Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 13.04.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Ialomiţa, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:
1. Anularea deciziei nr. 10/05.07.2016 emisă de pârâtul Baroul Ialomiţa.
2. Anularea deciziei nr. 316/09.12.2017 emisă de pârâtul UNBR.
3. Obligarea pârâtului Baroul Ialomiţa la emiterea unei noi decizii prin care să dispună reînscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, în calitate de avocat definitiv.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 4945 pronunţată în data de 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Ialomiţa. A anulat decizia nr. 10/05.07.2016 emisa de pârâtul Baroul Ialomiţa. A anulat decizia nr. 316/09.12.2017 emisa de paratul UNBR. A obligat paratul Baroul Ialomiţa la emiterea unei noi decizii prin care să dispună reînscrierea reclamantului în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, în calitate de avocat definitiv.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate.
În esenţă, în recursul său, Uniunea Naţională a Barourilor din România invocă incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., referitoare la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv, cazul în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În concret, pârâta susţine că singura interpretare corectă a prevederilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, este cea literală, interpretare care se impune atunci când există concordanţă deplină între formularea textului interpretat şi situaţiile practice care se încadrează în ipoteza acestuia, nefiind necesar a se extinde sau a se restrânge aplicarea dispoziţiei în cauză, cum este cazul în speţă, deoarece dispoziţiile normei sunt clare şi imperative, neputându-se deroga de la acestea.
În continuare, recurenta inventariază alte două tipuri de interpretare juridică, respectiv interpretarea extensivă, cu concluzia că o interpretare extensivă nu este permisă în cazul normelor juridice civile care conţin enumerări limitative, şi interpretarea logică, cu concluzia că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel că acestea nu trebuie extinse la alte situaţii pe care norma juridică respectivă nu le prevede.
Concluzia finală a recurentei este că norma prevăzută în art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 - cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat şi care până la data susţinerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cinci ani, dobândeşte calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare prevăzut la alin. (1), cu condiţia promovării examenului de definitivat în profesia din care provine- este o normă imperativă, fiind prevăzută o situaţie limitativă, în sensul că până la susţinerea examenului de primire în profesie a îndeplinit funcţia de procuror etc., iar interpretarea se va realiza restrictiv şi fără extrapolări şi adăugări la lege.
4. Apărări formulate în cauză
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa, în raport de criticile formulate de recurentă, de apărările formulate de intimat, precum şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
O primă observaţie care se impune, constată Înalta Curte, este aceea că deşi pârâta invocă incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., aceasta nu dezvoltă o critică ce vizează ipoteza reglementată la pct. 6 din textul legal precitat, mai exact, nu dezvoltă o argumentaţie prin care să susţină existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei, respectiv lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea pronunţată de către instanţa de fond. În realitate, recursul gravitează în jurul ideii că hotărârea recurată a fost dată pe baza unei interpretări greşite a normelor de drept material incidente în cauză, de aceea Înalta Curte va examina criticile pârâtei exclusiv din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat în art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.
În esenţă, pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România susţine că se bucură de beneficiul acestui text legal doar persoanele care au exercitat, printre altele, funcţia de procuror timp de cinci ani anterior primirii în profesia de avocat. Or, reclamantul din prezenta cauză, consideră UNBR, nu se încadrează în ipoteza reglementată de textul de lege amintit, în condiţiile în care acesta obţinuse calitatea de avocat stagiar, conform deciziei nr. 10 din 12 august 1981 a Colegiului de Avocaţi Ialomiţa şi abia ulterior, la data de 1 aprilie 1982, a fost încadrat procuror în cadrul Procuraturii Locale Urziceni, moment la care a fost înscris pe Tabloul avocaţilor incompatibili.
Conform actelor şi lucrărilor dosarului, constată Înalta Curte, reclamantul a funcţionat ca procuror începând cu data de 1 aprilie 1982, în cursul lunii noiembrie 1883 a promovat examenul de capacitate ca procuror, apoi a funcţionat în această calitate până la momentul eliberării sale din funcţie prin decretul nr. 345/2015 al Preşedintelui României .
La data de 3 martie 2016 reclamantul a solicitat Baroului Ialomiţa reînscrierea pe Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, cerere admisă, însă reînscrierea domnului A. s-a făcut ca avocat stagiar, considerându-se că nu se încadrează în ipoteza din art. 20 alin. din Legea nr. 51/1995.
Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de către Uniunea Naţională a Barourilor din România prin decizia 316 din 9 decembrie 2017, adoptată de către pârâtă cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de către reclamant în cadrul procedurii administrative cu caracter prejudiciar.
Reclamantul s-a adresat instanţei de judecată, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4945 din 28 noiembrie 2018 a admis acţiunea în contencios administrativ, a anulat deciziile contestate de către domnul A., Baroul Ialomiţa fiind obligat la emiterea unei noi decizii prin care se dispune în reînscrierea acestuia în Tabloul avocaţilor în calitate de avocat definitiv.
Judecătorul fondului, pentru a ajunge la această soluţie, a apelat la metoda interpretării teleologice a textului legal în discuţie, considerând că raţiunea avută în vedere de legislator cu ocazia adoptării art. 20 alin. (5) subzistă şi în situaţia în care funcţia de procuror este exercitată timp de minim cinci ani şi după primirea în profesia de avocat, o persoană aflată în această situaţie dobândind suficiente cunoştinţe şi experienţă pentru a mai fi necesară parcurgerea stagiului de avocatură de doi ani.
Înalta Curte împărtăşeşte opinia judecătorului fondului, în sensul că reclamantul A. se bucure de beneficiile 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, contrar susţinerilor recurentei.
Textul legal pe care judecătorul fondului l-a avut de interpretat cu ocazia soluţionării acţiunii în contencios administrativ promovate de către reclamantul A. împotriva deciziilor nr. 10 din 5 iulie 2016 emisă de Baroul Ialomiţa şi nr. 316 din 9 decembrie 2017 emisă de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, este art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Acest text legal are următorul conţinut:
"Cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat şi care până la data susţinerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani dobândeşte calitatea de avocat definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare prevăzut la alin. (1), cu condiţia promovării examenului de definitivat în profesia din care provine".
Conform cerinţelor acestui text legal, este scutită de stagiul în avocatură de doi ani persoana care a dobândit în mod legal statutul de avocat, a funcţionat, printre altele, ca procuror cel puţin cinci ani şi a promovat examenul de capacitate pentru funcţia de procuror. Aceste exigenţe legale au caracter imperativ şi sunt pe deplin satisfăcute în cazul reclamantului.
În procesul de determinare a câmpului normativ de aplicare a regulii fixate în conţinutul art. 20 alin. (5) din Legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, judecătorul cauzei a preferat interpretarea teleologica în detrimentul celei literale (textuale) susţinută de pârâtă. Opţiunea pentru o metodă sau alta de interpretare a regulilor juridice nu reprezintă în sine în nicio situaţie o alegere corectă sau incorectă, ceea ce contează fiind rezultatul interpretării care trebuie să fie valid din punct de vedere juridic. O interpretare validă a unei norme juridice, este, printre altele, aceea care conduce la un rezultat ce nu este absurd sau cel puţin nerezonabil. Or, preferinţa manifestată de către judecător pentru interpretarea teleologică l-a condus pe acesta la o soluţie legală deoarece astfel a evitat să ajungă la o interpretare cel puţin nerezonabilă şi, astfel fără valoare juridică, al cărei rezultat ar fi fost acela al excluderii de la beneficiul art. 20 alin. (5) a unei persoane care a dobândit în condiţii legale statutul de avocat, şi-a desfăşurat activitatea cel puţin cinci ani în una din profesiile juridice la care se referă textul respectiv şi care a promovat examenul de capacitate, adică exact condiţiile imperative la care se referă textul supus interpretării. Refuzul pârâtelor de a-i acorda reclamantului beneficiul art. 20 alin. (5) are la bază un fapt, finalmente irelevant, acela al momentului în care s-a produs accesul în profesia de avocat-înainte sau după perioada în care acea persoană a funcţionat într-una din profesiile juridice menţionate în norma juridică ce a făcut obiectul interpretării.
Aşadar, Înalta Curte consideră că judecătorul fondului nu a interpretat extensiv prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, fiind exclusă, în egală măsură, pentru considerentele mai sus expuse, o interpretare care să se fi abătut de la exigenţele unei interpretări logice a acestei norme juridice, aşa cum consideră recurenta.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 496 din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta UNBR.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei civile nr. 4945 din 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.