Ședințe de judecată: Iunie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 2079/2019

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Încheierea din 1 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins cererea de strămutare a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Prahova, formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimaţii Comuna Valea Călugărească, prin Primar, şi Primarul Comunei Valea Călugărească.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta A., arătând că instanţa competentă să soluţioneze cererea de strămutare este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 mai 2019 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu are deschisă această cale de atac.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

La data de 13 august 2019, recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care solicitat admiterea căii de atac.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia inadmisibilităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă".

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

În cauză, obiectul căii de atac declarate de petenta A. îl reprezintă Încheierea din 1 aprilie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins o cerere de strămutare.

Din analiza textelor legale anterior menţionate, reiese că hotărârea pronunţată în soluţionarea unei cereri de strămutare este definitivă, şi, prin urmare, nu este susceptibilă de recurs.

Potrivit principiului legalităţii consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Prin urmare, din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că Încheierea din 1 aprilie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019 nu este supusă căii de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de petenta A. împotriva Încheierii din data de 1 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petenta A. împotriva Încheierii din data de 1 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - CL