Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 37/P din data de 09 martie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de "trafic de influenţă".

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 1 an, pedeapsă care se execută numai în cazul revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen., a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) alin. (1) din C. pen., pedeapsă care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen., a fost suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen., a fost stabilit termen de supraveghere a condamnatului de 3 ani, termen care curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost desemnat organ de supraveghere a condamnatului Serviciul de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile,

d) să comunice schimbarea locului de muncă,

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa.

S-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., să fie comunicate de către condamnat Serviciului de Probaţiune Constanţa.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora "dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, se revocă suspendarea şi se dispune executarea pedepsei".

În baza art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de "favorizarea făptuitorului" prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Au fost înlăturate dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni prev. de art. 38 C. pen.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, a fost confiscată de la inculpat suma de 3800 RON - obiect al infracţiunii.

Conform art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului marca x, seria şasiu x, cu nr. înmatriculare x, luată prin ordonanţa DNA nr. x/P/2016 până la concurenţa sumei de 3800 RON.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost desfiinţate înscrisurile false - contractul de asistenţă juridică seria x, nr. y/02.06.2016 (aflat în dosarul de urmărire penală, fila x).

Conform art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa nr. x/P/2016 emis la data de 03.07.2017, inculpatul A. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de "trafic de influenţă" prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi "favorizarea făptuitorului" prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., prin aceea că în luna mai 2016, a pretins suma de 1000 euro de la denunţătorul B., prin intermediul fratelui acestuia, din care, la data de 20.06.2016, a primit efectiv suma de 3800 RON, afirmând că are influenţă asupra unor lucrători de poliţie din cadrul BCCO Constanţa, pe care îi poate determina să furnizeze informaţii pe care le deţin despre infracţiunile de trafic de droguri pe care le investighează, informaţii pe care apoi să le transmită denunţătorului, care să formuleze denunţ în temeiul lor şi să beneficieze de cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă, prevăzute în legislaţia specială şi că în luna iunie 2016, a dat un ajutor făptuitorului B., inculpat şi arestat preventiv într-o altă cauză, pentru infracţiuni de şantaj şi proxenetism, constând în furnizarea contra cost de informaţii privind infracţiuni de trafic de droguri, pe care făptuitorul să le folosească pentru a obţine înjumătăţirea limitelor de pedeapsă, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acestuia, conform limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care era cercetat.

Prin Încheierea din camera de consiliu nr. x/P/CP/25.09.2017, respingându-se cererile şi excepţiile formulate de către apărare, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, respectiv a rechizitoriului din 03.07.2017 şi s-a dispus începerea judecăţii. Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei formulată de inculpatul A. ca nefondată prin Încheierea nr. 826/10.10.2018 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La data de 19 februarie 2019, respectiv la primul termen la care procedura de citare a fost legal îndeplinită şi cauza în stare de judecată, în temeiul art. 374 alin. (1) C. proc. pen., în şedinţă publică, s-a dat citire actului de sesizare, după care, conform art. 374 alin. (4) C. proc. pen., punându-i-se în vedere inculpatului că poate solicita judecata numai pe baza probelor efectuate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul A. a declarat că nu recurge la procedura simplificată.

Astfel, s-a procedat la desfăşurarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 374 alin. (5) - (10) C. proc. pen., administrându-se proba testimonială prin audierea martorilor B., C., D., E., F., G., respectiv expertiză criminalistică informatică la nivelul Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, precum şi audierea inculpatului A..

Prin urmare, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În luna aprilie - mai 2016, martorul denunţător B. l-a contactat telefonic pe inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Constanţa, aflând că ar fi putut să îi furnizeze informaţii privind traficul de droguri pentru depunerea unui denunţ pe baza căruia să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsa conform art. 19 din Legea nr. 682/2002 în cauza penală în care era acuzat şi arestat preventiv pentru infracţiuni de "şantaj şi proxenetism" (dosar penal în cercetarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia), aflând, în timp ce era în Penitenciarul Poarta Albă, că inculpatul pretindea sume de bani pentru asemenea servicii, lăsând să se creadă că are influenţă asupra ofiţerilor de poliţie din cadrul BCCO Constanţa care i-ar furniza datele necesare. În continuare, inculpatul A. a fost contactat telefonic de martorul C., fratele martorului denunţător, după care s-au întâlnit şi au convenit asupra sumei de 1 000 Euro pretinsă de inculpat cu condiţia ca martorul C. să ia legătura "cu oamenii care urmau să organizeze flagrantul", inculpatul explicând că putea "ajuta la înjumătăţirea pedepsei martorului denunţător" având, pe de o parte, cunoştinţe la DIICOT, iar pe de altă parte, "pe cineva care putea cumpăra droguri".

Conform înţelegerii, la data de 20.06.2016, la iniţiativa şi contactaţi de inculpatul A., martorul C. s-a întâlnit cu martorii F. şi G. (acesta încunoştinţat de martorul F.) pe terasa unui local din staţiunea Eforie Nord, întărindu-i convingerea că urma să se organizeze "flagrantul" cu privire la care fratele său să formuleze denunţul; cu ocazia întâlnirii, martorii F. şi G. nu şi-au declinat vreo calitate, martorul C. crezând că ar fi fost de la poliţie deoarece "inculpatul tot timpul spunea că are cunoştinţe".

S-a mai reţinut că, în aceeaşi zi, martorul C. i-a dat suma de 3800 RON inculpatului care a eliberat chitanţă şi a perfectat contractul de asistenţă juridică seria x, nr. y/02.06.2016. Ulterior, inculpatul a redactat un denunţ pe care l-a prezentat la penitenciar martorului B. pentru a-l semna şi, apoi, l-a depus la parchet.

Presat de martorii B., C., pentru a le întări convingerea că îşi va respecta "obligaţia", inculpatul le spunea că face demersuri, deplasându-se cu martorul D. (ofiţer BCCO) la penitenciar, chestionându-l pe martorul E. în legătură cu stadiul cercetărilor în urma denunţului, asigurându-i că "treaba mergea".

Prima instanţă a menţionat că potrivit art. 5 C. proc. pen., art. 6 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, instanţa de judecată este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe constatate prin mijloace obţinute potrivit art. 100, art. 101 C. proc. pen. în mod legal, sub sancţiunea înlăturării lor în caz contrar.

Or, s-a precizat că situaţia de fapt anterior descrisă este confirmată de următoarele mijloace de probă, administrate conform legii, atât în cursul urmăririi penale: declaraţiile martorului denunţător B. B., declaraţiile martorilor C., D., E., G., F., înscrisuri (contractul de asistenţă juridică seria x, nr. y/02.06.2016), declaraţiile inculpatului A., cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti: declaraţiile martorului denunţător B., declaraţiile martorilor C., D., E., F., G., declaraţiile inculpatului .

S-a arătat că, la cererea apărării, faţă de raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert H., care a concluzionat unele neconcordanţe între înregistrări, interceptări şi procesele-verbale de redare, respectiv vulnerabilităţi ale mijloacelor de înregistrare sau mediilor de stocare, instanţa de fond a admis efectuarea unei expertize criminalistice. Potrivit raportului de expertiză, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti a concluzionat că "nu se poate stabili dacă s-au efectuat modificări asupra înregistrărilor, iar corespondenţa de interes poate fi verificată folosindu-se codurile hash calculate în tabele comparându-le cu cele înscrise în procesele-verbale din dosar".

Judecătorul fondului a menţionat că, în condiţiile în care expertul judiciar a concluzionat că nu se poate răspunde ştiinţific din motive obiective, neinfirmând concluziile expertului parte H. din raportul de expertiză extrajudiciară şi punctul de vedere la expertiza judiciară, nu se poate da relevanţă înregistrărilor audio în mediul ambiental şi proceselor-verbale de redare, interceptărilor telefonice şi proceselor-verbale de redare .

Însă, s-a arătat că apărarea inculpatului referitoare la valabilitatea contractului de asistenţă juridică încheiat cu martorul denunţător pentru redactare, depunerea şi asistarea denunţătorului, este contrazisă de declaraţiile martorilor B. şi C. care au precizat în mod constant că inculpatul a pretins şi încasat suma de 3800 RON pentru facilitarea înjumătăţirii pedepsei prin obţinerea de informaţii privind traficul de droguri profitând de influenţa pe care ar avea-o asupra ofiţerilor BCCO, afirmaţii susţinute şi de activitatea de contactare şi organizare a întâlnirii martorului C. cu martorii F. şi G. în staţiunea Eforie Nord din 20.06.2016.

De asemenea, s-a considerat că în ceea ce priveşte susţinerile inculpatului că actele sale se circumscriu obligaţiilor profesionale, acestea nu sunt credibile în condiţiile în care preocupările vizând eventualul "flagrant", fără a prezenta persoanele implicate date de identitate, ocupaţii, printre acţiunile de "convingere" a martorului C. prealabil "perfectării" contractului de asistenţă juridică, au fost de natură să îl facă pe acesta să creadă că ar avea influenţă asupra "oamenilor care urmau să organizeze flagrantul". Fiind de notorie competenţa DIICOT, BCCO, cum avocaţii nu pot organiza "flagranturi", s-a apreciat că este evident că inculpatul a urmărit, chiar dacă nu a precizat, ca martorul C. să presupună că este pus în legătură cu reprezentanţi ai autorităţilor competente.

Instanţa de fond a constat că, în drept, fapta inculpatului A. de a pretinde şi primi de la denunţătorul B., prin intermediul fratelui acestuia, la data de 20.06.2016, suma de 3800 RON, lăsând să se creadă că are influenţă asupra poliţiştilor din cadrul BCCO Constanţa să îi furnizeze informaţii privind traficul de droguri pentru depunerea unui denunţ pe baza căruia să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsa conform art. 19 din Legea nr. 682/2002 în cauza penală în care era acuzat şi arestat preventiv pentru infracţiuni de "şantaj şi proxenetism" (dosar penal în cercetarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "trafic de influenţă" prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen.

S-a menţionat că, raportat la textul incriminator, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. constă în acţiunea inculpatului de a pretinde de la denunţător şi primi prin intermediul martorului C. suma de 3800 RON, lăsând să creadă că avea influenţă asupra poliţiştilor BCCO, concomitent cu promisiunea de a-i determina să îi dea informaţii privind traficul de droguri pentru depunerea unui denunţ pe baza căruia să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsa conform art. 19 din Legea nr. 682/2002 în cauza penală în care era acuzat şi arestat preventiv.

Urmarea imediată a constat în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite prin norma incriminatoare, respectiv desfăşurarea actului de justiţie în condiţii de legalitate, probitate profesională a anchetatorilor.

S-a precizat că fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

În legătură cu latura subiectivă, prima instanţă a constatat că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Prin urmare, s-a apreciat că din actele dosarului rezultă fără urmă de îndoială că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, impunându-se condamnarea inculpatului A. potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen., fiind nefondată cererea de achitare pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen. printre care şi gravitatea faptei - dată de modalitatea de comitere a acesteia, profitând de calitatea de apărător, de starea de arest în care se afla martorul denunţător, valoarea relativ ridicată a sumei obiect al infracţiunii, Curtea de Apel Constanţa a considerat că pedeapsa trebuie să fie mai aspră, de natură să răspundă sentimentelor opiniei publice de indignare, frustrare, insecuritate, dar şi să asigure prevenţia generală şi reeducarea inculpatului.

Instanţa de fond a apreciat că la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, circumstanţele personale ale inculpatului, fără antecedente penale sau alte abateri, fapta penală fiind un act izolat în conduita acestuia, conduc la concluzia că reeducarea sa este posibilă fără executare în regim privativ, fiind suficientă o formă mai puţin restrictivă de libertate, prev. de art. 91 C. pen. cu supravegherea pe o perioadă determinată a inculpatului de către autorităţile statului şi supunerea măsurilor prev. de art. 93 alin. (1), (2), (3) C. pen., precum atragerea atenţiei inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (4) din C. pen.

În opinia primei instanţe, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru o faptă de corupţie incompatibilă cu statutul moral al unui avocat, cu dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii publice numite, precum şi cu dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, impune aplicarea pedepsei complementare în temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută numai în cazul revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale şi accesorii în baza art. 65 din C. pen., a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) alin. (1) din C. pen., pedeapsă care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

Totodată, instanţa de fond a menţionat că, în baza art. 291 alin. (2) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 78/2000, se va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 3800 RON, obiect al infracţiunii, conform art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., se va menţine măsura asigurătorie a sechestrului luată prin ordonanţa DNA nr. x/P/2016 până la concurenţa sumei de 3800 RON, iar potrivit art. 25 alin. (3) C. proc. pen., se vor desfiinţa înscrisurile folosite la comiterea faptei - contractul de asistenţă juridică seria x, nr. y/02.06.2016 (aflat în dosarul de urmărire penală, fila x).

În legătură cu infracţiunea de "favorizarea făptuitorului" prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată prin acelaşi rechizitoriu, prin aceea că "în luna iunie 2016, a dat un ajutor făptuitorului B., inculpat şi arestat preventiv într-o altă cauză, pentru infracţiuni de şantaj şi proxenetism, constând în furnizarea contra cost de informaţii privind infracţiuni de trafic de droguri, pe care făptuitorul să le folosească pentru a obţine înjumătăţirea limitelor de pedeapsă, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acestuia, conform limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care era cercetat", instanţa de fond a apreciat că nu sunt probe în susţinerea acuzaţiei.

S-a menţionat că, într-adevăr, actele şi lucrările dosarului dovedesc că inculpatul a pretins şi primit suma de bani lăsând să se creadă că are influenţă asupra poliţiştilor din cadrul BCCO Constanţa care să îi furnizeze informaţii privind traficul de droguri pentru depunerea unui denunţ pe baza căruia să beneficieze martorul denunţător de reducerea limitelor de pedeapsa conform art. 19 din Legea nr. 682/2002 în cauza penală în care era acuzat şi arestat preventiv pentru infracţiuni de "şantaj şi proxenetism" (dosar penal în cercetarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia), însă s-a considerat că nu sunt probe din care să rezulte latura obiectivă a infracţiunii.

Potrivit art. 269 C. pen., fapta de favorizare presupune "ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate".

Or, prima instanţă a apreciat că nu sunt probe că "informaţiile" privind presupuşi traficanţi de droguri date de către inculpat erau verosimile, că puteau dovedi fapte de trafic de droguri şi traficanţi aşa încât să constituie un real "ajutor" pentru martorul B. câtă vreme "denunţul" nu este de natură să asigure în numai în materialitatea lui vreunul dintre scopuri - împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Astfel, instanţa de fond a concluzionat că în lipsa dovedirii vreunei acţiuni efective, concrete de ajutorare a martorului denunţător, nu se poate reţine existenţa faptei de "favorizarea făptuitorului" şi, pe cale de consecinţă, inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală, motiv pentru care, în baza art. 396 alin. (5) cu ref. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

*****

Împotriva Sentinţei penale nr. 37/P/09.03.2020 a Curţii de Apel Constanţa au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 04.12.2020, fiind stabilit prim termen de soluţionarea la data de 22.01.2021, ocazie cu care, la cererea inculpatului de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, pricina a fost amânată pentru termenul de judecată din data de 19.02.2021, când, la interpelarea Înaltei Curţi, apelantul intimat inculpat A. a arătat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, precizând că menţine declaraţiile date anterior în cauză, aspecte ce au fost consemnate şi în cuprinsul unei declaraţii aflate la dosarul cauzei. La acelaşi termen, instanţa de apel a constatat că apelantul intimat inculpat A. nu a solicitat probe în apărare, iar faţă de cererea de probe constând în audierea a trei martori solicitată de către reprezentantul Ministerului Public, după deliberare, Înalta Curte a apreciat ca fiind oportună în cauză doar audierea martorilor B. şi C., astfel că în vederea administrării probei testimoniale încuviinţate, s-a acordat termen de judecată la data de 05.03.2021. Faţă de lipsa martorilor la termen menţionat, pricina a fost amânată pentru termenul de judecată fixat la data de 16.04.2021, când s-a procedat la audierea martorului B. şi totodată, având în vedere lipsa martorului C., în cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de poliţie cu prilejul realizării mandatului de aducere emis de instanţă pe numele martorului arătându-se că acesta este plecat în străinătate, nefiind cunoscută data revenirii lui în ţară şi totodată luându-se şi concluziile apărării pe acest aspect, în temeiul art. 381 alin. (7) C. proc. pen., instanţa a dispus citirea depoziţiilor martorului C. date în cursul urmăririi penale. Cu prilejul dezbaterilor asupra apelurilor declarate în cauză, ce au avut loc la termenul din data de 16.04.2021, s-au luat concluziile reprezentantului parchetului şi ale apărării apelantului inculpat, acestea fiind redate pe larg în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.

Apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa a solicitat în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. desfiinţarea sentinţei atacate şi în urma rejudecării, pronunţarea unei hotărâri prin care inculpatul A. să fie condamnat şi pentru comiterea infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 din C. pen.

În susţinerea apelului declarat s-a arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, întrucât din probele administrate a rezultat că inculpatul a redactat un denunţ în numele lui B., pe care l-a depus ulterior la parchet, scopul urmărit fiind acela al obţinerii beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002. S-a arătat că potrivit textului de incriminare este suficientă urmărirea scopului îngreunării tragerii la răspundere penală, fără a fi necesar şi realizarea acestuia. Întrucât denunţul depus viza comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri şi putea conduce la identificarea unor suspecţi, acesta era de natură să atragă beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, astfel încât acţiunea inculpatului A. s-a concretizat într-un ajutor dat numitului B. în scopul îngreunării tragerii la răspundere penală.

Apelantul-inculpat A. a solicitat în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, arătând că pe de-o parte hotărârea nu este motivată suficient, fiind indicate în mod generic probele care au condus la pronunţarea soluţiei, fără realizarea unei analize a acestora, iar pe de altă parte, că s-a realizat o modificare a bazei factuale avută în vedere la momentul trimiterii în judecată, depăşindu-se astfel limitele judecăţii, astfel cum sunt definite de art. 371 C. proc. pen. În concret, apelantul-inculpat a arătat că prin rechizitoriu, în sarcina sa s-a reţinut că a afirmat că are influenţă asupra unor lucrători de poliţie, în timp ce prima instanţă a reţinut că din probele administrate a rezultat că acesta a lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor menţionaţi, astfel încât a fost încălcat caracterul echitabil al procesului penal, prin depăşirea limitelor impuse de art. 371 C. proc. pen.

Totodată, apelantul-inculpat a solicitat în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. desfiinţarea hotărârii atacate şi, în urma reevaluării ansamblului probator, să se dispună achitarea sa în baza art. 16 lit. a), b) teza a II-a sau lit. c) C. proc. pen., iar sub aspectul laturii civile a cauzei, să se constate că art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat prin art. 79 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen. să se dispună înlăturarea măsurii confiscării sumei de 3.800 de RON, a măsurii desfiinţării înscrisului reprezentat de contractul de asistenţă juridică seria x nr. y/02.06.2016 şi ridicarea măsurii sechestrului asigurator instituită asupra autoturismului prin ordonanţa nr. x/P/2016.

În motivarea apelului declarat, apelantul-inculpat a arătat că declaraţiile martorilor B. şi C. au fost lipsite de consecvenţă şi din probele administrate nu a rezultat că inculpatul le-ar fi promis acestora că va interveni în vreun fel asupra unor alte persoane în scopul obţinerii unui rezultat favorabil ca urmare a formulării unui denunţ de către primul martor. De asemenea, s-a susţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că informaţiile din cuprinsul denunţului nu au fost obţinute de către apelantul-inculpat A., ci de către C. în urma discuţiilor purtate cu alte persoane cu ocazia unei întâlniri pe o terasă din localitatea Eforie, iar suma de bani cerută acestuia a reprezentat onorariul avocaţial aferent contractului prin care se acorda asistenţă juridică fratelui acestuia, B., în vederea depunerii denunţului şi valorificării acestuia în cauza în care era judecat.

Apelantul-inculpat a mai arătat că în condiţiile în care martorul C. a fost autorizat colaborator de către organele de urmărire penală şi instruit să înregistreze discuţiile purtate, acestea din urmă nu s-au limitat la o investigare pasivă a presupusei activităţi infracţionale, ci contrar dispoziţiilor art. 101 C. proc. pen., au exercitat o influenţă asupra denunţătorilor, realizând o provocare la comiterea infracţiunilor. În acest context, apelantul-inculpat a făcut referire şi la înregistrările aflate la dosar şi pe care, în urma întocmirii în cauză a unei expertize criminalistice şi a depunerii unei expertize extrajudiciare, prima instanţă nu le-a avut în vedere la soluţionarea cauzei, susţinând că nu se poate stabili autenticitatea acestora.

Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, apelantul-inculpat a susţinut că simpla depunere a denunţului nu era suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 269 C. proc. pen., că aceasta nu poate reprezenta o îngreunare a tragerii la răspundere penală, ci constituie doar o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă şi că nu a furnizat informaţii lui B. şi nu i-a dat ajutor acestuia, respectiv nu a creat o stare de pericol pentru justiţia penală.

Analizând sentinţa penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi, în limitele impuse de art. 417 C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, referitor la motivul de apel vizând lipsa motivării hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că acesta nu este fondat, sentinţa pronunţată de prima instanţă cuprinzând elementele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei pronunţate. Astfel, din cuprinsul hotărârii rezultă că instanţa de fond a administrat un amplu probatoriu şi în baza propriei analize, a reţinut ca fiind dovedită baza factuală care a condus la aprecierea în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. şi întrunirea condiţiilor angajării răspunderii penale.

Dispoziţiile legale în materia conţinutului şi întinderii motivării nu impun şi o anumită amploare a expunerii ori un anumit stil de redactare, ci numai evocarea clară a raţionamentului pe baza sumei argumentelor şi nu se opun unei prezentări esenţializate, dacă aceasta cuprinde toate argumentele care au condus la soluţia instanţei. Câtă vreme, judecătorul de fond a arătat explicit starea de fapt, probele analizate în dovedirea acesteia, iar faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate şi atrag răspunderea penală a persoanei acuzate, nu se poate reţine că hotărârea nu este motivată.

Or, în caza de faţă, considerentele expuse prin sentinţa atacată sunt de natură să permită inculpatului să cunoască motivele pe care s-a întemeiat instanţa de fond pentru a pronunţa hotărârea de condamnare, iar instanţa de apel dispune de elemente suficiente pentru a exercita controlul judiciar în cadrul unei căi de atac devolutive.

Referitor la situaţia de fapt, în raport cu probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că în cursul anului 2016, martorul B. se afla în Penitenciarul Poarta Albă, fiind arestat preventiv într-un dosar în care era acuzat de comiterea infracţiunilor de proxenetism şi şantaj. În perioada deţinerii sale, martorul a aflat de la alţi deţinuţi că avocatul A. furniza în schimbul unor sume de bani informaţii care puteau fi folosite pentru formularea unor denunţuri, care aveau ca finalitate obţinerea beneficiului unor cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă.

Martorul B. l-a contactat telefonic prin intermediul fratelui său, C., pe inculpatul A., avocat în Baroul Constanţa, ultimii doi convenind să se întâlnească.

Din declaraţia martorului C. a rezultat că în luna mai 2016, s-a întâlnit cu inculpatul A. la o cafenea din apropierea Tribunalului Constanţa, ocazie cu care i-a spus acestuia că a aflat că poate să îl ajute pe B. "să facă un 19", referindu-se la cauza legală de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002. Inculpatul a fost de acord cu solicitarea martorului şi i-a cerut suma de 1000 de euro, obligându-se în schimb să îl pună în legătură cu persoane care îi puteau furniza informaţii despre comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri. În concret s-a convenit ca martorul să plătească suma cu titlul de onorariu avocaţial, în schimbul căreia urma să îl pună în legătură pe acesta cu informatori, de la care urma ca în schimbul unei alte sume de bani, să fie "cumpărată" informaţia care putea sta la baza denunţului care justifica aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.

După această întâlnire, inculpatul A. s-a deplasat la Penitenciarul Poarta Albă, unde l-a vizitat pe martorul B., persoana direct interesată de obţinerea beneficiului cauzei de reducere a pedepsei. Din declaraţia martorului B. a rezultat că la acel moment, inculpatul A. a afirmat că "are cunoştinţe în poliţie care îi dau urmăriri şi supravegheri ale unor infractori" pe care martorul le-ar putea folosi pentru a face un denunţ şi în felul acesta îl poate ajuta să îşi înjumătăţească pedeapsa. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a confirmat că s-a întâlnit cu fratele martorului şi că au discutat despre posibilitatea obţinerii informaţiilor pentru un denunţ .

La data de 20.06.2016, inculpatul A. şi martorul C. s-au întâlnit în faţa Tribunalului Constanţa, de unde au plecat apoi la o terasă din Eforie Nord, scopul urmărit fiind acela de a se întâlni cu persoanele care urmau să furnizeze informaţiile pentru denunţ. Persoanele pe care inculpatul A. voia să îi prezinte martorului C. erau martorii F. şi G..

Din declaraţia martorului F. a rezultat că a fost sunat de inculpat, care ştia că fusese cercetat anterior pentru trafic de droguri şi i-a cerut să vină la o terasă din Eforie Nord. Martorul a confirmat că inculpatul era însoţit de un bărbat cu tenul mai închis la culoare şi că A. l-a întrebat dacă are informaţii despre traficul de droguri. La cererea lui A., l-a chemat la aceeaşi terasă pe G., despre care ştia că este nemulţumit de activitatea unor traficanţi de droguri din cartierul în care locuia. La rândul său, martorul G. a confirmat că a fost chemat la întâlnirea menţionată şi că la cererea inculpatului A. a oferit informaţii despre numitul "I." şi activitatea de trafic de droguri întreprinsă de acesta, toate datele fiind notate de inculpat într-un carneţel. De asemenea, martorii au declarat că la momentul întâlnirii, în prezenţa lui C., inculpatul A. a afirmat că "are cunoştinţe la DIICOT, că ar putea pune în ascultare telefonul traficantului şi că dacă informaţiile oferite sunt reale îl poate duce pe G. la DIICOT să-l autorizeze ca investigator cu identitate protejată", iar din discuţii a rezultat că informaţiile erau necesare pentru formulare unui denunţ în vederea obţinerii "prevederilor articolului 19" . De asemenea, din declaraţiile martorilor menţionaţi, coroborate cu cele ale martorului C. a rezultat că între aceştia a avut loc o negociere a preţului informaţiilor oferite la nivelul sumei de 1700 de euro, din care C. i-a plătit lui F. suma de 200 de euro.

În cursul aceleiaşi zile, 20.06.2016, martorul C. s-a întâlnit din nou cu inculpatul A. la o cafenea din Constanţa, unde au încheiat contractul de asistenţă juridică nr. y/02.06.2016 având ca obiect "redactare, depunere denunţ" pentru B., fiind menţionat un onorariu de 1000 de euro şi i-a remis efectiv inculpatului suma de 3.800 de RON .

Ulterior, la data de 21.06.2016, inculpatul A. s-a deplasat la Penitenciarul Poarta Albă, unde i-a înmânat martorului B. un denunţ deja redactat, pe care acesta l-a semnat şi i-a cerut să îşi noteze datele din cuprinsul înscrisului într-un carneţel, pentru a le cunoaşte ulterior când urma să dea declaraţie. Denunţul a fost depus la DIICOT Serviciul Teritorial Constanţa la data de 21.06.2016 de către inculpatul A., în cuprinsul său fiind furnizate date referitoare la comiterea infracţiunii de trafic de droguri de către numitul I., date corespunzătoare celor oferite de martorul G. cu ocazia întâlnirii pe terasa din localitatea Eforie Nord din ziua anterioară .

La o dată ulterioară, inculpatul A. l-a însoţit pe martorul D., ofiţer de poliţie în cadrul B.C.C.O. Constanţa - Serviciul Antidrog, desemnat în cauză pentru audierea martorului B.. Din declaraţia martorului D. a rezultat că la momentul audierii a observat că "denunţătorul" B. nu prea cunoştea informaţiile cuprinse în denunţul depus şi că a fost ajutat în mai multe rânduri să relateze faptele de către inculpat, care insista ca audierea să se desfăşoare numai în prezenţa sa. Acelaşi martor a relatat, aspecte confirmate şi de martorul E., faptul că în toamna anului 2016, la sediul BCCO Constanţa s-a prezentat un bărbat care a afirmat că a fost trimis de inculpatul A. şi s-a oferit să fie colaborator pentru o cumpărare de droguri în cauza cu privire la care se depusese denunţul de către B., aspect pe care martorul G. l-a confirmat prin declaraţiile date, recunoscând că el era persoana la care s-a referit martorul .

Ulterior audierii lui B., întrucât valorificarea denunţului depus nu s-a realizat, martorul C. l-a contactat în mod repetat pe inculpatul A., acesta spunându-i că procedura durează. În acest context, martorul C. a luat hotărârea de a înregistra discuţiile cu inculpatul A. cu un dispozitiv propriu, din conţinutul discuţiilor rezultând că acesta din urmă a primit suma de 3.800 de RON şi că valorificare datelor din denunţ va mai dura .

La data de 05.12.2016, martorul B. a depus un denunţ la D.N.A. Serviciul Teritorial Constanţa cu privire la faptele presupus a fi fost comise de către inculpatul A.. Prin ordonanţa nr. x/P/2016 din data de 19.12.2016 a fost autorizată folosirea în calitate de colaborator cu identitate reală a martorului C., inclusiv pentru desfăşurarea de activităţi de înregistrarea audio-video a discuţiilor purtate cu inculpatul A.. De asemenea, în cauză au fost autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Constanţa activităţi de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor telefonice şi comunicărilor purtate de inculpatul A..

Din procesul-verbal de redare a discuţiilor purtate la data de 16.01.2017 între inculpatul A. şi martorul C. a rezultat cu claritate că informaţiile cuprinse în denunţul întocmit în numele lui B. fuseseră oferite de persoanele care au participat la întâlnirea organizată de inculpat pe terasa din Eforie Nord şi cărora le-a fost plătită suma de 200 de euro (la întrebarea lui C. dacă mai ţine legătura cu "băieţii de acolo", inculpatul răspunde: "Normal. Păi pe ei îi am şi în alte dosare, îţi dai seama (...) Păi da, mă, lor le dai banii dacă se face tranzacţia. Dacă nu se face tranzacţia şi-ţi aplică nouăşpele doar pe baza denunţului, ce să le mai dai?" .

Ulterior, potrivit procesului-verbal de redare a discuţiilor purtate de inculpatul A. cu martorul B., la Penitenciarul Poarta Albă, la data de 13.12.2017, în contextul discuţiilor legate de poliţistul care l-a audiat pe B. cu ocazia formulării denunţului, acesta îl întreabă pe inculpat: "asta nu e acela la care te-ai dus cu frati-miu?", iar inculpatul neagă şi îi spună că: "E altul ăla!",

B.: "Tot de acolo de la(...)?",

A.: "Ăla era şeful lor!",

B.: "Şeful lor de la DIICOT?,

A.: "Da", lăsându-i astfel impresia că la întâlnirea cu C. a participat un poliţist de la DIICOT .

Inculpatul A. nu a recunoscut faptele de care este acuzat şi a susţinut că activitatea sa s-a rezumat la acordarea de consultanţă juridică, fără să încalce vreo regulă. Inculpatul a admis faptul că B. i-a spus că nu deţine informaţii pentru formularea unui denunţ şi i-a cerut să îl ajute, astfel încât i-a spus că are cunoscuţi care se învârt în lumea drogurilor, consumatori sau foşti traficanţi, care pot da astfel de informaţii. Că a luat legătura cu numitul "J." şi că a avut loc o întâlnire pe o terasă din Eforie Nord, unde au fost furnizate datele cuprinse ulterior în denunţul depus la DIICOT. De asemenea, inculpatul a susţinut că la insistenţele lui B. care îl întreba care este stadiul denunţului formulat, i-a spus acestuia că a vorbit inclusiv cu şeful DIICOT .

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpat referitor la probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine că aparentele neconcordanţe dintre susţinerile martorilor B. şi C. pe de-o parte nu sunt unele de substanţă, în esenţa lor acestea reflectând aceleaşi împrejurări de fapt, iar pe de altă parte, sunt explicabile prin procesul psihic de alterare a memoriei ca urmare a trecerii timpului. Cu toate acestea, Înalta Curte notează că în declaraţiile succesive ale martorilor menţionaţi, aceştia au relatat în mod consecvent împrejurările în care faptele au fost comise, iar neconcordanţele privitoare la sumele de bani pretinse sau negociate cu alte persoane decât inculpatul nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie decât cea expusă anterior. Mai mult, declaraţiile martorilor B. şi C. se coroborează cu declaraţiile martorilor F. şi G. şi respectiv, cu cele ale martorilor D. şi E., fapt care întăreşte concluzia veridicităţii aspectelor relatate de aceştia.

În concret, martorul B. a relatat în mod constant că inculpatul A. a afirmat că are influenţă asupra poliţiştilor care îi furnizau informaţii despre trafic de droguri, iar martorul C. a declarat că la momentul întâlnirii cu inculpatul la data de 20.06.2016, acesta a afirmat că are influenţă asupra poliţiştilor de la DIICOT şi chiar i-a lăsat impresia că una dintre persoanele cu care s-au întâlnit este poliţist . Aceste susţineri ale martorului sunt confirmate de martorul F., participant la întâlnirea menţionată, care a declarat că "A. a spus că dacă informaţia este reală îl poate duce pe G. la DIICOT să-l autorizeze ca investigator cu identitate protejată" şi că "K. (inculpatul) i-a spus lui G. să-i dea numărul de telefon al traficantului că el are cunoştinţe la DIICOT care ar putea pune în ascultare telefonul lui L., traficantul de droguri" .

Contrar susţinerilor inculpatului, Înalta Curte reţine că martorii menţionaţi au avut o poziţie consecventă şi la momentul audierii în faţa primei instanţe, B. arătând că fratele său i-a spus că la întâlnirea de pe terasa din Eforie a fost prezent şi un poliţist şi că ulterior, când inculpatul l-a vizitat la penitenciar şi l-a întrebat de unde are informaţiile, acesta i-a spus că "avea relaţii cu şeful DIICOT, care ar avea unele denunţuri rezervate", iar C. a arătat că inculpatul i-a spus că "are nişte cunoştinţe la DIICOT, că este bun prieten cu şeful DIICOT" şi că îl va pune în legătură cu oamenii care vor organiza flagrantul" . La rândul său, martorul F. a arătat că inculpatul A. l-a contactat şi l-a întrebat dacă ştie pe cineva care poate furniza informaţii în vederea depunerii unui denunţ şi că i-a spus lui G. că poate să discute cu "cei de la DIICOT să îl autorizeze să nu i se întâmple nimic dacă cumpăra droguri", revenind însă asupra susţinerii că inculpatul ar fi afirmat că are cunoştinţe la DIICOT, fără a oferi vreo explicaţie plauzibilă cu privire la această modificare a declaraţiei dată anterior .

Înalta Curte reţine totodată că susţinerile martorilor B. şi C. se coroborează şi cu menţiunile proceselor-verbale de redare a discuţiilor purtate la data de 16.01.2017 între inculpatul A. şi C. şi ulterior, de inculpat cu B., la Penitenciarul Poarta Albă, la data de 13.12.2017, pe care, contrar celor arătate de prima instanţă, le constată ca fiind legal administrate. Astfel cum s-a arătat anterior, din conţinutul primei discuţii a rezultat cu claritate că informaţiile cuprinse în denunţul întocmit în numele lui B. fuseseră oferite de persoanele care au participat la întâlnirea organizată de inculpat pe terasa din Eforie Nord şi cărora le-a fost plătită suma de 200 de euro, iar din cea de-a doua, că inculpatul susţine că una dintre persoanele prezente la întâlnire era "Şeful lor de la DIICOT", lăsându-i astfel impresia lui B. că la întâlnirea cu C. a participat un poliţist de la DIICOT .

Contrar aprecierilor primei instanţe, care a înlăturat din ansamblul probator înregistrările audio ale discuţiilor purtate în mediu ambiental şi cele privind convorbirile telefonice purtate de inculpatul A., Înalta Curte reţine că acestea nu sunt afectate de vreun viciu de legalitate, iar lipsa lor de fiabilitate nu a fost demonstrată în cauză. Astfel, deşi corespunde realităţii faptul că la dosarul cauzei a fost depus un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, Înalta Curte reţine că acesta a fost întocmit de un expert tehnic judiciar în specialitatea calculatoare, care avea ca obiect stabilirea autenticităţii înregistrărilor, iar nu în domeniul de expertiză criminalistică a vocii şi vorbirii, care vizează stabilirea probabilităţii ca două eşantioane de voce şi vorbire să provină de la acelaşi vorbitor. În raport cu aspectele consemnate în raportul de expertiză, Înalta Curte reţine că inadvertenţele constatate sunt reflectarea împrejurării că înregistrările audio de pe suporturile optice puse la dispoziţie, nu erau cele originale, întrucât nu reprezintă prima materializare a evenimentelor acustice conţinute, fără însă ca acest lucru să însemne că ele nu au avut loc în realitate, ci că probabil înregistrările puse la dispoziţie se prezintă sub formă de copii fidele sau transferări realizate cu acurateţe ale înregistrărilor originale (în acelaşi sens a se vedea şi Sentinţa penală nr. 733/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

De asemenea, în cursul cercetării judecătoreşti, la cererea inculpatului A., prima instanţă a încuviinţat efectuarea unei expertize prin care se urmărea stabilirea autenticităţii înregistrărilor depuse la dosar. Înalta Curte observă că nici la acel moment, inculpatul A. nu a contestat conţinutul discuţiilor sau a convorbirilor înregistrate şi nu a susţinut că acestea nu îi aparţin.

Prin adresa nr. x/12.12.2019, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice a comunicat instanţei că potrivit H.G. nr. 368/1998 are competenţa de a efectua doar expertize criminalistice, iar în raport cu obiectivele propuse, expertiza dispusă se încadrează în domeniul expertizei vocii şi vorbirii şi a solicitat transmiterea probelor originale şi a echipamentelor tehnice cu care se susţine că au fost efectuate înregistrările. Totodată, aceeaşi instituţie a comunicat instanţei că expertul propus de către inculpat pentru a participa la efectuarea expertizei nu are calitatea de expert criminalist autorizat în expertiza vocii şi vorbirii. Ulterior punerii la dispoziţia I.N.E.C. a suporturilor originale ale înregistrărilor (parţial), prin raportul de expertiză criminalistică nr. 26/03.02.2020 s-a arătat imposibilitatea de a răspunde la întrebările privind efectuarea unor modificări asupra înregistrărilor. Cu toate acestea, în conţinutul raportului s-au arătat următoarele:

- "înregistrare originală" reprezintă prima materializare a datelor audio înregistrate;

- "proba originală" se creează cu ocazia fixării probei şi poate să nu conţină înregistrarea originală, ci o replică a acesteia, obţinută prin copiere;

- lipsa înregistrării originale sau a echipamentului tehnic poate conduce la imposibilitatea efectuării examinării;

- în cauză, analiza detaliată a formelor de undă a înregistrărilor relevante nu au evidenţiat discontinuităţi la nivelul convorbirii în prim plan ori al zgomotelor de fond;

- nu au fost identificate juxtapuneri (inserări, adăugiri, ştergeri, etc.) ori eşantioane repetate în mod nejustificat;

- convorbirile telefonice nu prezintă discontinuitate a vorbirii ori a ritmurilor de vorbire-respiraţie, fără a fi identificate urme ale unor intervenţii tehnice de modificare a conţinutului înregistrărilor.

Or, în raport cu aceste aspecte, Înalta Curte nu identifică nici un motiv pentru a aprecia în sensul lipsei de fiabilitate a probelor constând în înregistrările audio ale discuţiilor, respectiv ale convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A., urmând ca acestea să fie avute în vedere la soluţionarea cauzei.

Având în vedere situaţia de fapt expusă şi în acord cu cele constatate de prima instanţă, Înalta Curte reţine că fapta inculpatului A., constând în aceea că în cursul lunii mai 2016, a pretins de la martorul B., prin intermediul fratelui acestuia, C., suma de 1000 de euro, din care a primit efectiv suma de 3.800 de RON la data de 20.06.2016, lăsând să se creadă că are o influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul BCCO Constanţa şi promiţând că în schimbul banilor îi va determinare pe funcţionari să îi furnizeze informaţii privind activităţi infracţionale de trafic de droguri, care ulterior să fie valorificate printr-un denunţ ce îl va ajuta pe B. să obţină beneficiului cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 în cauza penală în care acesta era cercetat, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii care formează obiectul acuzării, contrar apărărilor formulate de către apelantul-inculpat, Înalta Curte reţine că în cauză sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea apelantului-inculpat în sensul depăşirii limitelor judecăţii impuse de art. 371 C. proc. pen., întrucât în rechizitoriu s-a reţinut că acesta "a afirmat că are influenţă" asupra unor funcţionari, în timp ce prima instanţă a constatat că acesta "a lăsat să se creadă că are influenţă" asupra aceloraşi persoane, Înalta Curte apreciază că nu este fondată.

Cu titlu prealabil, se impune observaţia că ambele ipoteze, referitoare la influenţa pe care făptuitorul ar putea să o aibă asupra unor funcţionari se încadrează în conţinutul normativ al infracţiunii de trafic de influenţă, iar reţinerea unei împrejurări de fapt diferite între actul de sesizare şi hotărârea primei instanţe sub aspectul afirmării influenţei sau a creării aparenţei de influenţă nu are semnificaţia modificării limitelor sau a obiectului judecăţii, atâta timp cât acestea se circumscriu variantelor alternative prevăzute de textul de incriminare.

În cauză, din probele administrate a rezultat dincolo de orice îndoială că inculpatul A. a efectuat acte specifice ipotezei alternative a "lăsării să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public" din textul de incriminare, atât faţă de martorul B., cât şi faţă de fratele acestuia, martorul C.. Concret, în ceea ce îl priveşte pe martorul B., inculpatul A. a afirmat că "are cunoştinţe în poliţie care îi dau urmăriri şi supravegheri ale unor infractori", în contextul primei întâlniri cu acesta în care au discutat modalitatea practică în care B. ar putea formula un denunţ care să conducă la obţinerea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002. Mai mult, cunoscând faptul că B. ţine legătura cu fratele său, martorul C., întrucât prin intermediul acestuia din urmă fusese contactat, inculpatul A. a continuat seria afirmaţiilor de natură să întărească convingerea existenţei influenţe asupra unor funcţionari de poliţie. Astfel, cu ocazia întâlnirii cu martorul C., inculpatul A. a afirmat că are influenţă asupra poliţiştilor de la DIICOT şi chiar i-a lăsat impresia că una dintre persoanele cu care s-au întâlnit este poliţist, susţinând că "că dacă informaţia este reală îl poate duce pe G. la DIICOT să-l autorizeze ca investigator cu identitate protejată" şi "i-a spus lui G. să-i dea numărul de telefon al traficantului că el are cunoştinţe la DIICOT care ar putea pune în ascultare telefonul lui L., traficantul de droguri", aspecte care au fost relatate de un alt participant la întâlnire, martorul F.

Or, în raport cu aceste aspecte, Înalta Curte reţine ca fiind dincolo de orice îndoială că inculpatul A., prin afirmaţii directe faţă de B., în sensul că are cunoştinţe printre poliţişti care îi pot furniza informaţii pentru formularea unui denunţ şi, prin intermediarul C., că are cunoştinţe la DIICOT, care la solicitarea sa pot să autorizeze colaboratori sau să dispună măsuri de supraveghere tehnică, a generat convingerea că avea influenţă asupra funcţionarilor de poliţie din cadrul acestei instituţii, convingere pe care ulterior a întărit-o în discuţiile avute cu cei doi martori, făcând referiri explicite inclusiv la funcţiile ocupate de funcţionarii asupra cărora susţinea că are influenţă.

Totodată, Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul A. a pretins de la martorul B., atât direct, cât şi prin intermediul fratelui acestuia, martorul C. şi că a primit de la acesta din urmă suma de 3.800 de RON, pe care a disimulat-o într-un contract de asistenţă juridică. În schimbul sumei pretinse, inculpatul a promis că va obţine de la funcţionarii de poliţie informaţii referitoare la fapte de trafic de droguri şi că va redacta un denunţ, pe care îl va depune la DIICOT, care urma să fie valorificat în sensul obţinerii beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Promisiunea formulată de inculpat că va determina funcţionarii publici să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să îi comunice informaţii nedestinate publicităţii s-a realizat în mod implicit prin afirmaţia făcută faţă de B. în sensul că "îl va ajuta să obţină reducerea pedepsei" şi explicit, prin faptul că s-a angajat să îl pună pe fratele acestuia în legătură cu persoanele care urmau să îi furnizeze informaţiile, în contextul în care a susţinut că "are cunoştinţe în poliţie care îi dau urmăriri şi supravegheri ale unor infractori". Conţinutul promisiunii şi faptul că inculpatul era pe deplin conştient de scopul urmărit de B., respectiv obţinerea beneficiului cauzei de reducere a pedepsei, rezultă cu claritate din conţinutul discuţiilor purtate cu martorul C., în care îi explica acestuia cum informaţiile din denunţ puteau fi valorificate printr-un flagrant şi care sunt condiţiile în care dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 puteau fi incidente. Acest aspect devine evident şi prin prisma pregătirii juridice de care dispunea inculpatul în calitatea sa de avocat, care ştia astfel că simpla formulare a denunţului nu era suficientă pentru obţinerea beneficiului cauzei legale de reducere a pedepsei, lucru care a rezultat inclusiv din discuţiile purtate cu C. în care îi explica acestuia practica judiciară divergentă a unora dintre completurile de judecată de la nivelul Curţii de Apel Constanţa.

Înalta Curte reţine şi că relaţia de condiţionare dintre primirea sumei de bani pretinsă şi promisiunea obţinerii informaţiilor pentru formularea denunţului şi demersurile pentru valorificarea acestuia rezultă din declaraţiile martorilor B. şi C., care se coroborează chiar cu declaraţiile inculpatului A.. Astfel, din declaraţiile martorilor a rezultat că B. era interesat să obţină beneficiul cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă şi nu a avut nici un moment intenţia de a-l angaja pe inculpat pentru o veritabilă asistenţă juridică în cauza în care era cercetat, mai ales că beneficia de serviciile de asistenţă juridică din partea altor patru avocaţi. De asemenea, acelaşi martor a declarat că nu dispunea de informaţii care să poată fi concretizate într-un denunţ, astfel încât a apelat la serviciile inculpatului A. tocmai în acest sens, ultimul confirmând prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale acest aspect. Inculpatul a arătat că i-a spus lui B. că "nu deţine astfel de informaţii, însă se va interesa şi în situaţia în care va găsi persoane care să cunoască date despre infracţiuni de trafic de droguri îi va pune în legătură" şi că "are nişte cunoscuţi care se învârt în lumea drogurilor, consumatori sau foşti traficanţi, care pot da astfel de informaţii", recunoscând şi că a efectuat demersurile ulterioare pentru furnizarea informaţiilor care au stat la baza denunţului formulat . Deşi inculpatul a susţinut că i-a spus martorului că îl va pune în legătură cu foşti consumatori sau traficanţi de droguri, Înalta Curte reţine că din probele administrate a rezultat, aşa cum s-a arătat şi anterior, că afirmaţiile acestuia au vizat cunoştinţele pe care pretindea că le are în rândul poliţiştilor de la BCCO Constanţa şi că de la aceştia urma să afle informaţiile necesare pentru formularea denunţului.

În acest context, Înalta Curte reţine că suma de bani pretinsă şi primită de către inculpatul A. a reprezentat costul serviciilor pe care acesta s-a obligat să le presteze în favoarea lui B., începând cu facilitarea contactului cu persoanele care au "vândut" informaţia referitoare la un posibil trafic de droguri, continuând cu redactarea denunţului şi depunerea acestuia la DIICOT, în vederea obţinerii beneficiului cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă.

Sub aspectul condiţiilor de tipicitate subiectivă ale infracţiunii de trafic de influenţă, contrar aspectelor expuse de prima instanţă şi reţinând ca fiind corecte criticile formulate de inculpat prin motivele de apel, Înalta Curte notează că potrivit dispoziţiilor art. 291 C. pen., fapta poate fi comisă numai în forma de vinovăţie a intenţiei directe, relaţia de condiţionare dintre pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase şi promisiunea determinării funcţionarului public să îndeplinească un anumit act de serviciu presupunând în mod explicit prevederea de către făptuitor a rezultatului socialmente periculos al faptei sale şi urmărirea producerii acestuia. Instituirea condiţiei ca făptuitorul să promită că va determina pe funcţionarul public să exercite într-un anume fel funcţia pe care o ocupă implică, încă de la momentul comiterii acţiunii specifice elementului material, cunoaşterea că prin săvârşirea faptei se va aduce atingerea relaţiilor sociale care privesc îndeplinirea cu cinste şi corectitudine a atribuţiilor de serviciu de către funcţionari şi totodată a celor care se referă la prestigiul de care se bucură instituţiile şi autorităţile în cadrul cărora aceştia îşi desfăşoară atribuţiile şi urmărirea producerii acestui rezultat de către făptuitor, astfel încât forma de vinovăţie este cea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.

Referitor la susţinerile apelantului-inculpat în sensul existenţei unei provocări din partea organelor de urmărire penală la comiterea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, întrucât acestea nu s-au limitat la o investigare pasivă a acţiunilor făptuitorului, ci au încurajat şi determinat martorii să înregistreze convorbirile şi au procedat la autorizarea lui C. în calitate de colaborator cu identitate reală, instruindu-l pe acesta să îl provoace pe inculpat să comită infracţiunea şi ale cărui declaraţii au avut un rol determinant, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (3) C. proc. pen., hotărârea de condamnare nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor sau ale martorilor protejaţi.

În lipsa unei definiţii a noţiunii de "determinant", Curtea reţine că în interpretarea garanţiilor oferite de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că regula "exclusiv sau determinant", folosită atât în cazul martorilor absenţi, cât şi în aceea a agenţilor infiltraţi, nu este una absolută. Astfel, în măsura în care există un martor din categoria celor menţionaţi sau a unui martor absent, este necesară oferirea unor garanţii suplimentare în favoarea acuzatului, constând în posibilitatea acestuia de a interoga martorul sau alte garanţii procedurale care să permită o evaluare echitabilă şi justă a gradului de încredere în mijlocul de probă respectiv (Al-Khawaja şi Tahery c. Regatului Unit). Or, în cauza de faţă, Înalta Curte reţine că apelantul inculpat a avut posibilitatea de a asista la audierea martorului C. şi de a îi adresa întrebări acestuia în mod direct, iar pe de altă parte, hotărârea atacată nu este întemeiată exclusiv şi nici determinant pe declaraţiile acestui martor, aspectele relatate coroborându-se cu declaraţiile celorlalte persoane audiate şi cu aspectele rezultate din transcrierile convorbirilor interceptate sau înregistrate, fiind astfel respectate exigenţele care decurg din dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţie.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reţine că în considerarea principiului loialităţii administrării probelor, conform art. 101 alin. (3) C. proc. pen. este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

Provocarea reprezintă astfel o acţiune neloială constând în determinarea unei persoane să comită sau să continue comiterea unei infracţiuni şi constituie sursa nulităţii actului de administrare a probelor cu consecinţa evidentă a excluderii probelor astfel obţinute.

În jurisprudenţa sa referitoare la art. 6 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a definit agenţii provocatori ca fiind agenţi infiltraţi ai statului sau orice persoană ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi care, în activitatea desfăşurată, depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege, de a acţiona în scopul descoperirii activităţii infracţionale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să comită infracţiuni, în vederea administrării de probe în acuzare. Curtea a arătat că "este conştientă de dificultăţile inerente activităţii poliţiei ce are ca obiect culegerea de probe în scopul descoperii şi cercetării infracţiunilor. În acest scop, aceasta este nevoită din ce în ce mai mult să folosească agenţi sub acoperire, informatori şi metode ascunse, în special în domeniul combaterii crimei organizate şi corupţiei. Mai mult decât atât, corupţia (inclusiv cea din sfera judiciară) a devenit o problemă majoră în multe ţări, aşa cum este atestată de către Convenţia de Drept Penal a Consiliului Europei. Acest instrument autorizează folosirea tehnicilor speciale de investigare, printre care şi agenţii sub acoperire, pentru culegerea de probe, cu condiţia să nu fie încălcate drepturile şi obligaţiile asumate prin convenţii multilaterale. În aceste condiţii, folosirea tehnicilor speciale de investigare în general şi a celor sub acoperire în special, nu pot în sine să încalce dreptul la un proces echitabil. Totuşi, din pricina riscului de instigare a poliţiei, folosirea acestora trebuie să fie în anumite limite bine definite." (Ramanauskas c. Lituaniei).

Utilizarea acestor "tehnici speciale de investigaţie", prin ele însele, nu sunt incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, însă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului subliniază că utilizarea acestor "tehnici ascunse" trebuie să aibă limite clare.

Există provocare din partea poliţiei atunci când agenţii implicaţi (membri ai forţelor de ordine sau persoane intervenind la cererea acestora) nu se limitează a examina de o manieră pasivă activitatea ilicită, ci exercită asupra persoanei în cauză o influenţă de natură a o incita la comiterea unei infracţiuni care altfel nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii, adică pentru a obţine dovezi şi pentru a trage la răspundere (Ramanauskas, § 55, Eurofinacom c. Franţei).

Cu referire la criticile formulate de inculpat, Înalta Curte reţine că în materia provocării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în jurisprudenţa sa criteriile în raport de care activitatea agenţilor statului nu poate fi considerată provocare, respectiv:

a) există o suspiciune rezonabilă că o persoană participă la o infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni;

b) activitatea poliţiştilor sau colaboratorilor acestora a fost autorizată în condiţiile legii;

c) agenţii statului sau colaboratorii acestora nu au făcut altceva decât să ofere suspectului o ocazie obişnuită de a comite o infracţiune, respectiv de a examina de o manieră pasivă activitatea ilicită.

În raport aceste criterii, în cauza de faţă Înalta Curte reţine că activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală prin intermediul colaboratorului autorizat nu poate fi apreciată ca provocare în sensul art. 101 alin. (3) C. proc. pen., întrucât pe de-o parte, la momentul sesizării acestora infracţiunea de trafic de influenţă era consumată, iar pe de altă parte, autorizarea martorului C. în calitate de colaborator cu identitate reală s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar înregistrarea discuţiilor acestuia cu inculpatul, pe care acesta a fost autorizat să le efectueze, nu au depăşit limitele unei investigări pasive a activităţii ilicite pe care la acel moment se presupunea că inculpatul le întreprinde.

Înalta Curte are în vedere că traficul de influenţă este o infracţiune de consumare anticipată şi instantanee, astfel încât aceasta s-a consumat la în luna mai 2016, la momentul în care, prin intermediul martorului C., s-au realizat atât acţiunile de pretindere a sumei de 1000 de euro, corelată cu influenţa asupra funcţionarilor de poliţie pe care inculpatul a lăsat să se creadă că o are, cât şi acţiunea de promisiune a determinării acestora să furnizeze informaţii pe care B. urma să le valorifice printr-un denunţ. Or, autorizarea lui C. în calitate de colaborator cu identitate reală s-a realizat mult după acest moment, respectiv prin ordonanţa nr. 313/P/19.12.2016, existând suspiciunea rezonabilă că acesta săvârşise o infracţiune de corupţie. De asemenea, nici din conţinutul înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală şi nici din declaraţiile martorului C. nu au rezultat elemente în baza cărora să se poată aprecia că acesta ar fi fost "instruit" sau influenţat în vreun sens de către organele de urmărire penală, ci doar a fost autorizat să procedeze la înregistrarea discuţiilor purtate cu inculpatul. În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că nu există elemente în baza cărora să se poată aprecia că activitatea organelor de urmărire penală a depăşit sfera unei investigări pasive a activităţilor ilicite pe care inculpatul se pare că le efectua, discuţiile purtate cu acesta cu martorii C. şi B. fiind subsecvente unor înţelegeri anterioare şi vizând în principal aspecte deja petrecute. Faptul că în cadrul discuţiilor purtate, cei doi martori insistau faţă de inculpat în realizarea demersului de obţinere a beneficiului cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă era rezultatul activităţii ilicite anterioare, respectiv a promisiunii lui A. că va facilita obţinerea acestui obiectiv, iar nu a activitate nouă, faţă de care făptuitorul să nu fi avut nici o iniţiativă.

În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte reţine că din probele administrate în cauză a rezultat că sunt întrunite toate elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de către inculpatul A. şi, având în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., constată că prima instanţă a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă judicios individualizată, de 2 ani închisoare şi i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de un an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., acestea fiind de natură să corespundă scopului şi funcţiilor prevăzute de lege.

Având în vedere caracterul legal şi temeinic al soluţiei de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, Înalta Curte reţine ca fiind întemeiată şi dispoziţia primei instanţe sub aspectul confiscării sumei de 3.800 de RON, primită efectiv de acesta de la martorul C. în schimbul influenţei traficate.

Corespunzător însă criticii formulate de apelantul-inculpat, Înalta Curte reţine că temeiul confiscării sumei menţionate rezidă exclusiv în dispoziţiile art. 291 alin. (2) C. pen., întrucât prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen., acestea urmând să fie înlăturate.

Totodată, pentru aceleaşi considerente vizând soluţia de condamnare, dispoziţiile primei instanţe vizând menţinerea sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 16.07.2017 a D.N.A. asupra autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, până la concurenţa sumei de 3.800 de RON, precum şi dispoziţia privind desfiinţarea ca fiind fals a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/02.06.2016 sunt legale şi temeinice şi urmează a fi menţinute.

Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului A. şi cu privire la care prin sentinţa atacată s-a dispus achitarea acestuia în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Din probele administrate în cauză a rezultat că, subsecvent promisiunii care s-a circumscris traficării influenţei pe care pretindea că o are asupra poliţiştilor din cadrul BCCO Constanţa, inculpatul A. a facilitat obţinerea, respectiv "cumpărarea" de către martorul B. a unor informaţii care priveau posibila comitere a unei infracţiuni de trafic de droguri. Apare ca fiind dincolo de orice îndoială că B. nu cunoştea informaţii despre fapte de trafic de droguri susceptibile să formeze obiectul unui denunţ. Totodată, inculpatul A., deşi cunoştea în mod direct modalitatea în care aceste informaţii au fost obţinute, a redactat un denunţ în numele lui B., pe care l-a depus la DIICOT Serviciul Teritorial Constanţa la data de 21.06.2016, în cuprinsul său fiind furnizate date referitoare la comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri. De asemenea, din probele administrate a rezultat că finalitatea demersului la care s-a angajat inculpatul viza obţinerea de către B. a beneficiului cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, care avea calitatea de inculpat în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Medgidia, unde era acuzat de comiterea unor infracţiuni de proxenetism şi şantaj.

În raport cu dispoziţiile art. 269 C. pen., Înalta Curte reţine că infracţiunea de favorizare a făptuitorului constă în ajutorul dat unui făptuitor în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Dacă în ceea ce priveşte semnificaţia termenilor a împiedica şi a îngreuna nu există dificultăţi de interpretare, sensul comun al acestora fiind lămuritor, din analiza conţinutul normativ evocat se desprinde concluzia că scopul asociat acţiunii de favorizare se poate circumscrie împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală, sintagmă care implică o examinare din perspectiva scopului şi funcţiilor procesului penal.

Potrivit art. 8 C. proc. pen., scopul procesului penal, în condiţiile respectării exigenţelor impuse de dreptul la un proces echitabil aşa cum sunt ele reflectate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în interpretarea art. 6 din Convenţie, este acela de a asigura constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, că nicio persoană nevinovată nu este trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune este pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil. Deşi foloseşte două exprimări diferite, tragere la răspundere penală şi respectiv, pedepsire, textul legal evocat se referă în esenţă la premisa unui raport juridic de conflict, în care o persoană nesocoteşte obligaţia impusă prin lege de a-şi conforma conduita exigenţelor cerute prin norma penală şi astfel, generează dreptul statului de a-i impune sancţiuni prevăzute de lege pentru fapta comisă, distincţia dintre termenii folosiţi fiind dată exclusiv de constatarea vinovăţiei sau a nevinovăţiei persoanei în cauză.

Astfel, tragerea la răspundere penală constă în prerogativa statului, prin intermediul autorităţilor judiciare, de a aplica sancţiunile prevăzute de lege (nulla poena sine lege - nicio pedeapsă fără lege) persoanelor cu privire la care s-a constatat că au comis fapte prevăzute de legea penală (nullum crimen sine lege - nicio faptă fără lege). Condiţia obligatorie a oricărei pedepse este aceea de a fi prevăzută de lege, însă aceasta trebuie să îndeplinească şi condiţiile de a fi justă şi echitabilă, respectiv de a fi aplicată în limitele prevăzute de lege, corespunzător criteriilor de individualizare legală şi judiciară ale acesteia.

În consecinţă, a împiedica sau a îngreuna tragerea la răspundere penală a unei persoane nu se rezumă la acele acţiuni prin care se asigură impunitatea sau pedepsirea mai greoaie a făptuitorului, ci cuprinde şi acţiunile prin care este alterat caracterul judicios al procesului de aplicare a unei pedepse, fie prin crearea aparenţei unor împrejurări de fapt inexistente de natură să se circumscrie criteriilor judiciare de individualizare a sancţiunii, fie a unora susceptibile să constituie baza aplicării unor cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă. În ambele ipoteze, prin acţiunea făptuitorului este afectat dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care au săvârşit infracţiuni şi de a le aplica sancţiuni de o severitate corespunzătoare gravităţii faptelor şi vinovăţiei acestora.

Referitor la susţinerile apelantului-inculpat, în sensul că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu pot constitui o cauză de îngreunare a tragerii la răspundere penală, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale evocate constituie o cauză de reducere la jumătate a limitelor de pedeapsă, a căror aplicare este condiţionată de denunţarea şi facilitarea, înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii, a identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni. În măsura în care sunt îndeplinite condiţiile referitoare la denunţarea şi facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane, aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 devine obligatorie pentru instanţa de judecată, beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă neputând fi refuzat inculpatului care a formulat denunţul.

Potrivit Expunerii de motive a Legii nr. 682/2002, legiuitorul a urmărit să instituie un sistem de măsuri pentru asigurarea protecţiei şi securităţii martorilor care denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni grave. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 67/2015 a Curţii Constituţionale s-a arătat că legiuitorul a prevăzut prin textul legal supus controlului de constituţionalitate o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă, a cărei raţiune este de a institui un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive în acest sens de a le furniza organelor judiciare (par. 13 şi 16).

În acest context, formularea unui denunţ de către o persoană care în realitate nu cunoaşte şi nu deţine informaţii cu privire la comiterea unor infracţiuni şi care urmăreşte obţinerea beneficiului cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă contravine scopului dispoziţiei legale menţionate, respectiv scopului combaterii infracţiunilor grave, care este substituit de cel al obţinerii de către persoane neîndreptăţite a unor diminuări a limitelor pedepselor, prin realizarea unui veritabil "comerţ cu informaţii". Nefiind îndreptăţită să beneficieze de recompensa instituită prin dispoziţia legală evocată şi neavând nici o contribuţie reală şi efectivă la combaterea unui fenomen infracţional, persoana care formulează un asemenea denunţ va fi sancţionată pentru fapta proprie cu o pedeapsă situată în alte limite legale decât cele corespunzătoare gravităţii infracţiunii pe care a comis-o, fiind astfel alterat procesul de tragere la răspundere penală prin aplicarea unei pedepse juste şi echitabile, corespunzătoare gravităţii acesteia şi gradului său de vinovăţie. Nu poate fi ignorată nici împrejurarea că într-o atare ipoteză, persoana în cauză, prin participarea la diverse activităţi procesuale cum ar fi audierea în calitate de martor, va relata aspecte de fapt de care nu a luat la cunoştinţă în mod direct şi pe care nu le cunoaşte personal, existând riscul afectării înfăptuirii actului de justiţie sub aspectul aflării adevărului în cauză.

Contrar aspectelor reţinute de către prima instanţă şi în acord cu motivele de apel invocate de către apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Înalta Curte reţine în cauza de faţă că din probele administrate în cauză a rezultat că subsecvent înţelegerii iniţiale care s-a circumscris infracţiunii de corupţie, inculpatul A. a furnizat martorului B. informaţii despre comiterea unei infracţiuni de trafic de droguri, prin facilitarea întâlnirii fratelui acestuia persoane care cunoşteau date despre asemenea fapte, iar ulterior redactat un denunţ care cuprindea informaţiile obţinute de la martorul G.. Mai mult, inculpatul s-a deplasat la Penitenciarul Poarta Albă unde se afla încarcerat martorul B. pe care l-a pus să îşi noteze datele din denunţ şi să le memoreze în perspectiva audierii sale de către organele de urmărire penală, pentru ca ulterior, să participe la audierea acestuia şi chiar să îl ajute pe "denunţător" când acesta nu îşi amintea detalii. Toate aceste aspecte, alături de cele rezultate din declaraţiile martorilor B. şi C. conduc la concluzia că inculpatul cunoştea pe deplin faptul că B. nu deţinea nicio informaţie privind traficul de droguri şi că prin acţiunile sale a urmărit obţinerea pentru acesta a beneficiului cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, la care în realitate nu era îndreptăţit.

În consecinţă, ajutorul dat de către inculpatul A. a constat în furnizarea informaţiilor necesare pentru formularea unui denunţ menit să atragă incidenţa cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă în beneficiul lui B..

Împrejurările invocate de către inculpat privind imposibilitatea determinării de către acesta a aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, lipsa certitudinii aplicării cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă şi practica judiciară divergentă la nivelul completurilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa nu sunt de natură să înlăture răspunderea sa, întrucât pe de-o parte scopul la care face referire art. 269 alin. (1) C. pen. constituie o cerinţă ataşată laturii obiective a infracţiunii şi nu influenţează forma de vinovăţie cu care poate fi comisă fapta, iar pe de altă parte, aceleaşi dispoziţii legale impun ca scopul îngreunării tragerii la răspundere penală să fie doar urmărit, nefiind necesară şi realizarea acestuia pentru consumarea infracţiunii.

Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte reţine că inculpatul A. a acţionat cu scopul manifestat explicit de obţine în favoarea lui B. aplicarea în cauza în care acesta avea calitatea de inculpat a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă ce îi putea fi aplicată acestuia.

În consecinţă, faptele inculpatului A., constând în furnizarea lui B. a unor informaţii cu privire la comiterea unor infracţiuni de droguri, urmărind aplicarea în favoarea făptuitorului în cauza în care avea calitatea de inculpat a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă ce îi putea fi aplicată acestuia, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte urmează astfel ca în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să admită apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa şi de apelantul-inculpat A., împotriva Sentinţei penale nr. 37/09.03.2010 a Curţii de Apel Constanţa, pe care o va desfiinţa în parte, numai în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 C. pen. şi greşita menţionare a temeiului de achitare prevăzut de art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi, în urma rejudecării:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., constatând că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. va dispune condamnarea acestuia.

În raport cu dispoziţiile art. 74 C. pen., având în vedere pe de-o parte modalitatea concretă în care fapta a fost săvârşită, prin folosirea cunoştinţelor juridice de care inculpatul dispunea, prin exploatarea interesului judiciar al lui B. şi angrenând în activitatea ilicită şi alte persoane, dar pe de altă parte ansamblul elementelor care caracterizează persoana inculpatului, care a avut anterior o bună conduită în societate şi a avut o atitudine procesuală relativ corespunzătoare pe parcursul urmăririi penale, Înalta Curte urmează să aplice acestuia o pedeapsă la nivelul minimului special, respectiv de 1 an închisoare, apreciind că aceasta este corespunzătoare scopului şi funcţiilor prevăzute de lege.

Constatând că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., Înalta Curte va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care va adăuga o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 4 luni închisoare, alături de care se aplică pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de un an a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

Reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) C. pen. şi având în vedere conduita anterioară a inculpatului şi nivelul de pregătire profesională a acestuia, Înalta Curte apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi că nu este necesară executarea acesteia, perspectivele de reintegrare socială ale făptuitorului fiind unele reale şi consistente, astfel încât va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în majoritate, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa şi de apelantul-inculpat A., împotriva Sentinţei penale nr. 37/09.03.2010 a Curţii de Apel Constanţa, pe care o desfiinţează în parte, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. şi greşita menţionare a temeiului de confiscare prevăzut de art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (2) C. pen., va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Va menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele stabilite şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

Va menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 1 an, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului.

Conform art. 92 C. pen., va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Va desemna în calitate de organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Constanţa.

Totodată, în baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, iar în baza art. 93 alin. (2) C. pen., se va impune condamnatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa.

Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., se vor comunica de către condamnat Serviciului de Probaţiune Constanţa.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din C. pen. potrivit cărora "dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, se revocă suspendarea şi se dispune executarea pedepsei".

Va înlătura dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 din conţinutul dispoziţiei de confiscare a sumei de 3.800 de RON de la inculpat, măsura urmând a fi executată în baza art. 291 alin. (2) C. pen.

Se va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa şi de apelantul-inculpat A., împotriva Sentinţei penale nr. 37/09.03.2010 a Curţii de Apel Constanţa, pe care o desfiinţează în parte, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. şi greşita menţionare a temeiului de confiscare prevăzut de art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Menţine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

Menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 1 an, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului.

Conform art. 92 C. pen., stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Desemnează în calitate de organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa.

Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., se vor comunica de către condamnat Serviciului de Probaţiune Constanţa.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din C. pen. potrivit cărora "dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, se revocă suspendarea şi se dispune executarea pedepsei".

Înlătură dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 din conţinutul dispoziţiei de confiscare a sumei de 3.800 de RON de la inculpat, măsura urmând a fi executată în baza art. 291 alin. (2) C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2021.

Cu opinie separată a doamnei judecător M., în sensul respingerii apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 37/P din data de 09 martie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Înalta Curte, în opinie separată, apreciază că se impune respingerea apelurilor declarate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Dincolo de justeţea soluţiei adoptate în cauză de către instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că se impun a fi făcute lămuriri suplimentare cu privire la considerentele ce au stat la baza pronunţării prezentei hotărâri şi care sunt argumentele ce pledează pentru menţinerea condamnării inculpatului A. doar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Astfel, analiza situaţiei de fapt reţinută prin actul de acuzare reliefează faptul că, pe aceeaşi situaţie de fapt s-au reţinut în sarcina inculpatului A., două încadrări juridice pentru două infracţiuni distincte, apreciindu-se în mod eronat că pentru aceeaşi activitate infracţionala a inculpatului ce se încadrează indiscutabil în sfera penalului, acesta poate primi două condamnări.

În esenţă ca şi acuzaţie adusă inculpatului A. se reţine prin rechizitoriul parchetului că inculpatul se face vinovat pentru săvârşirea infracţiunilor de "trafic de influenţă" prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi "favorizarea făptuitorului" prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., constând în aceea că luna mai 2016, a pretins suma de 1000 euro de la denunţătorul B., prin intermediul fratelui acestuia, din care, la data de 20.06.2016, a primit efectiv suma de 3800 RON, afirmând că are influenţă asupra unor lucrători de poliţie din cadrul BCCO Constanţa, pe care îi poate determina să furnizeze informaţii pe care le deţin despre infracţiunile de trafic de droguri pe care le investighează, informaţii pe care apoi să le transmită denunţătorului, care să formuleze denunţ în temeiul lor şi să beneficieze de cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă, prevăzute în legislaţia specială şi că în luna iunie 2016, a dat un ajutor făptuitorului B., inculpat şi arestat preventiv într-o altă cauză, pentru infracţiuni de şantaj şi proxenetism, constând în furnizarea contra cost de informaţii privind infracţiuni de trafic de droguri, pe care făptuitorul să le folosească pentru a obţine înjumătăţirea limitelor de pedeapsă, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acestuia, conform limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care era cercetat.

Pornind de la natura acuzaţiei reţinută, Înalta Curte, în opinie separată apreciază ca se impune a se decela clar şi neechivoc modul în care s-a succedat activitatea infracţională şi care sunt considerentele pentru care nu se pot reţine în sarcina inculpatului două infracţiuni.

În luna aprilie - mai 2016, martorul denunţător B. l-a contactat telefonic pe inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Constanţa, aflând că ar fi putut să îi furnizeze informaţii privind traficul de droguri pentru depunerea unui denunţ pe baza căruia să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsa conform art. 19 din Legea nr. 682/2002 în cauza penală în care era acuzat şi arestat preventiv pentru infracţiuni de "şantaj şi proxenetism" (dosar penal în cercetarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia), aflând, în timp ce era în Penitenciarul Poarta Albă, că inculpatul pretindea sume de bani pentru asemenea servicii, lăsând să se creadă că are influenţă asupra ofiţerilor de poliţie din cadrul BCCO Constanţa care i-ar furniza datele necesare. În continuare, inculpatul A. a fost contactat telefonic de martorul C., fratele martorului denunţător după care s-au întâlnit şi au convenit asupra sumei de 1 000 Euro pretinsă de inculpat cu condiţia ca martorul C. să ia legătura "cu oamenii care urmau să organizeze flagrantul", inculpatul explicând că putea "ajuta la înjumătăţirea pedepsei martorului denunţător" având, pe de o parte, cunoştinţe la DIICOT, iar pe de altă parte, "pe cineva care putea cumpăra droguri".

La data de 20.06.2016, la iniţiativa şi contactaţi de inculpatul A., martorul C. s-a întâlnit cu martorii F. şi G. (acesta încunoştinţat de martorul F.) pe terasa unui local din staţiunea Eforie Nord, întărindu-i convingerea că urma să se organizeze "flagrantul" cu privire la care fratele său să formuleze denunţul;cu ocazia întâlnirii, martorii F. şi G. nu şi-au declinat vreo calitate, martorul C. crezând că ar fi fost de la poliţie deoarece "inculpatul tot timpul spunea că are cunoştinţe" şi în cursul aceleaşi zile,martorul C. s-a întâlnit din nou cu inculpatul A. la o cafenea din Constanţa, unde au încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 29/2.06.2016 având ca obiect redactare depunere denunţ pentru denunţătorul B.,fiind menţionat un onorariu de 1000 euro fiindu-i remis inculpatului efectiv suma de 3800 de RON.

În aceeaşi zi, martorul C. i-a dat suma de 3800 RON inculpatului care a eliberat chitanţă şi a perfectat contractul de asistenţă juridică seria x, nr. y/02.06.2016. Ulterior, inculpatul a redactat un denunţ pe care l-a prezentat la penitenciar martorului B. pentru a-l semna şi, apoi, în cursul zilei imediat următoare perfectării contractului şi primirii banilor, respectiv la data de 21.06.2016 a depus denunţul la parchet.

Pe fondul acestei situaţii de fapt, Înalta Curte în opinie separată apreciază că în realitate este vorba despre faptul că în baza aceleaşi situaţii juridice se dispune condamnarea inculpatului A. pentru două infracţiuni.

Înalta Curte în opinie separată constată că, în momentul pretinderii sumei de bani de către inculpatul A. s-a realizat corelativ şi promisiunea de a-l ajuta pe martorul denunţător să obţină reducerea limitelor de pedeapsă prin formularea denunţului, momentul realizării pactului ilicit fiind concomitent cu cel al promisiunii şi practic în acest moment infracţiunea de trafic de influenţă s-a şi consumat.

Întreg şirul de evenimente care s-a succedat ulterior consumării infracţiunii, inclusiv depunerea denunţului reprezintă în opinia separată a Înaltei Curţi activităţi ce se subsumează neechivoc laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă şi nu pot fi analizate disparat şi nici nu pot fi valorificate ca activităţi distincte parte a unei alte activităţi infracţionale ce ar putea genera angajarea răspunderii penale şi condamnarea inculpatului A. şi pentru infracţiunea de favorizarea infractorului.

Înalta Curte în opinie separată apreciază că dincolo de precizările corecte şi temeinice care au stat la baza condamnării inculpatului de către instanţa de fond pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi pe care până la un moment dat Înalta Curte atât în opinie majoritară cât şi în opinie separată şi le-a însuşit se impune a se sublinia în mod suplimentar, în raport de apărarea inculpatului conform căreia contractul de asistenţă juridică vine să confirme faptul că demersul său a fost unul legal; faptul că, denunţătorul B. l-a angajat pe avocatul inculpat din prezenta cauză în virtutea trecerii pe care acesta a clamat că o are pe lângă lucrătorii DIICOT chiar dacă aparent a încheiat un contract de asistenţă juridică şi pentru aceasta a primit aşa zisul onorariu, astfel că fapta sa constituie neechivoc infracţiunea de trafic de influenţă.

Inculpatul A., în calitatea sa de avocat a încheiat contractul de asistenţă juridică şi a şi perceput suma de 3700 de RON nu în virtutea cunoştinţelor sale profesionale ci în considerarea trecerii pe care a afirmat că o are faţă de funcţionarii DIICOT şi această activitate a sa este una care astfel cum corect s-a apreciat se plasează în sfera infracţionalului şi impune condamnarea acestuia.

Considerentele ce au stat la baza condamnării inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă astfel cum au fost arătate atât de către instanţa de fond cât şi de instanţa de apel în opinie majoritară cu excepţia faptului că s-a apreciat în mod nelegal din punctul de vedere al Înaltei Curţi în opinie separată că pot fi valorificate ca şi probe înregistrările şi interceptările efectuate în cauză reliefează şi susţin vinovăţia inculpatului astfel că aceste critici nu vor fi reluate spre o nouă analiză.

Înalta Curte, în opinie separată apreciază însă că în mod eronat opinia majoritară valorifică ca şi probe legal administrate proba ştiinţifică administrată în cauză .

Astfel faţă de conţinutul raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert H. care a concluzionat unele neconcordanţe între înregistrări, interceptări şi procesele-verbale de redare, respectiv vulnerabilităţi ale mijloacelor de înregistrare sau mediilor de stocare, instanţa a admis efectuarea unei expertize criminalistice. Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti a concluzionat că "nu se poate stabili dacă s-au efectuat modificări asupra înregistrărilor, iar corespondenţa de interes poate fi verificată folosindu-se codurile hash calculate în tabele comparându-le cu cele înscrise în procesele-verbale din dosar".

În condiţiile în care expertul judiciar a concluzionat că nu se poate răspunde ştiinţific din motive obiective, neinfirmând concluziile expertului parte H. din raportul de expertiză extrajudiciară şi punctul de vedere la expertiza judiciară, Curtea de Apel Constanţa a precizat că nu poate da relevanţă înregistrărilor audio în mediul ambiental şi proceselor-verbale de redare, interceptărilor telefonice şi proceselor-verbale de redare.

Mai mult decât atât prin adresa nr. 397/din 16.01.2020, aflat la fila x volumul II al instanţei de fond, Institutul de Expertize Criminalistice învederează că DNA nu a putut pune la dispoziţie şi informaţii privind echipamentele tehnice de înregistrare întrucât acestea constituie secret de serviciu, astfel că expertiza s-a dispus şi s-a efectuat doar pe ce au avut la dispoziţie.

În acest context, Înalta Curte în opinie separată, apreciază că excluderea de la aprecierea materialului probator de către instanţa de fond a acestei probe s-a dispus în mod legal şi corect întrucât acestea nu sunt în măsură să ofere fără echivoc informaţii de natură a putea fi folosite fără să creeze un puternic dubiu asupra veridicităţii conţinutului lor.

Faptul că raportul de constatare tehnico ştiinţifică nu a putut fi efectuat într-un mod complet ca efect al faptului că unele din probele ce s-au solicitat nu au putut fi trimise întrucât aveau caracter clasificat, nu este imputabil inculpatului, întrucât nu din culpa acestuia acestea nu au putut fi folosite la efectuarea expertizei ci ca urmare a faptului că nu s-a urmat procedura de declasificare de către organul emitent şi acest fapt nu poate fi imputat inculpatului şi nici nu poate fi valorificat ca probă în procesul penal.

Protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al inculpatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor din procesul penal, decât în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel cum a decis şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din C. proc. pen., publicată în M. Of. , Partea I nr. 175/23.02.2018.

Restrângerea dreptului la informare poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real şi justificat de protecţia unui interes legitim privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau siguranţa naţională, iar decizia de refuz a accesului la informaţiile clasificate trebuie să aparţină întotdeauna unui judecător.

Însăşi Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale prevede la art. 7 alin. (4), că "Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispoziţiile dreptului intern,decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale(clasificate) în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face cel puţin, obiectul controlului judiciar"

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat prin Decizia nr. 21/2018 şi Decizia nr. 91/2018, că: "pentru a produce consecinţele prevăzute de lege, legiuitorul a conferit informaţiilor clasificate, apreciate "esenţiale pentru soluţionarea cauzei", valoare probatorie în procesul penal, acestea putând dovedi, singure sau coroborate cu alte probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, veridicitatea acuzaţiei penale formulate împotriva inculpatului.

Prin urmare, Curtea a reţinut că informaţiile clasificate dobândesc calitatea de probe în dosar, urmând a fi supuse regimului juridic al probelor instituit de C. proc. pen.

Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că egalitatea armelor este o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, care presupune ca fiecărei părţi să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă vizavi de adversarul său (Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, parag. 95). Un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil este acela că, în materie penală, inclusiv elementele ce ţin de procedură ar trebui să se desfăşoare într-o manieră contradictorie, trebuind să existe egalitate de arme între acuzare şi apărare. Dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un caz penal, că atât procurorului, cât şi inculpatului trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii referitoare la toate probele prezentate sau la observaţiile depuse de către cealaltă parte în vederea influenţării deciziei instanţei (Hotărârea din 16 februarie 2000, pronunţată în Cauza Rowe şi Davis împotriva Regatului Unit, parag. 60). Legislaţia naţională poate îndeplini această exigenţă în diverse maniere, dar metoda adoptată de către aceasta trebuie să garanteze ca partea adversă să fie la curent cu depunerea observaţiilor şi să aibă posibilitatea veritabilă de a le comenta (Hotărârea din 28 august 1991 pronunţată în Cauza Brandstetter împotriva Austriei).

Având în vedere aceste considerente, respectiv că probele reprezintă elementul central al oricărui proces penal, iar informaţiile clasificate, apreciate "esenţiale pentru soluţionarea cauzei", au valoare probatorie în procesul penal, pe de o parte, şi că principiul contradictorialităţii este un element al principiului egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil, iar legalitatea administrării probelor are o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului penal, pe de altă parte, singura concluzie care se desprinde este aceea că inculpatul trebuie să aibă acces la informaţiile clasificate în vederea combaterii sau a susţinerii, în mod contradictoriu cu acuzatorul, a legalităţii administrării acestor probe."

Aşadar, fundamentarea unei soluţii ce are ca efect restrângerea drepturilor inculpaţilor, în sensul privării acestora de libertate, sau după caz pronunţării unei soluţii de condamnare şi acordarea aptitudinii de a susţine în mod rezonabil presupunerea implicării acestora în activităţile ilicite ce fac obiectul cercetărilor, unui document care, deşi poartă un caracter strict secret, nu este cunoscut nici părţilor, nici instanţei de judecată, ar presupune o încălcare gravă a dreptului la apărare, al dreptului la un proces echitabil, dar şi a prezumţiei de nevinovăţie.

În prezenta speţă, faţă de considerentele expuse anterior, în mod corect instanţa de fond a înlăturat în cursul cercetării judecătoreşti de la aprecierea probelor conţinutul convorbirilor telefonice chiar dacă nu a explicitat acest fapt în mod exhaustiv, înlăturarea acestora din conţinutul materialului probator era o obligaţie ce incumba neechivoc instanţei de judecată.

Administrarea legală a acestei probe care ar fi permis analiza şi utilizarea acestor convorbiri telefonice în aprecierea materialul probator administrat în cauză ar fi delimitat clar situaţia juridică a inculpatului A. şi ar fi permis instanţei să clarifice dacă în cauză ne aflăm şi în prezenţa infracţiunii de favorizarea infractorului sau doar aşa cum corect s-a stabilit doar în prezenţa infracţiunii de trafic de influenţă.

Or, pe aceste coordonate, Înalta Curte în opinie separată apreciază că prezenta speţă, nu impune discuţii din punctul de vedere al condiţiilor care trebuiesc îndeplinite pentru a se putea angaja răspunderea penală a unei persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului ci dacă acelaşi act material poate primi o dublă încadrare juridică.

Pentru că întreaga activitate infracţională a inculpatului se subsumează şi vizează aceeaşi acuzaţie şi nu se poate aprecia că simpla depunere la organele abilitate a doua zi încheierii contractului de asistenţă juridică de către inculpat a denunţului, îmbracă în lipsa oricăror alte date şi probe şi elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului pe lângă cele ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Folosirea aceleaşi situaţii de fapt ca bază factuală menită să angajeze o dublă condamnare nu poate fi acceptată în opinia separată a Înaltei Curţi şi nu poate fi valorificată decât într-un singur mod.

Succesiunea de evenimente astfel cum s-a derulat şi a fost prezentată nu face altceva decât să reliefeze şi să confirme faptul că ne aflăm în prezenţa aceleaşi situaţii de fapt şi pentru care nu se poate dispune condamnarea de două ori în baza a două încadrări juridice diferite.

Pentru aceste considerente de fapt şi drept expuse anterior, Înalta Curte în opinie separată apreciază că se impune respingerea apelurilor formulate şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

GGC - GV