Şedinţa publică din data de 18 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 02.05.2019 în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Galaţi petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON stabilită pentru cererea de recuzare formulată în acest dosar.
Prin aceeaşi cerere petenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 90 din C. proc. civ. şi a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea din 6 mai 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 s-a respins cererea de suspendare a judecăţii.
S-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 din Noul C. proc. civ.
S-a respins ca nefondată cererea de ajutor public judiciar.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii menţionate la pct. I.2 a formulat recurs petenta S.C. A. S.R.L. criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie in ceea ce priveşte respingerea cererii de suspendare a judecăţii cauzei.
A fost invocată nulitatea hotărârii, apreciind că in mod nelegal instanţa s-a pronunţat asupra cererii de suspendare raportat la dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 şi nu prin prisma dispoziţiilor art. 244 din vechiul C. proc. civ. care prevăd posibilitatea suspendării dosarului până la momentul soluţionării unei alte cauze de care judecata depinde, in speţă, până la pronunţarea Curţii Constituţionale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea incheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.
Principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesuale, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Din redactarea tezei a II a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) rezultă că, poate face obiectul recursului la instanţa ierarhic superioară doar încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, legiuitorul înţelegând să excludă de la acest control încheierea de admitere a sesizării.
In ceea ce priveşte cererea de suspendare a procesului, reţine Inalta Curte că prima instanţă a făcut trimitere la împrejurarea că dispoziţiile Legii 47/1992 care nu mai prevăd pentru instanţa de sesizare obligativitatea suspendării procesului, acest aspect rămânând la latitudinea instanţei in condiţiile dreptului comun.
Or, dispoziţiile art. 2441 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, verificate pentru conformitate cu legea fundamentală de Curtea Constituţională (Decizia nr. 117 din 1 februarie 2011) nu prevăd posibilitatea atacării separate a încheierii de admitere a cererii de suspendare, diferenţa de tratament juridic în cele două cazuri rezultând din efectele produse de cele două tipuri de încheieri, de respingere şi, respectiv, de admitere a cererii de suspendare a judecării procesului.
Această interpretare a fost păstrată şi prin dispoziţiile Noului C. proc. civ., reprezentate de art. 414 din C. proc. civ., încheierile prin care s-au respins cererile de suspendare nefiind supuse recursului (Decizia ICCJ -C5 nr. 146/2014), ci doar cele prin care a fost admisă cererea de suspendare sau respinsă cererea de repunere pe rol.
Cum în cauză, prin încheierea atacată, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi respinsă cererea de suspendare, din interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 şi a dispoziţiilor art. 2441 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, rezultă că recursul îndreptat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de suspendare, nu poate fi atacat nici pe cale separată şi nici "odată cu fondul".
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) teza a II a din Legea nr. 47/1992, raportat la dispoziţiile art. 2441 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, sancţiunea care operează în cauză este inadmisibilitatea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 6 mai 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2020.