Şedinţa publică din data de 17 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea în anulare formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a CAF, la data de 07.07.2016, sub nr. de mai sus, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiilor art. 26 (Capitolul V) din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu din 20.02.2014, emisă şi aprobată de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Ordinul nr. 192/2014şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 129 din 21.02.2014.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1319 pronunţată în data de 11.04.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, anulând dispoziţiile art. 26 - Capitolul V din Metodologia de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu cuprinsă în Anexa 1 la Ordinul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice nr. 192/2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.
Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 1319 din data de 11.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal recurentul- pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (fostul Minister al Mediului)a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În susţinerea recursului recurentul-pârât a menţionat, în esenţă, următoarele:
Sentinţa instanţei nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc şi de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Hotărârea instanţei de fond nu se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care nu sunt analizate susţinerile, apărările şi probele de la dosar.
Instanţa de fond nu a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse, nu a procedat la o înlăturare, motivat şi argumentat, în mod explicit, a susţinerilor din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, şi nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa.
A fost reţinut, în mod neîntemeiat că art. 26 din Ordinul nr. 192/2014, privind modificarea Ordinului ministerului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu ar fi afectat de vicii de nelegalitate, fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1), art. 44 şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut, în mod neîntemeiat, că ar fi fost încălcat principiul ierarhiei actelor normative, reglementat Ia art. 13 lit. b), astfel:
"Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care: b) proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia".
Astfel, în motivarea celor susţinute, instanţa a reţinut că prin art. 26 din Ordinul nr. 192/2014 au fost stabilite obligaţii în sarcina operatorilor economici care au optat pentru transferul responsabilităţii deşeurilor de ambalaje către OTR-uri, contrar scopului pentru care a fost emis actul normativ, respectiv acela de a se stabili modul de calcul al contribuţiei.
Se arată că prevederile art. 26 din Ordinul nr. 192/2014 raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, actul normativ de nivel inferior, în executarea normelor primare, detaliază exact prevederile acestuia din urmă, tocmai în vederea atingerii scopului pentru care a fost instituit, respectiv acela de a stabili modul de calcul al contribuţiei.
Consideră recurenta că instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material reţinând că prin art. 26 din Ordinul nr. 192/2014 ar fi instituită o plată dublă a aceleiaşi contribuţii de 2 RON/kg, cu următoarele prevederi:
- art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005: "v) o contribuţie de 2 RON/kg aplicată pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a respectivelor deşeuri şi cantităţile constatate de Administraţia Fondului ca fiind valorificate";
- art. 72 din Ordinul nr. 192/2014:
"Contribuţia se plăteşte de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a respectivelor deşeuri pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor stabilite de legislaţia în vigoare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate constatate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind valorificate".
Totodată, relevanţă cu privire la cele reţinute de instanţă, au şi prevederile art. 10 alin. (2):
"(2) Contribuţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) şi i) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, prevăzut în anexa nr. 3, şi a obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, prevăzut în legislaţia în vigoare".
Ordinul nr. 192/2014 stabileşte doar reglementări ce au ca obiect modalitatea de calcul, indisolubil legată, evident, de obligaţia de raportare şi de declarare a datelor, după cum s-a arătat mai sus.
Responsabilităţile operatorilor economici, aşa cum sunt definite la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 249/2015: "se pot realiza - a) individual, pentru deşeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piaţa naţională; b) prin transferarea responsabilităţilor, pe bază de contract, către un operator economic autorizat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului".
De asemenea, în mod corect instanţa a reţinut că operatorii economici care introduc pe piaţa naţională cantităţile de deşeuri de ambalaje pot opta pentru transferarea în parte a responsabilităţii gestionării deşeurilor, dar instanţa a omis faptul că aceştia sunt obligaţi să gestioneze individual diferenţa de deşeuri generate, astfel încât aceştia au şi obligaţia de a face dovada îndeplinirii obiectivelor pentru cantităţile din urmă.
Prin urmare, reglementările art. 23 din Ordinul nr. 192/2014, chiar dacă sunt similare cu ale art. 26 din acelaşi act normativ, nu instituie, în nici un caz, o dublă plată, ci reglementează situaţii diferite generate de acelaşi operator economic, deoarece acelaşi operator economic poate genera deşeuri pentru care a transferat responsabilitatea, şi pentru care obligaţia de plată incumbă celui ce a preluat obligaţia, dar poate genera o cantitate de deşeuri suplimentară, pentru care este obligat a realiza obiectivele anuale în mod individual.
Se mai arată că ambele articole - art. 23 şi art. 26 din Ordinul nr. 192/2014, reglementează "Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare" pentru ambele situaţii expuse mai sus.
Se precizează că alegaţiile referitoare la obligaţiile stipulate în cuprinsul Ordinului nr. 932/481/2016 privind aprobarea Procedurii de autorizare pentru preluarea responsabilităţii gestionării deşeurilor de ambalaje, a căror normă primară o reprezintă art. 16 alin. (5) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, nu au nicio legătură cu obligaţiile instituite prin O.U.G. nr. 196/2005 şi cu normele date în executarea acestuia prin Ordinul nr. 192/2014.
Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat de recurentul - pârât a formulat întâmpinare intimata-reclamantă A. S.R.L., solicitând anularea recursului, ca nemotivat şi în subsidiar, respingerea acestuia, ca neîntemeiat, considerând soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii şi anulare a dispoziţiilor invocate, este una temeinică şi legală.
Răspunsul la întâmpinare
Recurentul - pârât a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - reclamante, combătând apărările acesteia, atât cu privire la nulitatea recursului, cât şi cu privire la fondul acestuia.
Procedura de soluţionare a recursului
Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, motivele invocate pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., aşa cum se va dezvolta şi analiza în cele ce urmează.
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - nu este fondat
Se constată astfel că instanţa de fond a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), arătând susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute în instanţă pe baza probelor administrate, motivele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
În realitate recurenta nu este de acord cu interpretarea dată de instanţa de fond problemei de drept delegate în speţă şi acest lucru echivalează cu o critică ce se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Motivele de recurs privind interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate pentru următoarele considerente:
Aspecte de fapt şi de drept relevante
În conformitate cu prevederile art. 26 din Metodologia conţinută de Anexa la Ordinul nr. 192/2014:
"Art. 26 - Operatorii economici prevăzuţi la art. 21 care au optat pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje prin contract încheiat cu un operator economic autorizat potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi:
a) să stabilească lunar, pentru fiecare tip de material, cantităţile de ambalaje pentru care există obligaţia de a plăti potrivit art. 21;
b) să obţină lunar de la operatorul economic cu care au încheiat contractul pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, pentru fiecare tip de material, situaţia cantităţilor de deşeuri de ambalaje valorificate/incinerate cu recuperare de energie în numele lui, care să cuprindă şi denumirea şi codul operaţiei de valorificare;
c) să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje pentru care există obligaţia de a plăti potrivit art. 21, totale şi pe fiecare tip de material, cantităţile de deşeuri de ambalaje din fiecare tip de material valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi cantităţile de deşeuri de ambalaje din fiecare tip de material valorificate prin reciclare;
d) să declare şi să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea, suma datorată, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru neîndeplinirea obiectivului anual de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje pentru care există obligaţia de a plăti potrivit art. 21."
Art. 26 din Metodologie face parte din Capitolul V al Anexei la Ordinul nr. 192/2014, capitol intitulat Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Textul de lege la care denumirea Capitolului V din Metodologie face trimitere, respectiv art. 9 din O.U.G. nr 196/2005, are următorul conţinut:
(1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din… d) o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, şi de operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare(…);
v) o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile;
Curtea mai reţine conţinutul prevederilor art. 21 din acelaşi Capitol V din Metodologia conţinută de Anexa la Ordinul nr 192/2014, potrivit cărora:
"Obligaţia de a plăti la Fondul pentru mediu contribuţia de 2 RON/kg prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, revine următorilor operatori economici:
a) care introduc pe piaţa naţională produse ambalate, pentru ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor;
b) care ambalează produse ambalate, pentru ambalajele secundare şi terţiare pe care le introduc pe piaţa naţională;
c) care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, pentru respectivele ambalaje distribuite pe piaţa naţională;
d) care dau spre închiriere, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru respectivele ambalaje introduse pe piaţa naţională".
Art. 16 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 621/2005 - la aceasta făcând trimitere Ordinul nr. 192/2014 (H.G. în prezent abrogată de legea nr. 249/2015 care a preluat cu un conţinut similar nomele legale incidente) prevăd în mod clar astfel:
"Art. 16 (1) Pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 14, operatorii economici sunt responsabili să asigure gestionarea ambalajelor devenite deşeuri pe teritoriul naţional, după cum urmează: a) operatorii economici care introduc pe piaţă produse ambalate sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepţia ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceştia le introduc pe piaţa naţională; b) operatorii economici care supra-ambalează produse ambalate individual în vederea revânzării/redistribuirii sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele secundare şi terţiare pe care le introduc pe piaţă; c) operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deşeurile generate de respectivele ambalaje; d) operatorii economici care dau spre închiriere, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, sunt responsabili pentru respectivele ambalaje.
(2) Responsabilităţile operatorilor economici prevăzute la alin. (1) se pot realiza: a) individual, prin colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje provenite din activitatea proprie sau preluate de la generatori sau deţinători de deşeuri, staţii de sortare, colectori autorizaţi, administrate prin intermediul operatorilor economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje; b) prin transferarea responsabilităţilor, pe bază de contract, către un operator economic autorizat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului".
- instanţa de fond a reţinut ca elemente de nelegalitate a prevederilor art. 26 din Metodologia de calcul a contestaţiilor şi a taxelor datorate la Fondul pentru Mediu conţinută de Anexa la Ordinul nr. 192/2014, următoarele:
- au fost emise cu ignorarea principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, cu depăşirea cadrului legal în aplicarea şi executarea căruia au fost emise, instituie o plată dublă a acestor contribuţii.
Prevederile art. 26 din Metodologie sunt cuprinse în capitolul V privind Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005. Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că prin stabilirea obligaţiei de raportare a datelor către Administraţia Fondului pentru Mediu, a obligaţiei de plată în sarcina agenţilor economici care au optat pentru transferul responsabilităţii iar nu numai a nivelului şi a modului de calcul al taxelor şi contribuţiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 192/2014, prin aceasta s-a depăşit nelegal obiectul de reglementare, neputându-se depăşi sfera de reglementare a legii.
Se reţine că acţiunea reclamantei nu arată în concret care este actul administrativ emis de către Fondul de Mediu prin care reclamanta în baza anumitor prevederi legale a fost obligată să plătească contribuţia pentru neîndeplinirea obiectivelor anuale de către un agent cu care a încheiat un contract de transfer de responsabilitate. Prin urmare, instanţa de fond a analizat în abstract prevederea legală care face obiectul cererii de anulare.
Înalta Curte constată că Metodologia trebuie raportată la prevederile O.U.G. nr. 196/2005, iar modalitatea de calcul este indisolubil legată de obligaţia de raportare şi de declarare a datelor.
Operatorii economici care transferă în parte responsabilitatea gestionării deşeurilor prin încheierea unor contracte cu operatori economici de transfer OTR, în cazul în care obiectivele anuale nu sunt îndeplinite, au obligaţia plăţii contribuţiei la Fondul de Mediu în condiţiile arătate, deoarece nu s-a asigurat că deşeurile au fost colectate, valorificate, reciclate, iar agentul economic de transfer nu a preluat responsabilitatea realizării obiectivelor anuale ale operatorului economic ci singura răspundere în ceea ce priveşte obiectivele anuale este aceea contractuală în faţa operatorului economic care, în conformitate cu prevederile art. 26 lit. a), c) din Anexa la Ordinul nr. 932/481/2016 au obligaţia de a finanţa şi asigura activitatea de colectare, valorificare, reciclare a deşeurilor, de a raporta modul de gestionare a acestora pentru a atinge obiectivele anuale stabilite de legislaţia în vigoare.
Raportarea la prevederile art. 9 lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 - stipularea obligaţiei de plată a contribuţiei pentru neîndeplinirea obiectivelor anuale asumate de către OTR-uri în numele agenţilor economici pentru care au preluat obligaţia anuală de gestionare, precum şi referirea la prevederile art. 71-72 din metodologie nu conduce la concluzia nelegalei obligaţii la plata contribuţiei a agenţilor economici care au transferat responsabilităţile (nicăieri în prevederile O.U.G. nr. 196/2005 sau în Metodologie nu există sintagma transfer integral de responsabilitate), în modalitatea prevăzută de art. 26, fiind vorba despre două variante prevăzute de legiuitor. De altfel, în art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005, arată:
"Contribuţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) şi i) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, prevăzut în anexa nr. 3 şi a obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, prevăzut în legislaţie". În ceea ce priveşte plata dublă şi prevederile art. 23 din Metodologie se reţine în esenţă că este vorba despre obligaţia operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională cantităţi de deşeuri de ambalaje şi care încheie contract pentru transferarea în parte a responsabilităţii gestionării deşeurilor, iar pentru diferenţa de deşeuri generate pe care o gestionează individual are obligaţia îndeplinirii obiectivelor anuale asumate. Acestor prevederi le corespund obligaţiile de raportare şi plată stabilite de art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2005, în executarea căreia sunt emise, fără a depăşi şi sfera de reglementare.
Este vorba deci despre reglementarea unor situaţii diferite.
În această analiză a opţiunii legiuitorului se constată că prevederile art. 41 din Metodologie conţin obligaţii asemănătoare - să declare şi să plătească anual pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de gestionare a anvelopelor uzate, prin transferarea responsabilităţii către persane juridice legal constituite.
Este de subliniat că nu este vorba despre o dublă contribuţie plătită de către agentul economic şi de către OTR-uri, deoarece acestea sunt contribuţii separate, agentul economic plăteşte în cazul în care nu poate realiza obiectivele anuale iar OTR-urile pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare asumate în numele clienţilor lor.
Prevederile art. 26 din Metodologie nu sunt în contradicţie cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 249/2015, nefiind vorba de ignorarea transferului de responsabilitate ci despre două variante de responsabilitate în măsura în care fiecare dintre agenţii economici, pe de o parte, şi OTR-uri, pe de altă parte, au obiective proprii de gestionat în baza declaraţiilor şi raportărilor la care sunt obligaţi - şi pentru diferenţa dintre obiectivele asumate şi cele valorificate - sunt obligate să achite contribuţii la fondul de mediu.
Critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 1 şi 2 din Ordinul nr. 794/2012, nu are relevanţă câtă vreme disp. art. 26 din Metodologie nu detaliază dacă un agent economic şi-a predat responsabilităţile în mod integral sau numai parţial, obligaţii de plată raportată la cantitatea de ambalaje introdusă pe piaţă şi cantitatea de deşeuri ambalaje valorificată, reciclată, va reveni societăţii care introduce pe piaţa naţională bunurile ambalate pentru diferenţa de obiectiv nerealizat, conform principiului poluatorul plăteşte. Aceste obiective anuale de îndeplinit sunt în obligaţia agentului economic care au introdus pe piaţă ambalajele cu verificarea modului de realizare a obiectivelor anuale şi la OTR - pentru obligaţiile transferate - din obligaţiile anuale.
Dispoziţiile art. 26 din Metodologie nu reprezintă o încălcare a principiului "poluatorul plăteşte", alegaţiile reclamantei despre "criza ambalajelor" şi identificarea unei soluţii legislative pentru soluţionarea acesteia, inexistenţa unui sistem logistic, legal, funcţional pentru colectarea selectivă şi valorificare, inexistenţa culpei unui agent economic cu privire la modalitatea concretă de atingere a obiectivelor minime nu pot fi analizate şi valorificate, neexistând o cerere de anulare a unui act administrativ vătămător în concret, ci doar un interes legitim, raportat la obligaţii de plată ce nu fac obiectul acestui dosar, art. 8 alin. (3) din Directiva 2004/35/CE fiind nerelevant în acest cadru.
De asemenea, invocarea prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţia României, referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale nu poate fi valorificată cu succes câtă vreme nu a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate a acestor prevederi care să îndeplinească condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cadrul procesului având ca obiect actul punitiv vătămător. Câtă vreme este o dispoziţie legală validă, aceasta urmează să fie aplicată de autorităţile statale şi de toţi cei cărora li se adresează, nefiind în măsură instanţa de judecată a face analize privind politica fiscală a statului şi aşezarea sarcinilor fiscale.
Concluzionând, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate criticile de nelegalitate a prevederilor art. 26 din Metodologie, acestea fiind emise cu respectarea principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative în vederea organizării şi executării în concret a legii, respectându-se scopul şi sfera de reglementare a legii (art. 44, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative).
Faţă de cele arătate mai sus, se constată că motivele de recurs sunt întemeiate.
Soluţia şi temeiul legal al acesteia
În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 1319 din 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, va casa sentinţa atacată şi în rejudecare, va respinge acţiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., ca nefondată.
Va fi respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata - reclamantă A. S.R.L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata - reclamantă A. S.R.L..
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (fostul Minister al Mediului) împotriva sentinţei civile nr. 1319 din 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi rejudecând, respinge acţiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2020.