Asupra cererii de renunţare la judecata recursului;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 1367 din 5 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva încheierii nr. 196 din 15 ianuarie 2020 a aceleiaşi instanţe, prin care a fost admisă o cerere de strămutare.
S-a reţinut, în esenţă, în principal, că hotărârile date asupra cererilor de strămutare nu pot face obiectul revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât acestea nu dezleagă, cu autoritate de lucru judecat, o chestiune litigioasă.
2. Calea de atac formulată
Împotriva Deciziei nr. 1367 din 5 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs A.
Ulterior, însă, prin cererea formulată la 20 iulie 2020, recurenta a declarat că renunţă la judecata recursului.
3. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Potrivit prevederilor art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".
În acest sens, renunţarea la recursul declarat are prevalenţă, conform principiului disponibilităţii procesului civil, astfel încât urmează ca instanţa să îi dea deplin efect.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (3) din C. proc. civ., aplicabil în privinţa cheltuielilor de judecată, având în vedere cererea intimatei B. S.A., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată făcute de aceasta.
Constatând că la dosarul cauzei se află facturile nr. x din 15.06.2020 şi nr. y din 28.06.2020, în suma totală de 27.968,44 RON, reprezentând "onorarii şi cheltuieli aferente contractului de asistenţă juridică", încheiat de societatea de avocatură "C." cu intimata B. S.A., Înalta Curte, în raport cu obiectul pricinii, cu gradul redus de complexitate a cauzei şi, implicit, cu volumul redus de muncă efectivă al apărătorului intimatei, apreciază că aceste cheltuieli sunt disproporţionate şi, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 1000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1367 din 5 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă recurenta la plata către intimata B. S.A. a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2020.
GGC - NN