Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 4 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea inculpaţilor A. şi B. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 682/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, respectiv art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) - norme de incriminare identice.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât criticile invocate vizează interpretarea şi aplicarea legii, aspecte ce intră în competenţa instanţelor de judecată, iar nu a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei dispoziţii din cuprinsul încheierii din data de 4 iunie 2019 inculpaţii A. şi B. au declarat recurs solicitând admiterea căii de atac şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Examinând încheierea prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal 2-2019,în majoritate, constată că recursurile sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători Penal 2 2019 reaminteşte că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Ca atare, instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători Penal 2-2019 apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916 din 16 decembrie 2014).
Dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 682/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, respectiv art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată prevăd: - (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:
b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;"
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege. Or, analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepţiei nu este cel al realizării unui efectiv control de constituţionalitate, ci în realitate se tinde la modificarea şi completarea legii, aspect care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României.
În susţinerea excepţiei s-a arătat că norma de incriminare a infracţiunii de spălare de bani, aşa cum a fost ea interpretată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nr. 16/2016, prin care s-a stabilit la punctul 2 că subiectul activ al infracţiunii predicat poate fi şi subiect activ nemijlocit al acestei infracţiuni, este neconstituţională, întrucât se încalcă dispoziţiile de claritate, precizie şi previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice normă de incriminare, aşa cum se desprind din art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi principiul legalităţii incriminării din art. 23 alin. (12) din Constituţie, deoarece expresia "cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni" este una imprecisă şi nu se poate stabili cu certitudine dacă aceasta vizează şi ipoteza în care autorul infracţiunii premisă este autor şi al spălării banilor.
Având în vedere argumentele oferite de recurenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, în majoritate, constată că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate a textului de lege, ci vizează modul concret de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor enunţate, respectiv se solicită interpretarea în concret a legii prin evaluarea subiectului activ al infracţiunii de spălare de bani.
Or, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza, întrucât o asemenea analiză excedează competenţei Curţii Constituţionale.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care în mod constant a statuat că ori de câte ori critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar conform art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
Pe cale de consecinţă, în acord cu prima instanţă, se apreciază că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători Penal 2-2019, în majoritate, va respinge recursurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, din cuprinsul încheierii din data de 4 iunie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014.
Recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de B. şi A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, din cuprinsul Încheierii din data de 4 iunie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenţii la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.
OPINIE SEPARATĂ
În analiza condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 682/2002, art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, se constată că a fost invocată de o parte din proces - inculpaţii B. şi A., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.
Din economia prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reiese că, cererea de sesizare a instanţei constituţionale poate fi formulată în orice fază a procesului penal.
Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabileşte doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
În speţă, excepţia a fost invocată de o parte din proces - inculpaţii B. şi A., norma criticată are legătură cu soluţionarea cauzei pendinte, iar Curtea Constituţională nu a statuat asupra neconstituţionalităţii prevederilor legale care constituie obiectul excepţiei.
Prin urmare, sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
Procesat de GGC - LM