Şedinţa publică din data de 13 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 la data de 4.01.2017 la Curtea de Apel Bacău, reclamantul A. a contestat raportul de evaluare nr. x/20.12.2016 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând anularea acestuia.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 55/06 aprilie 2017, Curtea de Apel Bacău a respins acţiunea ca nefondată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 55/06.04.2017 a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanţa de fond nu i-a respectat dreptul de a beneficia de dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2013 privind închirierea prin licitaţie publică a unei suprafeţe de pajişte în vederea hrănirii animalelor deţinute pentru asigurarea hranei celor cinci membri ai familiei sale, rezultatul licitaţiei publice neputând fi anticipat. Totodată, arată că cei treisprezece consilieri locali ai UAT Români ar fi discriminaţi în situaţia în care nu ar putea participa la licitaţie publică şi ar fi forţaţi să încalce legea ducând animalele la pajişte în mod ilegal.
A menţionat reclamantul că actele normative invocate de ANI nu interzic dreptul său de a beneficia de dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2013 şi că la 02.06.2015 a participat în calitate de viceprimar şi consilier local la şedinţa Consiliului Local Români, şedinţă în care toţi consilierii locali au votat în unanimitate hotărârea nr. 27 bis privind închirierea pajiştilor comunei către deţinătorii de animale din comună. La acea dată, reclamantul nu deţinea nici un contract de închiriere cu UAT, astfel că votul a fost acordat în deplină legalitate şi nu a existat conflict de interese. Ulterior, la 08.06.2015, reclamantul a încheiat cu UAT contractul de închiriere nr. x, arătând că a participat la licitaţie în calitate de locuitor al comunei şi deţinător de animale.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă ANI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile.
A arătat că recurentul a menţionat doar generic textul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fără să arate, în concret, care sunt argumentele care s-ar circumscrie acestui motiv de casare. Totodată, a arătat că sentinţa instanţei de fond nu cuprinde motive contradictorii, recurentul-reclamant nearătând care sunt aceste motive şi care sunt argumentele care susţin o astfel de afirmaţie.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimata a arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale ce reglementează materia regimului conflictului de interese raportat la situaţia de conflict de interese în care se află reclamantul.
Astfel, a arătat intimata că starea de conflict de interese a reclamantului rezidă din calitatea acestuia de consilier local care a participat la deliberarea şi adoptarea HCL Români, jud. Neamţ nr. 27BIS/02.06.2015, ulterior reclamantul încheind contractul de închiriere nr. x/02.06.2015 cu Primăria Români. Nu a existat nici un document din care să reiasă că persoana evaluată a anunţat la începutul dezbaterilor interesul pe care îl avea în problema supusă dezbaterii sau că a părăsit sala înainte de începerea dezbaterilor, astfel că sunt lipsite de orice relevanţă juridică alte motivaţii personale invocate de reclamant.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Examinând cererea de recurs formulată, Înalta Curte constată că reclamantul şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost indicat doar formal de recurent, acesta menţionând doar cu titlu generic motivele contradictorii.
Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.
Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune prin care s-a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/20.12.2016 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, cu privire la reclamantul A., prin care au fost identificate elementele unui conflict de interese, motivat de aspectul că, reclamantul, în perioada exercitării mandatului de viceprimar 2012-2016, în care şi-a păstrat şi calitatea de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea hotărârii Consiliului local Români nr. 27bis/2.06.2015 privind închirierea păşunii aparţinând com. Români, jud. Neamţ pentru anul 2015.
Ulterior, la data de 8.06.2015, în temeiul hotărârii mai sus menţionate, între Primăria com. Români (în calitate de locator) şi reclamant (în calitate de locatar) s-a încheiat contractul de închiriere nr. x/8.06.2015, având ca obiect închirierea unei suprafeţe de pajişte de 1,33 ha pe o durată de 7 ani, pentru păşunatul a 11 caprine şi o bovină. Pentru suprafaţa ce i-a fost dată spre închiriere prin contractul sus menţionat, reclamantul a încasat în anul 2015 de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură subvenţii în sumă de 911,26 RON.
În raportul de evaluare contestat sunt reţinute, ca fiind incidente, dispoziţiile art. 70, 71 şi 77 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, art. 46 alin. (1) şi art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001 şi art. 2 alin. (1), art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.
Soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, care constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurent.
Înalta Curte apreciază că, în mod corect prima instanţă a reţinut existenţa conflictului de interese în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A., iar criticile de nelegalitate expuse prin recursul declarat în cauză sunt nefondate.
În ceea ce priveşte critica recurentului în sensul că instanţa de fond nu i-a respectat dreptul de a beneficia de dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2013 privind închirierea prin licitaţie publică a unei suprafeţe de pajişte în vederea hrănirii animalelor deţinute pentru asigurarea hranei celor cinci membri ai familiei sale, rezultatul licitaţiei publice neputând fi anticipat, Înalta Curte reţine că aceasta nu este fondată faţă de faptul că, în calitatea sa de consilier local, recurentul trebuia să aibă în vedere faptul că pot fi influenţate anumite decizii şi pot fi create situaţii favorabile, cum ar fi în legătură cu suprafaţa de păşune care va fi scoasă la licitaţie (mărime, poziţionare, calitate), în legătură cu preţul închirierii, în legătură cu criteriile de acordare a suprafeţelor de păşune.
Chiar dacă rezultatul licitaţiei publice nu putea fi anticipat, singurul care putea anticipa totuşi dacă în ceea ce priveşte închirierea suprafeţelor de pajişte are un interes personal este chiar recurentul. În funcţie de această apreciere, recurentul îşi putea regla conduita, fie prin abţinerea de la luarea unei hotărâri care să vizeze acest aspect, fie prin luarea în posesie a unor suprafeţe de păşune prin alte modalităţi decât de închiriere din suprafeţele aparţinând comunei.
Nu poate fi primită nici critica recurentului în sensul că la momentul acordării votului nu deţinea nici un contract de închiriere cu UAT, astfel că votul a fost acordat în deplină legalitate şi nu a existat conflict de interese.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că reclamantul A. este viceprimarul com. Români, jud. Neamţ în mandatul 2012-2016, perioadă în care şi-a păstrat şi calitatea de consilier local.
În această calitate, reclamantul a participat la adoptarea hotărârii nr. 27 bis din data de 2.06.2015, prin care a fost aprobat Regulamentul privind activitatea de organizare, administrare şi exploatare a păşunii comunale aparţinând com. Români.
În condiţiile în care reclamantul este crescător de animale, acesta se afla în situaţia reglementată de art. 77 din Legea nr. 161/2003, raportat la art. 46 alin. (1) din Legea 215/2001, în sensul că în problemele ce ţin de administrarea suprafeţelor de teren cu destinaţie păşune are un interes personal care îi interzicea să participe la deliberarea şi adoptarea hotărârii de consiliu local pe aceste aspecte.
Interesul personal este definit de legiuitor prin art. 75 din Legea nr. 393/2004, care prevede că aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine.
În acest context, instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate susţinerile recurentului, câtă vreme legiuitorul stabileşte condiţiile conflictului de interese în raport de participarea consilierului local la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri de consiliu local în legătură cu o problemă asupra căreia are un interes personal de natură patrimonială.
Astfel, conflictul de interese este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi a mediului de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ca fiind situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.
O definiţie a conflictului de interese privind funcţionarii publici este inclusă în art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, în sensul că " Conflictul de interese se naşte în situaţia în care un funcţionar public are un interes personal de natură să influenţeze sau să pară a influenţa exercitarea imparţială şi obiectivă a funcţiilor sale oficiale".
În acord cu instanţa de fond, în raport de dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, în lumina principiului transparenţei decizionale, Înalta Curte apreciază că recurentul avea obligaţia să anunţe interesul său personal la începutul dezbaterilor, precum şi abţinerea de la procesul de votare.
Aceasta deoarece art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 interzice participarea sa la deliberare, impunând ca recurentul să anunţe interesul său personal la începutul dezbaterilor asupra problemei în care are interes, tocmai pentru a se preveni participarea sa la deliberare în cadrul şedinţei autorităţii deliberative, respectiv pentru a preveni influenţarea hotărârilor acestei autorităţi prin prezenţa sa la deliberări.
Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 55/2017 din 06 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 55/2017 din 06 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2020.