Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 8 iunie 2004, reclamanta T.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 11159/10798 din 10 martie 2004, precum și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că în mod nelegal pârâta nu a ținut cont de înscrisurile depuse în susținerea cererii, respectiv de dovada de refugiat depusă la dosar.
Prin sentința civilă nr. 1716 din 15 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamanta T.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 11159/10798 din 10 martie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe pârâtă, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada iulie 1940 - martie 1945.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din declarațiile martorilor rezultă că soțul reclamantei s-a refugiat împreună cu familia sa, din U.R.S.S., în România, în orașul Câmpulung Muscel, în luna iulie 1940 și nu a mai părăsit România, din acea dată.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a susținut că refugierea populației românești, din Basarabia și Nordul Bucovinei, a avut loc începând cu 26 iunie 1940, ca dată a Ultimatului sovietic și până în 22 iunie 1941, dată după care s-a instaurat administrația românească.
Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.
Din declarațiile martorilor și înscrisurile de la dosar rezultă că T.A. s-a refugiat împreună cu familia sa, din U.R.S.S., în orașul Câmpulung Muscel, în luna iulie 1940 și nu a mai părăsit România, din acea dată.
Art. 1 al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 prevede că beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice.
Așadar, rezultă că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pot fi acordate, doar începând cu data de 6 septembrie 1940, și nu începând cu luna iulie 1940, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
În consecință, în baza art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 din același cod, recursul declarat în cauză va fi admis și sentința atacată va fi modificată, în sensul că perioada pentru care intimata T.L. beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, este cea cuprinsă între 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, drepturile urmând a fi acordate cu începere de la 1 noiembrie 2003, conform art. 5 din Legea nr. 189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1716 din 15 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată, în sensul că perioada pentru care intimata T.L. beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, este 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu 1 noiembrie 2003.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.