Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 174 din data de 26 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:

I.1. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă comisă la data de 5 noiembrie 2016, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

I.2. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă comisă în noaptea de 9/10 noiembrie 2016, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

I.3. A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, 26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016 şi 23 noiembrie 2016).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

I.4. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă comisă la data de 10 decembrie 2016, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

I.5. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă comisă la data de 26 noiembrie 2016, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

I.6. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă comisă la data de 11 decembrie 2016, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

I.7. A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (1) C. pen.

I.8. A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (19 acte materiale).

I.9. A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).

I octombrie În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen., deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în prezenta cauză inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 2 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse, 2 luni, 6 luni, 6 luni), urmând ca în final, inculpatul A. să execute o pedeapsă de 4 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. de 4 ani şi 2 luni închisoare, durata reţinerii din data de 14 decembrie 2016 şi a arestării preventive de la data de 15 decembrie 2016 la data de 8 martie 2017.

(..)

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de constituire de partea civilă din partea I.P.J. Suceava, împotriva inculpatului A., pentru suma de 608 RON.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 19.800 RON, de la inculpatul A., reprezentând sumele de bani obţinute de inculpat, în urma săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, dispusă prin Ordonanţa nr. 161/P/2016 din data de 16 februarie 2017, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, asupra casei de locuit cu suprafaţa de 128 mp, situată în com. Frumosu jud. Suceava, având valoarea de impozitare de 76.032 RON, proprietatea inculpatului A. în devălmăşie cu soţia sa, până la concurenţa sumei de 19.800 RON.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri: avizul de însoţire seria x nr. x din 26 noiembrie 2016, seria x nr. x din 1 decembrie 2016 şi seria x nr. x din 1 decembrie 2016.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să plătească următoarele sume de bani cu titlu de cheltuieli judiciare către stat: A. - suma totală de 5.000 RON din care suma de 3.000 RON, din cursul urmăririi penale, B. - suma totală de 1.500 RON din care suma de 800 RON, din cursul urmăririi penale, C. - suma totală de 1.400 RON din care suma de 700 RON, din cursul urmăririi penale, D. - suma totală de 1.500 RON din care suma de 700 RON, din cursul urmăririi penale, E. - suma totală de 800 RON din care suma de 400 RON, din cursul urmăririi penale.

Prin Decizia penală nr. 940 din 23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori - în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatul A. şi inculpata D. împotriva Sentinţei penale nr. 174 din data de 26 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. x din 2017.

A fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 174 din data de 26 iunie 2019 şi în parte încheierea de şedinţă din data de 27 mai 2019, ambele pronunţate de Tribunalul Suceava în Dosar nr. x din 2017.

I. S-a înlăturat din Încheierea de şedinţă din data de 27 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. x din 2017 dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din 4 infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la faptele descrise la pct. 3, 4, 5 şi 7 din rechizitoriu, respectiv din datele de 26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016 şi 23 noiembrie 2016, într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 C. pen. (4 acte materiale),

S-a constatat că prin Încheierea din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în prezentul dosar, s-a admis sesizarea din oficiu cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului apelant A.

A fost schimbată încadrarea juridică privind pe inculpatul apelant A. din 9 infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (aflate în concurs real), astfel cum s-a dispus trimiterea acestuia în judecată prin Rechizitoriul nr. x din data de 1 martie 2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, într-o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv 9 acte materiale componente.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul A. prin sentinţa apelată, s-a înlăturat sporul de 1 an şi 2 luni închisoare şi s-au repus pedepsele aplicate în individualitatea lor. S-au descontopit pedepsele complementare şi pedepsele accesorii aplicate inculpatului A. prin sentinţa apelată.

S-au înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile de achitare a inculpatului A. sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă comisă la data de 5 noiembrie 2016, infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă comisă în noaptea de 9/10 noiembrie 2016, abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă comisă la data de 10 decembrie 2016, abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă comisă la data de 26 noiembrie 2016, şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 - faptă comisă la data de 11 decembrie 2016 şi dispoziţia de condamnare a inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - 26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016 şi 23 noiembrie 2016).

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

S-a majorat pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (19 acte materiale) de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani închisoare.

S-a redus pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale) de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin prezenta, la care se adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse de 6 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală apelată, astfel cum au fost majorate/reduse prin prezenta), urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.(..)

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reţinut că inculpatului A., sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, i se impută următoarele:

1. în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 5 noiembrie 2016, în jurul orei 05:00, a încărcat cantitatea de 10 mc material lemnos procurat şi deţinut fără documente de provenienţă de către inculpata B. şi a solicitat inculpatului F. să efectueze transportul de material lemnos pentru care nu existau documente de provenienţă, transportul fiind efectuat fără documente de însoţire, iar conducătorul auto nu deţinea asigurare valabilă pentru vehicul, atestat profesional pentru efectuarea de transport rutier de mărfuri şi nici inspecţie tehnică periodică, inculpatul neluând măsuri de oprire, constatarea faptelor sau contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos şi a vehiculului, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

2. în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 10 noiembrie 2016, în jurul orei 04:00, a încărcat cantitatea de 10,5 m.c. material lemnos, procurat şi deţinut fără documente de provenienţă, de la banzicul pe care îl deţine la ieşirea din jud. Suceava şi a solicitat inculpatului F. să efectueze transportul de material lemnos pentru care nu existau documente de provenienţă, iar transportul până la sediul S.C. G. S.R.L. Vama a fost efectuat fără documente de însoţire, iar conducătorul auto nu deţinea asigurare valabilă pentru vehicul, atestat profesional pentru efectuarea de transport rutier de mărfuri şi nici ITP valabil, inculpatul neluând măsuri de oprire, constatarea faptelor sau contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos şi a vehiculului, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

3. la data de 26 noiembrie 2016, în intervalul orar 21:00 - 24:00, în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în acţiune planificată pe linia combaterii traficului ilegal cu material lemnos, deşi a luat cunoştinţă despre cumpărarea şi încărcarea de către inculpatele B. şi D. a unei cantităţi de material lemnos de la o persoană fizică care nu are teren pădure în proprietate (H.), despre locul şi data încărcării şi a transportării materialului lemnos fără documente de provenienţă sau însoţire, nu a luat măsuri de oprire, constatare a faptelor sau contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos şi a vehiculului, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

4. la data de 1 decembrie 2016, în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi a luat cunoştinţă despre cumpărarea şi încărcarea de către inculpatele B. şi D. a unei cantităţi de material lemnos din zona Corhana, aparţinând I., despre locul şi data încărcării şi a transportării materialului lemnos fără documente de provenienţă şi cu avize de însoţire completate cu date nereale, nu luat măsuri de constatare a faptelor sau contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos şi a vehiculului, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

5. în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 1 decembrie 2016, în jurul orei 16:30, deşi a luat cunoştinţă despre transportul unei cantităţi de material lemnos din zona Ciumârna efectuat de către J., despre locul şi data efectuării transportării materialului lemnos fără documente de provenienţă sau însoţire, nu a luat măsuri de constatare a faptelor sau contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos şi al vehiculului, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

6. în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 10 decembrie 2016, deşi a luat cunoştinţă despre transportul a trei faetoane cu material lemnos, transport efectuat de către K. la banzicul deţinut de inculpat, despre locul şi data efectuării transportării materialului lemnos fără documente de provenienţă sau însoţire, nu a luat măsuri de constatare a faptelor sau contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos şi al vehiculului, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

7. în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 23 noiembrie 2016, deşi a luat cunoştinţă în mod direct despre transportul unei cantităţi de material lemnos (un faeton la locuinţa lui B., despre deţinerea acesteia fără documente de provenienţă sau însoţire, nu a luat măsuri de constatare a faptelor sau contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos şi al vehiculului, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

8. în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi a luat la cunoştinţă la data de 26 noiembrie 2016, în jurul orei 17:00, că inculpatul C. conduce autovehicule pe drumurile publice, fără a deţine permis de conducere, nu a luat măsurile legale pentru constatarea infracţiunii şi înregistrarea cauzei penale, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

9. în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi a luat la cunoştinţă la data de 11 decembrie 2016 că inculpatul C. conduce autovehicule pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, nu a luat măsurile legale pentru constatarea infracţiunii şi înregistrarea cauzei penale, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Curtea a reţinut că la data comiterii faptelor, inculpatul avea calitatea de agent de poliţie şi îşi desfăşura activitatea la Postul de Poliţie Moldoviţa din cadrul secţiei 14 Poliţie Rurală Vama, având şi funcţia de şef de post şi făcea parte din structura poliţiei judiciare. Prin raportare la dispoziţiile art. 175 alin. (2) din C. pen. Curtea a statuat că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, investit cu exerciţiul autorităţii publice, având obligaţii (în speţa de faţă aceasta avea obligaţia de a constata faptele penale şi efectua cercetări în legătură cu acestea - art. 26 alin. (1) pct. 8, şi de a constata contravenţiile şi aplica sancţiuni contravenţionale, potrivit legii - art. 26 alin. (1) pct. 10 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002), şi interdicţii expres stabilite de lege (art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002), în considerarea statutului acestuia.

Astfel că sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, instanţa de apel a stabilit că inculpatului A. i se impută neluarea măsurilor legale de constatare a faptelor sau contravenţiilor, de aplicare a sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare, de constatare a infracţiunilor şi înregistrare a cauzelor penale, prin toate cele nouă acte materiale producând vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând foloase necuvenite fie pentru sine, fie pentru alţii.

Curtea a apreciat că faptele de abuz în serviciu sunt pe deplin dovedite iar soluţia de achitare s-a fundamentat pe o viziune diferită a instanţei de fond asupra incidenţei unor dispoziţii legale la situaţia de fapt concretă, pe o interpretare diferită a unor principii de drept penal, precum şi a dreptului persoanei de a nu se autoincrimina.

Curtea a mai reţinut că inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat de către prima instanţă de judecată şi sub aspectul infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, săvârşită în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. constând în aceea că în perioada octombrie - decembrie 2016, deşi avea calitatea de lucrător de poliţie cu interdicţii prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, a efectuat operaţiuni financiare cu material lemnos, ca acte de comerţ, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv a efectuat achiziţii de material lemnos în sumă de 10.034 RON şi vânzări de material lemnos în sumă de 19.800 RON.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, Curtea a reţinut că inculpatului i se impută încălcarea interdicţiei prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 conform căreia poliţistului, în calitate de funcţionar public, învestit cu exerciţiul autorităţii publice, îi este interzis "să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar".

Curtea de apel a constatat că inculpatul A. s-a erijat într-un administrator de fapt al unei societăţii comerciale, exercitând o activitate destinată obţinerii de profit, cu toate că activitatea desfăşurată în această calitate asumată era în contradicţie cu atribuţiile ce-i reveneau din funcţia publică deţinută. Inculpatul a avut iniţiativa "afacerii", organizând desfăşurarea acesteia, participând personal la cele mai importante momente, a fost cel care a finanţat întreaga activitate. Din probele administrate rezultă că inculpatul A. a efectuat activităţi de veritabil administrator, acesta fiind cel care este indicat de persoanele audiate ca deţinând hala de debitare, ocupându-se de luarea comenzilor, plata lucrătorilor, încasarea sumelor pentru comenzi, verificarea lucrărilor, repararea utilajelor. Curtea a reţinut că probele administrate în cauză, în special convorbirile telefonice interceptate dovedesc implicarea activă şi nemijlocită a inculpatului în activitatea de comerţ, iar depunerea unor documente care să probeze contrariul nu face decât să creeze o aparenţă care nu corespunde realităţii, fiind imposibil ca inculpatul să întocmească documentele de achiziţie şi montaj al banzicului pe numele său, având în vedere calitatea de agent de poliţie şi incompatibilitatea ce derivă din aceasta.

Curtea a precizat că prin incriminarea faptei prev. de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, legiuitorul a urmărit menţinerea persoanelor cu funcţii publice dincolo de orice suspiciune care ar putea avea drept consecinţe deturnarea funcţiei şi exercitarea sa în alte scopuri, comerciale, de obţinere de profituri din activităţi care, prin natura lor, sunt aducătoare de profit. Acestor persoane le este interzis orice act de comerţ ce presupune circulaţia banilor. O persoană învestită cu atributul funcţiei publice ca a inculpatului este incompatibilă de a exercita aceste acte. Curtea a reţinut că inculpatul A. cunoştea exact aceste incompatibilităţi şi interdicţii expres prevăzute de lege, iar conduita sa, devenită vizibilă la nivelul întregii comunităţi prin continuitate într-un timp îndelungat, prin interacţiune cu din ce în ce mai multe persoane cu care încheia tranzacţii, precum şi modul protejat de acţiune, constituie de fapt dovada înţelegerii de către inculpat a faptului că încălca legea cu bună-ştiinţă în ceea ce priveşte incompatibilităţile. Inculpatul, în funcţia deţinută, de lucrător de poliţie, direct sau prin interpuşi, a negociat preţuri, a realizat plăţi şi încasări, fiind parte astfel dintr-un circuit comercial şi financiar, iar fapta acestuia este încadrată juridic, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, în art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la cea de-a doua critică invocată de inculpat în apărare, în sensul că faptele sale nu întrunesc latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 deoarece nu au fost comise prin utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinărilor pe care inculpatul le avea, instanţa de control judiciar a reţinut că legea impune realizarea a două condiţii/cerinţe esenţiale, şi anume, operaţiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerţ, iar operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. De asemenea, o altă condiţie este aceea a scopului pentru care se efectuează operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, şi anume acela de a obţine pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanţă dacă scopul a fost sau nu atins.

Prin urmare, prin ea însăşi, simpla efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu determină existenţa elementului material al infracţiunii, efectuarea de operaţiuni financiare având, aşadar, relevanţă penală şi putând constitui elementul material al infracţiunii numai dacă este săvârşită ca act de comerţ, dacă operaţiunile financiare sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi dacă sunt săvârşite în scopul determinat de legiuitor.

Cât priveşte critica privind lipsa caracterului "organizat" şi "sistematic" cuprins în norma de incriminare, instanţa de control judiciar a reţinut drept real faptul că, după pronunţarea sentinţei penale apelate, a intervenit modificarea legislativă a art. 12 din Legea nr. 78/2000, fiind introdus un nou alineat - alin. (2) cu următorul conţinut: În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit. (Legea nr. 160 din 26 iulie 2019 privind completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie)

Însă, instanţa a apreciat că această modificare nu a făcut altceva decât să transpună, la nivel legislativ, considerentele Curţii Constituţionale expuse în deciziile sale ori de câte ori a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 din Legea nr. 78/2000, cu referire expresă la sintagma de "operaţiuni financiare" (Decizia nr. 402 din 6 iunie 2019, Decizia nr. 252 din 23 aprilie 2019, Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017 şi altele).

Curtea de Apel a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile necesare tragerii la răspundere a inculpatului A. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială, a unei activităţi sistematice constând în 19 acte de vânzare şi cumpărare de material lemnos, în cadrul exploatării unei mici întreprinderi de prelucrare a buştenilor de răşinoase, operaţiuni în cadrul cărora inculpatul, poliţist, având prin statut interdicţia de a efectua, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, a organizat în mod direct şi a participat la derularea operaţiunilor, cu scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Instanţa de apel a mai reţinut că infracţiunile de abuz în serviciu şi cea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu se exclud reciproc şi pot coexista, actele de conduită imputate inculpatului A. ca infracţiuni de abuz în serviciu, pe de o parte, şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea, pe de altă parte, fiind diferite, respectiv omisiunea (inacţiune) este cea care se impută inculpatului ca şi formă a abuzului în serviciu, cealaltă constând într-o acţiune, cu referire la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 438 pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

În motivarea căii de atac, recurentul a solicitat casarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), în speţă nefiind dată urmarea infracţiunii, respectiv "vătămarea drepturilor sau a intereselor legitime" ale Poliţiei Române, ca element constitutiv al acesteia prevăzut în norma de incriminare.

În subsidiar, recurentul a solicitat înlăturarea din conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu a "actelor materiale" reţinute ca fiind săvârşite la datele de 5 noiembrie 2016, 9/10 noiembrie 2016, 10 decembrie 2016 şi 26 noiembrie 2016, faptele neîntrunind elementele de tipicitate din norma de incriminare, ceea ce echivalează cu o "neprevedere" în legea penală. Aceste fapte, în opinia recurentului, constituie fie contravenţii silvice la comiterea cărora a participat în mod direct ca autor, fie întrunesc elementele constitutive ale altor infracţiuni pentru care a fost condamnat separat prin aceeaşi hotărâre.

De asemenea, recurentul a solicitat achitarea pentru infracţiunea de "efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană" (reţinută de instanţă ca fiind comisă în formă continuată) prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acesteia, astfel cum sunt prevăzute în norma de incriminare ca urmare a complinirii acesteia prin dispoziţiile Legii nr. 160/2019.

Recurentul a apreciat că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi, totodată, cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din acelaşi cod, condamnarea pentru fapte neprevăzute de legea penală determinând în final aplicarea unei pedepse concurente în alte limite decât cele prevăzute de lege (prin aplicarea unui spor de pedeapsă nelegal).

Recurentul a solicitat ca, în conformitate cu prevederile art. 443 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de recurs să desfiinţeze în parte şi hotărârea primei instanţe.

De asemenea, având în vedere că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. se referă la "fapta" care nu este prevăzută de legea penală, recurentul a susţinut că, în ipoteza în care, instanţa de recurs va aprecia că doar parte dintre actele materiale ce compun latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu nu întrunesc condiţiile de tipicitate din norma de incriminare sau achitarea poate fi dispusă numai pentru una dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa, în cauză devin aplicabile prevederile art. 449 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs făcând totodată o nouă individualizare a pedepsei aplicate şi a regimului sancţionator al acesteia prin trimitere şi la dispoziţiile art. 5 C. pen.

Recurentul a motivat pe larg cererea de recurs în casaţie, susţinând că a invocat incidenţa cazului de casare prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. potrivit căruia fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare; a arătat că acest caz de casare devine incident şi atunci când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei - indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său - sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Norma de incriminare, implicit trăsăturile esenţiale cu ajutorul cărora legiuitorul descrie fapta interzisă sau ordonată de lege, creează infracţiunea, aceasta constituind deci haina juridică a faptei, cadrul legal care atribuie faptei concrete caracterul de faptă prevăzută de legea penală.

Recurentul, prin avocat ales, a susţinut că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" regăsită în cuprinsul dispoziţiei de procedură din art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. priveşte situaţiile când condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea. În sensul celor susţinute recurentul a făcut referire la doctrină (N. Volonciu, A.S. Uzlău - Noul C. proc. pen. comentat, Ed. Hamangiu, 2014, pag. 1110; G. Antoniu, Tudorel Toader, "Explicaţiile Noului C. pen.", vol. I, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2015, pag. 157 - 162).

Recurentul a apreciat că faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute în normele de incriminare din conţinutul art. 297 C. pen. prin raportare şi la dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi nici cele din cuprinsul art. 12 alin. (1) lit. a) din legea nr. 78/2000 penal, neexistând o concordanţă deplină între acţiunea pretins ilicită şi configurarea legală a acestor infracţiuni.

Recurentul a făcut referire la jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi, arătând că sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială, disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege" (Î.C.C.J., Decizia penală nr. 46/RC/12 februarie 2019).

De asemenea, recurentul a susţinut că verificarea tipicităţii faptei în calea extraordinară a recursului în casaţie implică analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspectul obiectiv, respectiv dacă se realizează o corespondenţă deplină între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, acest examen având loc fără a se proceda însă la analizarea materialului probator sau la reaprecierea faptelor.

Aşadar, recurentul a arătat că în cauză s-a reţinut în sarcina sa comiterea infracţiunii de "abuz în serviciu" în formă continuată constând în încălcarea atribuţiilor de serviciu pe care le avea în calitate de lucrător de poliţie prin aceea că nu a luat măsuri de constatare a unor fapte penale şi contravenţii, producându-se în acest mod o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române.

În opinia recurentului, pentru existenţa acestei infracţiuni, norma de incriminare presupune ca, prin acţiunea ilicită săvârşită să se producă un anumit rezultat, constând fie în producerea unui prejudiciu, fie a unei vătămări, "urmarea imediată" neputându-se confunda cu actul de conduită interzis de lege (elementul material), o astfel de abordare fiind corectă doar în cazul infracţiunilor de pericol pentru care legiuitorul nu prevede în mod explicit vreo condiţie privitoare la rezultat; în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, producerea unui prejudiciu ori a unei vătămări constituie o condiţie pentru existenţa infracţiunii. Existenţa "vătămării" trebuie dovedită şi nu se poate susţine că aceasta nu ar fi supusă probaţiunii, decurgând implicit din însăşi existenţa faptei deoarece o astfel de afirmaţie ar echivala practic cu afirmarea existenţei infracţiunii de abuz în serviciu doar în prezenţa încălcării oricăror atribuţii de serviciu, în lipsa existenţei unei vătămări. Simpla încălcare a atribuţiilor de serviciu de către lucrătorii de poliţie afectează în mod generic buna funcţionare a Poliţiei Române, constituind astfel obiectul generic al infracţiunii dar, în lipsa dovedirii unei vătămări "în concret" a intereselor acesteia, infracţiunea nu poate fi reţinută.

Recurentul a susţinut că în speţă a fost reţinută în sarcina sa încălcarea atribuţiilor de serviciu în sensul că nu ar fi procedat la constatarea unor contravenţii silvice pretins comise de diferite persoane care ar fi transportat în mod ilegal material lemnos pe raza comunei Frumosu, jud. Suceava, fără ca organele de poliţie sau instanţele judecătoreşti să demonstreze existenţa în fapt a acestor contravenţii, nefăcându-se niciun fel de verificări în acest sens, respectiv dacă transporturile respective priveau material lemnos a cărei provenienţă era sau nu justificată.

Recurentul a apreciat că, într-o astfel de situaţie, nefăcându-se dovada vătămării în concret a intereselor Poliţiei Române, se impune achitarea sa pentru infracţiunea de abuz în serviciu, fiind incident cazul de casare prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Sub aspectul admisibilităţii susţinerii acestui motiv recurentul a susţinut că analiza existenţei urmării specifice abuzului în serviciu, producerea unei pagube ori vătămări, poate fi efectuată în cadrul acestui caz de casare deoarece reprezintă un element constitutiv al laturii obiective a acestei infracţiuni (tipicitate obiectivă/prevederea faptei de legea penală); o atare analiză se realizează pe baza situaţiei de fapt stabilite prin decizia penală atacată ÎCCJ, secţia penală, Decizia nr. 235/RC din 7 octombrie 2014 în M. Udroiu ş.a. - C. proc. pen. - Comentariu pe articole, ediţia 3, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2020, pag. 2221, pct. 23).

Pe de altă parte, recurentul a susţinut că în conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat au fost reţinute şi fapte (acte materiale) constând în neconstatarea unor contravenţii silvice la care a participat în mod nemijlocit, ca autor al acestora, în sarcina sa neputând opera, în acest caz, decât o răspundere contravenţională pentru fapte proprii. Fiind vorba de fapte proprii, chiar dacă erau în timpul serviciului nu i se poate imputa "neconstatarea acestora" ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu; într-o astfel de situaţie ar însemna că această infracţiune ar putea fi întotdeauna reţinută în concurs cu orice altă infracţiune săvârşită în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu în ipoteza neconstatării ei de către cel care a comis-o, ceea ce nu este posibil, acest fapt echivalând practic cu o "'autodenunţare" a celui în cauză.

Totodată, recurentul a susţinut că parte din actele materiale ce au făcut obiectul infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina sa, au fost de asemenea reţinute ca întrunind latura obiectivă a altor infracţiuni pentru care a fost condamnat separat prin aceeaşi hotărâre; dat fiind caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu, într-o atare ipoteză, se impune achitarea sa în temeiul dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Recurentul a arătat că în cauză a fost condamnat şi pentru infracţiunea de "efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană" în forma continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., parte din actele materiale care formează latura obiectivă a acestei infracţiuni fiind considerate în acelaşi timp şi acte materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu, contrar caracterului subsidiar al acesteia din urmă (actele materiale din datele de 5 noiembrie 2016, 9/10 noiembrie 2016,10 decembrie 2016). Or, Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie stabileşte la art. 12 lit. a) pedepsirea faptelor descrise, condiţionat însă de săvârşirea acestora în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Astfel, faptele prevăzute la lit. a), normă pe care ar fi încălcat-o, constau în "efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale". Analizând latura subiectivă, rezultă că această infracţiune poate fi comisă cu intenţie directă, în situaţia în care autorul prevede faptul că informaţiile pe care le deţine îi conferă un avantaj în raport cu ceilalţi operatori şi chiar urmăreşte să obţină acest rezultat uzând de poziţia privilegiată în care se află, precum şi atunci când prevede faptul că informaţiile pe care le deţine în exerciţiul funcţiei reprezintă un avantaj şi nu urmăreşte dar acceptă posibilitatea că ar putea fi privilegiat, cunoscând în ambele situaţii starea de incompatibilitate în care se află.

Aşadar, săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, presupune existenţa unui scop special, constând în obţinerea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanţă dacă scopul a fost sau nu atins.

Recurentul a făcut referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a reţinut că "această infracţiune este asimilată infracţiunii de corupţie şi are ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, care impun o atitudine corectă, onestă a persoanelor care efectuează operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplinesc ori încheie tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării lor" (Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 836 din 13 februarie 2013).

Astfel, recurentul a susţinut că infracţiunea de abuz în serviciu reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 are normă de trimitere la legea generală, respectiv C. pen., conţinutul constitutiv al acesteia fiind identic cu cel al infracţiunii prevăzute de art. 297 C. pen., singura diferenţiere fiind dată de forma vinovăţiei, calificată prin scop pentru infracţiunea reglementată de legea specială. Dacă se analizează comparativ scopul infracţiunii de abuz în serviciu descris de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu cel al infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, prevăzută de art. 12 lit. a) al aceluiaşi act normativ - Legea nr. 78/2000 -, se constată că ambele infracţiuni sunt calificate prin scop, acesta fiind practic identic, materializat în obţinerea unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul. În literatura juridică s-a arătat că abuzul în serviciu poate fi reţinut numai în subsidiar, adică numai atunci când fapta respectivă nu îndeplineşte elementele constitutive ale unei alte infracţiuni incriminate distinct.

Aşadar, în opinia recurentului este însă necesar ca elementele constitutive ale infracţiunii cu caracter special să se poată integra în sfera mai largă a elementelor care constituie infracţiunea incriminată de normele generale ale abuzului în serviciu, cu alte cuvinte, este necesar ca relaţiile sociale ocrotite prin norma specială să fie un fascicul, o parte din ansamblul relaţiilor sociale ocrotite de norma cu caracter subsidiar, iar subiect activ la ambele infracţiuni trebuie, obligatoriu să fie un funcţionar. Recurentul a susţinut că şi în practica judiciară s-a subliniat că abuzul în serviciu are un caracter subsidiar numai în raport cu alte infracţiuni al căror subiect este, obligatoriu un funcţionar, deci nu în raport cu orice infracţiune, condiţie îndeplinită şi în speţa de faţă (Trib. Suprem, Decizia nr. 112/1962 în "Justiţia Nouă" nr. 1/1963, pag. 169, Tribunalul Cluj, Decizia nr. 1029/1967 în RRD nr. 10/1967, pag. 156).

Recurentul a susţinut că situaţia similară celei invocate cu privire la actele materiale ce compun latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 este şi în cazul pretinsului act material al infracţiunii de abuz în serviciu reţinut la pct. 9 din rechizitoriu, constând în aceea că, în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, luând la cunoştinţa că inculpatul C. conduce autovehicule pe drumurile publice deşi nu posedă permis de conducere, nu ar fi luat măsurile legale pentru constatarea infracţiunii la regimul rutier comisă de acesta; ori în sarcina sa s-a reţinut că el este persoana care i-a încredinţat celui în cauză autoturismul în vederea conducerii, deşi cunoştea că nu posedă permis de conducere, fiind condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) C. pen.

Aşa fiind, având în vedere, de asemenea, caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu, recurentul a apreciat că această infracţiune nu poate fi reţinută, impunându-se achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Recurentul a considerat că, în examinarea cazului de casare prevăzută de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., instanţa de recurs poate verifica existenţa doar a unora dintre actele materiale ce compun latura obiectivă a unei infracţiuni săvârşită în formă continuată, condiţia prevăzută de norma procedurală referindu-se la noţiunea de "faptă" care trebuie să fie prevăzută de legea penală şi nu la cea de "infracţiune", fiecare act material care o compune, reprezentând o "faptă" distinctă, a cărei existenţa trebuie analizată.

În ceea ce priveşte condamnarea sub aspectul infracţiunii de "efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană", săvârşită în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., recurentul a susţinut că este nelegală, nefiind date elementele de tipicitate ale acesteia, astfel cum sunt prevăzute în norma de incriminare, ca urmare a complinirii acesteia prin dispoziţiile Legii nr. 160/2019. Prin acest act normativ, intrat în vigoare după pronunţarea hotărârii dată de instanţa de fond, a fost introdus alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 78/2000 care defineşte practic actele materiale ce pot constitui modalităţi alternative ale acestei infracţiuni, precizându-se totodată că acţiunile de intermediere în circulaţia bunurilor trebuie să aibă loc în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit. Ori în cauza de faţă, nu rezultă din probatoriul administrat că ar fi desfăşurat în mod sistematic şi organizat activităţi de comercializare a materialului lemnos, de cele mai multe ori achiziţionarea acestuia având loc în interes propriu şi nu în scop de revânzare. De altfel, şi perioada scurtă de timp reţinută de instanţă în care se pretinde că ar fi săvârşit faptele (octombrie - decembrie 2016), nu poate întruni exigenţele cerute de caracterul "organizat" şi "sistematic" cuprinse în norma de incriminare.

Recurentul a arătat că însăşi instanţa, reţinând că infracţiunea a fost comisă în forma continuată, făcând trimitere expres la un număr de 19 acte materiale, recunoaşte implicit că nu există o activitate "organizată" în sensul legii, ci doar comiterea unor fapte separate, la anumite date concrete, indicate în actul de acuzare. Este adevărat că în motivarea hotărârii se încearcă a se demonstra acest caracter organizat (contrar faptului că se reţin doar actele materiale despre care a făcut vorbire mai sus), susţinându-se că s-ar fi erijat într-un "administrator de fapt al unei societăţi comerciale" şi o astfel de activitate ar fi în contradicţie cu atribuţiile ce-i reveneau din funcţia publică deţinută, însă, o astfel de acuzaţie nu i-a fost adusă prin actul de sesizare a instanţei, prin hotărârea atacată reţinându-se practic o ipoteză a unei situaţii de fapt pentru care nu a fost trimis în judecată, câtă vreme prin rechizitoriu s-au indicat punctual doar unele situaţii în care ar fi efectuat personal unele tranzacţii comerciale apreciate ca făcând parte din latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000.

Prin urmare, recurentul a apreciat că infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu putea fi reţinută în sarcina sa deoarece faptele nu au fost săvârşite prin utilizarea unor informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării pe care le avea în calitatea sa de funcţionar public. Contrar susţinerilor din doctrina juridică, precum şi orientărilor jurisprudenţiale, recurentul a considerat că textul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 nu conţine două modalităţi normative distincte de comitere a infracţiunii, săvârşirea faptelor prin utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării reprezentând în realitate o condiţie pentru întrunirea laturii obiective a acesteia.

În opinia recurentului, trimiterea instanţei de control judiciar la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 243/2017 nu este suficientă pentru argumentarea unui punct de vedere contrar acestei susţineri, instanţa de contencios constituţional nefiind sesizată cu această chestiune, ceea ce a condus la neexaminarea ei în concret, analizându-se doar condiţiile de existenţă ale infracţiunii supuse controlului de constituţionalitate potrivit celor invocate prin excepţia de neconstituţionalitate în acea cauză. Ceea ce s-a urmărit de legiuitor prin incriminarea faptei prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000 nu a fost efectuarea de către funcţionarii publici a unor simple operaţiuni comerciale cu încălcarea incompatibilităţilor prevăzute de lege (pentru care existau deja alte sancţiuni, fără caracter penal) ci, efectuarea unor astfel de tranzacţii prin folosirea funcţiei publice, respectiv prin utilizarea informaţiilor obţinute în cadrul acesteia, numai o astfel de împrejurare conferind caracter penal unor astfel de fapte. În opinia apărării, în redactarea normei de incriminare, virgula - ca semn de punctuaţie, interpusă înaintea sintagmei "utilizând", nu poate avea semnificaţia delimitării a două modalităţi normative de comitere a infracţiunii ci doar cea de complinire a condiţiilor prevăzute pentru existenta laturii obiective a infracţiunii.

În consecinţă apărarea a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie.

Prin Încheierea din data de 23 februarie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie numai în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. şi a trimis cauza în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

La termenul din data de 6 aprilie 2021, în faţa instanţei de recurs în casaţie, recurentul inculpat, prin apărător, a susţinut admiterea recursului în casaţie, în limitele impuse prin încheierea de admitere în principiu, fundamentat pe dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., desfiinţarea Deciziei penale nr. 940 din data de 23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, şi rejudecând să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât acesta a fost condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), în principal, a arătat că în speţă nu au avut loc vătămarea drepturilor sau a intereselor legitime ale Poliţiei Române, respectiv nu este îndeplinită urmarea imediată ca element constitutiv prevăzut în norma de incriminare.

În subsidiar, a solicitat înlăturarea din conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu a actelor materiale reţinute ca fiind săvârşite la datele de 5 noiembrie 2016, 9/10 noiembrie 2016, 10 decembrie 2016 şi 26 noiembrie 2016, faptele neîntrunind elementele de tipicitate din norma de incriminare, ceea ce echivalează cu o neprevedere în legea penală. A apreciat că aceste fapte constituie fie contravenţii silvice la comiterea cărora a participat în mod direct ca autor, fie întrunesc elementele constitutive ale altor infracţiuni pentru care deja inculpatul fost condamnat separat prin aceeaşi hotărâre.

De asemenea, a apreciat că se impune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană (reţinută de instanţă ca fiind comisă în formă continuată) prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale acesteia, astfel cum sunt prevăzute în norma de incriminare ca urmare a complinirii acesteia prin dispoziţiile Legii nr. 160/2019.

Analizând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpatul A. potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin Încheierea din data de 23 februarie 2021, Înalta Curte apreciază că este fondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului nelegal al hotărârilor judecătoreşti tinzând la desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpatul A. a fost admisă în principiu pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunile de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, în sensul că nu există o concordanţă deplină între acţiunea pretins ilicită şi configurarea legală a acestor infracţiuni.

Criticile recurentului au vizat:

- inexistenţa urmării imediate a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale), respectiv lipsa unei "vătămări a drepturilor sau a intereselor legitime" ale Poliţiei Române, ca element constitutiv prevăzut în norma de incriminare;

- lipsa tipicităţii actelor materiale reţinute ca fiind săvârşite la datele de 5 noiembrie 2016, 9/10 noiembrie 2016, 10 decembrie 2016 şi 26 noiembrie 2016, care constituie fie contravenţii silvice la comiterea cărora a participat în mod direct ca autor, fie întrunesc elementele constitutive ale altor infracţiuni pentru care a fost condamnat separat prin aceeaşi hotărâre;

- inexistenţa unei răspunderi contravenţionale pentru fapte proprii în ipoteza neconstatării ei de către cel care a comis-o, fapt ce influenţează conţinutul unora dintre actele materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu (echivalând practic cu o obligaţie de autodenunţare a celui în cauză);

- lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană având în vedere dispoziţiile Legii nr. 160/2019.

- excluderea actelor de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană în forma continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., atunci când acestea sunt şi acte materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu, contrar caracterului subsidiar al acesteia din urmă (actele materiale din datele de 5 noiembrie 2016, 9/10 noiembrie 2016,10 decembrie 2016);

- perioada scurtă de timp reţinută de instanţă în care se pretinde că ar fi săvârşit faptele (octombrie - decembrie 2016), nu poate întruni exigenţele cerute de caracterul "organizat" şi "sistematic" cuprinse în norma de incriminare.

- prin actul de sesizare a instanţei, prin hotărârea atacată reţinându-se practic o ipoteză a unei situaţii de fapt pentru care nu a fost trimis în judecată, câtă vreme prin rechizitoriu s-au indicat punctual doar unele situaţii în care ar fi efectuat personal unele tranzacţii comerciale apreciate ca făcând parte din latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, iar trimiterea instanţei de control judiciar la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 243/2017 nu este suficientă pentru argumentarea unui punct de vedere contrar acestei susţineri.

În analiza criticilor formulate, instanţa de recurs în casaţie va avea în vedere situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, fără să poată să intervină asupra bazei factuale care fundamentează decizia recurată. Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează întotdeauna soluţia doar pe baza faptelor anterior constatate. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate da o nouă apreciere a materialului probator sau să se stabilească o altă situaţie de fapt, pe baza căreia să se analizeze concordanţa faptei nou reţinute în recurs în casaţie cu tipicitatea infracţiunii care a făcut obiectul acuzaţiei. În calea de atac a recursului în casaţie, verificarea hotărârii atacate se face doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019).

În examinarea criticilor formulate de apărare, instanţa de recurs în casaţie va avea în vedere şi faptul că art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 442/RC/2017).

În consecinţă Înalta Curte va examina recursul în casaţie în limitele expuse anterior, comparând situaţia de fapt avută în vedere de Curtea de apel şi consecinţele juridice ale acesteia stabilite prin decizia recurată.

Curtea de apel a condamnat inculpatul A., reţinând următoarea situaţie de fapt:

2. în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 10 noiembrie 2016, în jurul orei 04:00, a încărcat cantitatea de 10,5 m.c. material lemnos, procurat şi deţinut fără documente de provenienţă, de la banzicul pe care îl deţine la ieşirea din jud. Suceava şi a solicitat inculpatului F. să efectueze transportul de material lemnos pentru care nu existau documente de provenienţă, iar transportul până la sediul SC G. SRL Vama a fost efectuat fără documente de însoţire, iar conducătorul auto nu deţinea asigurare valabilă pentru vehicul, atestat profesional pentru efectuarea de transport rutier de mărfuri şi nici ITP valabil, inculpatul neluând măsuri de oprire, constatarea faptelor sau contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos şi a vehiculului, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale Poliţiei Române şi obţinând un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul;

Curtea de apel a mai reţinut că inculpatul A. în perioada octombrie - decembrie 2016, deşi avea calitatea de lucrător de poliţie cu interdicţii prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, a efectuat operaţiuni financiare cu material lemnos, ca acte de comerţ, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv a efectuat achiziţii de material lemnos în sumă de 10.034 RON şi vânzări de material lemnos în sumă de 19.800 RON.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, Curtea de apel a reţinut că inculpatului i se impută încălcarea interdicţiei prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 conform căreia poliţistului, în calitate de funcţionar public, învestit cu exerciţiul autorităţii publice, îi este interzis "să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar".

Curtea de apel a constatat că inculpatul A. s-a erijat într-un administrator de fapt al unei societăţii comerciale, exercitând o activitate destinată obţinerii de profit, cu toate că activitatea desfăşurată în această calitate asumată era în contradicţie cu atribuţiile ce-i reveneau din funcţia publică deţinută. Inculpatul a avut iniţiativa "afacerii", organizând desfăşurarea acesteia, participând personal la cele mai importante momente, a fost cel care a finanţat întreaga activitate. Curtea de apel a reţinut că inculpatul A. a efectuat activităţi de veritabil administrator, acesta fiind cel care este indicat de persoanele audiate ca deţinând hala de debitare, ocupându-se de luarea comenzilor, plata lucrătorilor, încasarea sumelor pentru comenzi, verificarea lucrărilor, repararea utilajelor. Curtea de apel a reţinut implicarea activă şi nemijlocită a inculpatului în activitatea de comerţ, iar depunerea unor documente care să probeze contrariul nu face decât să creeze o aparenţă care nu corespunde realităţii, fiind imposibil ca inculpatul să întocmească documentele de achiziţie şi montaj al banzicului pe numele său, având în vedere calitatea de agent de poliţie şi incompatibilitatea ce derivă din aceasta.

Faţă de situaţia de fapt, redată mai sus, instanţa de recurs în casaţie va analiza concordanţa cu elementele de tipicitate, criticate de apărare.

În ceea ce priveşte posibilitatea instanţei de recurs în casaţie de a examina concordanţa cu elementele de tipicitate doar a unora dintre actele materiale reţinute de Curtea de apel ca intrând în conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare, se constată că structura infracţiunii, respectiv infracţiune continuată, impune ca legală o soluţie în care să fie examinată tipicitatea fiecărui act material. Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni (art. 35 alin. (1) C. pen.). În consecinţă, pentru a face parte din conţinutul infracţiunii continuate, fiecare dintre actele materiale trebuie să prezinte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ceea ce presupune obligativitatea examinării elementelor de tipicitate pentru fiecare act material ce reprezintă o faptă prevăzută de legea penală. Similar instanţei de fond şi celei de apel, care au avut de examinat dacă fiecare dintre actele materiale prezintă elemente de tipicitate pentru a le include sau nu în structura infracţiunii continuate şi pentru a determina, de exemplu, prin raportare la ultimul act material reţinut, data infracţiunii, instanţa de recurs în casaţie are în competenţă aceeaşi evaluare pentru a determina dacă fiecare act material întruneşte condiţiile de tipicitate ale faptei prevăzute de legea penală.

Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru cinci acte materiale (5 noiembrie 2016, 9/10 noiembrie 2016, 26 noiembrie 2016, 10 decembrie 2016, 11 decembrie 2016) şi condamnarea pentru celelalte patru (26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016, 23 noiembrie 2016), soluţie care nu a fost menţinută de instanţa de apel, în sensul că aceasta din urmă a dispus condamnarea inculpatului pentru toate cele nouă acte materiale ce intră în conţinutul acuzaţiei de abuz în serviciu.

Examinând actele materiale ce formează conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte reţine că este corectă soluţia instanţei de fond cu privire la fapta din data de 5 noiembrie 2016, fapta din data de 9/10 noiembrie 2016, fapta din data de 10 decembrie 2016, fapta din data de 26 noiembrie 2016, fapta din data de 11 decembrie 2016, deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin incriminarea abuzului în serviciu în dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen., legiuitorul a urmărit sancţionarea funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii (conform Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale) şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, limitele speciale de pedeapsă majorându-se cu o treime când funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, conform art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte analiza tipicităţii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu se au în vedere două aspecte: 1) atribuţii prevăzute de lege cu privire la exercitarea serviciului respectiv 2) o activitate abuzivă (de încălcare a legii care prevede atribuţiile de serviciu) faţă de o persoană fizică sau de o persoană juridică, realizată fie printr-o acţiune, fie prin omisiune.

Instanţa de apel, evaluând activitatea infracţională, a grupat actele materiale ce fac obiectul acuzaţiei de abuz în serviciu în două categorii. Prima categorie este alcătuită din actele materiale prin care recurentul nu a sancţionat, în calitate de lucrător de poliţie, conduita proprie de încălcare a legii, iar a doua categorie este formată din actele materiale ce vizează omisiunea sancţionării faptelor altuia, în calitate de lucrător de poliţie. Prima categorie de acte materiale a fost, la rândul ei, divizată în două subcategorii, respectiv actele materiale constând în omisiunea sancţionării transportului de lemne (5 noiembrie 2016, 10 noiembrie 2016, 10 decembrie 2016), precum şi cele referitoare la încredinţarea autovehiculului unei persoane care nu posedă permis de conducere (26 noiembrie 2016, 11 decembrie 2016).

În ce priveşte actele materiale din datele de 5 noiembrie 2016, 10 noiembrie 2016, 10 decembrie 2016, potrivit situaţiei de fapt stabilite cu titlu definitiv de către instanţa de apel, inculpatul A. nu a luat măsuri de constatare a faptelor sau contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos şi al vehiculului, în calitate de lucrător de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, faţă de mai multe transporturi de material lemnos care îi aparţinea (instanţa de apel reţine că materialul era încărcat de recurent, fiind cumpărat de recurent de la alţi inculpaţi care deţineau materialul lemnos fără documente de provenienţă şi transportat de către un alt inculpat la cererea recurentului).

În cazul actelor materiale care constau în omisiunea aplicării dispoziţiilor legale de sancţionare şi confiscare a materialului lemnos care aparţinea recurentului, fiind cumpărat de la unii inculpaţi şi transportat de către un alt inculpat, incriminarea faptei ar depăşi limitele normei care presupune existenţa unor obligaţii legale încălcate de către persoana acuzată. Dreptul la tăcere se referă la dreptul de a nu face declaraţii şi, în acelaşi timp dreptul de a nu contribui la propria incriminare (nemo tenetur se ipsum accusare) în vederea producerii de probe, fiind reglementat în conţinutul art. 83 lit. a) din C. proc. pen.

Privilegiul împotriva autoincriminării nu se rezumă doar la aspecte de ordin procedural, respectiv la dreptul de a nu da declaraţii organelor judiciare, ci şi la aspecte ce ţin de dreptul substanţial. Dreptul de a nu se autoincrimina nu este deci rezervat exclusiv fazei procesual penale, efectele sale producându-se şi în ceea ce priveşte situaţia premisă a unor norme de incriminare împiedicând naşterea ilicitului penal (de exemplu, art. 266 - Nedenunţarea, art. 267 C. pen. - Omisiunea sesizării). Similar, în cauza de faţă, în considerarea dreptului de a nu se auto incrimina, nu poate fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cel care nu a aplicat o sancţiune pentru o contravenţie comisă de el însuşi. Raţionamentul instanţei de apel cu privire la aceste acte materiale (comparaţia cu situaţia ofiţerilor poliţiei de frontieră sau autorităţile vamale care nu au constatat actele de contrabandă şi au fost condamnaţi pentru abuz în serviciu) scoate în evidenţă chiar diferenţele situaţiei de fapt faţă de speţa prezentă, aspect ce justifică o soluţie diferită: actele de contrabandă nu aveau ca subiect activ pe cei cărora li s-a imputat omisiunea sancţionării, infracţiunea de contrabandă (introducerea în ţară a ţigărilor) nu fusese comisă în calitate de autori de cei care făceau parte din poliţia de frontieră sau autorităţile vamale (ţigările nu aparţineau şi nu fuseseră introduse în ţară personal de către inculpaţii din cadrul poliţiei de frontieră sau autoritatea vamală).

Instanţa de fond a reţinut în mod corect lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, dată fiind lipsa cerinţei esenţiale de a exista o obligaţie legală referitoare la el însuşi, pe care inculpatul să o încalce (inculpatul nu se afla în mod legal în exercitarea atribuţiilor de serviciu la momentul întreprinderii actelor de efectuare de achiziţie şi transport de material lemnos, fără documente de provenienţă, pentru sine, deci nu i se putea cere să îndeplinească o obligaţie, sancţionarea contravenţiilor, ce decurgea din exerciţiul legal al serviciului său).

Ministerul Public a susţinut că, dacă urmărirea penală ar fi fost completă şi încadrarea juridică judicioasă, s-ar fi reţinut în cauză doar participarea inculpatului la infracţiuni privind Codul silvic şi la constituirea unui grup organizat în acest scop, iar absenţa acestor acuzaţii determină, în raport de obiectul prezentului dosar, constatarea nevinovăţie inculpatului pentru acea conduită. Argumentul acuzării susţine o dată în plus soluţia de achitare a inculpatului pentru acele acte materiale în care a fost beneficiarul transportului şi proprietarul materialului lemnos, deoarece nevinovat fiind (faţă de faptul că nu s-au formulat acuzaţii privind infracţiunile de grup infracţional organizat şi infracţiuni silvice) nici nu apărea nevoia de sancţionare contravenţională din care să decurgă conduita abuzivă ca element material al abuzului în serviciu.

În ceea ce priveşte actele materiale din 26 noiembrie 2016, 11 decembrie 2016, acuzaţia care i se aduce inculpatului A. constă în aceea că i-a încredinţat autoturismul persoanei despre care cunoştea că nu posedă permis de conducere, astfel că este incident acelaşi raţionament juridic ce exclude din sfera abuzului în serviciu atunci când inculpatul nu exercită legal atribuţiile de serviciu ca şi cea în care există dreptul de a nu se autoincrimina în raport de omisiunea de a-şi sancţiona propria conduită.

Ca atare, soluţia de achitare pentru actele materiale din prima categorie este motivată de împrejurarea că inculpatul este autor al propriei infracţiuni care constă în încălcarea normelor de conduită specifice desfăşurării unei anumite activităţi (fără legătură cu fără să se poată reţine şi un abuz în serviciu.

În consecinţă recursul în casaţie este fondat doar în ceea ce priveşte actele materiale din datele de 26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016 şi 23 noiembrie 2016), iar în sfera ilicitului penal vor rămâne doar actele materiale prin care s-a omis să se aplice sancţiuni persoanelor vinovate de deţinere de material lemnos şi transport fără autorizaţie.

Actele materiale din cea de a doua categorie constând în nesancţionarea actelor de conduită ale altor persoane (23 noiembrie 2016, 26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016) întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, soluţia de condamnare fiind corectă. În cazul acestor acte materiale instanţa de apel a stabilit că transporturile ilegale de materiale lemnoase erau efectuate de alte persoane cu ştiinţa inculpatului, iar acesta nu era participant, cointeresat sau beneficiar al acestor transporturi. Înalta Curte constată că infracţiunea de abuz în serviciu care i se impută inculpatul A. este săvârşită în modalitatea omisiunii în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu care îl obligau la dispunerea măsurilor legale, respectiv fapta de a nu lua măsuri de oprire, constatare a faptelor sau contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege, confiscarea materialului lemnos şi a vehiculului, încălcând dispoziţiile art. 24 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Instanţa de apel a constatat că nu a existat nici un motiv legal pentru ca inculpatul A. să nu fi constatat săvârşirea contravenţiilor prev. de art. 19 alin. (1) lit. h), alin. (2) lit. a) şi g) din Legea nr. 171/2010 şi să nu fi aplicat sancţiunile prevăzute de lege, cu excepţia intenţiei acestuia de a tolera activitatea ilegală şi de a asigura acestor persoane profitul financiar din operaţiuni comerciale cu lemn fără provenienţă legală.

O altă critică formulată de apărare a fost lipsa urmării imediate a infracţiunii de abuz în serviciu. Referitor la existenţa urmării imediate, instanţa de recurs în casaţie va examina acest element de tipicitate doar în raport de actele materiale reţinute, în cele ce preced, în sfera ilicitului penal.

În ceea ce priveşte urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu, doctrina, încă de la intrarea în vigoare a C. pen. actual, a dat în mod constant o interpretare similară celei din soluţia de condamnare a Curţii de Apel, astfel încât critica recurentului este neîntemeiată. Astfel, urmarea imediată ce caracterizează în principal grupul infracţiunilor de serviciu este valoarea socială apărată prin normele dreptului penal şi anume: bunul mers al activităţii serviciului în care funcţionarul public trebuie să-şi desfăşoare activitatea,(...), cât şi prin apărarea intereselor legale ale persoanei fizice sau ale persoanei juridice. infracţiunile de serviciu - indiferent de reglementarea penală - sunt cele pe care subiectul activ le săvârşeşte (...) conducând la producerea unei pagube ori a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Obiectul juridic special al infracţiunii de abuz în serviciu constă în relaţiile sociale ale căror formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără asigurarea bunului mers al activităţii persoanelor juridice de drept public sau privat şi apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva abuzurilor funcţionarului public (Petre Dungan, Abuzul în serviciu în noul C. pen., în Analele Universităţii de Vest din Timişoara)

Urmarea imediată este în strânsă legătură cu exercitarea conform legii a atribuţiilor de serviciu de către recurent. Urmarea imediată constă în vătămarea intereselor Poliţiei Române prin omisiunea aplicării sancţiunilor contravenţionale decurgând din faptele de deţinere şi transport de material lemnos fără documente legale. Omisiunea aplicări de sancţiuni având în vedere atribuţia organelor de poliţie, detaliate în art. 26 din Legea nr. 218/2002, reprezintă vătămarea intereselor acestei instituţii. În cauza de faţă vătămarea a fost identificată în mod corect şi în concordanţă cu norma legală ca fiind punerea instituţiei în imposibilitatea de a-şi realiza scopurile pentru care este înfiinţată, scopuri prevăzute în art. 1 şi 2 şi, respectiv, detaliate în art. 26 din Legea nr. 218/2002.

Apărarea solicită instanţei de recurs în casaţie să analizeze dacă situaţia de fapt impunea constatarea unui element ilicit de către recurent, aspect reţinut deja de instanţa de apel, care a pronunţat soluţii de condamnare în legătură cu D. a fost trimisă în judecată şi găsită vinovată, sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (actele materiale din data de 26 noiembrie 2016 - vizat fiind avizul de însoţire material lemnos nr. x, şi din data de 01 decembrie 2016 - vizate fiind avizele de însoţire material lemnos seria x nr. x şi seria x nr. x)

În consecinţă, critica referitoare la lipsa elementului de tipicitate al laturii obiective dată fiind lipsa urmării imediate este neîntemeiat, afectarea bunului mers al serviciului în care îşi desfăşura activitatea recurentul fiind o urmare tipică pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerea apărării în sensul că abuzul în serviciu nu ar putea fi reţinut în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 (efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia) abuzul constând în neluarea măsurilor de sancţionare a contravenţiilor cu privire la materialul lemnos transportat ilegal, pe care societatea administrată de inculpat îl procesa, respectiv raportul dintre infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea 78/2000 în această ipoteză şi abuzul în serviciu, în primul rând se constată că, faţă de actele materiale constând în omisiunea sancţionării conduitei propriei persoane, instanţa de recurs în casaţie a pronunţat o soluţie de achitare, astfel încât critica nu mai este întemeiată. În al doilea rând, relaţiile sociale ocrotite, prin art. 12 din Legea nr. 78/2000, nu vizează buna desfăşurare a activităţii de serviciu, ci, prin adăugarea unui scop ca cerinţă esenţială a laturii obiective a infracţiunii, se referă la relaţiile sociale privind cinstea, onestitatea, probitatea funcţionarului în exercitarea activităţii de serviciu, ceea ce duce la concluzia potrivit căreia această infracţiune, ca natură juridică, nu este o infracţiune de serviciu, ci una de corupţie. Astfel, norma de incriminare vizează, prin natura sa, domeniul/fenomenul corupţiei, iar elementul material al laturii obiective îşi găseşte izvorul în atribuţiunile de serviciu ale subiectului activ al infracţiunii. Această infracţiune este calificată ca fiind una asimilată celor de corupţie, întrucât compromiterea relaţiilor sociale ocrotite este realizată în exclusivitate de subiectul activ al infracţiunii, prin acţiunea sa unilaterală, fără intervenţia unei terţe persoane, în scopul calificat stabilit de lege. (Decizia nr. 584/2018 referitoare la admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1070 din 18 decembrie 2018, paragraful 59)

În cauză, actele de conduită ale recurentului au dat naştere unui concurs de infracţiuni cu conexitate, caracterizat de un raport mijloc-scop, (abuzul în serviciu a fost comis pentru a permite desfăşurarea activităţilor incompatibile cu funcţia), Cele două infracţiuni nu se exclud deoarece nu există concurs de calificări, absorbţie legală ori raport de subsidiaritate:

- infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 se poate comite, de principiu, în afara oricărui act abuziv în serviciu, astfel încât absorbţia legală nu poate fi incidentă;

- obiectul juridic al celor două infracţiuni este diferit (în cazul abuzului în serviciu, buna desfăşurare a raporturilor de serviciu, iar în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, onestitatea în exercitarea funcţiei publice) astfel că raportul de subsidiaritate gen specie nu poate fi reţinut

- art. 12 din Legea nr. 78/2000 nu vizează buna desfăşurare a raporturilor de serviciu, iar comiterea infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 nu presupune caracterul nelegal al afacerii desfăşurate (nu presupune ca lemnul să fie de provenienţă nelegală), astfel că nici concursul de calificări nu este incident.

În ceea ce priveşte lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, întrucât, pe de o parte, nu s-ar fi desfăşurat o activitate sistematică şi organizată de comercializare a lemnului, instanţa de apel a reţinut o perioadă de câteva luni (octombrie - decembrie 2016) în care s-au desfăşurat actele materiale imputate, astfel încât susţinerea apărării este nefondată.

Similar, este nefondată apărarea constând în aceea că actele materiale nu au fost comise prin utilizarea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei. Condiţia privind utilizarea informaţiilor obţinute din activitatea de serviciu ca element în conţinutul constitutiv al infracţiunii, nu este reţinută în conţinutul infracţiunii pentru care a fost condamnat recurentul. Norma de incriminare prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cuprinde două infracţiuni: a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; b) încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Recurentul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru prima infracţiune (efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia), în conţinutul căreia legiuitorul nu a inclus şi condiţia ca activitatea să fie desfăşurată pe baza informaţiilor obţinute din activitatea de serviciu.

Interpretarea de mai sus este confirmată de analiza constituţionalităţii modului de reglementare a elementelor constitutive pentru această infracţiune. Pentru ca efectuarea de operaţiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiţii/cerinţe esenţiale, şi anume, operaţiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerţ, iar operaţiunile financiare, ca acte de comerţ, să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. (CCR, Decizia nr. 700/2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 42 din 17 ianuarie 2018, paragraful 21) Similar, condiţiile de incriminare sunt menţionate explicit şi într-o altă decizie care examinează constituţionalitatea conţinutului infracţiunii, conform căreia legiuitorul a considerat că această infracţiune trebuie asimilată celor de corupţie pentru că, prin modul în care a fost configurată, ea este săvârşită în vederea însuşirii unor foloase, indiferent de natura lor, patrimoniale sau nepatrimoniale, în condiţiile în care au legătură directă cu serviciul pe care persoana îl prestează. (Decizia nr. 584/2018 referitoare la admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1070 din 18 decembrie 2018, paragraful 56)

Faţă de cele ce preced, va admite recursul în casaţie declarat de A. împotriva Deciziei penale nr. 940/23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul x/2017

Va casa în parte Decizia penală 940 din 23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi încheierea din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul x/2017, în ceea ce priveşte schimbarea de încadrare juridică, şi rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată de Curtea de apel Suceava în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Va menţine soluţia de achitare a inculpatului A. dispusă de Tribunalul Suceava prin sentinţa penală nr. 174 din data de 26 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x din 2017, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu privire la cinci infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 5 noiembrie 2016, faptă comisă în noaptea de 9/10 noiembrie 2016, faptă comisă la data de 10 decembrie 2016, faptă comisă la data de 26 noiembrie 2016, faptă comisă la data de 11 decembrie 2016, deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală)

Va menţine soluţia de condamnare a inculpatului A., dispusă de Tribunalul Suceava prin sentinţa penală nr. 174 din data de 26 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x din 2017, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, 26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016 şi 23 noiembrie 2016), respectiv pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu pedepsele de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (1) C. pen. (menţinută de Curtea de Apel), respectiv cu pedepsele stabilite de Curtea de apel, şi anume pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (19 acte materiale) şi cu pedeapsa de 1 (unu) an închisoare infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse de 6 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare la care a fost condamnat inculpatul), iar inculpatul A. va executa pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., va aplica inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Va deduce reţinerea de la 14 decembrie 2016 şi arestarea preventivă de la data de 15 decembrie 2016 la data de 8 martie 2017, precum şi detenţia de la 24 octombrie 2020 la zi.

În recurs în casaţie cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de A. împotriva Deciziei penale nr. 940 din 23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul x/2017

Casează, în parte Decizia penală 940 din 23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi încheierea din data de 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul x/2017, în ceea ce priveşte schimbarea de încadrare juridică, şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată de Curtea de apel Suceava în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Menţine soluţia de achitare a inculpatului A. dispusă de Tribunalul Suceava prin Sentinţa penală nr. 174 din data de 26 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x din 2017, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu privire la cinci infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 5 noiembrie 2016, faptă comisă în noaptea de 9/10 noiembrie 2016, faptă comisă la data de 10 decembrie 2016, faptă comisă la data de 26 noiembrie 2016, faptă comisă la data de 11 decembrie 2016, deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală)

Menţine soluţia de condamnare a inculpatului A., dispusă de Tribunalul Suceava prin sentinţa penală nr. 174 din data de 26 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x din 2017, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, 26 noiembrie 2016, 1 decembrie 2016, 1 decembrie 2016 şi 23 noiembrie 2016), respectiv pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu pedepsele de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (1) C. pen. (menţinută de Curtea de Apel), respectiv cu pedepsele stabilite de Curtea de apel, şi anume pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (19 acte materiale) şi cu pedeapsa de 1 (unu) an închisoare infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale), în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse de 6 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare la care a fost condamnat inculpatul), urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executări pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Deduce reţinerea de la 14 decembrie 2016 şi arestarea preventivă de la data de 15 decembrie 2016 la data de 8 martie 2017, precum şi detenţia de la 24 octombrie 2020 la zi.

În recurs în casaţie cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 iunie 2021.

Procesat de GGC - LM

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj