Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 363/A din data de 26 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 286/A din 13 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 286/A din 13 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva Încheierii nr. 50 din data de 27 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.
Examinând în principiu contestaţia în anulare, Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea motivelor prevăzute de dispoziţiile art. 426 din C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Una dintre aceste condiţii este ca motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare să fie dintre cele prevăzute expres şi limitativ în art. 426 din C. proc. pen.
Raportând aspectele teoretice anterior prezentate la speţa dedusă judecăţii, s-a constatat că nu a fost invocat niciunul dintre cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de dispoziţiile art. 426 din C. proc. pen., respectiv:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Mai mult decât atât, criticile formulate de contestator nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât nu sunt realizate cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.
II. Împotriva acestei decizii, petentul A. a formulat calea de atac intitulată "plângere", reiterând motivele invocate în calea de atac iniţial formulată, solicitând, în esenţă admitere plângerii astfel cum a fost formulată.
Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.
Cum în prezenta cauză petentul a formulat plângere împotriva unei decizii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de acelaşi petent, cale de atac exercitată împotriva unei hotărâri, prin care, de asemenea, a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulată de acelaşi petent împotriva Încheierii nr. 50 din data de 27 mai 2020, pronunţată de secţia penală a Curţii de apel Suceava, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată că hotărârea atacată nu are natura şi aptitudinea de a fi atacată pe calea plângerii. Decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunţată, acesta exercitând o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei alte căi de atac ordinare sau extraordinare.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În raport cu considerentele anterior menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac denumită "plângere" formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 363/A din data de 26 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. petentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac denumită "plângere" formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 363/A din data de 26 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 aprilie 2021.
GGC - GV