Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 8716/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 76/2004, reclamantul H.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, solicitând anularea hotărârii nr. 3021 din 4 iunie 2003, motivând că are calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002, întrucât a prestat muncă, pe tot timpul stagiului militar, în cadrul Detașamentelor Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Prin sentința civilă nr. 39/F din 9 martie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâtă și a respins ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul H.G., cu motivarea că acesta a introdus acțiunea la curtea de apel, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, H.G. care a motivat, în esență, că a prestat stagiul militar în cadrul detașamentelor de muncă din Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Recurentul recunoaște că nu a făcut contestația în termen, motivând că nu a cunoscut că acțiunea trebuia formulată într-un anumit termen.

Recursul este nefondat.

Art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2001, prevede că „împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestație, la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990”.

Recurentul a primit hotărârea atacată, la data de 25 iunie 2003, iar acțiunea a fost introdusă la instanță, la data de 19 ianuarie 2004, deci cu depășirea termenului de 30 de zile de prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 și de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002.

În consecință, instanța de fond a apreciat în mod corect că acțiunea reclamantului este tardivă, situație în care recursul declarat în cauză urmează să fie respins ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de H.G. împotriva sentinței civile nr. 39/F din 9 martie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.