Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008 s-a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008.
Împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008 contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie în anulare.
Prin Decizia penală nr. 344/A din data de 12 noiembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 s-a dispus, printre altele, respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.
Pentru a dispune astfel, secţia penală, a instanţei supreme a reţinut, în esenţă, următoarele:
Contestaţia în anulare are natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare şi retractare a hotărârilor definitive exercitându-se în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo) săvârşite anterior pronunţării hotărârii.
Prin urmare, s-a reţinut că, începând cu data pronunţării sale, decizia definitivă a instanţei de apel este prezumată a reflecta adevărul judiciar, iar rezolvarea dată raportului penal de conflict nu mai poate fi repusă în discuţie decât în situaţii excepţionale care, în esenţă, implică descoperirea, fie a unor fapte sau împrejurări factuale noi, susceptibile a demonstra netemeinicia hotărârii, fie a unor vicii fundamentale de legalitate, de drept substanţial sau procesual.
În ce priveşte cazul de contestaţie în anulare invocat de contestatorul condamnat A., prevăzut de 426 lit. d) teza I C. proc. pen., care vizează nelegala compunere a instanţei de apel, s-a reţinut că susţinerile acestuia nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare invocat, respectiv că nu au fost încălcate prevederile din legea de organizare judiciară privind compunerea completurilor de 3 judecători.
S-a stabilit că legiuitorul a lăsat la latitudinea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza prevederilor Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a instanţei supreme, să stabilească modalitatea de desemnare nominală a membrilor completurilor de 3 judecători, motiv pentru care, în cauză, s-a procedat la aplicarea acestor dispoziţii regulamentare ce au fost emise pentru punerea în aplicare a cadrului legal primar oferit de Legea nr. 304/2004.
În continuare, referitor la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza a II-a din C. proc. pen. invocat din perspectiva incompatibilităţii specialistului DNA care a întocmit raportul de constatare în faza de urmărire penală, cât şi a incompatibilităţii a doi membri ai completului de judecată din apel, s-a constat că incompatiblitatea specialistului DNA nu poate constitui obiect al analizei în temeiul cazului de contestaţie în anulare invocat ce vizează persoana judecătorului, precum şi că împrejurările relevate de contestator nu relevă faptul că imparţialitatea celor doi magistraţi judecători ar fi fost afectată.
Împotriva Deciziei penale nr. 344/A din data de 12 noiembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători - Penal 1 - 2021 sub nr. x/2021, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 10 mai 2021, termen la care s-a dispus amânarea cauzei pentru data de 7 iunie 2021 având în vedere solicitarea de amânare în vederea angajării unui apărător ales formulată de contestator.
La termenul de judecată din data de 7 iunie 2021 au avut loc dezbaterile, susţinerile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatorul condamnat, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Dându-se eficienţă principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Astfel, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În acest sens, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, aceste dispoziţii fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În speţă, contestatorul condamnat A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva Deciziei penale nr. 344/A din data de 12 noiembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de acelaşi contestator împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. "Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."
Câtă vreme, în prezenta cauză, contestaţia în anulare a fost exercitată împotriva unei decizii penale pronunţate în apel (Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008 prin care, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A.) decizia pronunţată asupra căii extraordinare de atac este definitivă, astfel cum se şi precizează în dispozitivul acesteia.
Prin urmare, în cauză, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive nesusceptibile de a face obiectul unei căi ordinare de atac, deci, în condiţii neprevăzute de C. proc. pen., aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 344/A din data de 12 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 344/A din data de 12 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2021.
GGC - GV