Prejudiciu produs ca urmare a săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală. Decesul făptuitorului. Ordonanță de clasare. Acțiune în despăgubiri. Termen de prescripție
Cuprins pe materii: Drept civil. Obligații. Răspundere civilă delictuală
Index alfabetic: despăgubiri morale
- prescripție
- ucidere din culpă
- drept patrimonial
C.civ., art. 1394, art. 2500, art. 2501, art. 2517, art. 2528
Dispozițiile art. 1394 Cod civil instituie în materia termenului de prescripție o normă specială, derogatorie de la regula potrivit căreia acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală se prescrie în termenul de drept comun prevăzut de art. 2517 Cod civil, de 3 ani, pentru ipoteza în care despăgubirea civilă derivă dintr-o faptă penală, caz în care termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică şi acțiunii în răspundere civilă.
Incidența textului pleacă de la premisa îndeplinirii următoarelor condiții cumulative: despăgubirea derivă dintr-un fapt prevăzut de legea penală, faptul prevăzut de legea penală să fie supus unei prescripții mai lungi decât legea civilă.
Cum norma legală nu instituie cerința ca fapta cauzatoare de prejudicii să întruneasca toate elementele constitutive ale unei infracțiuni, nu se poate reține că prevederile art. 1394 Cod civil sunt aplicabile doar în situația în care, printr-o hotărâre penală definitivă de condamnare, s-a stabilit existența unei infracțiuni.
Împrejurarea că în dosarul penal deschis în legătură cu cercetarea faptelor prevăzute de dispozițiile art. 192 și art. 196 Cod penal, prin ordonanță a procurorului s-a dispus clasarea cauzei, justificat de incidența unui caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv decesul făptuitorului, nu are nicio relevanță asupra calificării faptei prejudiciabile ca fiind derivată dintr-o faptă penală, de vreme ce în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt penal, supus unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se prorogă în privința dreptului la acțiune în răspundere civilă.
Rațiunea prelungirii termenului de prescripție privind acțiunea civilă în pretenții până la împlinirea termenului prescripției răspunderii penale rezidă în posibilitatea victimei care a suferit un prejudiciu de pe urma săvârșirii unei fapte penale să solicite în acest interval de timp atât tragerea la răspundere penală, cât și la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul suferit.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 2195 din 26 octombrie 2020
1.Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 10.01.2019, reclamanţii A., B. în nume personal şi asistată de C., în calitate de părinte şi reprezentant legal al minorei; D., reprezentat şi asistat legal de C.; E., reprezentata şi asistata legal de C.; F. în nume personal şi asistata de G., în calitate de părinte şi reprezentant legal minorei; H.; I. reprezentat şi asistat legal de J. au chemat în judecată pe pârâta K. Asigurare-Reasigurare S.A, solicitând obligarea pârâtei K. S.A la plata cu titlu de despăgubiri cuvenite reclamanţilor pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului bunicului, numitul L. după cum urmează:
1) 60.000 lei cu titlu de daune morale pentru A., în calitate de nepot după defunctul L.;
2) 60.000 cu titlul de daune morale pentru B., în calitate de nepoata după defunctul L.;
3) 60.000 cu titlu de daune morale pentru D., în calitate de nepot după defunctul L.;
4) 60.000 cu titlu de daune morale pentru E. în calitate de nepoata după defunctul L.;
5) 60.000 cu titlu de daune morale pentru F. în calitate de nepoata după defunctul L.;
6) 60.000 cu titlu de daune morale pentru H. în calitate de nepoata după defunctul L.;
7) 60.000 cu titlu de daune morale pentru I., în calitate de nepot după defunctul L.;
8) la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, solicitând ca plata penalităţilor să se facă începând cu data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată până la plata efectivă a despăgubirilor: cheltuieli de judecată.
Pârâta S.C. K. S.A., prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
2.Hotărârea pronunţată în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 68/C din 28.05.2019, Tribunalul Bihor a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de către reclamanţii A., B., D., E., F., H., I. în contradictoriu cu pârâta K. SA.
3.Hotărârea pronunţată în apel:
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii A., B., D. reprezentat de C., E. asistată de C., F. asistată de G., H., I. reprezentat de J., criticând sentinţa sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune.
Intimata S.C. K. S.A., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 787/A din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Oradea-Secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii A., B., D., reprezentat de C., E., asistată de C., F., asistată de G., H., I., reprezentat de J., în contradictoriu cu intimata S.C. K. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 68/C din data de 3 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor.
4.Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs B., H., E., A., F., D. şi I.
Prin cererea de recurs, reclamanţii au solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare, criticând hotărârea sub aspectul soluției dată excepției prescripţiei dreptului material la acţiune. Consideră hotărârea atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care instanţa de apel a stabilit eronat că acțiunea de față a fost formulată în afara termenului de prescripţie prevăzut de lege, de vreme ce termenul de prescripţie aplicabil cauzei este cel de 8 ani.
În conformitate cu art. 2517 din noul Cod Civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, termenul de prescripţie extinctivă este de 3 ani (termen general de prescripţie), dacă legea nu prevede altfel, însă art. 1394 Cod Civil prevede prorogarea termenului prescripţiei în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, când termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă.
În cazul uciderii din culpă (accident rutier soldat cu decesul victimei), termenul de prescripţie în interiorul căruia trebuie să se pretindă despăgubiri este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani (cazul din speţa dedusă judecaţii) şi 10 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani.
Se arată că, în cazul uciderii din culpă, sunt trei termene de prescripţie care vizează dreptul de despăgubire: termenul de 5 ani - pentru uciderea din culpă a unei persoane şi care se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani; termenul de 8 ani - pentru uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi şi care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani; termenul de 10 ani - atunci când uciderea din culpă a unei persoane este săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate. Ia care pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.
În dosarul penal nr. 1189/P/2014 a fost începută urmărirea penală în rem pentru ucidere din culpă prev. de art. 192 al. 1 și 2 Cod penal şi vătămare corporală prev. de art. 196 alin. 2, 3 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal cu privire la care a fost cercetat, iar pentru că în data de 10.02.2014 a survenit decesul făptuitorului, organele de urmărire penală au dispus clasarea cauzei, fiind incidenţă una din cauzele care împiedică punerea în mişcare a urmăririi penale, decesul făptuitorului.
Potrivit actelor de urmărire penală efectuate în dosarul penal sus menționat, s-a stabilit că vinovăţia pentru producerea accidentului îi revine numitului M., care a încălcat prevederile art. 41 din OUG 195/2002. Acesta a pierdut controlul volanului autoturismului pe care îl conducea, a intrat pe contrasens, tamponând un alt autoturism, după care s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.
Recurenții apreciază că derogarea de la regula generală a art. 1394 Cod Civil operează împotriva faptului supus legii penale şi nu operează în personam, nefiind concludent în aceasta situaţie faptul că numitul M. a decedat.
Consideră că în mod eronat s-a reținut că cererea de chemare în judecată derivă dintr-un contract de asigurare, deoarece reclamanţi nu au fost părţi în contractul de asigurare încheiat între persoana care a provocat accidentul rutier cu societatea de asigurări. Din acest motiv nu se poate aprecia faptul că prezenta cauză deriva din acel contract, ci doar răspunderea asigurătorului derivă din contractul de asigurare în conformitate cu prevederile Legii nr.136/1995 cu modificările şi completările ulterioare.
Prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat instanţei civile să constate existenta sau inexistenţa unei fapte penale, ori dacă fapta întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, acestea fiind stabilite foarte clar de către organele de urmărire penată prin Ordonanţa de începere a urmăririi penale în rem, pronunţată în dosarul penal nr. x/P/2014, ci s-a cerut acordarea de despăgubiri persoanelor care au suferit ca urmare a decesului bunicului lor.
Astfel, instanţa de apel a apreciat greșit că prevederile art. 1394 Cod civil sunt aplicabile doar în situaţia în care ar fi fost acordată o hotărâre penală definitivă de condamnare şi s-ar putea stabili existenţa unei infracţiuni, cu toate că legiuitorul nu a inserat în textul de lege o astfel de prevedere, ori instanţa de apel nu poate legifera cu ocazia pronunțării unei hotărâri.
Întrucât termenul de prescripţie al dreptului de acţiune în repararea pagubei, pricinuită prin fapta ilicita, începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba (întinderea acesteia), cât şi pe cel care răspunde de ea, conform art. 2528 alin. 1 Cod civil, consideră că termenul special de prescripţie aplicabil este de 8 ani, iar acesta începe să curgă de la data de 10.02.2014, data la care a avut loc accidentul.
Astfel, solicită a se observa că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor înăuntrul termenului de 8 ani, în data de 10.01.2019.
6.Apărările formulate în cauză:
Intimata-pârâtă K. S.A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului, faţă de dispoziţiile art. 486, alin. 3 Cod procedură civilă, întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. 1 Cod procedură civilă iar, pe fond, ca neîntemeiat.
7.Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că susținerile recurenților care vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, prin raportare la dispozițiile art. 1394 Cod civil, sunt susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, din a cărui perspectivă va fi realizată examinarea legalității deciziei atacate, după cum urmează:
Acțiunea civilă dedusă judecății este o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și urm. Cod civil, pentru paguba cauzată printr-o faptă ilicită, reclamanții solicitând plata de despăgubiri îndreptată împotriva societății de asigurare la care cel vinovat de producerea accidentului rutier, soldat cu decesul autorului reclamanților, avea încheiată polița de asigurare auto obligatorie.
Despăgubirile solicitate de reclamanți sunt urmarea evenimentului rutier, produs la 10.02.2014, din culpa asiguratului societăţii pârâte, M., soldat cu decesul numitului L., pasager al autoturismului cu nr. de înmatriculare xzy. În momentul accidentului, autoturismul era condus de către M., care a pierdut controlul asupra volanului și a intrat pe contrasens, tamponând autoturismul condus de numitul N.
Așa fiind, dreptul subiectiv civil valorificat în cauză este un drept de creanță, evaluabil în bani și, ca atare, are natură patrimonială.
Or, drepturile patrimoniale, cum este și cel de creanță valorificat în prezentul litigiu, sunt supuse prescripției extinctive, sens în care este incident art. 2500 Cod civil potrivit căruia dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege și art. 2501 alin. 1 Cod civil conform căruia dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, este supus prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
Termenul de prescripție aplicabil acțiunilor personale, care însoțesc drepturi subiective civile de creanță, cum este și acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, este termenul general de prescripție, de 3 ani, prevăzut de art. 2517 Cod civil.
Conform art.2528 Cod civil, termenul de prescripție pentru repararea pagubelor pricinuite prin fapte ilicite curge „de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.”
Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că de la regula instituită de art. 2517 Cod civil, legiuitorul a stabilit, prin art. 1394 Cod civil, o excepție în materia termenului de prescripție, însă Curtea de Apel a avut în vedere că această normă specială se aplică doar pentru situația în care fapta ilicită cauzatoare de prejudicii constituie infracțiune și a fost constatată printr-o hotărâre, definitivă, de condamnare.
Instanța de apel a apreciat că ordonanța de clasare dată de procuror, ca urmare a decesului conducătorului auto M., vinovat de producerea evenimentului asigurat, nu poate fi asimilată cu o hotărâre penală definitivă prin care să se fi statuat că asiguratul a comis faptele penale imputate și, că, instanța civilă nu se poate substitui rolului unei instanțe penale pentru a hotărî dacă fapta întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, pentru a considera că despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă și a reține incidența art. 1394 Cod civil.
Concluzia instanței de apel este greșită.
Temeiul despăgubirilor morale solicitate de reclamanți izvorăște din fapta delictuală a conducătorului auto asigurat M., materializată în producerea evenimentului rutier din 10.02.2014, soldat cu decesul autorului reclamanților, L.
Din situația de fapt reținută în cauză, rezultă că, în urma acidentului rutier, a fost deschis dosarul penal nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în cadrul căruia au fost efectuate acte de urmărire penală față de numitul M. pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 192 al. 1 și 2 Cod penal şi vătămare corporală prev. de art. 196 alin. 2, 3 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut că numitul M., conducătorul autoturismului, marca X, cu nr. de înmatriculare xzy, a pierdut controlul volanului autoturismului, a intrat pe contrasens, tamponând autoturismul marca Z., cu nr de înmatriculare xwz, condus de N.
În urma accidentului rutier, din 10.02.2014, au decedat numiții M. și L., fiind reținut faptul că numit M. a încălcat prevederile art. 41 din OUG nr. 195/2002.
Întrucât a intervenit decesul făptuitorului, prin Ordonanța din 19.06.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, din dosarul nr. x/P/2014, s-a dispus clasarea cauzei, fiind reținută, ca incidentă, una din cauzele care împiedică punerea în mişcare a urmăririi penale, respectiv decesul făptuitorului.
De la regula potrivit căreia acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală se prescrie în termenul de drept comun prevăzut de art. 2517 Cod civil, de 3 ani, reclamanții au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 1394 Cod civil, referitor la prorogarea termenului de prescripție, potrivit cu care „în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acțiunea în răspundere civilă”.
Textul de lege susmenționat instituie în materia termenului de prescripție o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, instituită de legiuitor pentru ipoteza în care despăgubirea civilă derivă dintr-o faptă penală, caz în care termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică şi acțiunii în răspundere civilă.
Incidența textului pleacă de la premisa îndeplinirii următoarelor condiții cumulative: despăgubirea derivă dintr-un fapt prevăzut de legea penală, faptul prevăzut de legea penală să fie supus unei prescripții mai lungi decât legea civilă.
Textul impune, așadar, condiția ca fapta cauzatoare de prejudicii să derive dintr-o faptă prevăzută de legea penală, fără ca acest fapt să fi fost cercetat ca și infracțiune și fără ca o instanță penală să fi pronunțat o hotărâre din care să rezulte vinovăția celui acuzat de săvârșirea acesteia.
Cum norma legală analizată nu instituie cerința ca fapta cauzatoare de prejudicii să întruneasca toate elementele constitutive ale unei infracțiuni, în mod eronat instanța de apel a reținut că prevederile art. 1394 Cod civil sunt aplicabile doar în situația în care, printr-o hotărâre penală definitivă de condamnare, s-a stabilit existența unei infracțiuni.
Cauza dedusă judecății are ca obiect plata de despăgubiri decurgând din accidentul soldat cu decesul autorului reclamanților, în urma căruia a fost deschis dosarul penal nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în legătură cu cercetarea faptelor penale prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 192 al. 1 și 2 Cod penal şi vătămare corporală prev. de art. 196 alin. 2, 3 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.
Împrejurarea că prin ordonanța din 19.04.2014, dată în dosarul penal nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, s-a dispus clasarea cauzei, justificat de incidența unui caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv decesul făptuitorului, nu are nicio relevanță asupra calificării faptei prejudiciabile ca fiind derivată dintr-o faptă penală, de vreme ce în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt penal, supus unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se proprogă în privința dreptului la acțiune în răspundere civilă.
Rațiunea prelungirii termenului de prescripție privind acțiunea civilă în pretenții până la împlinirea termenului prescripției răspunderii penale rezidă în posibilitatea victimei care a suferit un prejudiciu de pe urma săvârșirii unei fapte penale să solicite în acest interval de timp atât tragerea la răspundere penală, cât și la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul suferit.
Or, atât timp cât în procesul penal partea are la dispoziție un termen mai lung pentru exercitarea acțiunii civile, legiuitorul a instituit, cu titlu derogator, ca și în cazul în care fapta este prevăzută de legea penală, termenul de prescripție a acțiunii penale să se aplice și acțiunii civile.
În ceea ce privește condiția înstituită de art. 1394, teza a II a Cod civil, respectiv ca faptul prevăzut de legea penală să fie supus unei prescripții mai lungi decât cea prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată că și această cerință este îndeplinită.
Așadar, și în cauza de față, termenul de prescripție a dreptului de a pretinde despăgubirile civile ce formează obiectul cauzei va fi similar (ca durată) cu termenul de prescripție a răspunderii penale.
Or, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, astfel cum stipulează dispozițiile înscrise în art.154 alin. 1, lit.d) din Codul penal (forma în vigoare la data de 10.02.2014, data săvârșirii faptei penale cauzatoare de prejudicii), ce prevedeau acest termen de prescripție a răspunderii penale de 5 ani pentru ipoteza faptelor penale prevăzute cu pedeapsa închisorii de până la 5 ani. Iar, pentru infracțiunea prevăzută la art.192 alin. 1 din Codul penal, respectiv pentru cea de ucidere din culpă, în legătură cu care s-au efectuat acte de urmărire penală în dosarul nr. x/P/2014, limitele pedepsei cu închisoarea se situau între 1 și 5 ani.
Pe cale de consecință, reținând cele mai sus expuse, precum și caracterul derogator al termenului de prescripție a răspunderii civile pentru ipoteza daunelor provenind din săvârșirea unui fapt supus legii penale, Înalta Curte reține că termenul de prescripție aplicabil în cauză este de 5 ani, iar nu termenul general de prescripție de 3 ani, cum eronat s-a reținut prin decizia atacată.
Așa fiind, pornind de la împrejurarea că momentul de început al curgerii termenului de prescripție nu a fost contestat în cauză, fiind data de 19.06.2014, dată la care s-a emis Ordonanța de clasare în dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și calculând termenul de prescripție de 5 ani de la această dată, rezultă că formularea prezentei acțiuni judiciare, la 10.01.2019, se plasează înlăuntrul termenului de prescripție a răspunderii civile delictuale pentru ipoteza despăgubirilor ce derivă dintr-un fapt de natură penală, respectiv infracțiunea de ucidere din culpă.
În consecință, pentru motivele expuse, reținând greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, având ca obiect plata de despăgubiri decurgând din evenimentul rutier soldat cu decesul numitului L., în temeiul dispozițiilor art. 496 și 497 Cod procedură civilă, raportat la art. 488 alin. 1, pct. 8 din același cod, Înalta Curte a admis recursul reclamanților, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, în fond, aceleiași curți de apel.