Şedinţa publică din data de 18 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 10.06.2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 207 din 01.06.2006, prin care a fost declarat "agent al poliţiei politice comuniste, cu gradul de locotenent major în 1985, de căpitan în 1988, în cadrul Inspectoratului judeţean de securitate Dâmboviţa, Biroul III, de căpitan, în anul 1989, în funcţia de Şef serviciu III, din cadrul Inspectoratului judeţean de securitate Teleorman."
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat contestaţie în temeiul art. 16 (1) fraza a II-a din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, reglementare în vigoare la data emiterii deciziei atacate, care nu i-a fost comunicată, aşa cum cereau dispoziţiile art. 15 (7) din această lege.
Reclamantul a solicitat instanţei să se constate că decizia atacată este nulă absolut, întrucât nu a fost citat în vederea audierii, aşa cum cereau dispoziţiile art. 15 (6) din Legea nr. 187/1999, iar în absenţa comunicării deciziei atacate, nu a putut exercita contestaţia prevăzută de art. 16 (1) fraza I-a din legea citată.
Reclamantul a precizat că nu a reuşit să identifice publicarea deciziei contestate în Monitorul Oficial partea a III-a, pe care Consiliul ar fi trebuit să o asigure, potrivit art. 17 (1) din aceeaşi lege.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 231 din 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
S-a respins ca tardiv formulată acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 231 din 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate.
Întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a susţinut recurentul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi desconspirarea poliţiei politice comuniste şi a Decretului nr. 167/1958 privitoare la prescripţia extinctivă.
S-a invocat nelegalitatea deciziei nr. 207/01.06.2006 emisă de pârâtul Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii motivat de necitarea în vederea audierii, aşa cum prevedeau dispoziţiile imperative ale art. 15 alin. (6) fraza I din Legea nr. 187/1999.
A susţinut reclamantul, în faţa primei instanţe, că decizia atacată nu i-a fost comunicată în vederea exercitării dreptului la contestaţie prevăzut de art. 16 (1) din legea citată.
S-a arătat că, deşi a depus la dosar adeverinţă cu privire la domiciliul din Târgovişte, hotărârea a fost comunicată altei persoane la adresa din comuna Fântânele, jud. Constanţa, aspect neverificat de curtea de apel.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 februarie 2017, intimatul - pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Au fost invocate dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd un termen de un an de exercitare a acţiunii de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 207/1.06.2007, în timp ce acţiunea este formulată la mai bine de 10 ani de la emiterea deciziei.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Analiza motivelor de casare
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate:
Reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 207 din 01.06.2006, prin care a fost declarat "agent al poliţiei politice comuniste, cu gradul de locotenent major în 1985, de căpitan în 1988, în cadrul Inspectoratului judeţean de securitate Dâmboviţa, Biroul III, de căpitan, în anul 1989, în funcţia de Şef serviciu III, din cadrul Inspectoratului judeţean de securitate Teleorman."
În susţinerea acţiunii a invocat împrejurarea că nu a fost citat în cadrul procedurii, iar comunicarea deciziei s-a efectuat la o altă adresă decât cea la care are domiciliul, la o persoană cu acelaşi nume.
Curtea de apel a reţinut că în speţă sunt incidente două termene procedurale, un termen de decădere din Legea contenciosului administrativ, unde persoana interesată poate urma procedura prealabilă de a atacare a actului administrativ contestat în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriu dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, în vigoare la momentul respectiv.
Al doilea termen este cel al prescripţiei generale, în privinţa dreptului material la acţiune invocat de către pârâtă, în baza vechiul C. civ. şi a Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 207/1.06.2006 a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pe numele contestatorului.
A reţinut instanţa de fond că decizia atacată a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea a III a nr. 328/18.05.2007, dată de la care curge termenul general de prescripţie, de 3 ani, pentru formularea prezentei acţiuni.
Înalta Curte constată, în raport de apărările formulate în cauză, că prima instanţă a procedat la verificarea împlinirii termenului de prescripţie într-o modalitate criticabilă, care a lăsat nelămurite aspecte esenţiale ale cauzei.
Astfel, curtea de apel a arătat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că decizia atacată a fost comunicată reclamantului la reşedinţa sa din judeţul Constanţa, pe confirmarea de primire semnând mama sa, astfel încât este greu de crezut că nu a avut cunoştinţă în 10 ani despre Decizia nr. 207/1.06.2006 emisă de pârâtă.
Instanţa de control judiciar apreciază că, anterior analizării termenului de prescripţie, curtea de apel era datoare a verifica această ipoteză premisă, a legalei comunicări a deciziei atacate. Deşi este adevărat că un termen de 10 ani scurs de la data emiterii actului administrativ poate conduce uşor la formarea unei prezumţii simple judecătoreşti, era necesar administrarea unui probatoriu care să întărească această concluzie.
Se constată că la dosar a fost depusă o adresă din partea Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţa Persoanelor Dâmboviţa cu nr. x/10.10.2016 din care rezultă că reclamantul a avut domiciliul neîntrerupt în Târgovişte, din data de 21.01.1993.
Totodată, verificând dovada de comunicare a deciziei atacate din comuna Fântânele, sat Fântănele, judeţul Constanţa, depusă la dosar de către pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, semnată de primire de "mama" destinatarului, coroborată cu cartea de identitate a reclamantului, se constată o neconcordanţă cu privire la prenumele semnatarei.
Mai reţine Înalta Curte că, în cazul unei hotărâri de constatare a apartenenţei la fosta poliţie politică, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, interpretare impusă de respectarea principiului liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 21 din Constituţia României şi în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Având în vedere că se pune în discuţie însăşi legala derulare a procedurii de citare şi de comunicare a hotărârii emise de autoritatea pârâtă, se impune obligarea acesteia de a depune la dosar întreaga documentaţie avută în vedere la pronunţarea deciziei din care să rezulte elementele care au condus la identificarea domiciliului sau a reşedinţei persoanei verificate în comuna Fântânele, sat Fântănele, judeţul Constanţa.
In aceste condiţii, apreciază Inalta Curte că fondului cauzei nu a fost soluţionat, pronunţându-se o hotărâre lacunară sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunţate.
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a probatoriilor administrate, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Constatând că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 496 alin. al (1) teza a II-a şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 231 din 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2020.