Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 33/RC din data de 7 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016 a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 623/Ap din 7 iulie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.
Împotriva Deciziei nr. 33/RC din data de 7 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., cale de atac ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 521 din data de 9 septembrie 2020, pronunţate de secţia penală a instanţei supreme în Dosarul nr. x/2020.
La data de 7 septembrie 2020, contestatorul a formulat o cerere se sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ocazie cu care, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă al Înaltei Curţi, s-a format Dosarul asociat nr. x/2020, ce are ca obiect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin încheierea din data de 9 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. formulate de contestatorul A. în Dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege. Această analiză presupune, concret, verificarea următoarelor cerinţe cumulative:
a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
b. identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;
c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d. existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).
Instanţa supremă a constatat că, dacă evaluarea primelor trei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, ultima cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
Totodată, analizând condiţiile enumerate anterior, secţia penală a instanţei supreme a constatat că excepţia este invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, ce vizează unul dintre cazurile de revizuire, respectiv cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fără ca textul criticat să fie declarat neconstituţional printr-o decizie a Curţii Constituţionale după modificarea adusă textului legal prin art. II pct. 113 din O.U.G. nr. 18/2016.
În ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauză, instanţa a apreciat că aceasta nu este întrunită deoarece excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ce reprezintă un caz de revizuire, a fost invocată de condamnatul A. în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare pentru promovarea căreia există cazuri expres şi limitativ prevăzute la art. 426 din C. proc. pen., distincte de cele reglementate pentru revizuire.
Prin urmare, s-a constatat că argumentele contestatorului A. invocate în cadrul excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cauzei ce are ca obiect contestaţia în anulare, întrucât chiar dacă instanţa de contencios constituţional s-ar pronunţa asupra criticilor de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., decizia Curţii Constituţionale nu ar fi de natură să producă efecte directe asupra hotărârii pronunţate de instanţa supremă asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare în cauza pendinte.
Împotriva încheierii din data de 9 septembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu pentru data de 16 noiembrie 2020, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator A., precum şi ultimul cuvânt al acestuia fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de recurentul contestator A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele la care participă, să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează şi verificarea sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, are legătură cu cauza, verificare care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite parţial, în sensul că a fost formulată de recurentul contestator în faţa instanţei de judecată şi vizează dispoziţii legale în vigoare asupra cărora instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat anterior.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct de către subiecţii acţiunii penale. Prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Calea procedurală reglementată de aceste dispoziţii legale nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate poate fi utilizată doar în scopul şi pentru finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat faptul că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că recurentul contestator a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (care reglementează unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege în care se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii), în calea de atac a contestaţiei în anulare exercitată împotriva Deciziei nr. 33/RC din data de 7 februarie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători reţine că sintagma "legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.
Or, având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu referire la unul dintre cazurile în care se poate formula revizuire, nu poate avea o influenţă directă cu privire la soluţionarea cauzei.
În concluzie, între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi modalitatea de soluţionare a cauzei nu există o legătură efectivă care să determine necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 9 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 9 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2020.
GGC - NN