Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 524 din data de 24 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 30/F/CC/CP din data de 20 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.
Împotriva deciziei penale nr. 524 din data de 24 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, petentul A. a formulat contestaţie în anulare, cale de atac ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 116 din data de 18 februarie 2020, pronunţată de secţia penală a instanţei supreme în dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Totodată, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. conform cărora contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.
De asemenea, s-a reţinut în considerentele deciziei contestate că, în această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, care rezultă din dispoziţiile art. 426, art. 427, art. 428 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.. Astfel, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.
Prin urmare, admiterea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată, între altele, de constatarea că motivul pe care aceasta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 426 din C. proc. pen.. Sub acest aspect este de precizat faptul că, nu este însă suficientă menţionarea formală a unuia dintre cazurile de la art. 426 din C. proc. pen., ci este necesară şi depunerea de dovezi sau invocarea unor dovezi care există în dosar, condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare trebuind îndeplinite cumulativ.
În acest context, instanţa supremă a constatat că prin decizia penală nr. 524 din data de 24 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019 (împotriva căreia contestatorul A. a exercitat prezenta cale extraordinară de atac) a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestator împotriva încheierii nr. 30/F/CC/CP din data de 20 mai 2019, prin care Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestator împotriva sentinţei penale nr. 43/F din data de 21 martie 2013, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2013, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei nr. 370/P/2012 din data de 06. noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Prin urmare, s-a apreciat că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, împotriva căreia contestatorul a formulat prezenta contestaţie în anulare, nefiind o hotărâre pronunţată în apel sau o hotărâre prin care s-a soluţionat fondul cauzei (în sensul de soluţionare a acţiunii penale/civile), nu se încadrează în categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate exercita, potrivit art. 426 din C. proc. pen., această cale extraordinară de atac.
De asemenea, Înalta Curte a constatat că A. nu a indicat în cererea scrisă nici un caz de contestaţie în anulare din cele prevăzute în art. 426 din C. proc. pen. şi nici motivele aduse în sprijinul acestuia, precizând doar că "îmi întemeiez contestaţia în anulare potrivit art. 426 C. proc. pen. 2014".
Totodată, s-a reţinut şi faptul că, susţinerea contestatorului, în sensul că procesul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală s-a desfăşurat fără avocat, nu se poate circumscrie cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. f) din C. proc. pen.. Acest caz de contestaţie în anulare este incident când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii, deci, când hotărârea definitivă împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulate a fost pronunţată în calea de atac a apelului. Or, prin decizia nr. 524 din data de 24 octombrie 2019, aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală nu a soluţionat un apel, ci o contestaţie formulată de contestator, în temeiul dispoziţiilor art. 4251 din C. proc. pen. împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o contestaţie în anulare formulată împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.
De asemenea, s-a constatat că susţinerea petentului, în sensul că magistraţii judecători care au soluţionat cauza în care a fost pronunţată hotărârea împotriva căreia a formulat contestaţie în anulare nu au respectat dispoziţiile art. 297 din C. proc. pen., text de lege care reglementează obligaţiile organului de urmărire penală în procedura plângerii prealabile, nu se circumscrie vreunuia din cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de art. 426 lit. a) -e), g) - i) din C. proc. pen.
Împotriva deciziei nr. 116 din data de 18 februarie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, constestatorul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 11 ianuarie 2021, termen ce a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatoare, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În speţă, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva deciziei nr. 116 din data de 18 februarie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 524 din data de 24 octombrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019.
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Prin urmare, se constată că A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei hotărâri definitive şi nesusceptibile a fi reformate prin exercitarea altor căi de atac, în condiţii nereglementate de C. proc. pen.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 116 din 18 februarie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 116 din 18 februarie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.