Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 308 din data de 6 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., formulată de contestatorul A..
Totodată, prin aceeaşi decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 100/RC din data de 23 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014.
Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., formulate de contestatorul A., Înalta Curte a reţinut că A. a arătat, în esenţă, în cuprinsul cererii sale, că dispoziţiile art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi dispoziţiile art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., sunt neconstituţionale, întrucât îl lipsesc de dreptul de a formula cerere de recurs în casaţie.
Cu privire la excepţia invocată, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestator întruneşte doar trei din cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea, respectiv invocarea de către o parte din proces, în faţa unei instanţe de judecată, a neconstituţionalităţii unor texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost încă sancţionate de instanţa de contencios constituţional, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii cu cauza.
Sub acest ultim aspect, Înalta Curte a reţinut că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost invocată, nu sunt incidente în cauză, întrucât se referă la deciziile instanţei de apel prin care au fost respinse apelurile şi care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras, la cazurile în care se poate face recurs în casaţie, precum şi la cazurile în care se poate formula contestaţie la executare şi instanţa la care se depune aceasta.
S-a apreciat că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de contestator în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, situaţie în care un asemenea demers a fost apreciat ca fiind inadmisibil.
II. Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, contestatorul condamnat a formulat recurs la data de 12 iunie 2019.
Prin Decizia penală nr. 220 din 15 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.
De asemenea, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
Instanţa a reţinut, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată că priveşte dispoziţiile art. 91 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă şi efectivă în cauză, dispoziţii în vigoare şi care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.
În ceea ce priveşte legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, instanţa a reţinut că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
S-a mai reţinut că, pentru admiterea excepţiei de neconstituţionalitate este necesar să existe o legătură între problema de constituţionalitate şi fondul cauzei, respectiv ca textul legal să fie aplicabil în cazul în speţă.
Referitor la condiţia legăturii cu cauza, s-a apreciat că nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcţie de incidenţa prevederilor a căror constituţionalitate se contestă asupra soluţionării cauzei, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Prin urmare, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi decât acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal.
Din această perspectivă, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reţinut că recurentul condamnat, aflat în stare de deţinere, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. (care privesc reguli vizând asigurarea asistenţei juridice din oficiu de către apărătorii desemnaţi în acest sens), în calea de atac ce vizează propriul recurs exercitat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă o altă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (20 din C. proc. pen.
Instanţa a mai apreciat că sintagma "legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.
Or, având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, recurs împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 436 alin. (6) şi art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 şi a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., instanţa a apreciat că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu referire la procedura de asigurare a asistenţei judiciare obligatorii din oficiu, nu poate avea o înrâurire/influenţă directă cu privire la soluţia ce s-a pronunţat deja în cauză.
Totodată, instanţa de control judiciar a constatat că recurentul condamnat A. nu a formulat o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a dispoziţiilor normative indicate, prin excepţia de neconstituţionalitate ridicată, tinzând practic la o completare a normelor procedurale, solicitare ce este inadmisibilă în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.
În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.
III. Împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. a formulat recurs contestatorul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de Judecători la data de 18 iunie 2020 sub nr. x/2020 în cauză fiind stabilit prim termen la data de 07 septembrie 2020.
În motivarea căii de atac recurentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, considerând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, învederând totodată că în faţa instanţei de fond nu a beneficiat de o apărare concretă şi efectivă.
Examinând recursul formulat de contestatorul A., împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 220 din 15 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, instanţa supremă constată că este neîntemeiat pentru motivele arătate în continuare.
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.
Verificând din această perspectivă solicitarea formulată de contestatorul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constatată, în acord cu instanţa de fond, că cererea întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepţia a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale care vizează art. 91 alin (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., fără ca textul criticat să fie declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru, sau de soluţionarea fondului cauzei.
Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabileşte doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în acord cu soluţia instanţei supreme, analizând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speţa dedusă judecăţii, constatată că în mod judicios a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, din perspectiva cerinţelor ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legi, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, aşa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei, respectiv a dispoziţiei legale şi a textului constituţional.
Înalta Curte, mai reţine că, în speţă, că se tinde însă la completarea textului de lege criticat, [ art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.- care privesc reguli vizând asigurarea asistenţei juridice din oficiu de către apărătorii desemnaţi în acest sens] în sensul de a se reglementa, expres activităţile pe care apărătorul trebuie să le îndeplinească în vederea asigurării unei apărări efective.
Or, pe de o parte, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că instanţa de contencios constituţional, respectiv Curtea Constituţională nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd şi dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Constituţia României şi raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Pe de altă parte, se constată că obiectul cauzei în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl vizează contestaţia la executare, iar ceea ce se solicită a face obiectul sesizării Curţii Constituţionale vizează asistenţa juridică realizată prin intermediul avocatului din oficiu.
Aşadar, faţă de aceste considerente, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme, constată că în mod judicios a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind art. 91 alin. (3) din C. proc. pen., întrucât nu are legătură cu soluţionarea cauzei prezente, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 220 din 15 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 220 din 15 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 septembrie 2020.
GGC - CL