Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin Decizia nr. 177 din 9 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 39 din 18 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de B., A. şi C. împotriva Deciziei civile nr. 104 din şedinţa completului de filtru de la 7 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017.
În Dosarul nr. x/2019, D. a formulat cerere de intervenţie, iar, la termenul din 9 septembrie 2019, conform celor menţionate în practicaua deciziei, în raport cu susţinerea revizuentului B. că, anterior discutării admisibilităţii cererii de revizuire, trebuie soluţionată cererea de intervenţie, instanţa a învederat ordinea actelor de procedură, în sensul că legala învestire a instanţei se examinează înainte de analiza oricăror incidente procedurale sau cereri incidentale formulate ulterior în cauză, motiv pentru care a acordat cuvântul şi a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii cererii de revizuire.
Împotriva Deciziei nr. 177 din 9 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2019, au declarat recurs autoarea cererii de intervenţie D. şi revizuentul B., în nume propriu şi în calitate de mandatar pentru A.
Recursurile au fost înregistrate pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2019.
În Dosarul nr. x/2019, la termenul de judecată din 22 iunie 2020, conform celor menţionate în încheierea de şedinţă, instanţa a învederat faptul că cererile formulate în cauză vor fi analizate subsumat examinării admisibilităţii căii de atac exercitate în cauză şi, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, iar, la termenul de judecată de astăzi, 28 septembrie 2020, a rămas în pronunţare asupra excepţiei invocate.
2. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte reţine considerentele arătate în continuare.
2.1. Cu privire la recursul declarat de D.
Conform celor expuse anterior, în Dosarul nr. x/2019, în care a fost pronunţată hotărârea atacată cu recurs, D. a formulat cerere de intervenţie.
Potrivit art. 65 alin. (1) din C. proc. civ., "intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale".
Întrucât, potrivit celor consemnate în praticaua Deciziei nr. 177 din 9 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, cererea de intervenţie nu a fost admisă în principiu, D. nu a devenit parte în dosarul respectiv.
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: b) are calitate procesuală", iar, conform art. 36 din C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".
În raport cu dispoziţiile citate, D. nu are calitatea de parte în Dosarul nr. x/2019, neavând, în consecinţă, nici calitate procesuală pentru a exercita o cale de atac împotriva deciziei pronunţate în cauza respectivă.
Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile citate, urmează a fi respins, ca fiind exercitat de o persoană fără calitate procesuală, recursul declarat de D.
2.2. Cu privire la recursul declarat de B., în nume propriu şi în calitate de mandatar pentru A.
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, în prezenta cauză, este dedus judecăţii recursul declarat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri date în recurs.
Potrivit art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
În acord cu dispoziţiile citate, hotărârea pronunţată în revizuire (Decizia nr. 177 din 9 septembrie 2019, în Dosarul nr. x/2019) este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea a cărei revizuire a fost cerută (Decizia nr. 39 din 18 februarie 2019, în Dosarul nr. x/2018), care este o hotărâre dată în recurs, definitivă potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Or, hotărârea dată în recurs nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în condiţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.
Cu alte cuvine, hotărârea pronunţată în revizuirea unei hotărâri date în recurs nu este supusă recursului.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 513 alin. (5) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 5 şi art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de B., în nume propriu şi în calitate de mandatar pentru A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D. împotriva Deciziei civile nr. 177 din 9 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2019, ca fiind exercitat de o persoană fără calitate procesuală.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B., în nume propriu şi în calitate de mandatar pentru A., împotriva Deciziei civile nr. 177 din 9 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2020.
GGC - ED