Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 10/2021

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 6343 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 412 din 7 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru corespunzătoare căii de atac exercitate.

3. Hotărârea instanţei de recurs

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 24 şi art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru calea de atac exercitată se plăteşte taxă judiciară de timbru, dovada achitării acesteia ataşându-se, potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurentul nu şi-au îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior - deşi a fost citat cu menţiunea timbrării - devin aplicabile dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 6343 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 25 ianuarie 2021.