Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80/F din data de 22 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a tuturor dispoziţiilor din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) - (2), art. 20 alin. (1) - (2), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 23, art. 24 alin. (1) - (2), art. 51 alin. (1), (2), (3), art. 59 alin. (1) din Constituţia României, invocată de petentul A., excepţia fiind inadmisibilă.
De asemenea, în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. şi cele ale art. 3 alin. (1), (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 24 alin. (1), (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) - (2), art. 20 alin. (1) - (2), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 23, art. 24 alin. (1) - (2), art. 52 alin. (1), (2), (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1), (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) din Constituţia României, art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 din prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, invocată de petentul A., excepţia fiind inadmisibilă.
Totodată, în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) - (2), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 23, art. 24 alin. (1), (2), art. 52, art. 59, art. 124 alin. (1), (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d), art. 154 alin. (1), (2), din Constituţia României, invocată de petentul A., excepţia fiind inadmisibilă.
Împotriva sentinţei penale nr. 80/F din data de 22 septembrie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, petentul A. a formulat recurs.
Prin decizia penală nr. 737 din data de 11 noiembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei penale nr. 80/F din data de 22 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, secţia penală a instanţei supreme a reţinut că din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că instanţa de contencios constituţional poate fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei judecătoreşti, dacă se constată îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii: ca excepţia de neconstituţionalitate să se refere la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, aceasta să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi condiţia ca asupra excepţiei să nu se fi pronunţat Curtea Constituţională printr-o decizie anterioară, prin constatarea acesteia ca fiind neconstituţională.
Analizând incidenţa anterior menţionate, raportat la excepţia invocată de petentul A., instanţa supremă a constatat că excepţia se referă la un text de lege în vigoare şi nu s-a constatat neconstituţionalitatea acesteia printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, însă nu este îndeplinită una dintre cerinţele cumulative impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că, prin excepţia invocată, recurentul pretinde că dispoziţiile legale criticate referitoare la faptul că procurorul care participă la judecată nu depune la dosar un înscris din care rezultă calitatea sa profesională, la desemnarea unui apărător din oficiu şi la reglementarea termenului de 48 de ore pentru declararea recursului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate intră în contradicţie cu dispoziţiile din Constituţia României.
Astfel, instanţa supremă a apreciat că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, cererea trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice în cauză. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.
Totodată, s-a subliniat faptul că în jurisprudenţă, s-a reţinut că o cerere de declarare a unui text neconstituţional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Prin urmare, s-a apreciat că textele de lege a căror neconstituţionalitate a fost invocată, nu se referă la un interes actual, acestea vizând critici cu privire la diferite instituţii procesuale penale care nu au nici aplicabilitate şi nici relevanţă în soluţionarea cererii de strămutare cu care petentul a învestit instanţa.
Nu în ultimul rând, secţia penală a Înaltei Curţi a apreciat că aspectele de neconstituţionalitate invocate reprezintă în realitate critici cu privire la modul de reglementare a unor instituţii procesual penale, astfel încât prin invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate în acest stadiu procesual nu se relevă o pertinenţă cu obiectul cauzei, respectiv cu procedura soluţionării unei cereri de strămutare, astfel cum este prevăzută expres în art. 72 din C. proc. pen.. Or, un asemenea aspect nu poate forma obiectul analizei Curţii Constituţionale, după cum instanţa de contencios constituţional nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În consecinţă, s-a constatat că prima instanţă a apreciat, în mod corect, ca fiind inadmisibile cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, prin raportare la condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1994, invocarea formală de către recurent a textelor de lege pretins neconstituţionale neimpunând sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Împotriva deciziei penale nr. 737 din data de 11 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 11 ianuarie 2021, termen ce a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurentul petent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În cauză, recurentul petent a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 737 din data de 11 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei penale nr. 80/F din data de 22 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionale invocate de acelaşi petent.
De asemenea, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu şi a hotărârii prin care se soluţionează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.
În acest context, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că, în privinţa hotărârii prin care se soluţionează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanţei de control constituţional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicţie, această hotărâre având caracter definitiv.
Prin urmare, hotărârea recurată în prezenta cauză, fiind definitivă, nu este susceptibilă a fi atacată, calea de atac exercitată fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege. Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 737 din 11 noiembrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 737 din 11 noiembrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.