Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. raportate la dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, invocată de contestatorul A..
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. raportate la dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, cuprinse în încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, petentul A. a declarat recurs.
Prin decizia penală nr. 686 din data de 29 octombrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. raportate la dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, cuprinse în încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Prin urmare, s-a reţinut că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv:
a). excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
b). excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
c). excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d). excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
De asemenea, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că spre deosebire de evaluarea primelor trei condiţii dintre cele anterior enunţate, care implică un examen preponderent formal, cea de-a patra cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
Astfel, s-a reţinut că, raportat la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când se urmăreşte o modificare a textului legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată.
Totodată, s-a subliniat de către instanţa supremă faptul că, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Mai mult decât atât, secţia penală a instanţei supreme a reţinut că, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care poate fi folosită excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Aşadar, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului acestora şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curţii Constituţionale în strictă conformitate cu dispoziţiile legii, dar şi cu specificul cauzei.
Analizând condiţiile enumerate anterior, instanţa supremă a constatat că excepţiile de neconstituţionalitate sunt invocate de către o parte din proces, (recurentul A.), într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În acest context, s-a subliniat faptul că examinarea aspectelor relevate prin excepţiile de neconstituţionalitate invocate presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării acestor excepţii, incidenţa acestora apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei excepţiilor asupra soluţionării cauzei.
Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanţa este situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, aşadar nu este pertinentă pentru soluţionarea litigiului.
De asemenea, s-a reţinut că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal în care au fost invocate şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, instanţa supremă a considerat că sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate în calea de atac a recursului, nu au legătură cu soluţionarea recursului ce are ca obiect dispoziţia cuprinsă în încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin care s-a respins sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. raportate la dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 29 din Legea 47/1992, nefiind identificată o legătură cu soluţionarea prezentei cauze, motivat de faptul că, obiectul prezentei cauze nu a vizat o plângere care să poată fi formulată de către petent în cadrul unei proceduri penale. Aşadar, plângerea, în raport, cu obiectul cauzei, în mod legal a fost apreciată, ca inadmisibilă, având în vedere că a vizat o procedură care nu are caracter penal, ci s-a contestat o rezoluţie a procurorului dată nu în cadrul unui dosar penal, ci într-o fază prealabilă, respectiv, pe cale administrativă, astfel încât nu are legătură cu modalitatea de soluţionare a cauzei.
În consecinţă, s-a opinat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu întrunesc condiţia de a avea legătură cu soluţionarea cauzei în care au fost invocate care, după cum s-a menţionat, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.
Împotriva deciziei penale nr. 686 din data de 29 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 11 ianuarie 2021, termen ce a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurentul petent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În cauză, recurentul petent a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 686 din data de 29 octombrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. raportate la dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, cuprinse în încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.
De asemenea, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
În raport cu aceste dispoziţii legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu şi a hotărârii prin care se soluţionează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.
În acest context, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că, în privinţa hotărârii prin care se soluţionează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanţei de control constituţional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicţie, această hotărâre având caracter definitiv.
Prin urmare, hotărârea recurată în prezenta cauză, fiind definitivă, nu este susceptibilă a fi atacată, calea de atac exercitată fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege. Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 686 din data de 29 octombrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 686 din data de 29 octombrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.