Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 8 august 2016 pe rolul Tribunalul Bacău, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Oneşti, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulată parţial dispoziţia primarului nr. 2029/30.10.2009.
2. Sentinţa pronunţată de tribunal
Prin sentinţa civilă nr. 965 din 7 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L. prin administrator B..
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Oneşti prin primar.
A fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantă, având ca obiect Legea 10/2001
3. Decizia pronunţată de curtea de apel
Prin decizia nr. 719 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator B. împotriva sentinţei civile nr. 965 din 7 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bacău.
A anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.
4. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, intervenientul în nume propriu C. a declarat recurs.
În cuprinsul motivelor de recurs, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că nu a fost citat în apel, deşi are calitatea de proprietar al terenului în litigiu.
5. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la data de 11 ianuarie 2021.
6. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, arătând că recursul nu poate fi declarat atât timp cât partea nu a exercitat calea de atac a apelului.
Recurentul-intervenient C. a transmis prin poşta un înscris intitulat "apel incident la apelul declarat de către apelanta-reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 965 pronunţată la data de 07.11.2018 de către Tribunalul Bacău.
De asemenea, recurentul intervenient a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a arătat că recursul este admisibil şi a depus practică judiciară sub forma unui alt raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în dosarul nr. x/2014.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea parţială a dispoziţiei primarului nr. 2029/30.10.2009, iar prin precizările depuse la 19 ianuarie 2018 în dosarul Tribunalului Bacău, reclamanta a indicat ca motive de drept art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 68 alin. (1) şi alin. (2), art. 69 coroborat cu art. 70 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, art. 3 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:
"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege speciala se prevede că hotărârea judecătorească de prima instanţa este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de prima instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similar".
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor anterior menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.
Se reţine, totodată, că potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) - (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania:
"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul unităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(2) În cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se considera îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţa asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de masuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.
(4) Hotărârile judecătoreşti promulgate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".
Având în vedere textele legale anterior menţionate, reiese că decizia civilă nr. 719 din 23 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă este definitivă, considerent pentru care nu este supusă prin lege căii de atac a recursului.
În ceea ce priveşte înscrisul depus de recurentul-intervenient, intitulat "apel incident la apelul declarat de către apelanta-reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 965 pronunţată la data de 07.11.2018 de către Tribunalul Bacău", se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept: 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Acest text legal trebuie însă coroborat cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede că " secţia I civila, secţia a II civila şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecaţii a fost întrerupt în fata curţilor de apel".
În reglementarea C. proc. civ. şi potrivit Legii nr. 303/2004 anterior menţionate, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de posibilitate.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.
Aşa fiind, în afara de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Aceasta regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constitute dispunând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le considera necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecaţii, implicit şi a căilor de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei definitive nr. 719 din 23 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenientul în nume propriu C. împotriva deciziei nr. 719 din 23 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.