Şedinţa publică din data de 15 mai 2020
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Suceava, înregistrată sub număr de dosar x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Fălticeni, a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 891 RON şi 402 euro reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în calitate de angajat conducător auto - 832201 conform Clasificării Ocupaţiilor din România, în perioada 12.08.2018 - 03.09.2018, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. x/11.08.2018 în registrul general de evidenţă a salariaţilor; obligarea pârâtei să-i comunice fişa cu calculul detaliat al salariului şi al reţinerilor pentru impozit şi asigurări.
La termenul din 7 octombrie 2019, Tribunalul Suceava a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale.
Prin sentinţa nr. 890 din 7 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă a fost admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamant în favoarea Tribunalului Constanţa.
În motivarea hotărârii, Tribunalul Suceava a reţinut, în esenţă, că, în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, este vorba de o competenţă teritorială alternativă, fie cea de la locul unde are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia, reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Întrucât raporturile de muncă au încetat la 03.09.2018, s-a apreciat că devine incident criteriul domiciliului reclamantului în stabilirea competenţei teritoriale.
Cum domiciliul reclamantului este în mun. Constanţa, jud. Constanţa, s-a reţinut că Tribunalului Constanţa îi revine competenţa în soluţionarea cauzei.
Învestit prin declinare, Tribunalului Constanţa a reţinut că acţiunea promovată face parte din categoria conflictelor de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa teritorială aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.
Pe de altă parte, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar art. 216 dispune că "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele ale C. proc. civ..".
Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Suceava, s-a apreciat că reclamantul a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, neputându-se ulterior pune în discuţie, din oficiu, o altă competenţă teritorială, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire a competenţei, care nu este de ordine publică.
Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 263 din 11 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Suceava competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Se constată că, prin acţiunea promovată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Fălticeni, a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 891 RON şi 402 euro reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în calitate de angajat conducător auto - 832201 conform Clasificării Ocupaţiilor din România, în perioada 12.08.2018 - 03.09.2018, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. x/11.08.2018 în registrul general de evidenţă a salariaţilor; obligarea pârâtei să-i comunice fişa cu calculul detaliat al salariului şi al reţinerilor pentru impozit şi asigurări.
Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un litigiu de muncă, iar potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, dispoziţii din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze.
Totodată, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Art. 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social stipulează că:
"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".
Conform art. 116 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:
"Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Prin urmare, în speţă suntem în prezenţa unei competenţe teritoriale alternative, reclamantul fiind acela care are dreptul de a opta între instanţele deopotrivă competente teritorial.
Ulterior însă exercitării dreptului de opţiune, competenţa rămâne stabilită în favoarea instanţe deopotrivă competentă, aleasă de către partea reclamantă, aspectul legalei învestiri a instanţei nu mai poate fi pus în discuţie, iar partea nu mai poate reveni asupra opţiunii alese.
În cauza de faţă, domiciliul reclamantului se află în mun. Constanţa, iar locul de derulare a raporturilor de muncă s-a aflat în loc. Fălticeni, jud. Suceava, astfel cum este menţionat la lit. D) din contractul individual de muncă, reclamantul având alegerea între Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Suceava.
Or, reclamantul prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Suceava a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia.
Aşa fiind, Tribunalul Suceava nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părţi, declinarea competenţei, declarându-se necompetent, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenţei, care nu este de ordine publică,
Prin urmare, Tribunalul Suceava nu era îndreptăţit să-şi decline din oficiu competenţa, excepţia de necompetenţă teritorială fiind invocată de această instanţă cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel cum deja s-a arătat, opţiunea reclamantului între instanţele deopotrivă competente teritorial indicate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 poate fi exercitată la momentul sesizării instanţei de judecată, ceea ce, în speţă, s-a şi întâmplat.
Este de reţinut că împrejurarea încetării contractului de muncă nu poate înlătura competenţa teritorială alternativă, întrucât, potrivit art. 1 lit. p), pct. iii din Legea nr. 62/2011 sunt considerate conflicte de muncă şi cele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2020.