Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 21 aprilie 2004, reclamantul B.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 10620/10117 din 23 februarie, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, cu motivarea că din eroare s-a menționat greșit data refugiului familiei acestuia, din Basarabia, în România.
Prin sentința civilă nr. 1639 din 1 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 10620/10117 din 23 februarie 2004, emisă de pârâtă.
A obligat pârâta, să-i stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, lit. c) și să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1 septembrie 2003, pe perioada 24 martie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din certificatul emis de Arhivele Naționale, rezultă că reclamantul, împreună cu familia, au fost evacuați la data de 24 martie 1944, din localitatea Ciocâlteni județul Orhei, Republica Moldova, în localitatea Pojaru, România, confirmându-se calitatea de persoană persecutată din motive etnice, a reclamantului.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în esență, că nu i se pot acorda petentului, drepturile începând cu data de 1 septembrie 2003, având în vedere că certificatul sus amintit a fost emis la data de 19 mai 2004 și depus ulterior, în instanță.
Recursul este nefondat.
Din certificatul emis de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Gorj, rezultă că reclamantul, împreună cu familia (părinții și cei doi frați), au fost evacuați la data de 24 martie 1944, din localitatea Ciocâlteni, județul Orhei, Republica Moldova, în localitatea Pojaru, România.
Împrejurarea că adeverința care atestă persecuția etnică invocată, a fost depusă ulterior, nu este de natură a concluziona că și drepturile de care beneficiază reclamantul, urmează a fi acordate după această dată.
Art. 5 din Legea nr. 189/2000, prevede că persoanele prevăzute la art. 1 și 3, vor beneficia de drepturile prezentei ordonanțe, cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
În consecință, în mod întemeiat instanța de fond a acordat reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2003, luna următoare celei în care a fost depusă cererea reclamantului.
Având în vedere considerentele prezentate, faptul că sentința instanței de fond este legală și temeinică, neexistând motive de casare a acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1639 din 1 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.