Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 52/2004, reclamanta R.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 19 din 17 decembrie 2003 a Casei Județene de Pensii Brăila și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2002.
Prin sentința civilă nr. 43/F din 24 februarie 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta R.V., cu motivarea că nu rezultă dovada persecuției etnice, din situația de fapt și din actele dosarului.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, R.V., motivând, în esență, că s-a născut în refugiu și că a fost luată de bunici, în Bucovina, pentru a putea trăi într-un mediu adecvat, comparativ cu cel din Bărăgan.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că recursul este nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, cetățenii români, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au fost strămutați în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive etnice.
Prin actele dosarului rezultă că modificarea temporară a domiciliului reclamantei, între localități aflate în perimetrul României, din perioada respectivă, nu a avut nici o legătură cu persecuții de natură etnică la care se referă legea, ci cauze strict personale.
Reclamanta a avut calitatea legală de copil rezultat din căsătorie și domiciliul său era considerat a fi domiciliul comun al părinților, adică în localitatea din județul Brăila.
Deplasarea temporară a copilului sugar, pentru a locui o perioadă la bunicii paterni, s-a datorat manifestării libere de voință a părinților, în rezolvarea unei chestiuni exclusiv private.
În perioada când linia frontului se apropia de teritoriul provinciei Basarabia, iar bunicii au considerat că nepoata lor este mai în siguranță la părinți, aceștia au dus-o pe nepoata lor, înapoi la părinții săi.
Se mai reține că prin adresa Asociației culturale Pro Basarabia și Bucovina, se menționează că „nu a fost nici o evacuare a populației din Basarabia, în septembrie 1942 și nici în noiembrie 1943, așa cum rezultă din declarațiile martorilor”.
Având în vedere considerentele prezentate, din probele administrate nu rezultă dovada persecuției etnice la care să fi fost supusă reclamanta și care să o îndreptățească la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Față de cele ce preced, recursul declarat în cauză este nefondat și urmează să fie respins ca atare, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.V. împotriva sentinței civile nr. 43/F din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.