pronunţarea acestei hotărâri cea de-a doua instanţă a reţinut că în speţă este incident art. 59 C. proc. civ. care reglementează coparticiparea procesuală facultativă, context în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii care recunosc competenţa de soluţionare a cauzei după criteriile de la alin. (1) al aceluiaşi articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanţii aflaţi în coparticipare procesuală facultativă.
Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Caraş Severin este instanţa competentă teritorial în soluţionarea pricinii pentru motivele ce se vor arăta.
Potrivit art. 59 C. proc. civ. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.
Conform art. 100 alin. (1) C. proc. civ., dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte.
În materia conflictelor de muncă instanţa competentă teritorial este reglementată de norme cu caracter imperativ.
Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru fiecare dintre reclamanţi.
Cererea fiecărui reclamant împotriva pârâţilor este una principală, dat fiind faptul că fiecare reclamant urmăreşte valorificarea unui drept propriu împotriva aceloraşi pârâţi, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare, astfel că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele art. 59 C. proc. civ. care reglementează coparticiparea procesuală activă.
În temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Reglementările din materia conflictelor de muncă la care s-a făcut trimitere sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul normei fiind acela de a asigura acestuia accesul la o instanţă aflată în proximitatea domiciliului, sau după caz, a locului său de muncă.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Caraş Severin, instanţa în circumscripţia căreia îşi au locul de muncă reclamanţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin - sectia I Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2019.