Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 mai 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamantul C.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 11871/11280 din 19 aprilie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și obligarea acesteia, să-i recunoască drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, a arătat că în anul 1940, la vârsta de 10 ani, a fost părăsit de părinți, tatăl său a fost mutat cu serviciul lângă Budapesta, fiind acar la C.F.R., iar mama sa a plecat la București, cu sora și fratele mai mare, cu ultimul val de refugiați. A arătat, de asemenea, că în 1943, fratele său a venit după el și l-a adus la București.
A menționat că în perioada 1940 - 1943, cât a rămas în grija rudelor, a suportat persecuții din motive etnice.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1686 din 9 septembrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie 1943 - martie 1945, începând cu data de 19 mai 2004.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că strămutarea din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, s-a produs din motive obiective, determinate de condițiile socio-istorice și de evenimentele din acea perioadă, în cauză fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului a susținut în esență, că la data depunerii cererii sale, la Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, reclamantul nu a anexat dovezi concludente cauzei, astfel că actul administrativ atacat este corect, iar pentru valorificarea dovezilor ulterioare, era necesar ca reclamantul să se adreseze cu o nouă cerere, comisiei de specialitate, singura abilitată de lege să stabilească perioada acordării acestor drepturi, conform actelor noi.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de casare invocate, actelor dosarului și normelor legale incidente cauzei, se constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează.
Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin H.G. nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate.
În cauză, se constată, însă, că cele relatate de reclamant nu sunt susținute de probe concludente, acesta nefăcând dovada certă a refugiului său.
Astfel, declarațiile martorilor U.O. și R.D., autentificate la data de 3 noiembrie 2003, declarațiile acelorași martori autentificate la data de 17 august 2004 și declarația martorei R.F., sora reclamantului, conțin date contradictorii atât în ce privește localitatea de unde s-ar fi refugiat reclamantul, cât și data/perioada refugiului.
De asemenea, din hotărârea nr. 14068 din 14 iunie 2004, a Casei Județene de Pensii Cluj, rezultă că numitei R.F., sora reclamantului, i s-a stabilit calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 14 ianuarie 1943, deci altă perioadă decât cea avută în vedere de reclamant.
Prin urmare, față de probele contradictorii, neconcludente și incomplete, administrate de reclamant, care nu fac proba certă nici a statutului de refugiat al acestuia și nici a perioadei de refugiu, se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru completarea probatoriului, cu acte și/sau martori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1686 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2004.