Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1049/2020

Decizia nr. 1049

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016 din 17.11.2016, reclamantul A., a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare nr. x/18.10.2016, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând anularea acestuia şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 319/C din 15.02.2017, Tribunalul Neamţ a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal i a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că pârâta Agenţia Naţională de Integritate este o instituţie publică la nivel central, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004, instanţa competentă să se pronunţe cu privire la temeinicia şi legalitatea actelor administrative, emise de către aceasta, este secţia de contencios administrativ si fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială are domiciliul sau sediul reclamantul sau pârâta.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău la data de 29.03.2017 sub nr. x/2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 118/2017 din 13 septembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, şi cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C. B. S.R.L, ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul criticilor de recurs, recurentul a reiterat argumentele prezentate şi în faţa instanţei de fond prin acţiunea formulată.

A susţinut recurentul că nu a exercitat nici un fel de activitate remunerată în cadrul Cabinetului Medical veterinar. După ce a dobândit funcţia de primar al Comunei Grinţieş, a fost angajat un medic veterinar, dr. C., care a exercitat toate activităţile necesare bunei desfăşurări a Cabinetului medical. A arătat că nu există nici o normă legală care să impună închiderea Cabinetului Medical Veterinar, dacă titularul acestuia dobândeşte funcţia de primar, legiuitorul a prevăzut doar interdicţia de a exercita activităţi remunerate, ceea ce nu este cazul în speţă, această obligaţie şi-a îndeplinit-o. Susţinerile pârâtei referitoare la veniturile declarate, respectiv plăţile efectuate de Cabinetul Medical Veterinar, nu îl privesc, ci priveşte Cabinetul Medical Veterinar. Subliniază faptul că nu a mai exercitat activităţi remunerate după ce a fost ales în funcţia de primar al comunei Grinţieş, în cadrul Cabinetului Medical Individual Veterinar şi-a exercitat activitatea doar medicul colaborator dr. C..

În ceea ce priveşte activităţile remunerate în cadrul S.C. B. S.R.L., a precizat că este asociat în cadrul acestei societăţi comerciale şi nu a exercitat nici un fel de activitate remunerată în cadrul societăţii şi nu există nici o interdicţie legală ca un ales local să fie asociat într-o societate comercială. Arată reclamantul că veniturile au fost realizate de entităţi juridice diferite, respectiv Cabinetul Medical Veterinar şi S.C. B. S.R.L. şi nu există identitate între el şi cele două entităţi juridice menţionate.

Singura critică concretă pe care recurentul a adus-o hotărârii instanţei de fond a fost aceea că prima instanţă a făcut o interpretare greşită cu privire la noţiunea de activitate, astfel încât interpretarea dispoziţiilor legale trebuie făcută nu doar în sens literal dar şi în spiritul legii.

De asemenea, a susţinut că deşi instanţa de fond a reţinut că reclamantul doar a semnat o serie de documente, a apreciat totuşi că raportul contestat este legal.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A. Cu privire la cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond, în propria analiză, a examinat situaţia de fapt, făcând referire la toate probele administrate, coroborate cu criticile aduse prin acţiunea reclamantei şi cu apărările formulate de intimat, evaluând şi valorificând din perspectivă proprie, temeinicia acţiunii formulate făcând trimitere, în considerentele hotărârii, la toate acestea precum şi la împrejurarea în care se coroborează sau nu cu argumentele invocate de reclamantă şi cu cele ale apărării, astfel încât se constată că motivele pe care şi-a fundamentat soluţia sunt temeinice şi legale, hotărârea neputând fi suspusă sancţiunii anulării.

Motivarea sentinţei, reflectă raţionamentul instanţei şi dispoziţiile legale aplicate situaţiei de fapt, astfel încât nu există argumente potrivit cărora hotărârea atacată să fi încălcat disp. art. 425 C. proc. civ.

De altfel, recurentul nu a adus nicio critică concretă care să justifice invocarea acestui caz de casare.

B. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a interpretat în mod corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

Obiectul cauzei prezente îl formează anularea raportului de evaluare nr. x/18.10.2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul incompatibilităţilor, întrucât în perioada deţinerii funcţiei de primar al com. Grinţieş, jud. Neamţ, pentru mandatele 2012-2016 şi 2016-2020, reclamantul A. a desfăşurat în intervalul iunie 2012- iunie 2016 activităţi remunerate în calitate de medic veterinar titular al Cabinetului Medical Veterinar dr. A. şi a desfăşurat activităţii remunerate în calitate de medic veterinar asociat la S.C. B. S.R.L., astfel că a încălcat dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 şi nu a respectat dispoziţiile art. 91 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.

Art. 91 din acelaşi act normativ prevede (3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 reglementează starea de incompatibilitate creată de funcţionarii publici, persoanele în exercitarea demnităţii publice, prin deţinerea pe parcursul aceleiaşi perioade de timp a uneia dintre funcţiile prevăzute de aceste dispoziţii, în speţa de faţă calitatea de primar al com. Grinţieş, jud. Neamţ şi desfăşurarea de activităţi remunerate în calitate de medic veterinar titular al Cabinetului Medical Veterinar dr. A. şi în calitate de medic veterinar asociat la S.C. B. S.R.L..

Este greşită interpretarea recurentului potrivit căreia, din maniera în care pârâta a interpretat dispoziţiile legale, ar rezulta faptul că reclamantul ar trebui să renunţe chiar şi la calitatea de medic, întrucât a fost ales primar.

În mod voit, recurentul omite să precizeze activitatea desfăşurată şi remunerată a acestuia atât în calitate de primar cât şi în calitate de medic veterinar la cele două cabinete veterinare.

În acord cu opinia exprimată de prima instanţă, Înalta Curte constată că instanţa de contencios constituţional prin mai multe decizii, respectiv Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, şi Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013, Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, a fost supusă controlului de constituţionalitate, problema incompatibilităţilor privind aleşii locali şi asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, prin care s-a reţinut în esenţă că încetarea mandatului intervine în temeiul legii în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii sau calităţi incompatibile în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie

Pe de altă parte, până la momentul actual, Curtea Constituţională nu a revenit asupra jurisprudenţei sale, astfel că prevederile în discuţie ce vizează incompatibilităţiile aleşilor locali nu sunt afectate de un viciu de neconstituţionalitate, neputând fi, aşadar, înlăturate de la aplicare de către instanţa de contencios administrativ, în cadrul unui litigiu având ca obiect anularea unui raport de evaluare întocmit în temeiul Legii nr. 161/2003.

În deciziile sus-menţionate, Curtea Constituţională s-a referit şi la faptul că înlăturarea incompatibilităţii depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept.

Faţă de acestea, Înalta Curte consideră că argumentele aduse de recurentul-reclamant în favoarea unei interpretări contrare, nu pot fi luate în considerare.

Rezultă fără putinţă de tăgadă din înscrisurile aflate în dosarul Tribunalului Neamţ la f. x din vol. I şi f. x din vol. II, că în perioada iunie 2012- iunie 2016, perioadă în care reclamantul deţinea şi funcţia de primar, acesta a efectuat, în cadrul Cabinetului Veterinar dr. A. şi S.C. B. S.R.L., recoltări de probe de la animale în vederea efectuării unor analize, acesta semnând şi aplicând parafa pe tabele de probe, note de însoţire a probelor, cereri de analize, deconturi justificative pentru serviciile sanitar-veterinare prestate; a efectuat vaccinări, întocmind şi semnând tabele, procese-verbale privind efectuarea vaccinării, deconturi justificative; a efectuat acţiuni de tuberculinare, întocmind şi semnând tabele, procese-verbale, a efectuat operaţiuni de identificare şi înregistrare a animalelor, întocmind şi semnând tabele, formulare de identificare, deconturi justificative.

De asemenea, în declaraţia de avere dată la data de 18.03.2014 reclamantul a menţionat că a realizat venituri ca medic veterinar în cuantum de 3000 RON, iar în declaraţia de avere dată la 18.03.2015 a menţionat că a obţinut venituri în aceeaşi calitate de 2500 RON. În declaraţiile privind veniturile realizate, reclamantul a menţionat în anul 2012 un venit net realizat din asistenţă sanitar-veterinară de 7000 RON, în anul 2013 - 2017 RON şi în anul 2014 - 10000 RON.

Totodată din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că unele documente emise în numele Cabinetului Medical Veterinar dr. A. sunt întocmite, semnate şi parafate de dr. C. (tabele de probe, note de însoţire probe, deconturi justificative pentru campania din septembrie - octombrie 2012, dosarul Tribunalului Neamţ). Alexandroaia Carmen a mai participat, alături de recurent, la acţiunile de tuberculinare în octombrie 2013 şi iulie 2015 .

Ca atare, nu pot fi reţinute apărările recurentului în sensul că, în fapt nu a realizat activităţi în cadrul celor două entităţi (cabinet veterinar şi SRL), de vreme ce probele de mai sus, aflate la dosarul cauzei, infirmă aceste argumente.

Prin urmare, cele două condiţii pentru generarea unei situaţii de incompatibilitate astfel cum această situaţie este reglementată de art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 sunt îndeplinite în cauza prezentă.

Astfel, regula prevăzută de lege se referă la caracterul incompatibil al funcţiei de primar cu orice alte funcţii sau activităţi remunerate, desfăşurate în ţară ori în străinătate.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că probatoriul administrat în cauză dovedeşte, fără echivoc, desfăşurarea unor activităţi de către reclamant, pentru care a fost remunerat şi care atrag starea de incompatibilitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 118/2017 din 13 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2020.