Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2020
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare in judecata, înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Galaţi, la data de 16.05.2019, sub nr. de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecata parata societatea B. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată la plata sumei de 50.272,33 RON contravaloare marfa, 1.019,77 RON penalităţi calculate de la data scadenţei facturilor şi până la data de 13.05.2019, penalităţi de 0,05% zi întârziere calculate de la data de 14.05.2019 şi până la data achitării integrale a debitului datorat, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
In drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 549 si 571 C. proc. civ.
La data de 18.06.2019, reclamanta a depus, în şedinţă, cerere de modificare a cererii arbitrale solicitând introducerea în cauză, in calitate de pârât, în baza art. 3 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990, a acţionarului societăţii pârâte - C..
Prin aceeaşi cerere de modificare a cererii arbitrale reclamanta a micşorat pretenţiile privind debitul principal şi a majorat pretenţiile privind cuantumul penalităţilor cu suma de 839 RON.
2. Prin hotărârea nr. 12 din 19 iulie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi a admis in parte cererea de arbitrare, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu parata societatea B. S.A. şi, în consecinţa:
A obligat pârâta societatea B. S.A. şi paratul C. sa plătească către reclamanta Societatea A. S.R.L. suma de 19.999,68 RON contravaloare marfa, suma de 1.858,77 RON penalităţi calculate de la data scadenţei facturilor şi până la data de 17.06.2019 si, in continuare, penalităţi de 0,05% zi întârziere calculate la valoarea întârziată la plata până la data achitării integrale a debitului datorat.
A obliga pârâţii societatea B. S.A. şi C. sa plătească către reclamanta Societatea A. S.R.L. suma de 10.091,19lei cheltuieli de arbitraj.
În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi a reţinut că reclamanta a livrat marfă paratei, in baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 01.08.2017, fiind emise mai multe facturi şi că suma de plată, reprezentând contravaloare marfa rămasa neachitata de parata, înainte de introducerea cererii de arbitrare este de 50.272,33 RON.
Conform extrasului de cont din data de 10.06.2019, reclamanta a încasat de la parata suma de 10.159,52 RON, la data de 5.07.2019 suma de 9.130,63 RON si la data de 14.06.2019 suma de 10.982,50 RON, in total, 30.272,65 RON, astfel că, a reţinut instanţa de arbitraj, pretenţiile reclamantei sunt fondate pentru suma de 19.999,68 RON contravaloare marfa, restanta la plata.
A mai reţinut instanţa că pârâta recunoaşte debitul restant şi că ambele părţi semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2017 recunosc achitările, respectiv, încasările parţiale.
Reclamanta solicita şi suma de 1.858,77 RON penalităţi calculate de la data scadenţei facturilor şi până la data de 17.06.2019, al căror cuantum a fost dovedit prin calculul anexat cererii de arbitrare si prin cererea modificatoare a obiectului acţiunii si, in continuare, solicită penalităţi de 0,05% zi întârziere calculate la valoarea întârziata la plata pana la data achitării integrale a debitului datorat, s-a mai arătat.
Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi a reţinut că la art. 6.3 din contractul nr. x/2017 este prevăzută clauza penala, precum şi faptul că părţile au convenit în sensul că penalităţile vor fi calculate de la data scadenţei obligaţiei şi până la data îndeplinirii acesteia, neputând depăşi valoarea obligaţiei neîndeplinite.
Totodată, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi a motivat că reclamanta a urmat procedura de încercare de soluţionare a cauzei pe cale amiabila, notificând pârâta în conformitate cu dispoziţiile art. 14.2 din contractul nr. x/01.08.2017, însă notificarea a rămas fără răspuns din partea paratei.
În ceea ce: priveşte paratul asociat C., Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi a reţinut incidenţa in cauza a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) si 3 din Legea nr. 31/1990, si, fata de modalitatea de formulare a textului de lege în integralitatea sa, instanţa a observat că acesta stabileşte limitele răspunderii asociaţilor in diferitele forme juridice de organizare ale societăţilor pentru obligaţiile societăţii, deci în raport cu creditorii acesteia, şi nu in raport cu societatea, astfel cum susţin pârâţii.
Această răspundere este reglementata de legiuitor in texte speciale, de pilda art. 31 si art. 98 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990. În cazul societăţilor pe acţiuni şi cu răspundere limitată, răspunderea acestora este limitată, conform legii, la capitalul social, care face parte, si acesta, din patrimoniul societăţii, asociaţii/acţionarii fiind proprietari al părtilor sociale/acţiunilor emise in forma materializata sau dematerializata.
Având în vedere că reprezintă legea părţilor contractele încheiate de partile in litigiu, potrivit dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1516 C. civ., ale contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1.08.2017, cererea de arbitrare a fost admisa in parte.
3. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă la data 26.08.2019, sub nr. x/2019, reclamantul C., a formulat acţiune în anulare a hotărârii nr. 12 din 19.07.2019 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie şi Agricultură Galaţi, care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 33/2019 din 27 noiembrie 2019.
În considerentele acestei sentinţe, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., susţinerile reclamantului expuse prin acţiunea în anulare nu pot reprezenta un motiv de anulare a hotărârii arbitrale atacate, întrucât, reglementările legale a căror încălcare este invocată pe calea prezentei acţiuni, respectiv dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ale art. 1270 şi ale art. 1445 C. civ., nu sunt imperative ci dispozitive, ele reglementând principii care nu se confundă cu normele imperative care impun o anumită conduită părţilor.
Sub un alt aspect, s-a mai reţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cele ale art. 1270 şi ale art. 1445 C. civ. nu sunt menite să ocrotească un interes public, ci doar un anumit tip de răspundere, respectiv, efectele şi modul de executare a unor contracte civile care, în mod evident, nu pot depăşi sfera unui interes privat.
A reţinut curtea de apel că aceste prevederi legale se impun a fi coroborate cu celelalte dispoziţii în materie de societăţi comerciale, respectiv în materie de contracte, astfel că modul în care părţile îşi execută obligaţiile decurgând din contractul încheiat şi modul în care este antrenată răspunderea acestora nu poate afecta în vreun fel interesele societăţii, în general, adică interesul public.
În concluzie, curtea de apel a argumentat că art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 1270 şi art. 1445 C. civ. nu au natura unor norme imperative din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., dispoziţiile de principiu pe care acestea le cuprind neputând fi confundate cu normele imperative care impun o anumită conduită a părţilor.
În privinţa lipsei calităţii procesuale pasive, cât şi a lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, susţinute de pârâtul C., curtea de apel a reţinut, asemenea curţii de arbitraj, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 573 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că prin întâmpinarea formulată la cererea de modificare a cererii arbitrale, depusă de către C. la data de 09.07.2019 pârâtul, petent în prezenta acţiune, nu a invocat aceste excepţii, ci doar apărări pe fondul cererii de atragere a răspunderii, astfel că la termenul din data de 11.07.2019 acesta a fost decăzut din dreptul de a formula excepţii.
Aşadar, având în vedere că, fiind guvernate de principiul libertăţii de voinţă, raporturile contractuale dintre părţi vizează raporturi de drept privat, de la care părţile pot deroga, curtea de apel a reţinut că nerespectarea şi interpretarea greşită a prevederilor contractuale, coroborate cu dispoziţiile legale incidente în materie, nu reprezintă o încălcare a normelor de ordine publică, a bunelor moravuri sau a dispoziţiilor imperative ale legii, în sensul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.
4. Recurentul C. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 33/27.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate cu consecinţa admiterii acţiunii în anulare şi a respingerii ca neîntemeiată a cererii formulată de reclamantă.
În motivarea cererii de recurs, după expunerea parcursului procesual al cauzei, recurentul a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
Astfel, s-a arătat că, în mod greşit, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu au natura unei norme juridice imperative din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., dispoziţiile de principiu pe care această normă le cuprinde neputând fi confundate cu o normă imperativă care impune o anumită conduită părţilor.
S-a susţinut că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 31/1990, reglementează, cu caracter general, răspunderea societăţilor şi a asociaţilor, fiind norme ce se impun cu caracter obligatoriu părţilor şi de la care acestea nu pot deroga prin actul constitutiv sau prin convenţii particulare.
O astfel de clauză, prin care părţile ar deroga de la prevederile art. 3 din Legea nr. 31/1990 ar fi lovită de nulitate absolută, fiind contrară ordinii publice întrucât ar însemna alterarea naturii juridice a unei forme societare, formă care se aplică aşa cum este.
Drept urmare, raportat la conduita părţilor şi la interesul general ocrotit prin dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 31/1990, această normă juridică reprezintă în fapt o normă imperativă.
Astfel, a susţinut recurentul, în mod greşit curtea de apel a considerat că dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu pot fi considerate ca fiind norme imperative, reţinând în ceea ce priveşte criticile sale privind încălcarea acestor dispoziţii legale că nu se încadrează motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) C. proc. civ. şi procedând în consecinţă la respingerea acţiunii în anulare.
În continuare, recurentul a susţinut nelegalitatea hotărârii Curţii de Arbitraj, raportat la faptul că, în motivarea soluţiei de admitere a cererii de arbitrare şi a obligării sale, în calitate de acţionar, la plata datoriilor societăţii B. S.A., rezultând din raporturile contractuale derulate de aceasta, Curtea de Arbitraj a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Sub acest aspect, s-a arătat că prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu instituie o răspundere propriu-zisă a acţionarilor pentru plata datoriilor societăţii, fiind vorba în fapt de obligaţia normală a fiecărui asociat de a-şi plăti aportul pe care l-a subscris.
Răspunderea asociaţiilor pentru datoriile societăţii există numai la anumite forme juridice de societăţi, respectiv în cazul societăţilor în nume colectiv, a societăţilor în comandită simplă şi a societăţilor în comandită pe acţiuni, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, această răspundere avându-şi fundamentul în natura "intuitu personae" a acestor forme de societate.
Spre deosebire, în cazul societăţii pe acţiuni, creditorii sociali nu pot pretinde plata datoriilor societăţii de către acţionari şi nu pot urmări silit bunuri ale acestora, a arătat recurentul, subliniind că, inclusiv în doctrină s-a realizat distincţia între cele două forme de răspundere ale asociaţilor, prevăzute de art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990.
A mai susţinut recurentul că prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu pot fi interpretate şi aplicate în sensul că ar institui o răspundere personală a acţionarilor cu propriul patrimoniu pentru datoriile societăţii, o astfel de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale încălcând flagrant conceptul de răspundere limitată.
Faţă de aceste considerente, recurentul a apreciat că atat hotararea recurata, cat si hotărârea arbitrală au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.
5. Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat de recurentul C., întrucât atât hotărârea recurată, cât şi hotărârea instanţei arbitrale au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că acţiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanşează prin mijloacele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., astfel că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai pentru unul din motivele strict şi limitativ prevăzute de acest text de lege.
Temeiul de drept al acţiunii în anulare formulate de recurent este reprezentat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;"
Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a formulat critici cu privire la statuarea greşită a curţii de apel în sensul că prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu au natura unei norme juridice imperative din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Înalta Curte reţine că, analizând motivul acţiunii în anulare, invocate de reclamant, potrivit căruia hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, curtea de apel a arătat care sunt argumentele pentru care a apreciat acest motiv neîntemeiat.
Astfel, curtea de apel a reţinut că ceea ce interesează în analiza motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este dacă norma ce se susţine a fi fost încălcată de instanţa arbitrală are caracter imperativ sau nu.
Or, norma imperativă, fie de drept substanţial, fie de drept procesual, ce ar fi trebuit încălcată de curtea de arbitraj pentru a atrage incidenţa motivului de anulare invocat, trebuia să prescrie o anumita conduită, încălcată de părţi, dar acceptată de instanţă, sau să interzică o anumită conduită, pe care curtea de arbitraj să o fi permis, ceea ce nu este cazul în speţă.
Noţiunea de ordine publică nu este identică cu cea de normă imperativă, iar bunele moravuri vizează ocrotirea unui interes general şi semnifică un ansamblu de reguli impuse de o anumită morală socială, existentă la un moment dat şi într-un anumit loc, care, în paralel cu ordinea publică, reprezintă un standard în funcţie de care sunt apreciate comportamentele umane.
În speţă, recurentul nu a făcut dovada că s-ar fi adus atingere unor norme de ordine publică ori dispoziţii imperative ale legii prin hotărârea arbitrală.
Înalta Curte reţine că reglementările legale a căror încălcare este invocată, respectiv dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi cele ale art. 1270 şi ale art. 1445 C. civ., nu sunt imperative, ci dispozitive, ele reglementând principii care nu se confundă cu normele imperative ce impun o anumită conduită părţilor.
Dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris, nu au caracterul unei norme imperative sau a unei norme de ordine publică.
Acest text de lege cuprinde o dispoziţie ce reglementează un principiu cu caracter general în materie de răspundere a persoanelor arătate anterior în raporturile ce privesc societatea cu răspundere limitată, principiu care nu se confundă cu normele imperative care impun o anumită conduită părţilor, aşa cum în mod judicios a reţinut instanţa în anulare.
Analiza modalităţii în care instanţa arbitrală a interpretat textul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv în sensul că acesta stabileşte limitele răspunderii asociaţilor in diferitele forme juridice de organizare ale societăţilor pentru obligaţiile societăţii, deci în raport cu creditorii acesteia, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii.
Nici dispoziţiile art. 1270 şi ale art. 1445 C. civ., nu sunt norme imperative, acestea neavând menirea să ocrotească un interes public, ci vizează efectele şi modul de executare a unor contracte civile care nu pot depăşi sfera unui interes privat.
Reamintind că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul din motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., critica prin care recurentul a susţinut nelegalitatea hotărârii curţii de arbitraj raportat la faptul că, în motivarea soluţiei de admitere a cererii de arbitrare şi a obligării sale, în calitate de acţionar, la plata datoriilor societăţii B. S.A. rezultând din raporturile contractuale derulate de aceasta, a fost reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu poate fi primită în această fază procesuală, în condiţiile în care obiectul recursului îl constituie hotărârea recurată, respectiv sentinţa pronunţată de curtea de apel.
De altfel, trebuie menţionat că, în privinţa lipsei calităţii procesuale pasive, cât şi a lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, susţinute de reclamant în faţa curţii de apel, aceasta, în mod corect, a reţinut, asemenea instanţei de arbitraj, incidenţa în cauză a dispoziţiiilor art. 573 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că prin întâmpinarea formulată la cererea de modificare a acţiunii arbitrale, recurentul nu a invocat aceste excepţii, ci doar apărări pe fondul cererii de atragere a răspunderii, astfel încât curtea de arbitraj l-a decăzut din dreptul de a formula excepţii la termenul din data de 11.07.2019.
Faptul că recurentul nu este mulţumit de soluţia pronunţată, nu are relevanţă juridică din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 608 lit. h) C. proc. civ., această împrejurare neputând genera o rejudecare în fapt a litigiului de către o instanţă superioară, pentru motive străine celor enumerate strict şi limitativ în dispoziţiile legale menţionate.
Nu în ultimul rând, întrucât motivele care atrag desfiinţarea hotărârii arbitrale sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă doar în măsura în care se constată incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., în raport de considerentele reţinute ce confirmă legala soluţie de respingere a acţiunii în anulare, criticile recurentului prin care se susţine că din coroborarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990 rezută că acţionarul nu răspunde pentru obligaţiile societăţii, nu vor putea fi analizate, acestea vizând în esenţă fondul litigiului arbitral.
Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de recurentul C. împotriva sentinţei civile nr. 33/2019 din 27 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. împotriva sentinţei civile nr. 33/2019 din 27 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2020.