Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 101 din data de 20 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) şi art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. formulată de contestatorul A., respingând, ca inadmisibilă şi contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 525/A din data de 19 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2018.
Cu privire la cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional a reţinut că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul legal antemenţionat, Înalta Curte a constatat că primele trei condiţii sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de către condamnatul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) şi art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, s-a reţinut că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
De asemenea, a constatat că dispoziţiile legale a căror constituţionalitate se contestă nu au legătură cu soluţia ce poate fi pronunţată în cauză, de vreme ce legea nu permite formularea unei contestaţii în prezenta cauză. Or, inadmisibilitatea căii de atac formulată de condamnatul A. a condus, de plano, în opinia instanţei, la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, sesizarea instanţei de contencios constituţional neputând avea un efect real asupra soluţiei din prezenta cauză.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) şi art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul deciziei penale nr. 101 din data de 20 februarie 2019, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, în termen legal a declarat recurs contestatorul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 18 martie 2019, sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 15 aprilie 2019.
La termenul din data de 15 aprilie 2019, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constatând că nu mai sunt alte cereri sau excepţii de invocat, a acordat cuvântul la dezbateri în recurs. Susţinerile făcute cu ocazia dezbaterilor au fost în detaliu consemnate în partea introductivă din prezenta decizie.
Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, faţă de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în majoritate, constată că recursul declarat de contestatorul A. este nefondat.
Sub un prim aspect, se constată că susţinerile referitoare la incidenţa nulităţii absolute a Deciziei nr. 101 din data de 20 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, grefate pe nulitatea Deciziei de declinare nr. 525/A din data de 19 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală, excedează obiectului prezentei căi de atac şi nu pot fi analizate în acest cadru. Recursul exercitat în cauză are natura unei căi de atac speciale, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 47/1992 şi al cărui obiect este limitat la cenzurarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate. Criticile recurentului contestator tind la desfiinţarea integrală a Deciziei penale nr. 101/2018 care are însă, caracter definitiv şi sub aspectul soluţiei dată contestaţiei, nu poate fi cenzurată de o instanţă superioară.
În ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural invocat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării temeiniciei acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul constatării existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
În ceea ce îl priveşte pe recurentul contestator A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători reţine că prima instanţă a constatat, în mod corect, că sunt îndeplinite primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, respectiv excepţia a fost ridicată în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei în calea de atac a contestaţiei, de către o persoană având calitatea de contestator, vizează o dispoziţie dintr-o lege aflată în vigoare care nu a fost declarată neconstituţională.
Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se invocă cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că aceasta trebuie să vizeze incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi cu efectul pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
În ceea ce priveşte cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, din examinarea argumentelor invocate de recurentul contestator în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că obiecţiunile formulate de acesta cu privire la dispoziţiile art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) şi art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. nu antamează aspecte de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, cu prilejul susţinerii cererii, apărătorul ales al recurentului a arătat că dispoziţiile art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) şi art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României întrucât sunt lipsite de previzibilitate. Invocând neclaritatea şi imprecizia normelor procesual penale, a mai arătat că se suprimă dreptul la contestaţie pentru cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Se observă, aşadar, că aspectele invocate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reflectă, în realitate, nemulţumirea petentului faţă de modul de interpretare într-o cauză dată a textelor de lege criticate, iar nu aspecte de neconstituţionalitate a acestora. Or, în practica sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 35 din 20 ianuarie 2011, nr. 284 din 24 februarie 2011, 187 din 6 martie 2012, nr. 785 din 17 noiembrie 2015, nr. 145 din 17 aprilie 2016, nr. 698 din 29 noiembrie 2016 şi nr. 91 din 28 februarie 2018).
Pe de altă parte, Înalta Curte, Completul de 5 judecători apreciază că cererea recurentului tinde doar în mod formal la declanşarea unui control de neconstituţionalitate. În realitate, contestatorul urmăreşte cenzurarea modalităţii în care instanţa de contestaţie a interpretat în speţă dispoziţiile legale a căror pretinsă neconstituţionalitate este invocată şi în prezenta cale de atac. Or, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în cazuri concrete este apanajul exclusiv al instanţelor de judecată, atribut evidenţiat inclusiv în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale.
Aşadar, faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în majoritate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) şi art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 101 din data de 20 februarie 2019, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în suma de 78 RON rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) şi art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 101 din data de 20 februarie 2019, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în suma de 78 RON rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2019.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În opinie separată, apreciez că se impune admiterea recursului declarat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) şi art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 101 din data de 20 februarie 2019, pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/43/2018 şi a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) şi art. 4251 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În ceea ce priveşte solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. (1), art. 597 alin. (7) şi art. 4521 C. proc. pen., judecătorul semnatar al opiniei separate constată că aceasta a fost invocată în faţa instanţei judecătoreşti învestită cu soluţionarea cauzei în calea de atac a contestaţiei, de către o persoană având calitatea de contestator şi vizează o dispoziţie dintr-o lege în vigoare care nu a fost declarată neconstituţională.
Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată o are în prezenta cauză, este necesar a se sublinia, astfel cum şi Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa prin numeroase decizii, că în ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, "trebuie să se ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, în caz contrar, Curtea ar fi ţinută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepţiei a textului legal criticat" (în acest sens, Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012).
Legătura dintre normele legale pretins contrare Constituţiei şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangenţială a acelor norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziţiilor în speţă şi necesitatea invocării excepţiei în vederea restabilirii stării de legalitate.
Se constată că este îndeplinită şi cerinţa referitoare la existenţa legăturii cu soluţionarea cauzei, având în vedere interesul contestatorului condamnat cu privire la posibilitatea examinării căii de atac formulate de acesta împotriva deciziei prin care s-a respins ca nefondată contestaţia la executare.
Pentru toate acesta motive, consider că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Procesat de GGC - LM