Asupra apelului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, în baza art. 337 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
În conformitate cu art. 67 alin. (1) din C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art. 65 din C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe durata pedepsei închisorii.
În baza art. 335 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 39 din C. pen. s-a dispus că inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare.
În conformitate cu art. 45 raportat la art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art. 45 raportat la art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen., pe durata pedepsei închisorii.
În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat executarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 din C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 92 alin. (3) cu referire la art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, după cum urmează:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., inculpatului i s-a impus să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Covasna sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, la o instituţie stabilită de Serviciul de Probaţiune Covasna.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 137 din 24 septembrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, printre altele, a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, cu privire la inculpatul A., rejudecând:
A înlăturat dispoziţia de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau constatarea ca executată a pedepsei stabilite, iar în baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., a dispus ca executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) din C. pen. începe de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Împotriva Deciziei penale nr. 137 din 24 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018, a formulat contestaţie în anulare condamnatul A., cauza fiind înregistrată sub nr. x/2018.
În motivarea contestaţiei în anulare, s-a susţinut, în esenţă, nelegala compunere a Completului de 5 judecători care a soluţionat cauza în apel, în raport cu Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. Nr. 1021/29.11.2018, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin modul de desemnare a unui membru al acestei formaţiuni judiciare, invocându-se cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Prin Încheierea nr. 46 din 25 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a admis în principiu contestaţia în anulare, constatând că sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., sens în care a făcut trimitere şi la cele statuate de Curtea Constituţională, prin decizia invocată în susţinerea căii extraordinare de atac.
Prin Decizia penală nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, a respins contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 137 din 24 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă, în majoritate, a reţinut că prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. Nr. 1021/29.11.2018, s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, şi s-a decis ca instanţa supremă să procedeze de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018, reţinându-se în cuprinsul paragrafului 198 că, întrucât "sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet", iar hotărârile instanţei de contencios constituţional "produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, (...) prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare".
În raport cu cele statuate de Curtea Constituţională s-a constatat că prin Hotărârile nr. 61 din 19 octombrie 2017 şi nr. 68 din 22 noiembrie 2017 ale Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi s-a stabilit că preşedintele instanţei, vicepreşedinţii şi preşedinţii secţiilor sunt excluşi de la tragerea la sorţii a membrilor Completurilor de 5 judecătorii aferente anului 2018, precum şi că unul dintre vicepreşedinţi şi preşedintele secţiei penale asigură conducerea celor două completuri aprobate să funcţioneze în materie penală, în timp ce ceilalţi patru membri ai fiecărui complet (titulari şi supleanţi) au fost desemnaţi în mod aleatoriu, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi, de către preşedintele instanţei, conform procesului-verbal din data de 30 octombrie 2017.
La acel moment, art. 32 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevedea că:
(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aprobă numărul şi compunerea completelor de 5 judecători, la propunerea preşedintelui secţiei penale. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(5) Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când acesta face parte din complet, potrivit alin. (4), de preşedintele secţiei penale sau de decanul de vârstă, după caz.
Decizia nr. 137 din 24 septembrie 2018 a Înaltei Curţi - Completul de 5 judecători, care a format obiectul contestaţiei în anulare, a fost pronunţată de un complet prezidat de preşedintele secţiei penale de la acea dată, ceilalţi patru membri care au asigurat compunerea acestuia fiind desemnaţi prin tragerea la sorţi din data de 30 octombrie 2017.
În aceste condiţii, s-a considerat că promovarea prezentei contestaţii în anulare poate genera rejudecarea acţiunii penale numai dacă se ajunge la concluzia că instanţa de control judiciar care s-a pronunţat în apel a încălcat dreptul la un proces echitabil.
Având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a analizat temeinicia contestaţiei în anulare prin prisma tuturor prevederilor legislative incidente în materie, inclusiv cu luarea în considerare a reglementărilor internaţionale ratificate de România, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO, cauza Tsanova-Gecheva vs. Bulgaria şi cauza Fruni vs. Slovacia), pe lângă aspectele statuate de instanţa de contencios constituţional la care s-a făcut anterior referire.
Astfel, a constatat că de la principiul securităţii raporturilor juridice se poate deroga doar din motive esenţiale şi imperioase care sunt de natură a afecta grav caracterul echitabil al procedurii precedente, în una din componentele sale, întrucât numai existenţa unui asemenea viciu major sau fundamental ce nu poate fi înlăturat în alt mod, justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti trecute în autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 4 parag. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi jurisprudenţei aferente.
Incidenţa unui defect fundamental se stabileşte, în concret, de la caz la caz, în raport cu natura şi semnificaţia problemei juridice invocate, care poate viza atât aspecte de drept substanţial cât şi de drept formal, în măsura în care au afectat soluţia pronunţată.
Evaluând principiile decurgând din această jurisprudenţă şi legislaţie, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, cu majoritate, a constatat că în ipoteza unei erori în repartizarea aleatorie a magistraţilor cauzei trebuie evaluată respectarea principiilor independenţei şi imparţialităţii completului, fiecărui membru în parte, în cadrul activităţii de judecată, orice viciu constatat subminând şi principiul securităţii raporturilor juridice şi impunând rejudecarea acţiunii penale.
Analizând particularităţile cauzei, prin raportare la principiul securităţii juridice, în general la suma exigenţelor şi garanţiilor ce rezultă din art. 6 parag. 1 din Convenţia şi art. 4 din Protocolul nr. 7, Înalta Curte - Completul de 5 judecători a apreciat că nu a existat niciun viciu fundamental în procedura anterioară, de natură să afecteze hotărârea definitivă pronunţată şi să justifice redeschiderea procesului penal şi rejudecarea acţiunii penale, să creeze calitatea de victimă pentru petent în considerarea textelor invocate.
Pe durata soluţionării apelului, contestatorul A. nu a invocat vreun viciu de legalitate a compunerii completului de judecată, nu a evocat încălcări ale imparţialităţii obiective ori subiective în ceea ce-l priveşte pe preşedintele completului, în considerarea eventuală a modului său de desemnare în complet ori a oricăror alte incidente, evaluări, activităţi, deşi avea această posibilitatea reală să o invoce.
Preşedintele de secţie a fost numit din rândul judecătorilor instanţei supreme, prezenta garanţii de independenţă şi imparţialitate în activitatea de judecată pe care o continua, iar funcţia de conducere deţinută îi conferea, în cadrul secţiei, suplimentar prerogative de natură exclusiv administrativă.
Totodată, soluţia dispusă în apel, prin Decizia nr. 137 de 24 septembrie 2018, a fost rezultatul deliberării şi acordului unanim al tuturor celor cinci membri ai completului asupra aspectelor supuse dezbaterii, contestatorul neinvocând, în calea extraordinară de atac, o viciere a acestui acord, ca efect al participării în complet a preşedintelui secţiei penale. De altfel, o astfel de interpretare ar fi una lipsită de realism şi pertinenţă în condiţiile în care preşedintele Completul de 5 judecători a judecat şi continuă să judece în secţia penală, în complete colegiale de trei judecători ori în completele care judecă recursurile în interesul legii sau a celor care dezleagă chestiuni de drept, formaţiuni de judecată în care participă de drept. Ca urmare, însăşi legiuitorul a exclus de plano o astfel de manieră de evaluare a preşedintelui completului.
În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, cu majoritate, a constatat că magistraţii ce au alcătuit completul care a pronunţat decizia contestată sunt judecători de carieră, au judecat cauza cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale recunoscute în favoarea părţilor, dar şi cu respectarea obligaţiilor referitoare la incompatibilităţi şi asigurarea imparţialităţii, astfel încât soluţia atacată a fost pronunţată în conformitate cu legea aplicabilă şi în urma desfăşurării unei proceduri echitabile, aspecte ce exclud reluarea judecării căii ordinare de atac.
Împotriva Deciziei penale nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a formulat apel contestatorul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 14 ianuarie 2020.
Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibil şi va fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului liberului acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Raportând dispoziţiile legale incidente la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că a fost sesizat cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, hotărâre definitivă, prin care a fost soluţionată anterior contestaţia în anulare formulată de condamnat împotriva Deciziei penale nr. 137 din 24 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.
Potrivit art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. "sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă". Pentru ca o hotărâre pronunţată în calea de atac a contestaţiei în anulare să poată fi atacată cu apel, aceasta trebuie să fie pronunţată printr-o sentinţă, această situaţie fiind posibilă doar în ipoteza în care este invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen.
Or, Decizia penală nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, este definitivă.
Prin urmare, contestatorul condamnat a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de A., împotriva Deciziei penale nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de A., împotriva Deciziei penale nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2020.
GGC - NN