Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 5 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 119 din data de 4 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. d), şi) art. 428 rap. la art. 281 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 9 decembrie 2019 fost admisă în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 119 din data de 4 iulie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

II. În motivarea contestaţiei în anulare formulate contestatorul condamnat a susţinut, în esenţă, nelegala compunere a Completului de 5 judecători care a soluţionat cauza în apel, considerând că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, în ceea ce priveşte modul de desemnare al unuia dintre membrii acestui complet, mai concret a preşedintelui de complet, care nu a fost desemnat aleatoriu prin tragere la sorţi, ci numit direct pe cale administrativă, în virtutea funcţiei administrative de conducere pe care o exercita.

III. Examinând calea de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate în scris şi susţinute oral la dispoziţiile legale care guvernează contestaţia în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 98 din 22 februarie 2017 (astfel cum a fost îndreptată prin încheierile de îndreptare eroare din cameră de consiliu de la 06 martie 2017, 23 martie 2017 şi 27 martie 2017) pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, cu privire la contestatorul A. s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen. şi instigare la fals intelectual, faptă prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (2) din C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969 şi aplic. art. 5 C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a contopit pedepsele de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicate anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 şi 862 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 863 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile care îi revin, astfel:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, la datele fixate de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;

c) să comunice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei în caz de săvârşire de noi infracţiuni sau de nerespectare a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse de instanţă sau a neexecutării obligaţiilor civile.

Prin Decizia penală nr. 119 din 4 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, printre altele, a fost admis apelul declarat de A., desfiinţată în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, cu privire la acesta, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, în pedepsele componente de:

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., inculpatul A. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală apelată, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. din 1969, a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.

În temeiul art. 863 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Iaşi;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de săvârşire de noi infracţiuni sau de neîndeplinire cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse de instanţă sau a neexecutării obligaţiilor civile.

Totodată, s-a dispus reducerea cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul A. de la 20.000 RON la 2.000 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

IV. Prin încheierea din data de 9 decembrie 2019, Completul de 5 judecători P2-2019, în cameră de consiliu, examinând calea de atac cu care a fost învestit, prin raportare la motivele invocate în scris şi la dispoziţiile legale care guvernează contestaţia în anulare, a constatat că sunt îndeplinite, cumulativ, cele trei condiţii de admisibilitate prevăzute de lege, motiv pentru care a admis-o în principiu şi a fixat termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 12 februarie 2020.

Prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată, termenul a fost preschimbat pentru data de 10.02.2020, termen la care contestatorul condamnat A. a lipsit, deşi a fost legal citat, însă a fost reprezentat de apărătorul ales, precum şi de apărătorul desemnat din oficiu. Concluziile apărării, precum şi ale reprezentantului Ministerului Public, numai cu privire la fondul contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A., au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

V. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători P2-2019, examinând calea extraordinară de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate în scris şi la dispoziţiile legale care reglementează contestaţia în anulare, constată, în majoritate, că aceasta este fondată, urmând a fi admisă ca atare, pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

În motivele menţionate în scris, contestatorul condamnat, prin apărător ales, a susţinut, în esenţă, că s-au încălcat dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013, prin modalitatea de stabilire a completului de judecată ce a soluţionat cauza în apel, în concret, au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar patru membri ai Completului de 5 judecători, iar preşedintele completului nu a fost desemnat aleatoriu, prin tragere la sorţi, ci a fost numit să prezideze Completul de 5 judecători Penal 1 sau Penal 2, pe cale administrativă, în virtutea funcţiei de conducere exercitate (fie de vicepreşedinte al instanţei supreme, fie de preşedinte al secţiei penale).

S-a mai arătat că prin Decizia nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar patru din cei cinci membri ai Completurilor de 5 judecători.

S-a mai susţinut că această modalitate de desemnare a membrilor completului a fost nelegală, situaţie ce constituie un motiv de nulitate absolută asupra Deciziei penale nr. 119 din 2018, pronunţată în apel.

S-a conchis în sensul că, instanţa de contencios constituţional a statuat, ca principiu, că deciziile sale nu pot fi lipsite de efecte juridice şi trebuie aplicate potrivit principiului constituţional al comportamentului loial, făcând trimitere şi la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul general obligatoriu al deciziilor sale.

Verificând compunerea Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a soluţionat Dosarul nr. x/2018 având ca obiect apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii B., C. şi A., precum şi de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Paşcani împotriva Sentinţei penale nr. 89 din 22 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015, privind şi pe intimaţii inculpaţi D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., S.C. AA. S.A. Paşcani, BB., CC., DD., EE. şi FF., precum şi pe intimatele părţi civile Consiliul Local al Municipiului Paşcani şi Primăria Municipiului Paşcani, se constată că, urmare repartizării aleatorii a cauzei de la data înregistrării acesteia (02.02.2018), aceasta a revenit spre soluţionare Completului de 5 judecători Penal 2, care, potrivit Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 24/25.11.2016, era prezidat de doamna judecător GG., în calitatea deţinută la acel moment, de preşedinte al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La începutul anului 2017, cele 2 Completuri de 5 judecători în materie penală au fost compuse prin tragerea la sorţi a doar câte patru judecători, în timp ce preşedintele fiecăruia dintre cele 2 completuri a fost desemnat direct, fără tragere la sorţi. Astfel, domnul judecător HH., în virtutea exercitării funcţiei de conducere de vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost desemnat preşedinte al Completului de 5 judecători Penal 1, iar doamna judecător GG., în virtutea exercitării funcţiei de conducere de preşedinte a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca preşedinte a Completului de 5 judecători Penal 2.

Prin urmare, din compunerea Completului de 5 judecători Penal 2 care a fost învestit cu soluţionarea în apel a cauzei în care a fost cercetat şi trimis în judecată, printre alţii, şi inculpatul A., dosar în care s-a pronunţat decizia penală contestată prin prezenta cale extraordinară de atac, au făcut parte patru judecători care au fost desemnaţi aleatoriu, prin tragere la sorţi, în timp ce preşedintele completului nu a fost desemnat aleatoriu, prin tragere la sorţi, ci acesta a fost numit direct pe cale administrativă, ca urmare a exercitării funcţiei de conducere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători P2-2019, analizând pe fond motivele contestaţiei în anulare prin raportare la dispoziţiile legale incidente, reţine că, potrivit parag. 198 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 07.11.2018 (publicată în M. Of. nr. 1021/29.11.2018):

"Întrucât atât în materie penală, cât şi extrapenală, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută, a actelor îndeplinite de un astfel de complet, şi ţinând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare (...) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate".

În speţă, contestatorul condamnat A. şi-a întemeiat în drept contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen., prin urmare, se constată că este întemeiată calea extraordinară de atac promovată de acesta.

Fiind vorba de încălcarea unor norme juridice de ordine publică, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută, a actelor îndeplinite de un astfel de complet, motiv pentru care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 judecători P2-2019, în majoritate, în baza dispoziţiilor art. 432 C. proc. pen., va admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 119 din 4 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Va desfiinţa decizia penală contestată numai cu privire la contestatorul inculpat A.

Va dispune rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul A., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă UAT Municipiul Paşcani împotriva Sentinţei penale nr. 89 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi va fixa termen la 9 martie 2020, ora 9:00 Sala secţiei penale.

Va anula formele de executare dispuse cu privire la contestatorul inculpat A. în baza Deciziei penale nr. 119 din 4 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Va dispune citarea apelantului inculpat A. şi a părţii civile UAT Municipiul Paşcani la adresele indicate în dosar.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei în anulare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 119 din 4 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Desfiinţează decizia penală contestată numai cu privire la contestatorul inculpat A.

Dispune rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul A., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă UAT Municipiul Paşcani împotriva Sentinţei penale nr. 89 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi fixează termen la 9 martie 2020, ora 9:00 Sala secţiei penale.

Anulează formele de executare dispuse cu privire la contestatorul inculpat A. în baza Deciziei penale nr. 119 din 4 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Dispune citarea apelantului inculpat A. şi părţii civile UAT Municipiul Paşcani la adresele indicate în dosar.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei în anulare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2020.

Opinia separată,

În dezacord cu soluţia pronunţată în majoritate, considerăm că se impunea suspendarea cauzei în baza art. 2 alin. (2) şi art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele înregistrate sub nr. C-357/19 şi C-547/19, constatând că dezlegarea întrebărilor preliminare formulate este relevantă şi în prezenta cauză. Astfel, prin trimiterile preliminare respective se solicită interpretarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 19 alin. (1) din acelaşi tratat şi articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene în sensul de a se lămuri, în esenţă, dacă dreptul uniunii relevat de aceste norme se opune intervenţiei unei curţi constituţionale (organ care nu este, potrivit dreptului intern, instanţă de judecată) cu privire la modalitatea în care instanţa supremă a interpretat şi aplicat legislaţia infraconstituţională în activitatea de constituire a completurilor de judecată.

Astfel, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. "Instanţa poate suspenda judecata: (...) când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară".

De asemenea, consacrând aplicabilitatea generală a C. proc. civ., art. 2 alin. (2) din acest act normativ prevede că "(...) dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare".

De vreme ce Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. nu cuprinde dispoziţii derogatorii sub aspectul suspendării judecării unei cauze penale, în situaţia sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară, rezultă că normele de procedură civilă antereferite se aplică în mod corespunzător şi în materie penală.

Cazurile de suspendare a judecării unei cauze penale, reglementate de legea procesual penală, sunt circumscrise fie unor impedimente factuale, ce ţin exclusiv de situaţia medicală sau procesuală a unui inculpat ori de desfăşurarea procedurii de mediere (art. 367 alin. (1) şi (3) şi art. 368 C. proc. pen.), fie unor impedimente juridice, ce derivă din declanşarea unor mecanisme de unificare a practicii judiciare (art. 476 alin. (2) şi (4) C. proc. pen.).

Caracteristica tuturor acestor impedimente temporare la desfăşurarea procesului este aceea că prerogativa cenzurării şi valorificării lor aparţine exclusiv autorităţilor judiciare române.

Spre deosebire de aceste situaţii, ipoteza sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară constituie o chestiune prejudicială a cărei soluţionare transgresează limitele procesului penal şi nu este de competenţa organelor judiciare naţionale.

Astfel, soluţionarea acestei chestiuni implică întotdeauna, indiferent de ramura de drept în care se produce, intervenţia instanţei de contencios european, exclusiv competentă să se pronunţe asupra validităţii sau interpretării uniforme a dreptului uniunii. Tocmai de aceea, regulile aplicabile în ipoteza sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către instanţele naţionale sunt prevăzute de o lege specială - Legea nr. 340/2009 - care se completează cu reglementarea de drept comun, general aplicabilă, respectiv C. proc. civ. Aşadar, în lipsa unei prevederi exprese aplicabile în procesul penal în situaţia sesizării Curţii de Justiţie cu o trimitere preliminară a cărei soluţionare care ar putea avea înrâurire în cauza pendinte, considerăm aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., dispoziţii ce nu sunt contrare niciunei prevederi procesual penale. O diferenţă de tratament în cazul sesizării instanţei europene de o instanţă care judecă în materie penală nu poate fi justificată în mod rezonabil în contextul în care finalitatea unei astfel de proceduri este identică independent de natura procedurii interne aflate în derulare în faţa instanţei naţionale de trimitere.

Curtea de Justiţie a subliniat, în cauza C-106/77, Amministrazione delle Finanze dello Stato şi Simmenthal S.A., hotărârea din 09.03.1978, că "(...) faptul de a recunoaşte o anumită eficienţă juridică unor acte normative naţionale care încalcă domeniul în cadrul căruia Comunitatea îşi exercită atribuţia legislativă sau care sunt incompatibile într-un alt mod cu dispoziţiile de drept comunitar, ar echivala cu negarea, în această privinţă, a caracterului efectiv al angajamentelor asumate în mod necondiţionat şi irevocabil de către statele membre, în temeiul tratatului, şi ar pune astfel în discuţie înseşi fundamentele Comunităţii".

Imposibilitatea suspendării judecării în cazul în care este aplicabil dreptul Uniunii până la pronunţarea unei decizii preliminare prin care se interpretează normele comunitare pertinente ar reprezenta o negare a supremaţiei dreptului Uniunii şi o încălcare a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, vizând imperativul aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene reclamă, în speţă, evitarea pronunţării unei hotărâri aflată într-o posibilă contradicţie cu dreptul comunitar, astfel cum urmează să fie interpretat acesta de Curtea de Justiţie.

Mai mult, în măsura în care hotărârea instanţei naţionale ar contraveni dreptului comunitar, în interpretarea ulterioară a Curţii de Justiţie, şi s-ar cauza prejudicii persoanelor particulare, şi avem în vedere garanţia soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, devine aplicabil şi principiul răspunderii unui stat membru, care este "valabil în orice ipoteză de încălcare a dreptului comunitar şi oricare ar fi organul din statul membru a cărui acţiune sau omisiune a determinat încălcarea" (cauza C-224/01, Gerhard Kobler împotriva Republicii Osterreich, hotărârea din 30.09.2003).

În considerarea acestor argumente, în minoritate, apreciem că s-ar fi impus suspendarea judecăţii până la soluţionarea cauzelor înregistrate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sub nr. C-357/19 şi C-547/19.

GGC - NN

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj