Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 127 din 22 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Vrancea a fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:

- 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- 2 ani şi 3 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- 3 ani şi 3 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pentru infracţiunea de introducere în ţară a drogurilor de risc, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

- 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Conform art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., au fost contopite pedepsele, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (adică sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 ani şi 3 luni), adică sporul de 1 an şi 1 lună închisoare, astfel că inculpatul urma a executa pedeapsa principală de 4 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a aplicat şi pedeapsa complementară de 1 an, a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

Conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen. vechi s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 124 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, pedeapsă care urma a se executa alături de cea aplicată prin prezenta sentinţă, astfel că inculpatul avea de executat pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare.

Astfel, inculpatul A. avea de executat, în regim de detenţie, pedeapsa principală de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., în condiţiile prev. de art. 65 alin. (3) din C. pen.

Conform art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reţinerii din 24 iulie 2017, a arestării preventive, de la 25 iulie 2017 la 20 septembrie 2017, a arestului la domiciliu de la 21 septembrie 2017 la 2 februarie 2018 şi perioada cuprinsă între 28 martie 2013 - 7 mai 2013 (arestat preventiv în dosarul în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 124/2013).

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a unui telefon mobil marca x cu seria x cu cartela SIM x cu card memorie x, ridicat de la inculpatul A. la data de 23 iulie 2017.

A fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra acestui bun prin Ordonanţa procurorului nr. 94/D/P/2016 din 25 octombrie 2017, până la aducerea la îndeplinire a măsurii confiscării speciale.

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumelor de 1300 euro şi 45 lire sterline, reprezentând bani obţinuţi prin valorificarea drogurilor de risc şi consemnaţi la B. - Sucursala Focşani cu Recipisele nr. x/1 din 9 august 2017 şi nr. x/1 din 9 august 2017.

A fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra acestor sume de bani prin Ordonanţa procurorului nr. 94/D/P/2016 din 28 iulie 2017, până la aducerea la îndeplinire a măsurii confiscării speciale.

Conform art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A., criticând-o sub următoarele aspecte:

- în cauză se impunea achitarea sa pentru infracţiunea de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, întrucât la dosar nu există probe care se dovedească săvârşirea acestei infracţiuni. Inculpatul a susţinut că la domiciliul său au fost găsite 8 plicuri cu astfel de substanţe, însă acestea erau pentru consumul său propriu, invocând, totodată, faptul că declaraţiile date în cauză au fost făcute de persoane care au avut calitatea de inculpat şi care l-au incriminat pentru a-şi uşura răspunderea penală;

- în cauză se impunea achitarea sa pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât această acuzaţie este susţinută doar de procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire din care rezultă că un colaborator al acestuia ar fi cumpărat cannabis de la inculpat;

- în ceea ce priveşte infracţiunea de introducere în ţară a drogurilor de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul a solicitat achitarea, susţinând că nu există niciun fel de dovadă că cele 15 g canabis descoperite asupra sa la intrarea în municipiul Focşani au fost aduse de el din Franţa şi că, de fapt, această cantitate de cannabis a cumpărat-o din Braşov pentru consum propriu;

- în cauză se impune reţinerea doar a infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, referitoare la cantitate de 15 g canabis descoperită asupra sa la data de 23 iulie 2017, cu menţiunea că este vorba despre un singur act material al acestei infracţiuni, astfel încât trebuie înlăturate dispoziţiile art. 35 din C. pen. referitoare la formă continuată, arătând, totodată, că această faptă a fost săvârşită după împlinirea termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin Sentinţa penală 124/2010 Tribunalului Vrancea, aşa încât nu se mai impune revocarea suspendării condiţionate.

Prin Decizia penală nr. 314/A din 7 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017 a fost admis apelul declarat de inculpatul A., a fost desfiinţată, în parte, Sentinţa penală nr. 127/22 august 2018 a Tribunalului Vrancea, şi rejudecând, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiind înlăturate dispoziţiile art. 35 alin. (1) din C. pen., de la 2 şi 3 luni închisoare la 2 ani închisoare.

S-au înlăturat prevederile art. 35 alin. (1) din C. pen. din conţinutul infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului de 8 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani şi 3 luni închisoare şi 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 3 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 3 ani, adică 1 an închisoare), în final inculpatul, urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare.

Au fost menţinute dispoziţiile privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 124 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, pedeapsă care o va executa alături de cea aplicată prin prezenta sentinţă, astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa de 5 ani şi 3 luni închisoare.

Au fost menţinute dispoziţiile din sentinţa penală apelată privind aplicarea faţă de inculpatul A. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale, precum şi cele privind aplicarea pedepsei accesorii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

1. Referitor la infracţiunea de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, instanţa de control a constatat că, prin actul de sesizare al instanţei, s-a reţinut că inculpatul A., în perioada de la începutul anului 2014 până în octombrie 2015 a procurat, a deţinut, a transportat, a pus în vânzare, a vândut şi a livrat astfel de substanţe interzise, denumite generic substanţe etnobotanice, către diferite persoane, iar cu ocazia percheziţiei din data de 12 octombrie 2015 au fost descoperite la domiciliul său 8 pliculeţe cu substanţe vegetale având efect psihoactiv în greutate de 0,95 grame, deţinute în vederea consumului şi a comercializării.

Contrar susţinerilor inculpatului A., care a invocat faptul că nu există probe certe care să dovedească această infracţiune şi că plicurile cu etnobotanice descoperite la domiciliul său erau deţinute în vederea consumului propriu, instanţa a constatat că ansamblul probator administrat în cauză dovedeşte fără dubiu săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

În acest sens, s-au avut în vedere declaraţiile date în cursul urmăririi penale de inculpatul C., de inculpatul D., de martorul E. şi de martorul F.

În acest context, s-a apreciat că probele mai sus arătate denotă că inculpatul nu era un simplu consumator de substanţe etnobotanice, că acesta achiziţiona în mod frecvent astfel de substanţe în cantităţi mari şi că, pe lângă faptul că reţinea o parte din substanţele etnobotanice cumpărate pentru consum propriu, o altă parte din acestea era comercializată, în special unor elevi de liceu, pentru suma de 20 RON pliculeţul cu substanţe cu efect psihoactiv.

Faţă de cele mai sus arătate, curtea de apel a apreciat nefondată solicitarea inculpatului de a fi achitat pentru infracţiunea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, pe motiv că nu a comercializat astfel de substanţe ci doar le-a deţinut în vederea consumului propriu, la dosar existând probe certe că inculpatul a vândut astfel de substanţe către alte persoane obţinând profituri semnificative din aceasta activitate.

2. Referitor la infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., Curtea a constatat că prin actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului A. această infracţiune, fiind acuzat că în perioada dintre începutul anului 2016 şi până în prezent, acesta ar fi desfăşurat activităţi de trafic de droguri de risc punând în vânzare şi vânzând astfel de droguri către mai mulţi consumatori de pe raza judeţului Vrancea.

Cu privire la probatoriul administrat în cauză pentru această infracţiune s-a constată că la dosar există un proces-verbal întocmit la data de 28 noiembrie 2016, de către investigatorul acoperit "G." care relatează activitatea desfăşurată de colaboratorul "H.", respectiv faptul că acest colaborator s-a întâlnit cu inculpatul A. la data mai sus arătată, în jurul orelor 11:30, pe Str. x din municipiul Focşani, ocazie cu care a cumpărat de la inculpat un plic cu cannabis contra sumei de 50 RON.

Deşi s-a apreciat că la dosar nu există alte probe care să ateste vreo altă vânzare de droguri de risc de către inculpatul A., Curtea a considerat că nu poate înlătura forţa probatorie a Procesului-verbal din data de 28 noiembrie 2016, ce atestă cu certitudine că inculpatul a vândut, astfel de substanţe unei persoane, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit, prin probele administrate în cauză, că inculpatul avea o activitate bogată în materia traficului de substanţe interzise (substanţe cu efect psihoactiv). În plus, aşa cum se va arăta în continuare, la dosar există probe că inculpatul introducea în ţară droguri de risc, astfel încât activitatea de vânzare de astfel de droguri probată pentru data de 28 noiembrie 2016 nu poate fi apreciată ca fiind izolată, fără vreo legătură cu comportamentul inculpatului A., aşa încât să existe un dubiu cu privire la veridicitatea acestei probe.

Cu alte cuvinte inculpatul A. nu este o persoană care nu au avut vreodată contact cu substanţele etnobotanice ori cu drogurile de risc, sau care a cumpărat doar ocazional astfel de substanţe pentru consum propriu, pentru a se putea aprecia că actul material de trafic de droguri de risc probat a se fi comis la data de 28 noiembrie 2016, este unul ieşit din comun, improbabil, şi prin urmare insuficient pentru a se reţine în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Dimpotrivă, aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a avut preocupări constante pe linia traficului de substanţe etnobotanice şi de droguri, fiind fără îndoială mai mult decât un consumator ocazional, astfel încât procesul-verbal întocmit de colaboratorul sub acoperire va fi reţinut ca având valoare probatorie suficientă cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul A., respectiv vânzarea unei cantităţi de droguri de risc la data de 28 noiembrie 2016.

În acelaşi timp însă, Curtea a constatat că la dosar nu există probe certe privind o altă activitate de vânzare de astfel de droguri de risc în afară de cea probată pentru data de 28 noiembrie 2016, astfel încât nu se justifică reţinerea formei continuate a infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Ca atare, din această perspectivă, Curtea a reţinut că apelul declarat de inculpatul A. este fondat, în cauză impunându-se înlăturarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. din încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei aplicate pentru această infracţiune de prima instanţă.

3. Referitor la infracţiunile de introducere în ţară de droguri de risc, respectiv de deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului, Curtea a constatat că, prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că la data de 23 iulie 2017 inculpatul A. a introdus în România, fără drept, cantitatea de 15 g cannabis, cantitate pe care a deţinut-o în scopul consumului şi al comercializării, fiind descoperită asupra sa cu ocazia unei percheziţii efectuate în aceeaşi zi la orele 23:30.

Referitor la aceste acuzaţii, inculpatul a susţinut că a plecat din Franţa la data de 22 iulie 2017, în jurul orelor 03:00, şi că a ajuns în Braşov a doua zi, la data de 23 iulie 2017 în jurul orelor 12:00, trecând vama în România la orele 06:00. A mai arătat că şi-a lăsat bagajele într-o zonă a căminelor studenţeşti, iar apoi a mers în zona Pieţei Sfatului, unde a întrebat diverse persoane de unde îşi poate cumpăra droguri, ocazie cu care, de la o persoană de sex masculin a cumpărat cantitatea de aproximativ 10 g cannabis pentru care a plătit suma de 100 €. Apoi, susţine inculpatul, a mers în staţia I. de pe strada x din Braşov, de unde a fost luat cu maşina de numiţii J. şi K., cu toţii plecând spre Focşani, la intrarea în această localitate, în jurul orelor 23:30, fiind opriţi de organele de poliţie ocazie cu care asupra sa s-a găsit cantitatea de droguri cumpărate din Braşov.

Susţinerile inculpatului privind achiziţionarea din Braşov a cantităţii de cannabis găsită asupra sa nu se coroborează cu probele administrate în cauză, acestea dovedind că inculpatul a ajuns în Braşov în jurul orelor 18:00 - 19:00, după care a fost luat la scurt timp cu maşina de către L., astfel că nu avea timp să meargă în centrul Braşovului pentru a căuta să achiziţioneze droguri de la persoane necunoscute, în acest sens fiind adresa întocmită de M., operatorul cursei cu autocarul în care s-a aflat inculpatul A., prin care se atestă faptul că autocarul respectiv a sosit în autogara N. din Braşov la data de 23 iulie 2017, orele19.04, declaraţia martorului K., declaraţia martorului J. şi extrasul din mesajele expediate de pe telefonul inculpatului, din care rezultă că la data de 22 iulie 2017, orele 11:24 inculpatului solicită unei persoane să vină în Braşov să-l ia a doua zi după amiază la orele 4:5 sau 6 şi că la data de 23 iulie 2017 orele 08:55 - 09.00, autocarul în care se afla inculpatul era abia în Budapesta, inculpatul plângându-se că drumul durează foarte mult.

S-a mai reţinut că susţinerile inculpatului referitoare la aspectul că la data de 23 iulie 2017, orele 09:00, inculpatul se afla în autocar în Budapesta denotă că afirmaţiile inculpatului privind intrarea în România, în jurul orelor 06:00 nu sunt conforme cu realitatea, precum şi faptul că era fizic imposibil ca acesta sa ajungă în Braşov în aceeaşi zi în jurul orelor 12:00, astfel cum a susţinut în declaraţia dată, coroborându-se în schimb cu celelalte probe administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul a ajuns în Braşov abia în după-amiaza zilei de 23 iulie 2017, respectiv în jurul orelor 18 - 19.

- aceleaşi aspecte rezultă şi din înregistrările camerelor de supraveghere din autogara N. (paginile 112 - 115 volum II urmărire penală) ce atestă prezenţa inculpatului în autogară în jurul orelor 19:14 şi faptul că acesta s-a urcat în autoturismul în care se aflau L. în jurul orelor 19:21, contrar susţinerilor inculpatului că a fost luat de aceştia dintr-o benzinărie I..

Faţă de cele mai sus arătate Curtea a constatat că susţinerile inculpatului privind cumpărarea din Braşov a celor 15 g cannabis ce au fost descoperite asupra sa la intrarea în municipiul Focşani sunt vădit nereale şi că de fapt, această cantitate de cannabis a fost introdusă de inculpat în România prin sustragere de la controlul vamal, având în vedere că acesta s-a deplasat cu un autocar din Franţa, neexistând posibilitatea pentru inculpat de a achiziţiona din ţară drogurile de risc, fiind astfel evident că inculpatul a avut aceste droguri asupra sa în momentul intrării în ţară.

Ca atare, Curtea a apreciat, la fel ca instanţa de fond, că este pe deplin dovedită infracţiunea de introducere în ţară a drogurilor de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la fel cum este dovedită şi infracţiunea de deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce priveşte însă această ultimă infracţiune, Curtea a constatat că în mod nejustificat s-a reţinut, prin rechizitoriu, forma continuată, fiind vorba despre un singur act material de deţinere de droguri de risc, respectiv doar cu privire la cantitatea de 15 g cannabis cu care inculpatul a fost descoperit în momentul opririi de către organele de poliţie la intrarea în municipiul Focşani, astfel încât a apreciat că se impune înlăturarea reţinerii dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Curtea de Apel Galaţi a apreciat că apelul declarat de inculpatul A. este fondat doar în ceea ce priveşte înlăturarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 respectiv deţinerea fără drept de droguri de risc în vederea consumului, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, celelalte critici formulate de inculpat vizând achitarea sa, fiind apreciate, ca nefondate.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor aplicate în cauză, instanţa de apel a constatat că acestea reflectă în mod just gravitatea faptelor comise şi că se impune doar reducerea pedepsei stabilită de prima instanţă pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, ca urmare a înlăturării formei continuate, având în vedere că în speţă este vorba despre o singură vânzare de cannabis, cantitatea vândută fiind redusă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, pentru care prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 luni închisoare, Curtea a apreciat că această sancţiune nu se justifică a fi redusă până la minimul special de 3 luni închisoare, întrucât cantitatea descoperită asupra inculpatului nu este redusă, astfel încât fapta prezintă o gravitate ridicată.

Cât priveşte împrejurarea că în cauză s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală 124 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013, pedeapsă ce a fost aplicată tot pentru infracţiuni de deţinere de droguri de risc şi de efectuarea de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv, Curtea a reţinut că o parte din faptele ce fac obiectul prezentei cauze, respectiv traficul de etnobotanice şi traficul de droguri de risc au fost săvârşite în luna octombrie 2015 respectiv la 28 noiembrie 2016, adică în interiorul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin hotărârea de mai sus arătată, astfel încât în mod justificat s-a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 27 ianuarie 2021, inculpatul A.

În motivarea căii de atac, inculpatul a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen., în argumentarea cărora a invocat, în esenţă, următoarele:

Referitor la infracţiunea de efectuare, fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a arătat că prin hotărârea atacată, în esenţă, s-a reţinut că, în perioada anului 2014 - octombrie 2015 inculpatul a procurat, a deţinut, a transportat, a pus în vânzare, a vândut şi a livrat substanţe interzise, denumite generic substanţe etnobotanice - dar fără a deţine probe sau dovezi relevante - privind săvârşirea acestor fapte; cu ocazia percheziţiei din 12 octombrie 2015, au fost găsite la domiciliul său 8 pliculeţe cu substanţe vegetale, în greutate de 0,95 grame, deţinute în vederea consumului, aşa zisă dovadă.

Având în vedere faptul că, în cauză, nu sunt dovezi relevante privind comercializarea unor substanţe interzise, denumite generic substanţe etnobotanice, ci au fost găsite un nr. de opt pliculeţe cu substanţe vegetale, în vederea consumului propriu, a arătat că în cauză sunt aplicabile următoarele norme juridice:

- decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 în şedinţa din data de 12 septembrie 2018, potrivit căruia:

"Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ;

- Directiva (UE) 2017/2013 a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanţe psihoactive în definiţia termenului "drog" şi de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului, defineşte " noua substanţă psihoactivă" ca fiind o substanţă în formă pură sau într-un preparat, care nu face obiectul Convenţiei unice a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1972, şi nici al Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra substanţelor psihotrope din 1971, dar poate prezenta riscuri pentru sănătate sau pentru societate similare cu cele prezentate de substanţele cuprinse în convenţiile menţionate;

- art. 3 din Directiva (UE) 2017/2013 a abrogat Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului, prin care "substanţa psihoactivă nouă" era definită ca fiind un nou stupefiant sau un nou drog psihotrop în formă pură sau în preparat, Decizie menţionată în adresa Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor nr. 895298 din 13 octombrie 2015, care s-a pronunţat cu privire la substanţele vegetale în greutate de 0,95 grame, găsite la inculpat cu ocazia percheziţiei, precizând faptul că:

"după efectuarea analizelor de laborator vă comunicăm că proba încriminată (fragmente vegetale de culoare verde, introduse într-o pungă din material plastic transparent) este constituită din 0,95 grame fragmente vegetale pe care nu s-au pus în evidentă substanţe stupefiante sau psihotrope, supuse controlului conform Legii nr. 143/2000".

A mai menţionat faptul că, prin sentinţa penală nr. 124 din 21 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere, în conformitate cu dispoziţiile art. 84 alin. (1) raportat la art. 98 alin. (1) teza finală din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., pedeapsa a fost considerată executată până la data de 2 octombrie 2015, acesta neaflându-se în stare de recidivă (în termenul de încercare, conform art. 83 alin. (2) din C. pen. de la 1969) şi de aceea a apreciat că nu se impunea revocarea suspendării.

Astfel, a apreciat că aplicarea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. este justificată, respectiv că pedeapsa de 8 luni închisoare a fost aplicată în afara limitelor legale.

Referitor la infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a solicitat să se aibă în vedere că în perioada 29 noiembrie 2016 - aprilie 2017 şi iulie - septembrie 2017, telefoanele sale şi ale mamei sale au fost ascultate, potrivit proceselor-verbale de ascultare aflate la dosar şi din care nu rezultă activitatea sa infracţională.

Mai mult decât atât, a susţinut prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 6 iulie 2017 că măsura supravegherii tehnice a fost nelegală, întrucât nu dobândise calitatea de inculpat.

Drept urmare, a apreciat că, sunt aplicabile dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv că pedeapsa de 2 ani închisoare a fost aplicată în afara limitelor legale întrucât, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c) din C. pen. din 1969 raportat la dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. şi art. 76 lit. d) din C. pen. din 1969, în condiţiile art. 5 din C. pen., pedeapsa trebuia să fie între 15 zile şi 8 luni închisoare.

Referitor la infracţiunea de deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a susţinut că, în mod corect, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, în baza probelor administrate în cauză, este vorba despre un singur act material de deţinere de droguri de risc, respectiv doar cantitatea de 15 grame cannabis, dispunând înlăturarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.. De aceea, a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv că pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de deţinere fără drept de droguri de risc a fost aplicată în afara limitelor legale, care conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c) raportat la art. 76 lit. e) din C. pen. din 1969, în condiţiile art. 5 din C. pen. trebuia să fie amenda în cuantum de 250 RON.

În ceea ce priveşte revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen. (1969) a susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., respectiv nu se impunea revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare, motivat de faptul că la data de 2 octombrie 2016 s-a împlinit termenul reabilitării de drept.

Conchizând, a susţinut că în sarcina sa se poate reţine săvârşirea a două infracţiuni, respectiv infracţiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care se impunea o pedeapsă cuprinsă între 15 zile şi 8 luni închisoare şi infracţiunea de deţinere, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru care se impunea o pedeapsă cu amendă în cuantum de 250 RON. Dacă se va aprecia că în cauză sunt aplicabile prev. art. 38 din C. pen. cu privire la concursul de infracţiuni, a susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. d) din C. pen., raportat la dispoziţiile. art. 91 alin. (1) din C. pen.

Referitor la revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen. (1969), aplicată prin Sentinţa penală nr. 124 din 29 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236A din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, a susţinut că la data de 02 octombrie 2016 era împlinit termenul de reabilitare de drept, conform dispoziţiilor art. 83 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 134 alin. (1) din C. pen. din (1969), cu aplicabilitate al art. 133 din C. pen. (1969) privind efectele reabilitării de drept, în condiţiile art. 6 din C. pen.

A mai învederat că, prin declararea recursului în casaţie nu doreşte o remediere a aprecierilor probelor dispuse de instanţei de apel, ci legalitatea deciziei pronunţată de instanţa de apel în limita cazurilor expres prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.

Pentru aceste argumente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi înlăturarea greşită a aplicării legii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi b) şi alin. (2) C. proc. pen.

În interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, Serviciul Teritorial Galaţi nu au fost depuse concluzii scrise.

IV. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 12 februarie 2021 sub nr. x/2017, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen. la data de 18 mai 2018.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din 01 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

Judecătorul de filtru a reţinut că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la cazurile de casare invocate şi motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate de recurentul inculpat A. (a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), circumscriindu-se cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen. se impune ca examinarea şi pronunţarea asupra recursului în casaţie să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 din C. proc. pen.

La termenul de judecată de la 3 iunie 2021, acordat după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, magistratul asistent a învederat faptul că prin încheierea din 1 aprilie 2021 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină, dar şi pe cale jurisprudenţială, că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. -"fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.

În contextul concret al cauzei, instanţa de apel şi-a însuşit baza factuală stabilită de prima instanţă, constatând că încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului A. rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză şi nu se impune achitarea sa, în sensul solicitat.

Referitor la infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, instanţa de apel a avut în vedere declaraţiile date în cursul urmăririi penale de inculpatul C., care a menţionat că îl cunoaşte foarte bine pe inculpatul A., fiind în relaţii de prietenie, arătând totodată, faptul că acesta se aproviziona cu substanţe etnobotanice din Constanţa, căreia îi trimitea bani prin O., depunând banii pe numele altor persoane, iar după aproximativ 2-3 zile primea din Constanţa un pachet cu cantitatea de aproximativ 20 grame substanţe etnobotanice, substanţe pe care inculpatul A. le deţinea pentru consumul propriu dar din care şi vindea către alte persoane cu suma de 20 RON pliculeţul; de inculpatul D., care a precizat că împreună cu inculpatul A. a mers pentru a se aproviziona cu substanţe etnobotanice la Galaţi de unde A. a cumpărat astfel de substanţe, atât pentru consum propriu, cât şi pentru comercializare către alte persoane, activitate pe care o desfăşura prin intermediul unui băiat scund de statură numit "P." de martorul E., care a precizat că îl cunoaşte foarte bine că inculpatul A. şi că acesta comanda substanţe etnobotanice de la persoane necunoscute din jud. Constanţa, trimiţând banii prin transfer bancar, inculpatul vânzând apoi aceste substanţe etnobotanice la diferiţi tineri, în special elevi şi liceeni cu suma de 20 RON pliculeţul, inclusiv prin intermediul unor persoane interpuse cum ar fi numitul "Q.". Martorul a mai arătat că, pentru a face operaţiunile de trimitere a banilor şi primirea coletelor, inculpatul A. se folosea de cărţile de identitate ale unor tineri până în 18 ani; de martorul F., care a arătat că ştia despre faptul că A. vindea substanţe etnobotanice tinerilor liceeni din Focşani, menţionând că la solicitarea acestuia i-a dat buletinul său inculpatului pentru ca acesta să îi ia datele de identitate. Martorul a mai arătat că mai mulţi colegi de-ai săi au consumat substanţe etnobotanice, iar unora chiar li s-a făcut rău de la acestea, fiind internaţi în spital.

Instanţa de apel a reţinut şi că în cursul judecăţii persoanele mai sus arătate şi-au nuanţat depoziţiile, arătând că nu îşi mai menţin în întregime declaraţiile făcute în cursul urmării penale, însă revenirea asupra celor declarate iniţial nu a fost în mod pertinent justificată pentru a avea motive de a nu lua în considerare primele declaraţii, care, fiind mai aproape de data faptelor apar, şi din punct de vedere logic, a fi mai credibile, apreciind, ca nefondată solicitarea inculpatului de achitare pentru infracţiunea antemenţionată, pe motiv că nu a comercializat astfel de substanţe ci doar le-a deţinut în vederea consumului propriu.

Şi referitor la infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., Curtea de Apel Galaţi a evidenţiat că probele administrate atestă cu certitudine că inculpatul a vândut astfel de substanţe unei persoane, instanţa de control apreciind că se impune înlăturarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. din încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei aplicate pentru această infracţiune de prima instanţă.

În ceea ce priveşte infracţiunile de introducere în ţară de droguri de risc respectiv de deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului, Curtea de Apel Galaţi a constatat că probele administrate în cauză dovedesc că inculpatul a ajuns în Braşov în jurul orelor 18:00 - 19:00, după care a fost luat la scurt timp cu maşina de către L., astfel că nu avea timp să meargă în centrul Braşovului pentru a căuta să achiziţioneze droguri de la persoane necunoscute, în acest sens fiind adresa întocmită de M., operatorul cursei cu autocarul în care s-a aflat inculpatul A., prin care se atestă faptul că autocarul respectiv a sosit în autogara N. din Braşov la data de 23 iulie 2017, orele 19:04, declaraţia martorului K. (pagina 6 volum II urmărire penală), care arată faptul că inculpatul A. l-a anunţat pe el şi pe fratele său că va veni cu autocarul din Franţa în Braşov, în jurul orelor 16:00, rugându-i să vină din Focşani cu o maşină pentru a-l duce acasă. Martorul a arătat că, împreună cu fratele său, a ajuns în autogara Braşov, în jurul orelor 19:30 unde inculpatul A. îi aştepta, autocarul cu care venise din Franţa fiind sosit, declaraţia martorului J. (paginile 9 - 10 volum II urmărire penală) care arată că inculpatul A. l-a sunat pe R. la data de 23 iulie 2017 în jurul orelor 12:00, spunându-i că urmează să ajungă mai târziu în Braşov de unde doreşte să vină să îl ia şi extrasul din mesajele expediate de pe telefonul inculpatului, (paginile 86 - 88 volum II urmărire penală) din care rezultă că la data de 22 iulie 2017, orele 11:24 inculpatului solicită unei persoane să vină în Braşov să-l ia doua zi după amiază la orele 4:5 sau 6 şi că la data de 23 iulie 2017 orele 08:55 - 09.00, autocarul în care se afla inculpatul era abia în Budapesta, inculpatul plângându-se că drumul durează foarte mult.

Astfel, instanţa de apel a apreciat, în acord cu instanţa de fond, că este pe deplin dovedită infracţiunea de introducere în ţară a drogurilor de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la fel cum este dovedită şi infracţiunea de deţinere fără drept de droguri de risc, în vederea consumului prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea 143/2000.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului"

Astfel, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de recurentul inculpat A., în scris şi susţinute oral cu privire la inexistenţa infracţiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi a celei prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici criticile recurentului inculpat A. formulate în scris cu privire la reevaluarea mijloacelor de probă şi excluderea unor mijloace de probă, întrucât în această cale extraordinară de atac a recursului în casaţie nu se poate face o nouă apreciere a materialului probator administrat, faţă de natura juridică a acestei căi de atac extraordinare şi nici nu se poate antama vreo schimbare de încadrare juridică.

De asemenea, nu se poate reţine solicitarea de achitare a recurentul inculpat A., pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. proc. pen., întrucât excede cazului de recurs în casaţie, prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ce se referă la condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, intenţia legiuitorului fiind aceea de a reglementa strict cazurile de recurs în casaţie.

În ceea ce priveşte cel de al doilea caz de casare invocat de recurent, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casaţie devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanţă nu se încadrează în limitele stabilite în norma de încriminare pentru infracţiunea consumată, pentru tentativă sau prin reţinerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., se constată că acesta nu este incident în cauza dedusă judecăţii. În cadrul acestui caz de casare, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei şi cu cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei. În procedura recursului în casaţie se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport de încadrarea juridică şi circumstanţele de fapt reţinute, în mod definitiv, de instanţa de apel.

În prezenta cauză, se constată că prin Decizia penală nr. 314/A din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, a fost admis apelul declarat de inculpatul A., desfiinţată, în parte, Sentinţa penală nr. 127 din 22 august 2018 a Tribunalului Vrancea, şi rejudecând, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

Recurentul inculpat critică, în cadrul acestui motiv de recurs pedepsele aplicate pentru infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 "Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă". De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi"

Astfel, nu poate fi primită susţinerea recurentului inculpat în sensul că, pedepsele de 8 luni aplicată pentru infracţiunea de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, respectiv cea de 2 ani stabilită pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost aplicate în afara limitelor legale.

Nu pot fi reţinute nici susţinerile referitoare la incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 244 din 6 aprilie 2017, întrucât nu dobândise calitatea de inculpat, deoarece instanţa de contencios constituţional a reţinut în considerentele deciziei antemenţionate, la paragraful 34 a statuat că "în funcţie de etapa urmăririi penale în care se dispune măsura de supraveghere tehnică, calitatea persoanei vizate de această măsură diferă. Astfel, în cadrul urmăririi penale in rem, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică nu are nicio calitate în dosarul penal, nefiind formulată nicio acuzaţie împotriva sa. În cadrul urmăririi penale in personam, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică poate avea calitatea de suspect în dosarul penal, potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală. În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, persoana vizată de măsura de supraveghere tehnică poate avea calitate de inculpat în procesul penal, potrivit art. 82 din C. proc. pen.", iar la paragraful 35 a reţinut că, "atât în cazul urmăririi penale in personam, cât şi în cazul în care s- a pus în mişcare acţiunea penală, dispunerea măsurii supravegherii tehnice nu este condiţionată de calitatea deţinută în dosarul penal (...) pot fi supuse măsurii supravegherii tehnice inclusiv persoane care nu au calitatea de suspect sau inculpat în dosarul penal."

Cu privire la nelegala revocare a suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 124 din 21 mai 2013 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr. 236/A din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, Înalta Curte apreciază că, în mod judicios s-a dispus revocarea, în condiţiile în care faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin decizia recurată au fost comise în interiorul termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală antemenţionată, astfel că, în mod corect s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care reglementează în mod explicit situaţia revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate sub imperiul C. pen. anterior, în sensul că regimul suspendării condiţionate este cel reglementat de C. pen. anterior, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acestei pedepse. În acest sens este şi Decizia nr. 13/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care face referire în mod explicit la faptul că stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen. anterior.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident în speţă cazul de recurs în casaţie menţionat, pedeapsa aplicată recurentului inculpat fiind situată în limitele prevăzute de lege.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 314/A din data de 7 martie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat S., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 314/A din data de 7 martie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2021.

Procesat de GGC - LM

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj