Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 18 septembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de contestatoarea condamnată A..
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că, prin raportare la condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a instanţei de control constituţional prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia a fost ridicată de către una dintre părţile din proces (contestatoarea condamnată A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare declarate de aceasta împotriva deciziei penale nr. 102/A din data de 27 martie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.
De asemenea, s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în vigoare, dispoziţii care reglementează, în esenţă, modalitatea de constituire a completelor de judecată.
Referitor la condiţia ca textele de lege criticate să nu fi fost anterior declarate neconstituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat îndeplinită această exigenţă.
Ca atare, s-a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către contestatoarea condamnată A. îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi constatat, anterior, neconstituţionalitatea aceste textor de lege.
Cu toate acestea, instanţa supremă a constatat că nu este îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Astfel, s-a subliniat faptul că, prin cererea introductivă, contestatoarea condamnată A. a arătat că îşi întemeiază calea de atac a contestaţiei în anulare pe cazul prevăzut de art. 426 lit. e), coroborat cu art. 426 lit. d) din C. proc. pen., motivat în fapt prin aceea că, în apel, la termenul de judecată din data de 14 martie 2019, nu a participat procurorul competent, în opinia sa, un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, ceea ce echivalează cu neparticiparea procurorului, dar afectează şi compunerea completului, cauză ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 7 iunie 2019, sub nr. x/2019, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare la data de 11 octombrie 2019.
Totodată, s-a reţinut faptul că în cauză au fost acordate succesiv mai multe termene de judecată, iar la termenul din data de 29 mai 2020, contestatoarea a depus la dosarul cauzei un document denumit "Precizări" prin care a completat temeiurile de fapt pe care îşi întemeiază contestaţia în anulare.
În aceste condiţii, instanţa supremă a reţinut în considerentele hotărârii recurate faptul că art. 427 alin. (2) din C. proc. pen. prevede expressis verbis următoarele: "În cererea de contestaţie în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de contestaţie pe care le invocă, precum şi motivele aduse în sprijinul acestora.".
De asemenea, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. conform cărora contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute de art. 426 lit. a) şi c) - h) din C. proc. pen. poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.
În cauză, condamnatei A. i-a fost comunicată decizia instanţei de apel nr. 102/A din data de 27 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016 la data de 7 mai 2019 la Penitenciarul de femei Tîrgşor, locul de deţinere al acesteia.
Faţă de împrejurarea că temeiurile faptice vizând compunerea completului de judecată în apel au fost cunoscute de contestatoare încă de la momentul formulării cererii, iar completarea a fost realizată cu depăşirea termenului de decădere de 30 de zile de la comunicarea deciziei, în raport cu limitele sesizării, secţia penală a instanţei supreme a apreciat că examenul de admisibilitate se va raporta exclusiv la motivele expuse în cererea introductivă de contestatoarea însăşi, completarea ulterioară, cu alte motive de fapt, care în opinia acesteia se încadrează într-unul din cazurile invocate, fiind tardivă.
Pe cale de consecinţă, s-a opinat că evaluarea îndeplinirii condiţiei de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocate din perspectiva "legăturii" cu soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, se va raporta în mod necesar şi exclusiv la temeiurile de fapt şi de drept din cererea introductivă.
Aşadar, criticile expuse de contestatoare în termenul legal vizează exclusiv participarea procurorului la şedinţa de judecată din apel din data de 14 martie 2019, iar în raport cu aceasta, instanţa supremă a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată apare inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită.
Or, pentru a proceda la sesizarea Curţii Constituţionale, trebuie să existe o legătură între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, excepţia trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi asupra situaţiei contestatoarei, deoarece ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, la data de 21 septembrie 2020, contestatoarea A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 7 decembrie 2021, termen la care s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 11 ianuarie 2021 în vederea emiterii unei adrese către Direcţia Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică Juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se comunica şi ataşa la dosar înscrisul care atestă ora la care a fost postată pe site-ul Înaltei Curţii soluţia pronunţată la data de 18 septembrie 2020, în dosarul nr. x/2019.
La termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2021 au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale apărătorului ales al recurentei contestatoare fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Totodată, la termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2021, apărătorul ales al recurentei contestatoare a formulat o cerere de repunere în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac.
Examinând cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac a recursului formulată de apărătorul ales al recurentei contestatoare, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că aceasta a fost formulată oral în şedinţa de judecată, fără a se invoca şi dovedi o cauză temeinică de împiedicare de a formula recurs în termenul de 48 de ore prevăzut de lege, motiv pentru ca o va respinge.
Examinând recursul declarat de contestatoarea A., prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, constată că acesta a fost tardiv formulat, din următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Aceleaşi dispoziţii legale anterior menţionate reglementează posibilitatea exercitării căii de atac împotriva unei astfel de încheieri, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În prezenta cauză, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de contestatoarea condamnată A., a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 18 septembrie 2020.
Instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al activităţii judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.
De asemenea, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore nu se socoteşte ora la care începe să curgă termenul, nici ora la care acesta se împlineşte.
În acest context, se reţine că termenul pe ore va începe să curgă la cel din urmă moment la care putea să fie considerat că persoana în favoarea căruia este instituit termenul a luat cunoştinţă de pronunţarea soluţiei dispuse în respectiva cauză.
Deşi, potrivit răspunsului din data de 16 decembrie 2020, emis de Direcţia Legislaţie, Studii, Documentare şi Informatică Juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019 a fost vizibilă pe site-ul instanţei supreme în data de 18 septembrie 2020, la ora 18:00, faţă de împrejurarea că în cuprinsul hotărârii recurate nu a fost indicată ora pronunţării, se consideră că soluţia a fost pronunţată la ultima oră de la sfârşitul zilei de 18 septembrie 2020, respectiv la ora 24:00.
În aceste condiţii, termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la data de 19 septembrie 2020, la ora 01:00 AM şi s-a împlinit la data de 21 septembrie 2020, la ora 02:00 AM.
Verificând respectarea termenului de declarare a recursului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat, prin e-mail, la data de 21 septembrie 2020, orele 10:31 AM. Cum termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la data de 21 septembrie 2020, orele 2:00 AM, se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat cu depăşirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Faţă de considerentele expuse anterior, constatând ca recursul a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de contestatoarea A..
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) şi f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.