Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.02.2016 sub nr. x/2016 reclamanta Asociaţia Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme (ARMMCF) a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurentei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se anuleze în parte Decizia nr. 02/19.01.2016 emisă de Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte respingerea punctului nr. II din plângerea RS - 29/03.08.2015 formulată de către ARMMCF prin care Consiliul a decis că nu există suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica declanşarea unei investigaţii privind existenta unor fapte de abuz de poziţie dominantă ale organismelor de gestiune colectiva UCMR-ADA, CREDIDAM si UPFR, prin aplicarea de preţuri minime inechitabile drept remuneraţie echitabilă;
- să se anuleze în parte Decizia nr. 02/19.01.2016 în ceea ce priveşte respingerea punctului nr. 1 din plângerea RS - 29/03.08.2015 prin care Consiliul a decis că nu există suficient temei de fapt şi de drept pentru ca negocierile (acordurile) dintre organismele de gestiune colectivă şi patru radiodifuzori majori, prin care s-au stabilit remuneraţii (preţuri) minime, să fie considerate acorduri anticoncurenţiale de fixare a preţului;
- să fie obligat Consiliul să declanşeze o investigaţie privind faptele anticoncurenţiale reclamate de reclamanta ARMMCF prin punctele I şi II din plângerea x/03.08.2015, să se constate că aplicarea de către organismele de gestiune colectivă UCMR-ADA, UPFR si CREDIDAM a "metodei tarifului minim" drept metodă de calcul a remuneraţiei echitabile datorată pentru radiodifuzarea operelor muzicale protejate prin dreptul de autor reprezintă un abuz de poziţie dominantă în sensul art. 102 lit. (a) si (c) din TFUE (ex- art. 82 TCE), aşa cum a fost interpretat de către C.J.U.E. prin dispozitivul hotărârii pronunţate in Cauza C - 52/07 şi să dispună masuri în scopul realizării efectului deplin şi direct al normelor de concurenţă prevăzute la art. 102 lit. (a) si (c) din TFUE;
- să se suspende, dacă este necesar, judecarea cauzei şi să sesizeze C.J.U.E. cu întrebări preliminare vizând interpretarea art. 101 alin. (1) lit. (a) si alin. (2) si art. 102 lit. (a) din TFUE, precum şi a considerentelor/dispozitivului Cauzei C - 52/07.
Reclamanta a formulat cerere de completare si modificare a acţiunii, prin care:
I. a completat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că, alături de capetele de cerere prevăzute în cererea principală, a solicitat:
- să se constate că preţul minim stabilit prin punctul nr. 6 din Protocolul publicat in M.Of. nr. 93/2007 reprezintă un acord anticoncurenţial care are ca obiect şi ca efect denaturarea concurentei pe piaţa locală radio între radiodifuzorii majori naţionali şi radiodifuzorii mici locali şi să dispună măsurile necesare pentru realizarea efectului deplin şi direct al normelor de concurenţă prevăzute la art. 101 alin. (1) lit. (a) si alin. (2) din TFUE (nulitatea de drept a acordurilor anticoncurentiale);
- să se constate că stabilirea de remuneraţii forfetare minime diferenţiate datorate pentru autorizarea radiodifuzării fonogramelor (500 şi 1000 de euro/trimestru, după cum radiodifuzorii sunt locali sau naţionali) prevăzute la punctul nr. 6 din Metodologia publicată în M.Of. nr. 470/2011 reprezintă un acord anticoncurenţial prin care se stabilesc condiţii inegale la prestaţii echivalente care are ca obiect şi ca efect denaturarea concurenţei între radiodifuzori pe piaţa locală radio şi, în temeiul art. 106 alin. (1) TFUE, să dispună măsurile necesare pentru realizarea efectului deplin şi direct al normelor de concurenţă prevăzute art. 101 alin. (1) lit. (a) si (d) si alin. (2) din TFUE.
II. a modificat punctul E din cererea de chemare in judecată, reformulând întrebările preliminare solicitate a fi adresate C.J.U.E.
Prin încheierea de şedinţă din data de 01.11.2016 instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii capătului D al cererii iniţiale şi a capătului I.1 şi I.2 din cererea completatoare şi a respins cererea de sesizare a C.J.U.E. ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 341 din 7 februarie 2017 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme (ARMMCF) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că forma actuală a Metodologiei din 2007 a fost stabilită de comun acord în urma negocierilor, cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996, iar părţile nu au contestat-o în instanţă deşi au avut această posibilitate. Forma actuală a metodologiei 2011 a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, după ce părţile au contestat forma iniţială. Aşadar în cauză nu se poate vorbi de un acord anticoncurenţial, metodologiile fiind adoptate cu respectarea prevederilor legale mai sus-menţionate, existând posibilitatea părţilor de a recurge la hotărârea arbitrală şi ulterior a formulării apelului.
S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte cuantumul minim al remuneraţiei, Curtea de Apel, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală prin decizia civilă nr. 153A din 12 mai 2011 a reţinut că împrejurarea că se stabilesc în metodologie şi remuneraţii minime nu este de natură să înlăture modalitatea legală de determinare a remuneraţiei pentru situaţia în care utilizatorul nu realizează venituri, întrucât remuneraţiile minime au doar rolul de a proteja titularii de drepturi, pentru ca acestora să li se asigure o minimă remuneraţie chiar şi în situaţia în care utilizatorul nu are performanţe economice sau, datorită altor împrejurări, desfăşoară activitatea de radiodifuzare fără a urmări şi avantaje economice.
Aşadar, de vreme ce aceeaşi problemă dedusă judecaţii într-un litigiu a fost soluţionată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezulta ca acest aspect reţinut de instanţă, care a stat la baza soluţiilor din dispozitivul hotărârii, a dobândit putere de lucru judecat si, în mod corect, trebuie avut in vedere de instanţa sesizata ulterior. A mai arătat prima instanţă că în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 5 din Legea nr. 21/1998 având în vedere că organismele de gestiune colectivă şi posturile de radio au respectat prevederile Legii nr. 8/1996 fiind obligate să negocieze aceste redevenţe.
Curtea a mai constatat că, în cauză, nu se aplică concluziile reţinute în cauza nr. C-52-07, având în vedere că nu ne aflăm în situaţia unui organism de gestiune colectivă, care să deţină monopolul în fapt, care să adopte aceste metodologii, întrucât acestea au fost încheiate de două părţi cu interese contrare, neputând fi cazul unui comportament unilateral al unei întreprinderi în poziţie dominantă. 3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Asociaţia Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, recurenta- reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:
- afectarea comerţului între statele membre constituie diferenţa între aplicarea art. 101 şi 102 din TFUE şi art. 5 şi 6 din Legea concurenţei. Conceptul de comerţ între statele membre nu se limitează la tradiţionalele schimburi transfrontaliere de bunuri şi servicii ci este un concept mult mai larg, care are scopul de a promova libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor în spaţiul comunitar.
Fiind îndeplinită condiţia afectării comerţului între statele membre, rezultă că sentinţa nr. 341 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti a fost dată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, garantat de art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 4 din noul C. proc. civ., prin neaplicarea cu prioritate a art. 101 alin. (1) lit. a) asupra Metodologiei 2007 şi 2011 prin care se stabilesc preţuri (remuneraţii) minime inechitabile care au ca obiect şi ca efect restrângerea, împiedicarea şi denaturarea concurenţei între radiodifuzori pe pieţele locale radio, precum şi afectarea comerţului dintre statele membre.
- în cuprinsul Deciziei Consiliului nr. 2/19.01.2016 privind respingerea plângerii recurentei nu există niciun argument şi element concret din care să rezulte că "înţelegerea" de la pct. 6 din Metodologia 2007 şi "înţelegerea" de la pct. 6 din Metodologia 2011 prin care se stabilesc remuneraţii minime inechitabile, nu au ca obiect şi ca efect restrângerea şi denaturarea concurenţei. Recurenta ARMMCF, în temeiul art. 2 din Regulamentul CE nr. 1/2003 (sarcina probei) a demonstrat atât prin plângerea x/03.08.2015 cât şi prin cererea formulată în faţa instanţei, caracterul anticoncurenţial al acordurilor din Metodologia 2007 şi Metodologia 2011.
În cazul în care un acord nu restrânge concurenţa prin obiectul său sau n-o restrânge suficient prin obiect, este necesar să se examineze dacă acesta are efecte restrictive semnificative asupra concurenţei. Trebuie să se ţină seama atât de efectele reale, cât şi de cele potenţiale. Cu alte cuvinte, acordul trebuie să fie susceptibil de a denatura concurenţa între oricare dintre părţile acestuia şi terţii care nu au participat la încheierea lui.
- prin decizia civilă nr. 153A/2011 Curte de Apel Bucureşti a reţinut că s-ar justifica introducerea unei remuneraţii minime, dar numai pentru situaţia în care utilizatorul nu realizează venituri. Într-adevăr, trebuie prezumat că această decizie exprimă "adevărul" şi nu trebuie contrazisă. Problema este dacă o prevedere dintr-o lege reprezintă "adevărul". Dacă da, înseamnă că prin decizia civilă nr. 153A/2011 a Curţii de Apel Bucureşti s-a contrazis adevărul stabilit prin art. 1311 alin. (2) teza a II a din Legea nr. 8/1996. -problema de drept ce trebuia rezolvată de către instanţa de fond era dacă organismele de gestiune şi radiodifuzorii majori, părţi în comisia de negociere, au respectat procedura legală de stabilire a cuantumului remuneraţiei echitabile, în special criteriile principale prevăzute la art. 1311 alin. (1) şi (3), atunci când au stabilit remuneraţiile minime inechitabile prevăzute în protocoalele şi metodologiile publicate în MO. Recurenta ARMMCF apreciază că sentinţa nr. 341 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti a fost dată de instanţa de fond cu încălcarea şi aplicarea greşită a procedurii legale.
- instanţa de fond nu a menţionat în motivarea hotărârii nici o prevedere legală care să ceară (impună) organismelor de gestiune colectivă şi radiodifuzorilor majori, părţi în comisia de negociere, să stabilească prin metodologii remuneraţii forfetare minime inechitabile pentru radiodifuzare.
- sentinţa nr. 341 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse ca inadmisibile capătul D din cererea iniţială şi capetele I.1 şi I.2 din cererea completatoare şi motivele pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de sesizare a CJUE cu întrebări preliminare.
4. Apărările formulate de intimat
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate, arătând că: -organismele de gestiune colectivă pot solicita, ca alternativă de calcul, ţinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă, de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale.
- prin raportare la prevederile legale incidente, sunt greşite susţinerile recurentei reclamante conform cărora legea ar prevedea doar "posibilitatea existenţei de remuneraţii forfetare" şi nu "obligativitatea existenţei de remuneraţii forfetare". Cadrul legal incident prevede posibilitatea existenţei de remuneraţii forfetare (deci sume prestabilite) sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Recurenta-reclamantă Asociaţia Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva pârâtului Consiliul Concurenţei, solicitând instanţei:
A- să se anuleze în parte Decizia nr. 02/19.01.2016 emisă de Consiliul Concurenţei în ceea ce priveşte respingerea punctului nr. II din plângerea RS - 29/03.08.2015 formulată de către ARMMCF prin care Consiliul a decis că nu există suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica declanşarea unei investigaţii privind existenta unor fapte de abuz de poziţie dominantă ale organismelor de gestiune colectiva UCMR-ADA, CREDIDAM şi UPFR, prin aplicarea de preţuri minime inechitabile drept remuneraţie echitabilă;
B- să se anuleze în parte Decizia nr. 02/19.01.2016 în ceea ce priveşte respingerea punctului nr. 1 din plângerea RS - 29/03.08.2015 prin care Consiliul a decis că nu există suficient temei de fapt şi de drept pentru ca negocierile (acordurile) dintre organismele de gestiune colectivă şi patru radiodifuzori majori, prin care s-au stabilit remuneraţii (preţuri) minime, să fie considerate acorduri anticoncurenţiale de fixare a preţului;
C- să fie obligat Consiliul să declanşeze o investigaţie privind faptele anticoncurenţiale reclamate de reclamanta ARMMCF prin punctele I şi II din plângerea x/03.08.2015, să se constate că aplicarea de către organismele de gestiune colectivă UCMR-ADA, UPFR si CREDIDAM a "metodei tarifului minim" drept metodă de calcul a remuneraţiei echitabile datorată pentru radiodifuzarea operelor muzicale protejate prin dreptul de autor reprezintă un abuz de poziţie dominantă în sensul art. 102 lit. (a) si (c) din TFUE (ex- art. 82 TCE), aşa cum a fost interpretat de către C.J.U.E. prin dispozitivul hotărârii pronunţate in Cauza C - 52/07 şi să dispună masuri în scopul realizării efectului deplin şi direct al normelor de concurenţă prevăzute la art. 102 lit. (a) si (c) din TFUE;
D- să se suspende, dacă este necesar, judecarea cauzei şi
E- să sesizeze C.J.U.E. cu întrebări preliminare vizând interpretarea art. 101 alin. (1) lit. (a) si alin. (2) si art. 102 lit. (a) din TFUE, precum şi a considerentelor/dispozitivului Cauzei C - 52/07.
Prin cerere de completare si modificare a acţiunii, recurenta-reclamantă:
I. a completat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că, alături de capetele de cerere prevăzute în cererea principală, a solicitat:
- să se constate că preţul minim stabilit prin punctul nr. 6 din Protocolul publicat in M.Of. nr. 93/2007 reprezintă un acord anticoncurenţial care are ca obiect şi ca efect denaturarea concurentei pe piaţa locală radio între radiodifuzorii majori naţionali şi radiodifuzorii mici locali şi să dispună măsurile necesare pentru realizarea efectului deplin şi direct al normelor de concurenţă prevăzute la art. 101 alin. (1) lit. (a) si alin. (2) din TFUE (nulitatea de drept a acordurilor anticoncurentiale);
- să se constate că stabilirea de remuneraţii forfetare minime diferenţiate datorate pentru autorizarea radiodifuzării fonogramelor (500 şi 1000 de euro/trimestru, după cum radiodifuzorii sunt locali sau naţionali) prevăzute la punctul nr. 6 din Metodologia publicată în M.Of. nr. 470/2011 reprezintă un acord anticoncurenţial prin care se stabilesc condiţii inegale la prestaţii echivalente care are ca obiect şi ca efect denaturarea concurenţei între radiodifuzori pe piaţa locală radio şi, în temeiul art. 106 alin. (1) TFUE, să dispună măsurile necesare pentru realizarea efectului deplin şi direct al normelor de concurenţă prevăzute art. 101 alin. (1) lit. (a) si (d) si alin. (2) din TFUE.
II. a modificat punctul E din cererea de chemare in judecată, reformulând întrebările preliminare solicitate a fi adresate C.J.U.E.
Prima instanţă, prin încheierea de şedinţă din data de 01.11.2016, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului D al cererii iniţiale şi a capătului I.1 şi I.2 din cererea completatoare şi a respins cererea de sesizare a C.J.U.E. ca neîntemeiată, iar, pentru considerentele prezentate pe scurt la punctul 2, prin sentinţa nr. 341 din 7 februarie 2017, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme (ARMMCF) în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.
Reclamanta Asociaţia Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.
Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.
Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.
Criticile subsumate acestui motiv de casare se referă la faptul că sentinţa nr. 341 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse ca inadmisibile capătul D din cererea iniţială şi capetele I.1 şi I.2 din cererea completatoare şi motivele pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de sesizare a CJUE cu întrebări preliminare.
Or, asupra acestor capete de cerere prima instanţă s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 01.11.2016, arătând în cuprinsul acestei hotărâri care sunt considerentele pentru care au fost adoptate aceste soluţii, deci nu se poate reţine o nemotivare de către prima instanţă a încheierii pronunţate .
Mai mult decât atât, Asociaţia Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme nici nu a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 01.11.2016, dispoziţiile instanţei devenind definitive.
Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.
Astfel, recurenta-reclamantă Asociaţia Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme, care reprezintă interesele radiodifuzorilor locali ce deţin o singură licenţă audiovizuală, a formulat o plângere la Consiliul Concurenţei, înregistrată sub nr. x/03.08.2015, prin care a sesizat următoarele aspecte:
- clauzele prevăzute la pct. 6 din Metodologia 2007 şi la pct. 6 din Metodologia 2011, prin care se stabilesc remuneraţii minime inechitabile, sunt acorduri anticoncurenţiale de stabilire a preţului minim ce intră sub incidenţa art. 5 din Legea concurenţei şi a art. 101 din TFUE;
- comportamentul întreprinderilor UCMR-ADA, UPFR şi CREDIDAM reprezintă un abuz de poziţie dominantă constând, pe de o parte, în impunerea în metodologii a unor remuneraţii forfetare minime inechitabile şi, pe de altă parte, în aplicarea clauzelor metodologiilor prin care se stabilesc remuneraţiile forfetare minime inechitabile.
Prin Decizia nr. 02/19.01.2016, Consiliul Concurenţei a respins plângerea Asociaţiei Radiodifuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme cu motivarea că nu există suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica intervenţia Consiliului Concurenţei.
Şi prima instanţă a reţinut că Metodologiile din anii 2007 şi 2011 nu au avut ca obiect sau ca efect împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
Punctul 6 din Metodologia privind utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de radiodifuziune, publicată în M.Of. nr. 93/2007 (Metodologia 2007), prevede:
"În cazul în care, prin aplicarea procentului prevăzut la pct. 3 asupra bazei de calcul a utilizatorului, remuneraţia trimestrială este mai mică de 2400 RON, utilizatorul datorează trimestrial o remuneraţie forfetară de 2400 RON."
Punctul 6 din Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, publicată în M.Of. nr. 470/2011 (Metodologia 2011), prevede:
"Sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul nu pot fi mai mici decât echivalentul în RON, calculat la cursul BNR din ziua scadenţei, a 500 euro/trimestru, reprezentând remuneraţia minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio local deţinut, respectiv a 1.000 euro/trimestru, reprezentând remuneraţia minimă datorată de utilizatori pentru fiecare post de radio naţional deţinut."
Aceste Metodologii au fost negociate şi încheiate în baza prevederilor art. 1065 şi ale art. 130-1314 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, forma în vigoare la momentul emiterii acestor acte.
Potrivit prevederilor art. 1065 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (art. 112 după republicare):
"(l)Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unică echitabilă.
(2)Cuantumul acestei remuneraţii se stabileşte prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 1311 şi 1312."
Articolele 131, 1311 şi 1312 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, forma în vigoare la momentul emiterii metodologiilor (art. 133-165 după republicare), prevedeau:
ART. 131
(1) În vederea iniţierii procedurilor de negociere, organismele de gestiune colectivă trebuie să depună la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere, însoţită de metodologiile propuse a fi negociate, potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a).
(2) Metodologiile se negociază în cadrul unei comisii constituite prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de maximum 5 zile de la primirea cererii de iniţiere a procedurilor de negociere. Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă. Comisia de negociere este constituită din:
a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcţionează pentru câte o categorie de drepturi, pe de o parte;
b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de utilizatori naţionali, numit dintre acestea, cu condiţia ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori şi câte un reprezentant a două structuri asociative reprezentative ale utilizatorilor locali sau, în lipsa acestora, a doi reprezentanţi ai utilizatorilor locali, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri şi a cotei de piaţă a acestora în domeniu, precum şi al societăţilor publice de radiodifuziune şi de televiziune, după caz, pe de altă parte.
(3) În vederea desemnării în cadrul comisiei prevăzute la alin. (2), organismele de gestiune colectivă vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, odată cu metodologiile, lista structurilor asociative ale utilizatorilor şi pe cea a utilizatorilor majori, care urmează a fi convocaţi pentru negocieri, precum şi elementele de identificare a acestora.
(4) Decizia de desemnare a comisiei de negociere se comunică părţilor prin scrisoare recomandată, împreună cu propunerea de metodologii depusă de organismele de gestiune colectivă.
ART. 1311
(1) Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinându-se seama de următoarele criterii principale:
a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartă negocierea;
b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalţi utilizatori desemnaţi să negocieze;
c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;
d) proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;
e) proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;
f) veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;
g) în cazul în care nu există venituri se va folosi practica europeană în domeniu;
h) practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă;
i) în cazul radiodifuzorilor, remuneraţiile se stabilesc prin negocieri, în condiţii de predictibilitate şi proporţionalitate, cu potenţialii receptori ai emisiunilor, astfel încât utilizatorii să poată avea reprezentarea obligaţiilor de plată la începutul fiecărui an fiscal.
(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ţinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare.
(3) Remuneraţiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă şi în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protecţie prevăzute de lege.
(4) În cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 123^1, metodologiile se negociază fără a se ţine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.
ART. 1312
(1) Negocierea metodologiilor se desfăşoară conform programului stabilit între cele două părţi, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei.
(2) Înţelegerea părţilor cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Protocolul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi tuturor importatorilor şi fabricanţilor de suporturi şi aparate pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, conform art. 107.
(3) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în următoarele situaţii:
a) entităţile care alcătuiesc o parte ce urmează să participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun ce trebuie prezentat celeilalte părţi;
b) cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1);
c) organismele de gestiune colectivă nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare a remuneraţiilor şi de stabilire a comisionului datorat colectorului unic.
(4) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părţile în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulari, care vor constitui completul de arbitraj, şi a 3 arbitri de rezervă. Aceştia din urmă îi vor înlocui, în ordinea tragerii la sorţi, pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorţi se face şi în cazul absenţei părţilor convocate.
(5) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la data desemnării arbitrilor, convoacă la sediul său arbitrii desemnaţi şi părţile, în vederea constituirii completului de arbitraj. Completul de arbitraj stabileşte: onorariul brut, prin negociere cu părţile, primul termen, dar nu mai târziu de 5 zile, precum şi locul arbitrajului şi informează părţile.
(6) Cele două părţi aflate în arbitraj, organismele de gestiune colectivă şi, respectiv, utilizatorii sau alţi plătitori contribuie în mod egal la plata onorariului. Sumele se depun la casieria Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, înainte de primul termen de arbitraj. Neplata în termen atrage decăderea părţii care nu a achitat onorariul din dreptul de a propune probe şi de a formula concluzii pe durata arbitrajului.
(7) Arbitrii au obligaţia ca în termen de 30 de zile de la primul termen al arbitrajului să depună la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor hotărârea cuprinzând forma finală a metodologiilor supuse arbitrajului, în vederea comunicării către părţi. În mod excepţional, arbitrii pot solicita, motivat, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor prelungirea acestui termen cu maximum 15 zile. Arbitrii îşi pot ridica onorariul de la casieria Oficiului Român pentru Drepturile de Autor numai după depunerea hotărârii arbitrale.
(8) Hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologiilor se comunică părţilor de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de cinci zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.
(9) În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii arbitrale, părţile pot face apel împotriva acesteia la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care se va pronunţa asupra cauzei în complet civil. Hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunţarea soluţiei cu privire la menţinerea sau modificarea metodologiilor. Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă şi irevocabilă, se comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării.
(10) Metodologiile negociate sau stabilite conform prevederilor alin. (1) - (9) nu sunt opozabile utilizatorilor care la data declanşării procedurii de negociere a metodologiilor se află în curs de negociere directă a unui contract de licenţă sau au încheiat deja aceste negocieri cu organismele de gestiune colectivă.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, urmând procedura prevăzută de Legea nr. 8/1996, descrisă anterior, Metodologia 2007 a fost stabilită de comun acord în urma negocierilor şi nu a fost contestată în instanţă de vreuna dintre părţi. Forma Metodologiei 2011 a fost stabilită de instanţă prin decizia civilă nr. 153A din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală, deoarece părţile nu au ajuns de comun acord la o formă finală a acesteia. Răspunzând punctual criticilor recurentei, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima critică se referă la faptul că sentinţa a fost dată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, prin neaplicarea cu prioritate a art. 101 şi 102 din TFUE asupra Metodologiilor din anii 2007 şi 2011.
Articolul 101 TFUE (ex-articolul 81 TCE)
"(1) Sunt incompatibile cu piaţa internă şi interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne şi, în special, cele care: (a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare; (b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile; (c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare; (d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial; (e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte. (2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept. (3) Cu toate acestea, prevederile alin. (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul: - oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi; - oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi; - oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate care contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obţinut şi care: (a) nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; (b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa în ceea ce priveşte o parte semnificativă a produselor în cauză.
Articolul 102 (ex-articolul 82 TCE)
Este incompatibilă cu piaţa internă şi interzisă, în măsura în care poate afecta comerţul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.
Aceste practici abuzive pot consta în special în:
(a) impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii de tranzacţionare inechitabile;
(b) limitează producţia, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul consumatorilor;
(c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial; (d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte." Pentru a se putea aplica dispoziţiile de ordine publica prevăzute la art. 101 alin. (1) din TFUE si realizarea efectului direct si deplin al art. 101 alin. (2) TFUE (nulitatea de drept) trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenta a cel puţin doua întreprinderi; existenta unui acord intre întreprinderi, încheiat din proprie iniţiativa; acordul intre aceste întreprinderi are ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurentei in cadrul pieţei interne sau pe o parte semnificativa a acesteia, precum si afectarea consumatorilor finali; acordul afectează comerţul dintre statele membre; comportamentul anticoncurenţial nu este cerut întreprinderilor de legislaţia naţională; legislaţia naţională nu creează un cadru legal care prin sine elimina orice posibilitate de acţiune concurenţiala a întreprinderilor.
În susţinerea motivului de recurs formulat, recurenta a invocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în mai multe cauze. Hotărârile pronunţate de CJUE în C-123/83 şi C-501/06 nu sunt incidente în cauză întrucât vizează alte domenii de activitate cu alte mecanisme de desfăşurare (reglementări de producere a coniacului şi comerţul cu medicamente).
În Hotărârea Curţii din 11 decembrie 2008, pronunţată în cauza C-52/07, vizând "Drept de autor - Organism de gestiune a drepturilor de autor care beneficiază de o situaţie de monopol de fapt - Perceperea unei redevenţe în legătură cu difuzarea prin televiziune a operelor muzicale - Metodă de calcul al acestei redevenţe - Poziţie dominantă - Abuz", CJUE a declarat:
"1) Articolul 82 CE trebuie interpretat în sensul că un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor care deţine o poziţie dominantă pe o parte semnificativă a pieţei comune nu foloseşte în mod abuziv această poziţie în cazul în care, drept remuneraţie datorată pentru difuzarea prin televiziune a operelor muzicale protejate prin dreptul de autor, aplică unor posturi private de televiziune un sistem de redevenţe potrivit căruia cuantumul acestor redevenţe corespunde unei părţi din veniturile acestor posturi, cu condiţia ca această parte să fie proporţională, în ansamblu, cu cantitatea de opere muzicale protejate prin dreptul de autor efectiv difuzate prin televiziune sau susceptibile de a fi difuzate şi cu excepţia cazului în care o altă metodă permite să se identifice şi să se cuantifice într-un mod mai precis utilizarea acestor opere, precum şi audienţa, fără însă a determina o creştere disproporţionată a cheltuielilor efectuate pentru gestionarea contractelor şi pentru supravegherea utilizării operelor respective.
2) Articolul 82 CE trebuie interpretat în sensul că, prin calcularea redevenţelor percepute ca remuneraţie datorată pentru difuzarea prin televiziune a unor opere muzicale protejate prin dreptul de autor în mod diferit după cum este vorba despre societăţi private de televiziune sau despre societăţi de servicii publice, un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor este susceptibil să folosească în mod abuziv poziţia sa dominantă în sensul articolului menţionat atunci când aplică în raporturile cu aceste societăţi condiţii inegale la prestaţii echivalente şi le creează astfel un dezavantaj concurenţial, cu excepţia cazului în care o astfel de practică poate avea o justificare obiectivă."
De asemenea, în Hotărârea Curţii din 27 februarie 2014, pronunţată în cauza C-351/12, vizând "Directiva 2001/29/CE - Dreptul de autor şi drepturile conexe în societatea informaţională - Noţiunea «comunicare publică» - Difuzarea unor opere în camerele unui centru balnear - Efect direct al dispoziţiilor directivei - Articolele 56 TFUE şi 102 TFUE - Directiva 2006/123/CE - Libera prestare a serviciilor - Concurenţă - Drept exclusiv de gestionare colectivă a drepturilor de autor", CJUE a declarat:
"1) Articolul 3 alin. (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării unui stat membru care exclude dreptul autorilor de a autoriza sau de a interzice comunicarea de către un centru balnear care acţionează ca o întreprindere comercială a operelor lor prin distribuirea intenţionată a unui semnal prin intermediul unor aparate receptoare de televiziune sau de radio în camerele pacienţilor acestui centru. Articolul 5 alin. (2) litera (e), alin. (3) litera (b) şi alin. (5) din această directivă nu este de natură să afecteze această interpretare.
2) Articolul 3 alin. (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că nu poate fi invocat de o societate de gestionare colectivă a drepturilor de autor în cadrul unui litigiu între particulari cu scopul de a înlătura reglementarea unui stat membru contrară acestei dispoziţii. Instanţa sesizată cu un astfel de litigiu este totuşi obligată să interpreteze reglementarea menţionată, în măsura posibilului, în lumina textului şi a finalităţii acestei dispoziţii, în vederea identificării unei soluţii conforme cu obiectivul urmărit de aceasta.
3) Articolul 16 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, precum şi articolele 56 TFUE şi 102 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun reglementării unui stat membru precum cea în discuţie în litigiul principal, care rezervă gestionarea colectivă a drepturilor de autor privind anumite opere protejate pe teritoriul acestuia unei singure societăţi de gestionare colectivă a drepturilor de autor, împiedicând astfel un utilizator al unor astfel de opere precum centrul balnear în discuţie în litigiul principal să beneficieze de serviciile furnizate de o societate de gestionare cu sediul într-un alt stat membru.
Cu toate acestea, articolul 102 TFUE trebuie interpretat în sensul că constituie indicii ale unui abuz de poziţie dominantă impunerea de către această primă societate de gestionare colectivă a drepturilor de autor a unor tarife pentru serviciile pe care le furnizează care sunt semnificativ mai ridicate decât cele practicate în celelalte state membre, cu condiţia ca o comparaţie a nivelurilor tarifelor să fi fost efectuată pe o bază omogenă, sau practicarea unor preţuri excesive fără raport rezonabil cu valoarea economică a prestaţiei furnizate."
Or, în cauza de faţă nu sunt incidente nici aceste hotărâri CJUE deoarece în speţă nu se poate vorbi de o singură societate de gestionare a drepturilor de autor privind o categorie de opere protejate care să deţină un monopol pe teritoriul statului membru, ci despre o negociere între societăţile de gestionare şi difuzori.
Trebuie amintit că, în ceea ce priveşte aplicarea regulilor europene de concurenţă (actualele art. 101,102 TFUE), în raport de un anumit cadru legal naţional incident, în jurisprudenţa europeană, s-a reţinut:
"Deşi evaluarea comportamentului companiilor de curse şi a PMU în lumina articolelor 85 şi 86 din Tratat impune o primă evaluare a legislaţiei naţionale aplicabile, scopul unic al acestei evaluări este acela de a determina efectele pe care legislaţia în cauză le poate avea asupra comportamentului respectiv. Articolele 85 şi 86 din Tratat se aplică doar comportamentelor anticoncurenţiale în care întreprinderile s-au implicat din proprie iniţiativă (în acest sens a se vedea, în ceea ce priveşte art. 86 din Tratat, cazul 41/83 Italia vechiul Comisia (1985), par. 18-20; cazul C-202/88 Franţa vechiul Comisia, par. 55; şi cazul C-18/88 G6- Inno-BM, par. 20). Dacă comportamentul anticoncurenţial este cerut întreprinderilor de legislaţia naţională sau dacă ultima creează un cadru legal care prin sine elimină orice posibilitate de acţiune concurenţială a întreprinderilor, art. 85 şi 86 din Tratat nu se aplică. Într-o astfel de situaţie, restrângerea concurenţei nu este imputabilă, astfel cum cer implicit prevederile din Tratat, comportamentului autonom al întreprinderilor (a se vedea de asemenea cazurile conexate 40/73- 48/73, 50/73, 54/73-56/73,111/73, 113/73 şi 114/73 Suiker Unie şi alţii împotriva Comisiei, par. 36-72, şi în special par. 65,66, 71 şi 72). Articolele 85 şi 86 se pot totuşi aplica dacă se constată că legislaţia naţională nu împiedică întreprinderile să se angajeze într-un comportament autonom".
Or, în cauza de faţă, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, în ceea ce priveşte cuantumul minim al remuneraţiei, Curtea de Apel, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală prin decizia civilă nr. 153A din 12 mai 2011 a reţinut că împrejurarea că se stabilesc în metodologie şi remuneraţii minime nu este de natură să înlăture modalitatea legală de determinare a remuneraţiei pentru situaţia în care utilizatorul nu realizează venituri, întrucât remuneraţiile minime au doar rolul de a proteja titularii de drepturi, pentru ca acestora să li se asigure o minimă remuneraţie chiar şi în situaţia în care utilizatorul nu are performanţe economice sau, datorită altor împrejurări, desfăşoară activitatea de radiodifuzare fără a urmări şi avantaje economice.
Apare evident faptul că la adoptarea celor două metodologii a fost respectată procedura reglementată în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, iar prevederile metodologiilor pot fi atacate la instanţa civilă în condiţiile legii.
A mai criticat recurenta folosirea de către prima instanţă a sintagmei "piaţa avocaturii", or este evident că a fost o eroare materială de dactilografiere a considerentelor, fără a fi de natură a-i produce recurentei vreo vătămare.
O altă susţinere a recurentei se referă la faptul că acest acord, exprimat prin metodologii, este anticoncurenţial întrucât are ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Legea nr. 21/1996:
"ART. 5
(1) Sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:
a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare;
b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;
c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare;
d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică înţelegerilor sau categoriilor de înţelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociaţiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie ori practică concertată;
b) impun întreprinderilor în cauză doar acele restricţii care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;
c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în cauză.
(3) Categoriile de înţelegeri, decizii şi practici concertate, exceptate prin aplicarea prevederilor alin. (2), precum şi condiţiile şi criteriile de încadrare pe categorii sunt cele stabilite în regulamentele Consiliului Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene cu privire la aplicarea prevederilor art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene anumitor categorii de înţelegeri, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi sau practici concertate, denumite regulamente de exceptare pe categorii, care se aplică în mod corespunzător.
(4) Înţelegerile, deciziile şi practicile concertate prevăzute la alin. (1), care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (2) sau se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (3), sunt considerate legale, fără a fi necesară notificarea acestora de către părţi şi emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenţei.
(5) Sarcina probei unei încălcări a prevederilor alin. (1) revine Consiliului Concurenţei. Întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi care invocă beneficiul prevederilor alin. (2) sau (3) îi revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste alineate.
(6) Ori de câte ori Consiliul Concurenţei aplică prevederile alin. (1) înţelegerilor, deciziilor sau practicilor concertate, în măsura în care acestea pot afecta comerţul între statele membre, acesta aplică, de asemenea, prevederile art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
ART. 6
(1) Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în:
a) impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii de tranzacţionare inechitabile;
b) limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnice în dezavantajul consumatorilor;
c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;
d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
(2) Ori de câte ori Consiliul Concurenţei aplică prevederile alin. (1), în măsura în care folosirea în mod abuziv a poziţiei dominante poate afecta comerţul dintre statele membre, acesta aplică, de asemenea, prevederile art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
(3) Se prezumă, până la proba contrară, că una sau mai multe întreprinderi se află în poziţie dominantă, în situaţia în care cota ori cotele cumulate pe piaţa relevantă, înregistrate în perioada supusă analizei, depăşesc 40%."
Analizând situaţia de fapt prezentată prin prisma acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că modalitatea de negociere este stabilită prin lege, părţile au acces la instanţă în cazul în care se consideră vătămate prin actul negociat (metodologie), există posibilitatea renegocierii periodice, legea prevede posibilitatea unei remuneraţii forfetare sau procentuale raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, astfel încât nu se poate reţine existenţa unei fapte de abuz de poziţie dominantă prin impunerea unui tarif minim.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză. 6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Asociaţia Difuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme, împotriva sentinţei nr. 341 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Asociaţia Difuzorilor Mici şi a Micilor Comunicatori de Fonograme, împotriva sentinţei nr. 341 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2020.