Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2019, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 pârâtului A., prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ.
În motivarea acţiunii disciplinare, s-a susţinut, în esenţă, că pârâtul, la data de 31 martie 2019, în cuprinsul comunicatului Asociaţiei "B.", din care acesta face parte în calitate de copreşedinte, preluat de site-ul de ştiri "comisarul.ro" la data de 1 aprilie 2019, a făcut afirmaţii extrem de grave cu privire la probitatea morală şi profesională a unor procurori din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, încălcând obligaţia de rezervă prevăzută în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi dispoziţiile Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
II. Hotărârea instanţei de disciplină
Prin Hotărârea nr. 9P din 13 noiembrie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare şi a constatat nulitatea acţiunii disciplinare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa disciplinară a reţinut, în esenţă, următoarele:
Referatele de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului lucrării şi de desemnare a celui de-al doilea inspector judiciar, au fost avizate de inspectorul şef şi de directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori, în conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 şi art. 17 alin. (1) şi (5) şi art. 18 alin. (1) şi (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018.
Secţia constată, însă, că avizarea celor trei referate s-a făcut cu încălcarea principiului imparţialităţii ce guvernează activitatea Inspecţiei Judiciare, din moment ce inspectorul şef formulase declaraţie de abţinere încă din data de 12 aprilie 2019, iar cu privire la directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori motivele care au fost invocate în declaraţia de abţinere din data 6 iunie 2019 subzistau şi anterior formulării acestei declaraţii.
Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, C., secţia reţine că, din moment ce acesta a formulat declaraţie de abţinere la data de 12 aprilie 2019, pentru motivul că ar fi formulat plângere penală împotriva pârâtului la secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, ulterior nu mai putea să avizeze niciun act din cadrul acestei lucrări, indiferent că acestea se refereau la aspecte procedurale sau aspecte ce vizau fondul cauzei.
Unul dintre principiile care guvernează activitatea Inspecţiei Judiciare este cel al imparţialităţii şi independenţei inspectorilor, principiu detaliat în dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi în prevederile art. 9 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie.
Imparţialitatea este calitatea cerută unui inspector judiciar şi atributul esenţial al activităţii Inspecţiei Judiciare, care poate exista atât ca stare de fapt, cât şi ca problemă de percepţie rezonabilă.
Impresia de imparţialitate este dată de standardul observatorului rezonabil (persoană onestă, diligentă, informată), care poate sau ar putea percepe lipsa imparţialităţii unui inspector judiciar.
Pe cale de consecinţă, nu este suficient ca un inspector judiciar să fie liber de orice părtinire, ci trebuie să pară astfel în faţa unui observator rezonabil, în caz contrar încrederea în imparţialitatea lui fiind afectată.
Aceste cerinţe sunt valabile şi în cazul inspectorului şef, inspectorului şef adjunct şi directorilor de direcţii, care au atribuţii de avizare şi confirmare a actelor efectuate de inspectorii judiciari.
Or, din moment ce inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a apreciat că nu poate da dovadă de imparţialitate în soluţionarea unei cereri formulate, în cadrul lucrării analizate, la data de 12 aprilie 2019, de către inspectorul judiciar D., tocmai pentru motivul că a formulat o plângere penală împotriva pârâtului, este evident că lipsa de imparţialitate a acestuia a existat la momentul avizării celor trei referate: de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului cererii şi de desemnare a celui de-al doilea inspector.
Cu privire la directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori, secţia constată că, deşi motivele care au stat la baza cererii de abţinere formulate la 6 iunie 2019 existau şi anterior întocmirii acesteia, doamna E. a avizat totuşi cele trei referate.
În consecinţă, secţia reţine că, şi în cazul acesteia, lipsa de imparţialitate a existat la momentul avizării actelor sus-menţionate. Mai mult, în răspunsul la întâmpinarea formulată de pârât, Inspecţia Judiciară, referindu-se la excepţia nulităţii acţiunii disciplinare, prin prisma motivului care vizează nulitatea actelor avizate de inspectorul-şef, raportat la cererea de abţinere formulată de acesta, a arătat că referatul de abţinere a fost formulat cu privire la acte ce vizau fondul cauzei şi nu proceduri administrative, lăsând să se întrevadă ideea că o astfel de abţinere nu ar trebui să fie formulată atunci când se pune problema avizării unor acte ce referitoare la aspecte procedurale.
Această interpretare nu poate fi luată în considerare, în raport cu garanţiile procesuale şi procedurale prevăzute de C. proc. civ., care trebuie să guverneze procedura disciplinară, inclusiv în faza verificărilor prealabile care stau la baza declanşării cercetării disciplinare, precum şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018, care obligă inspectorii ca, în exercitarea tuturor atribuţiilor, să adopte o atitudine obiectivă, echidistantă şi neutră, de natură a înlătura orice suspiciuni privind lipsa de imparţialitate.
Nu se poate, deci, susţine că inspectorul-şef, inspectorul-şef adjunct sau directorii de direcţii pot da dovadă de imparţialitate, atunci când avizează acte ce nu vizează fondul cauzei, ci doar aspecte procedurale, care au o înrâurire hotărâtoare asupra legalităţii procedurii disciplinare, dar, în aceeaşi lucrare, manifestă o lipsă de imparţialitate, atunci când avizează acte ce vizează fondul cauzei.
O astfel de interpretare este contrară principiului imparţialităţii, menţionat anterior, care nu diferenţiază în niciun fel aplicabilitatea lui în funcţie întocmirea unor acte referitoare la aspectele procedurale dintr-o lucrare sau cele vizând fondul cauzei; de asemenea, o astfel de interpretare contravine însăşi noţiunii de imparţialitate, care, ca stare de fapt, poate fi prezentă sau nu.
Pe cale de consecinţă, secţia constată că avizarea de către inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare şi de către directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori a celor trei referate întocmite de inspectorul judiciar D., respectiv cele de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului cererii şi de desemnare a celui de-al doilea inspector, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale şi regulamentare privind principiul imparţialităţii, care trebuie să guverneze întreaga activitate desfăşurată de către Inspecţia Judiciară, actele fiind lovite de nulitate.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., secţia constată că nulitatea acestor acte are consecinţe asupra validităţii celorlalte acte, întocmite în cursul verificărilor prealabile şi a cercetării disciplinare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, verificările prealabile, în cadrul cărora se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare, în condiţiile alin. (1), cu posibilitatea prelungirii cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.
Acelaşi articol, în cuprinsul alin. (7), stabileşte că acest termen este unul peremptoriu, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii.
Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
În consecinţă, decăderea este sancţiunea procedurală ce intervine în cazul nerespectării unui termen imperativ, peremptoriu, constând în pierderea exerciţiului dreptului procesual.
De altfel, natura imperativă a termenului de 45 de zile, în interiorul căruia trebuiau efectuate verificările prealabile, termen ce poate fi prelungit cu cel mult 45 de zile, în situaţia expres prevăzută de lege, precum şi faptul că nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii, cât şi nulitatea actului întocmit peste termen sunt statuate şi în jurisprudenţa în materie disciplinară (Decizia civilă nr. 40 din data de 12 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători). În prezent, natura imperativă a acestui termen este reglementată în dispoziţiile art. 45 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
În cazul de faţă, secţia constată că nulitatea referatului de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, avizat de inspectorul-şef şi de directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori, are consecinţe directe asupra validităţii tuturor actelor întocmite ulterior avizării acestuia, conform dispoziţiilor art. 177 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancţiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din C. proc. civ., termenul în care ar fi putut fi efectuate verificările prealabile în lucrarea analizată în cauză, pentru care a fost exercitată acţiunea disciplinară, conform termenului de 30 de zile stabilit de inspectorul-şef pentru efectuarea verificărilor prealabile, se împlinea la 6 mai 2019, iar termenul de 45 de zile, stabilit de lege pentru efectuarea verificărilor prealabile, se împlinea la 20 mai 2019.
Or, în cauză, verificările prealabile au fost finalizate la 31 mai 2019, iar cercetarea disciplinară a fost începută la aceeaşi dată, astfel că termenul apare cu mult depăşit, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, dispoziţia de începere a cercetării disciplinare se dispune la data finalizării verificărilor prealabile, reţinându-se nulitatea referatului de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile.
În plus, secţia observă că, deşi în art. 17 alin. (11) teza I din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie se prevede că "Prevederile art. 181 şi 182 alin. (2), precum şi ale art. 183 din C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător pentru calcularea termenelor prevăzute în prezentul regulament", la teza a II-a a aceluiaşi articol, Regulamentul stabileşte ce se înţelege prin zile lucrătoare, respectiv "zilele săptămânii, de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale", în condiţiile în care zilele nelucrătoare nu se scad din calculul termenului ("Drept procesual civil" - Ediţia a doua, revizuită şi adăugită - Gabriel Boroi şi Mirela Stancu, pag. 316).
Pe cale de consecinţă, secţia constată că a intervenit şi sancţiunea decăderii din termen a tuturor actelor efectuate după expirarea termenului în care puteau fi efectuate verificările prealabile.
Acţiunea disciplinară are natura unui act de procedură civilă, întocmit de Inspecţia Judiciară prin inspectorul judiciar, care învesteşte secţia pentru procurori cu soluţionarea acesteia, în mod similar modului de sesizare al instanţelor judecătoreşti, prin cererea de chemare în judecată.
Acţiunea disciplinară, fiind un act procesual civil emis de o parte din proces (reclamantă), este supusă sancţiunii anulării, dacă a fost întocmită cu încălcarea dispoziţiilor legale. Aşadar, în cazul de faţă, dispoziţiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 se aplică pe deplin: dacă secţia pentru procurori, ca instanţă de judecată în materie disciplinară, constată că acţiunea disciplinară, ca act procesual civil ce jalonează debutul procesului civil în faţa secţiei, este întocmită cu încălcarea dispoziţiilor legale, sunt aplicabile dispoziţiile art. 174 şi următoarele din C. proc. civ. privind nulitatea actelor de procedură.
Art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. Efectuarea unui act de procedură presupune îndeplinirea în mod cumulativ a tuturor cerinţelor prevăzute de lege pentru validitatea lui, indiferent de natura acestora, chiar dacă respectivele cerinţe vizează forma actului sau fondul acesteia.
Pentru stabilirea înţelesului noţiunii de "nerespectarea cerinţei legale" trebuie avute în vedere atât prevederile art. 175, cât şi cele ale art. 176 din C. proc. civ.. Aşa fiind, rezultă că sintagma tehnico-juridică "nerespectarea cerinţei legale" vizează împrejurarea că actul de procedură a fost întocmit cu nerespectarea oricăror cerinţe legale.
Legalitatea acţiunii disciplinare depinde de legalitatea actelor premergătoare, acte ce jalonează procedura administrativă prealabilă (procedura verificării prealabile şi procedura disciplinară). Dacă acestea din urmă, în tot sau în parte, sunt lovite de nulitate absolută şi nu mai pot fi refăcute, evident că însăşi acţiunea disciplinară (veritabilă cerere de chemare în judecată), ca act de procedură administrativă şi civilă, în acelaşi timp, este nulă absolut.
Jurisprudenţa în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanţei disciplinare (rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulităţii) de instanţa sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară; instanţa disciplinară este competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanţei şi validitatea actelor anterioare acestuia, pe care el se întemeiază (Decizia civilă nr. 312 din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători).
Nulitatea actelor efectuate după avizarea referatului de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile atrage şi nulitatea cercetării disciplinare, astfel încât rezoluţia prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare şi rezoluţia prin care s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare împotriva pârâtului şi sesizarea secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluţionării acţiunii disciplinare, sunt lovite de nulitate.
III. Calea de atac formulată
Împotriva hotărârii instanţei de disciplină, considerând-o nelegală, a declarat recurs Inspecţia Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa disciplinară, pentru soluţionarea pe fond a acţiunii disciplinare.
În motivarea recursului se susţine că în mod nelegal şi netemeinic a reţinut instanţa disciplinară că rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare este lovită de nulitate, arătându-se, în esenţă, următoarele:
Aspectele de nulitate au fost constatate în mod eronat de către instanţa disciplinară, în raport cu procedura de avizare a celor trei referate, corelativ invocându-se nerespectarea principiului imparţialităţii ce guvernează activitatea Inspecţiei Judiciare, în condiţiile în care inspectorul-şef ar fi avizat cele trei proceduri ce-şi aveau suportul în referatele menţionate [de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile (25.04.2019), de modificare a obiectului cererii (6.05.2019) şi de desemnare a celui de-al doilea inspector (7.05.2019)], de vreme ce, în prealabil, şi-a asumat o declaraţie de abţinere, încă din data de 12.04.2019, iar directorul DIP a dat o declaraţie de abţinere similară la data de 06.06.2019, ulterior procedurii de avizare a celor trei referate în discuţie, pentru motive care subzistau şi anterior formulării acestei declaraţii.
Potrivit instanţei disciplinare, au fost încălcate de către inspectorul-şef şi directorul DIP dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, ce prevăd că "Inspectorii judiciari îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi imparţial".
Instanţa disciplinară a omis, însă, a lua în considerare faptul că dispoziţiile art. 72 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 se referă exclusiv la soluţionarea de către inspectorii judiciari a lucrărilor repartizate, aceştia fiind învestiţi cu soluţionarea fondului în raport cu obiectul sesizării formulate.
În acest sens, trebuie observat faptul că dispoziţiile art. 72 alin. (2) teza finală din Legea nr. 317/2004 fac vorbire explicită despre faptul că, urmare constatării situaţiei care ar genera lipsa imparţialităţii, "dosarul se repartizează altui inspector judiciar, cu respectarea dispoziţiilor art. 73."
Or, dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 317/2004 vizează modul de repartizare a sesizărilor şi dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari şi cazurile de redistribuire a lucrărilor repartizate, deci se referă exclusiv la lucrări ce vizează fondul sesizărilor înregistrate pe rolul Inspecţiei Judiciare.
Procedurile de aprobare, respectiv de avizare, de către inspectorul-şef şi, respectiv de directorul direcţiei, a referatelor de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului cererii şi de desemnare a celui de-al doilea inspector, constituie proceduri administrative distincte, reglementate prin Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, care nu vizează soluţionarea pe fond a sesizărilor cu care au fost învestiţi inspectorii judiciari prin repartizare aleatorie.
Acestea au fost premisele concrete în care inspectorul-şef şi directorul DIP au realizat aprobarea şi, respectiv, avizarea celor trei referate în discuţie, care au ca obiect strict luarea unor măsuri administrative şi nu au nicio incidenţă asupra fondului sesizărilor.
În condiţiile în care s-a apreciat că procedurile de aprobare/avizare efectuate de către inspectorul-şef/inspectorul-şef adjunct sau directorul direcţiei interferează în cel mai mic grad cu fondul sesizărilor, pentru a căror soluţionare au fost învestiţi inspectorii judiciari, au fost formulate şi motivate punctual şi concret declaraţii de abţinere atât de către inspectorul-şef ori inspectorul-şef adjunct, cât şi de către directorul DIP, iar procedurile au fost îndeplinite de către inspectorii judiciari desemnaţi prin ordin emis de inspectorul-şef pentru a asigura înlocuirea acestuia sau a directorului DIP.
Este cazul situaţiilor de aprobare/avizare a referatului întocmit de inspectorul judiciar prin care s-a propus o măsură în legătură cu administrarea probatoriului în cauză (întocmit la data de 12.04.2019), a celei de analiză a cererii de recuzare a inspectorilor judiciari învestiţi cu soluţionarea fondului sesizării (soluţionată prin rezoluţia din 30.07.2019), precum şi a celor de confirmare/avizare a rezoluţiei întocmite de inspectorul judiciar, la data de 31.05.2019 de începere a cercetării disciplinare şi, respectiv, de exercitare a acţiunii disciplinare, prin rezoluţia întocmită de inspectorii judiciari la data de 30.08.2019.
În condiţiile în care, atât dispoziţiile art. 72, cât şi cele ale art. 73 din Legea nr. 317/2004 fac trimitere expresă la sesizări şi dosare disciplinare şi nu la proceduri administrative de genul celor a căror nulitate a fost constatată, în mod netemeinic, de către instanţa disciplinară, este lipsită de temei soluţia admiterii excepţiei nulităţii actelor administrative, privind aprobarea/avizarea celor trei referate de către inspectorul-şef şi directorul DIP, precum şi a actelor subsecvente; pentru aceleaşi considerente, recurenta apreciază ca nelegală şi constatarea nulităţii referatului de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, întocmit de inspectorul judiciar la data de 25.04.2019 şi aprobat/avizat de inspectorul-şef şi directorul DIP şi a tuturor actelor întocmite ulterior.
Concluzionează recurenta că, prin interpretarea dată dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi, corelativ, a prevederilor art. 9 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018, instanţa disciplinară adaugă la lege, impunând aplicarea acestor dispoziţii unor proceduri administrative distincte, reglementate prin acelaşi regulament, realizate de către inspectorul-şef şi, respectiv, de directorul direcţiei, care, în mod evident, nu vizează soluţionarea pe fond a sesizărilor cu care au fost învestiţi inspectorii judiciari prin repartizare aleatorie.
IV. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivul şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, la pct. II din decizie, prin Hotărârea nr. 9P din 13 noiembrie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare formulate împotriva pârâtului A. şi a constatat nulitatea acţiunii disciplinare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa disciplinară a reţinut, în esenţă, că referatele de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului lucrării şi de desemnare a celui de-al doilea inspector judiciar au fost avizate de inspectorul-şef şi de directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori, cu încălcarea principiului imparţialităţii ce guvernează activitatea Inspecţiei Judiciare, de vreme ce cele două persoane avizatoare formulaseră declaraţie de abţinere.
De asemenea, instanţa disciplinară a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., nulitatea celor trei referate are consecinţe asupra validităţii celorlalte acte, întocmite în cursul verificărilor prealabile şi a cercetării disciplinare.
Astfel, s-a arătat că nulitatea referatului de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, avizat de inspectorul-şef şi de directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori, are consecinţe directe asupra validităţii tuturor actelor întocmite ulterior avizării acestuia, conform dispoziţiilor art. 177 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancţiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare. În concret, s-a reţinut că, în conformitate cu modul de calcul al termenelor procedurale, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) din C. proc. civ., termenul în care ar fi putut fi efectuate verificările prealabile în lucrarea analizată în cauză, pentru care a fost exercitată acţiunea disciplinară, raportat la perioada stabilită iniţial de inspectorul-şef în acest sens (30 de zile), se împlinea la 6 mai 2019, iar raportat la perioada de 45 de zile, stabilită de lege pentru efectuarea verificărilor prealabile, se împlinea la 20 mai 2019.
Or, a reţinut instanţa disciplinară, în cauză, verificările prealabile au fost finalizate la 31 mai 2019, iar cercetarea disciplinară a fost începută la aceeaşi dată, termenele, atât cel stabilit iniţial, cât şi cel legal, de 45 de zile, fiind cu mult depăşit.
Pe cale de consecinţă, s-a constatat că a intervenit şi sancţiunea decăderii din termen a tuturor actelor efectuate după expirarea termenului în care puteau fi efectuate verificările prealabile, inclusiv acţiunea disciplinară, care, fiind un act procesual civil, este supusă sancţiunii anulării, dacă a fost întocmită cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că aspectele de nulitate au fost constatate în mod eronat de către instanţa disciplinară, cu ignorarea faptului că dispoziţiile art. 72 alin. (1) şi (2) şi art. 73 din Legea nr. 317/2004 se referă exclusiv la soluţionarea de către inspectorii judiciari a lucrărilor repartizate, adică la fondul sesizării, iar nu la proceduri administrative, cum sunt cele de aprobare şi avizare, de către inspectorul-şef şi, respectiv, de directorul direcţiei a referatelor în discuţie, pentru care nu ar exista obligaţia de "independenţă şi imparţialitate".
Recurenta susţine că, prin interpretarea dată dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi, corelativ, prevederilor art. 9 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018, instanţa disciplinară a adăugat la lege, aplicând aceste dispoziţii unor proceduri administrative distincte, reglementate prin acelaşi regulament, care nu vizează soluţionarea pe fond a sesizărilor cu care au fost învestiţi inspectorii judiciari prin repartizare aleatorie.
Critica este nefondată.
Astfel, potrivit art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Inspectorii judiciari îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi imparţial".
Acest principiu este reluat şi în cuprinsul art. 9 alin. (1) din cadrul Secţiunii a 3-a - Principiile care guvernează activitatea Inspecţiei Judiciare din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, ce constituie temeiul desfăşurării de către recurentă a activităţii sale.
De altfel, prevederile legale şi regulamentare sus-menţionate şi principiul consacrat de acestea reprezintă temeiul declaraţiilor de abţinere formulate de inspectorul-şef şi de directorul Direcţiei de inspecţie pentru procurori, în etapa cercetării disciplinare, în cauza de faţă.
Nu sunt întemeiate critica recurentei şi argumentele subsumate acesteia, potrivit cărora dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt aplicabile doar în etapa soluţionării de către inspectorii judiciari a lucrărilor deja repartizate, adică doar în ceea ce priveşte fondul sesizării, nu şi în ceea ce priveşte procedurile administrative, cum sunt cele de aprobare şi avizare, de către inspectorul-şef şi, respectiv, de directorul direcţiei a referatelor în discuţie.
Dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevăd, în mod clar şi expres, că inspectorii judiciari "îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi imparţial", fără a face distincţie între diferitele etape ale activităţii lor.
De asemenea, este evident că, referindu-se la "inspectorii judiciari", textul legal îi vizează, deopotrivă, şi pe cei învestiţi cu funcţii de conducere, supuşi, şi ei, în egală măsură, imperativului respectării obligaţiei de "independenţă şi imparţialitate".
Argumentul legal, menţionat mai sus, potrivit căruia dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu disting între diferitele etape ale activităţii desfăşurate de inspectorii judiciari, obligându-i pe aceştia la respectarea principiului independenţei şi imparţialităţii în privinţa oricăreia dintre etapele cercetării disciplinare şi a oricăreia dintre măsurile luate în cadrul acesteia, este suficient, prin el însuşi, pentru respingerea criticii formulate de recurentă.
Acest argument este, însă, întărit de dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la "incompatibilitate" şi "abţinere" - art. 41 şi urm., care, de asemenea, nu fac distincţie între actele de procedură şi cele de fond cu privire la care judecătorul care se consideră incompatibil trebuie să se abţină.
Instituţia "abţinerii", de altfel, nu este prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 317/2004 şi nici în cuprinsul Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 136/2018, dar este evident că este aplicabilă, în cadrul cercetării disciplinare, indiferent de etapa în care se află acesta, ori de câte ori inspectorul judiciar, indiferent dacă ocupă sau nu o funcţie de conducere, ştie că există un motiv care l-ar împiedica să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea obligaţiei de "independenţă şi imparţialitate".
Aplicarea dispoziţiilor din C. proc. civ. referitoare la "incompatibilitate" şi "abţinere", ca de altfel şi cele privind incidenţa cauzelor de nulitate sau anulabilitate, în faza administrativă a procedurii disciplinare, se impune în temeiul prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 6 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018.
Astfel, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare", iar, potrivit art. 6 din Regulament, "Activitatea Inspecţiei Judiciare se desfăşoară în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia".
Odată lămurit acest aspect, consecinţa imediată a nerespectării de către inspectorii judiciari care au avizat/aprobat cele trei referate - între care şi cel de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile - a normelor care îi obligă la "imparţialitate" atrage, aşa cum corect a reţinut şi instanţa disciplinară, sancţiunea nulităţii cercetării disciplinare; instituţia juridică a nulităţii, consacrată de dispoziţiile C. proc. civ., intervine în cazul oricărui act juridic civil, indiferent de natura lui, inclusiv în cazul actului administrativ.
Aşa cum corect a observat şi instanţa disciplinară, în cuprinsul hotărârii atacate, aspect care, de altfel, nici nu este contestat de recurentă, jurisprudenţa în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanţei disciplinare (rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulităţii) de instanţa sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară; instanţa disciplinară este competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanţei şi validitatea actelor anterioare acestuia, pe care el se întemeiază (deciziile nr. 312 din 4 decembrie 2017 şi nr. 50 din 25 februarie 2019 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători).
Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivul şi criticile formulate de recurentă, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 9P din 13 noiembrie 2019, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 13 iulie 2020.
GGC - GV