Analizând actele dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2518 din 13 iunie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de petentul A., ca inadmisibilă.
În motivare, s-a apreciat că instanţa de judecată nu are abilitarea legală de a dispune, la cererea unui magistrat, detaşarea acestuia de la o instanţă sau parchet la o altă instanţă/parchet, la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, întrucât competenţa exclusivă de a dispune cu privire la detaşarea unui judecător sau procuror aparţine secţiilor de judecători/procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, conform art. 5 alin. (1) din Regulament, după procedura reglementată la art. 6 - 8, ale căror hotărâri pot fi contestate ulterior la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004; dispunând în mod direct asupra unei cereri de detaşare, instanţa de judecată ar încălca competenţa generală a unui alt organ, respectiv a secţiilor de judecători/procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Totodată, analizarea cererii petentului, prin care solicită pe cale de ordonanţă preşedinţială, prelungirea detaşării în cadrul misiunii B., pe postul de "C.", nu poate fi realizată fără antamarea fondului, or, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale nu poate fi tranşat însuşi fondul litigiului.
Împotriva acestei decizii, petentul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, pe cale de consecinţă, admiterea ordonanţei preşedinţiale şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la detaşarea recurentului, începând cu data pronunţării, invocând drept temei prevederile art. 997 şi urm. din C. proc. civ.
În susţinerea căii de atac exercitate, s-a arătat că ordonanţa preşedinţială formulată îndeplinea condiţiile art. 997 din C. proc. civ., existând aparenţa unei apartenenţe de drept în cauză, anume dreptul la muncă şi dreptul de a aspira la desfăşurarea unei activităţi legale.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia pentru următoarele considerente:
Pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială se cer întrunite atât condiţiile generale ale oricărei acţiuni în justiţie, cât şi condiţiile specifice reprezentate de urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii şi neprejudecarea fondului dreptului.
În cauza, în mod judicios a reţinut prima instanţă că nu este îndeplinită niciuna dintre cerinţele impuse de art. 997 C. proc. civ. astfel sub aspectul urgenţei, aceasta nu se mai justifică, având în vedere intervalul de timp scurs deja între momentul introducerii cererii de ordonanţă preşedinţială şi soluţionarea prezentei căi de atac, precum şi faptul că instituţia europeană a scos la concurs postul pe care a fost detaşat recurentul anterior, selecţia candidaţilor fiind făcută în perioada 28 mai - 18 iunie 2018.
Urgenţa nu este justificată nici prin prisma susţinerilor recurentului referitoare la prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, deoarece în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, detaşarea se dispune numai în interesul instituţiei care o solicită, în speţă cel al B., singura îndreptăţită să solicite repararea prejudiciilor, neputându-se reţine că s-ar crea recurentului pagube de ordin profesional sau material.
Nu este justificată nici luarea măsurii detaşării provizorii pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, motivat de faptul că dreptul la muncă al recurentului ar fi păgubit prin întârziere, deoarece dreptul acestuia la muncă subzistă, independent de locul desfăşurării activităţii.
Mai mult, prin luarea măsurii s-ar statua şi asupra fondului dreptului, care nu poate fi judecat cu titlu definitiv pe calea cererii de ordonanţă preşedinţială, aceasta fiind o altă trăsătură caracteristică a ordonanţei, tocmai pentru că se examinează dacă aparenţa dreptului este sau nu în favoarea recurentului, aşa cum în mod judicios şi pertinent a stabilit şi prima instanţă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2518 din 13 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iulie 2020.
GGC - GV