R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI - PENAL 2 2018
Asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulate;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 142 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., fost deputat în Parlamentul European, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, pe durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 65 din C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, a contopit pedepsele de 3 ani închisoare şi 2 ani închisoare şi a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 30.000 RON cheltuieli judiciare către stat, pentru urmărirea penală şi judecata în primă instanţă.
II. Prin Decizia penală nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în majoritate, a admis apelul formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva Sentinţei penale nr. 142 din data de 23 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013, privind pe inculpatul A., pe care a desfiinţat-o în parte şi, rejudecând:
În baza art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, cu referire la art. 5 din C. pen., a sporit cu 1 an pedeapsa cea mai grea stabilită prin sentinţa penală apelată, de 3 ani închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, cu referire la art. 5 din C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, cu referire la art. 5 din C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 200 RON cu acest titlu.
În opinie separată, unul din membrii completului de judecată a considerat că inculpatul ar fi trebuit achitat pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, cu menţinerea celorlalte dispoziţii referitoare la condamnarea sa pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
III. Împotriva deciziei penale mai sus menţionată, condamnatul A., prin apărător ales, avocat B., a formulat şi depus la 13 decembrie 2018, prin Serviciul registratură al Înaltei Curţi, contestaţie în anulare, ataşată la dosar, cauza fiind înregistrată la aceeaşi dată, sub nr. x/2018, pe rolul Completului de 5 judecători Penal 2-2018 şi primind prim termen de judecată la 20 decembrie 2018.
În motivarea căii extraordinare de atac, contestatorul condamnat a invocat, în esenţă, nelegala compunere a Completului de 5 judecători care a soluţionat cauza în apel, considerând că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte modul de desemnare a unuia dintre membrii acestui complet, sens în care a făcut trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 07 noiembrie 2018, considerând că este incidentă în cauză.
În drept, a fost invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I din C. proc. pen.
Prin rezoluţia administrativă din 14 decembrie 2018 termenul de judecată de la 20 decembrie 2018 a fost preschimbat la data de 19 decembrie 2018, când cauza s-a amânat pentru a da posibilitatea apărătorului ales al contestatorului condamnat să facă dovada comunicării deciziei penale contestate, precum şi pentru a se efectua verificări sub acest aspect.
În şedinţa de judecată din 21 ianuarie 2019, a fost acordat un nou termen pentru motivul invocat din oficiu de instanţă (în vederea sesizării Secţiilor Unite cu privire la modificarea jurisprudenţei Completelor de 5 Judecători referitor la interpretarea şi aplicarea principiului continuităţii completului de judecată), iar la termenul din 18 februarie 2019, contestatorul condamnat, prin intermediul apărătorului ales, a formulat şi depus la dosar o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. însoţită de înscrisuri, care a fost respinsă ca inadmisibilă la acelaşi termen de judecată.
În şedinţa din 15 aprilie 2019, instanţa a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A., prin apărător ales, concluziile acestuia şi ale reprezentantului parchetului fiind redate, în detaliu, în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
IV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători Penal 2-2018, examinând calea de atac cu care a fost învestită, prin raportare la motivele invocate în scris şi la dispoziţiile art. 431 alin. (2) raportat la art. 426 şi urm. din C. proc. pen. care guvernează contestaţia în anulare, constată că aceasta nu îndeplineşte, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege şi o va respinge ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-se, astfel, la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale de atac extraordinară al contestaţiei în anulare constituie o garanţie că aceasta nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., "împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă."
Totodată, art. 431 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că "Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu."
Conform art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei cerinţe privind: respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, invocarea motivelor pe care se sprijină contestaţia prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., precum şi invocarea dovezilor în susţinerea căii extraordinare de atac depuse la dosarul cauzei. Astfel, textul de lege menţionat stabileşte că "Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate."
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior analizării îndeplinirii acestor condiţii, când instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este formulată în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la dispoziţiile legale incidente, se constată că, în speţă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul condamnat A. nu îndeplineşte cumulativ cerinţele de admisibilitate prevăzute expres de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.
Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie de admisibilitate, se observă că, potrivit art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia în anulare întemeiată pe motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c) - h) din acelaşi cod poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.
Conform art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., "la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte".
Aşa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea contestată a fost pronunţată la data de 16 noiembrie 2016, fiind comunicată contestatorului condamnat în 31 octombrie 2017 la locul de detenţie (penitenciarul Bucureşti - Rahova), conform menţiunilor procesului-verbal de predare ataşat la dosar apel nr. x/2017 şi dosar contestaţie nr. x/2018, astfel încât termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac a început să curgă de la data comunicării deciziei din apel, mai concret din 31 octombrie 2017 şi s-a împlinit la data de 04 decembrie 2017 (întrucât zilele de 1, 2 şi 3 decembrie 2017 au fost nelucrătoare).
Potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen."
În raport cu împrejurarea că, în motivarea căii extraordinare de atac a fost invocat cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., se constată faptul că formularea şi depunerea contestaţiei în anulare la data de 13 decembrie 2018, s-a realizat cu depăşirea evidentă a termenului legal de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., prima condiţie de admisibilitate nefiind deci îndeplinită.
Întrucât pentru a fi admisibilă în principiu contestaţia în anulare, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ cele trei condiţii impuse de codificarea procesual penală, se constată că, în speţă, analiza celorlalte două cerinţe de admisibilitate devine inutilă.
De altfel, legiuitorul este singurul în măsură să stabilească condiţiile în care se promovează căile ordinare şi extraordinare de atac, inclusiv termenul în interiorul căruia acestea pot fi declarate. Astfel, în C. proc. pen., Partea Specială, Titlul III, Capitolele III, III1 şi V, sunt reglementate expres hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, fie în calea de atac ordinară a apelului sau în contestaţie, fie în căile extraordinare de atac (contestaţie în anulare, revizuire sau recurs în casaţie), termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Referitor la instituţia repunerii în termen, se constată că aceasta este prevăzută expres de legiuitor doar în situaţia exercitării căii de atac a apelului sau a contestaţiei, dispoziţiile art. 411 alin. (1) din C. proc. pen., la care face trimitere şi art. 4251 alin. (2) din C. proc. pen., stabilind că "Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia."
Prin urmare, solicitarea contestatorului condamnat A. de a fi repus în termenul de formulare a contestaţiei în anulare nu poate fi primită, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, câtă vreme această instituţie nu a fost prevăzută expres în cazul respectivei căi extraordinare de atac de către legiuitor, care, atunci când a apreciat că este incidentă, a reglementat-o ca atare, iar interpretarea prin analogie a dispoziţiilor legale nu este permisă.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prin raportare la cele menţionate, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de repunere în termenul de declarare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A..
Totodată, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele de admisibilitate a contestaţiei în anulare prevăzute de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, calea extraordinară de atac declarată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2016, situaţie în care solicitarea de suspendare a executării hotărârii atacate rămâne fără obiect.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de repunere în termenul de declarare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A..
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2016.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2019.
GGC - GV