Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârile pronunţate de instanţele (secţiile) aflate în conflict
1) Prin încheierea nr. 1291 din 19 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apreciat că este întemeiată excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu, a scos de pe rol cauza privind recursul declarat de A. S.A. Bucureşti, prin administrator judiciar CI Transilvania Filiala Bucureşti SPRL, împotriva deciziei nr. 144 din 3 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi a înaintat dosarul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, spre competentă soluţionare.
Pentru a pronunţa această soluţie, secţia a II-a civilă a reţinut, în esenţă, că, în cauză, faţă de natura contractelor încheiate între părţi, care au la bază realizarea unor obiective de interes public şi cu privire la care se utilizează resurse financiare publice, litigiul priveşte executarea contractului de achiziţie publică, pretenţiile contractuale derivând dintr-un astfel de contract şi intrând în sfera de incidenţă a art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006.
De asemenea, s-a reţinut că, în cauză, îşi găseşte aplicarea Decizia nr. 20 din 4 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
2) Prin decizia nr. 5869 din 10 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2014, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a civile a instanţei supreme.
Pentru a pronunţa această soluţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că esenţial pentru verificarea competenţei de soluţionare a cauzei nu este calificarea litigiului ca fiind supus dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2004, ci verificarea modalităţii de respectare a dispoziţiilor art. 130, raportat la art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., .
S-a arătat că, potrivit Deciziei nr. 17 din 17.09.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii (pct. 22), normele care reglementează competenţa materială procesuală (specializată) sunt de ordine publică şi, drept urmare, necompetenţa materială procesuală poate fi invocată în condiţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. în faţa primei instanţe. În faţa instanţei învestite cu soluţionarea căii de atac, competenţa materială procesuală (specializată) se verifică exclusiv în raport cu prevederile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., nefiind aplicabile în această fază procesuală dispoziţiile art. 131 din acelaşi cod, care au în vedere exclusiv procedura de judecată în faţa primei instanţe.
S-a concluzionat că, în speţă, raportat la cele arătate, competenţa secţiei a II-a civile de a soluţiona cauza este atrasă în virtutea calităţii sale de instanţă ierarhic superioară Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, care a pronunţat hotărârea atacată, în raport cu prevederile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, fiind repartizat aleatoriu completului Civil 2 - 2020, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
1) Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa nr. 267 din 09.05.2016, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia suspendării judecării cererii formulate de reclamanta A. S.A., prin Sucursala pentru Reparaţii Râmnicu Vâlcea, conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; s-au admis, în parte, cererile formulate de reclamanta-pârâtă şi de pârâta-reclamantă reconvenţional S.C. B. S.A.; s-a constatat datoria pârâtei-reclamante reconvenţional către reclamanta-pârâtă ca fiind în cuantum de 760311,14 RON, iar datoria reclamantei-pârâte către pârâta-reclamantă reconvenţional, ca fiind în cuantum de 576302,51 RON; s-au compensat datoriile şi a fost obligată pârâta-reclamantă reconvenţional la plata sumei de 184.008,63 RON către reclamanta-pârâtă; s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Apelurile declarate de ambele părţi împotriva sentinţei de fond au fost respinse, ca inadmisibile, prin decizia nr. 1156 din 14.12.2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
La data de 28.12.2016, pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. a formulat recurs împotriva sentinţei de fond, care, prin decizia nr. 40 din 06.03.2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost admis, fiind casată sentinţa recurată în ceea ce priveşte acţiunea principală şi reţinută cauza spre rejudecare; au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei; a fost admisă cererea privind restituirea diferenţei de taxă de timbru; s-a dispus restituirea către recurentă a sumei de 8.557,1 RON şi s-a acordat termen la 28.03.2017, în vederea suplimentării probatoriilor, cu citarea părţilor.
Prin Decizia nr. 144 din 03.10.2017, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., şi a obligat reclamanta la 2.898 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.A. Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 4-6 şi 8 din C. proc. civ.
2) Verificând cauza, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 135 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În cauză, în această fază procesuală a litigiului, nu mai este aplicabil criteriul materiei în stabilirea competenţei materiale, raportat la natura litigiului, în scopul determinării competenţei de soluţionare a căii de atac, ci se aplică principiul prevăzut de art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit căruia "Recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată."
Raportat la aceste dispoziţii legale, împrejurarea că hotărârea atacată - decizia nr. 144 din 3 octombrie 2017 - a fost pronunţată de secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Craiova atrage competenţa de soluţionare a recursului formulat împotriva acesteia în favoarea aceleiaşi secţii (Secţia a II-a civilă) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în virtutea calităţii sale de instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea ce face obiectul recursului.
Pentru considerentele arătate, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte în favoarea secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. Bucureşti, prin administrator judiciar CI Transilvania Filiala Bucureşti SPRL, împotriva deciziei nr. 144 din 3 octombrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 25 ianuarie 2021.