Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 137 din data de 28 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibile, cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii luate şi extinse prin Sentinţa penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, formulate de contestatorii A., B. S.A., C. S.R.L., D. S.A., E. şi F.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că împotriva măsurilor asigurătorii luate în cursul judecăţii, C. proc. pen. reglementează o cale de atac, contestaţia, care se exercită în condiţiile art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen.: împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, respectiv instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
În acelaşi timp, prima instanţă a reţinut că au fost formulate contestaţii potrivit dispoziţiilor art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen., soluţionate prin Decizia nr. 73 din 07.02.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin decizia menţionată au fost respinse ca inadmisibile contestaţiile formulate de inculpaţii E., A. şi F. şi de părţile responsabile civilmente B. S.A, D. S.A. şi C. S.R.L. împotriva dispoziţiilor privind măsurile asigurătorii din cuprinsul Sentinţei penale nr. 267/F din 28 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016.
Totodată, se observă că textul art. 2501 C. proc. pen. prevede că se poate face contestaţie împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii.
În acest sens, Înalta Curte aminteşte că posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală, însă hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse numai căilor de atac determinate de lege.
Or, în cauză, măsurile asigurătorii au fost menţinute şi extinse prin Sentinţa penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
Înalta Curte reţine că împotriva Sentinţei penale nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală contestatorii persoane fizice şi juridice care reclamă că le-au fost vătămate prin măsurile asigurătorii menţinute şi extinse de către instanţa de fond drepturile legitime, au deschisă, conform art. 408 raportat la art. 409 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., calea de atac a apelului, în ceea ce priveşte dispoziţiile care le-au provocat această vătămare.
Astfel, se observă că din referatului întocmit de Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, rezultă că Sentinţa penală nr. 267/F/28.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost atacată cu apel de inculpaţii E., A. şi F. şi părţile responsabile civilmente S.C. D. S.A., S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L.
În aceste condiţii s-a reţinut că cererile formulate de contestatori referitoare la dispoziţiile privind măsurilor asigurătorii vizează sentinţa pronunţată de instanţa de fond, hotărâre ce este supusă căii de atac a apelului pe care, de altfel, contestatorii din prezenta cauză au şi exercitat-o.
Împotriva acestei sentinţe, părţile responsabile civilmente contestatoare S.C. D. S.A., S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L. au declarat recurs, solicitând admiterea recursurilor şi a cererilor de ridicare a măsurilor asigurătorii luate şi extinse prin Sentinţa penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
Examinând căile de atac formulate, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acestora, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători-P2-2019 constată că sunt inadmisibile şi vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Astfel, procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti vor fi supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că recurentele au solicitat ridicarea măsurilor asiguratorii luate şi extinse prin Sentinţa penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cererea adresată instanţei de fond fiind fundamentată pe dispoziţiile C. proc. civ. Sentinţa pronunţată de prima instanţă este definitivă. Calea de atac a recursului a fost promovată împotriva acestei sentinţe tot în baza C. proc. civ.
Recurentele au apreciat că este admisibilă calea de atac, întrucât latura civilă a procesului penal se soluţionează potrivit regulilor procesual civile, dispoziţiile art. 959 C. proc. civ., stabilind că în toate cazurile în care competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac este recursul, dispoziţiile art. 954 şi 957 aplicându-se în mod corespunzător.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal 2 2019, reţine că în materia măsurilor asiguratorii legiuitorul a instituit proceduri prin care persoanele vătămate în drepturile lor pot să -şi valorifice drepturile în justiţie, astfel cum a menţionat şi prima instanţă; sediul materiei fiind capitolul III, art. 249 - 256 C. proc. pen., dispoziţii care se completează cu art. 397 C. proc. pen., art. 408, art. 409 C. proc. pen.
Este adevărat că art. 2 din C. proc. civ. consacră, în privinţa C. proc. civ., caracterul de drept comun în materie civilă lato senso, însă aceste reguli sunt aplicabile ori de câte ori legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare. În materie de procedură, legile speciale se vor aplica doar în cazurile pe care le reglementează, fiind deci de strictă interpretare şi aplicare, iar acolo unde nu dispun, se vor completa cu prevederile C. proc. civ.
Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, măsurile asigurătorii a căror ridicare se solicită, au fost menţinute şi extinse prin Sentinţa penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016. Această sentinţă a fost atacată cu apel, conform art. 408 raportat la art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cale de atac ce nu a fost încă soluţionată, aşa cum rezultă din referatul întocmit de Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Conform dispoziţiilor art. 2524 alin. (4) din C. proc. pen. "după soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestaţie împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate prevăzute la alin. (1), se poate face contestaţie potrivit legii civile".
Această dispoziţie este imperativă şi nu lasă loc de interpretare, astfel că promovarea unei căi de atac nu are acoperire legală.
În raport de aceste aspecte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, reţine inadmisibilitatea căii de atac, sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Este adevărat că prin Decizia nr. 20/2016, instanţa de contencios constituţional a reţinut că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale - cu privire la cazul particular al desfiinţării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispoziţiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., însă dispoziţiile procesual civile constituie izvor de drept procesual penal numai în măsura în care C. proc. pen. nu cuprinde dispoziţii contrare.
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală, însă hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse numai căilor de atac determinate de lege. Cum în afara căilor de atac prevăzute de lege nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, recunoaşterea admisibilităţii prezentului demers judiciar ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Se constată aşadar că, în cauză, procedura utilizată de către părţile responsabile civilmente nu este prevăzută de legea procesual penală şi, de asemenea, a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale nesusceptibile să facă obiectul unei căi de atac.
În ceea ce priveşte cererea formulată de apărătorul ales al recurentei B. S.A., de înlăturare a unor acte care din greşeală au fost ataşate la dosar, iar instanţa de fond deşi a constatat acest lucru nu a dispus detaşarea lor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, arată că aceasta se poate rezolva pe cale administrativă, prin adresarea unei cereri serviciului de registratură din cadrul primei instanţe, nefiind atributul instanţei de control judiciar de a înlătura de la dosarului instanţei de fond acte care din eroare i-au fost ataşate. Pe de altă parte, la dosarul înaintat instanţei de control judiciar actele despre care apărarea a făcut vorbire, nu se regăsesc.
Faţă de cele ce preced, se vor respinge ca inadmisibile recursurile declarate de părţile responsabile civilmente D. S.A., C. S.R.L şi B. S.A. împotriva Sentinţei penale nr. 137 din data de 28 martie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentele vor fi obligate la plata sumei de câte 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de D. S.A., C. S.R.L şi B. S.A. împotriva Sentinţei penale nr. 137 din data de 28 martie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentele la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.
GGC - NN