Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea penală din data de 25 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen., formulată de A.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că doar trei dintre condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt îndeplinite. Astfel, s-a arătat că excepţia a fost invocată de contestatorul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, instanţa a apreciat că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării acestei ultime condiţii, instanţa a amintit că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
De asemenea, că judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestator priveşte dispoziţiile art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. (care se referă la situaţia desemnării unui reprezentant al persoanelor vătămate în ipoteza în care acestea nu au interese contrarii, drepturile persoanei vătămate, reguli privind asigurarea asistenţei juridice din oficiu de către apărătorii desemnaţi în acest sens, precum şi asistenţa juridică a persoanei vătămate), în calea de atac ce vizează propria contestaţie exercitată împotriva hotărârii prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală, cale de atac ce are caracter inadmisibil.
Însă, s-a apreciat că potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii Constituţionale, cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, formulată în cadrul unei acţiuni ab initio inadmisibilă, este la rândul său inadmisibilă cu excepţia cazului în care priveşte chiar dispoziţiile care determină inadmisibilitatea acţiunii principale.
În acest sens s-a reţinut că în cauza de faţă, petentul nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care se circumscriu inadmisibilităţii căii de atac formulate, ci a unor dispoziţii care vizează dreptul persoanei vătămate de a beneficia de asistenţă juridică din oficiu.
În consecinţă, pentru argumentele expuse anterior şi având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac formulată de petent, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României este inadmisibilă, lipsind legătura cu fondul cauzei, cerinţă obligatorie prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
II. Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii penale din data de 25 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020 a formulat recurs petentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 18 noiembrie 2020, sub nr. x/2020/a1.1, în cauză fiind stabilit prim termen la data de 07 decembrie 2020.
La data de 07 decembrie 2020 petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, concluziile recurentului petent şi cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
II.1. Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine următoarele:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerinţelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepţia de neconstituţionalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Din această perspectivă, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale întruneşte doar trei din cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.
Astfel, se constată că, în speţă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea căii de atac a recursului, de către o persoană ce are calitatea de recurent petent [A.), vizează dispoziţiile dintr-o lege aflată în vigoare (respectiv art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992], iar textul legal nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.
În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de recurent, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că obiecţiunile petentului cu privire la dispoziţiile 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, chiar dacă aparent, la o examinare formală, par că au legătură cu cauza, întrucât vizează termenul în care poate fi atacată cu recurs încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în concret nu se formulează adevărate critici de neconformitate a textului cu Legea fundamentală, petentul fiind nemulţumit de faptul că nu a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu şi nu a fost consiliat.
Pentru stabilirea legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, instanţa de judecată verifică îndeplinirea cumulativă a condiţiilor anterior menţionate, respectiv aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Astfel, Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
Pe cale de consecinţă, "legătura" dintre norma legală pretins contrară Constituţiei şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangenţială a acelei norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziţiei în speţă şi necesitatea invocării excepţiei în vederea restabilirii stării de legalitate.
În acest context, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A. vizează dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că recurentului i-a fost comunicată o copie a încheierii penale din data de 25 mai 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 22 septembrie 2020, petentul formulând recurs la data de 05 iunie 2021.
Totodată, la interpelarea instanţei de recurs, petentul a precizat că a fost prezent la judecarea fondului, iar motivul pentru care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost acela că nu a avut un apărător care să îl consilieze.
În acest context, Completul de 5 Judecători din cadrul instanţei supreme constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are, decât aparent, o legătură cu soluţionarea cauzei, critica vizând textul de lege care prevede calcularea termenului de declarare a recursului de la pronunţare, autorul excepţiei urmărind, în realitate modificarea soluţiei legislative criticate, în sensul stabilirii că termenul de declarare a recursului curge de la momentul comunicării încheierii recurate.
Astfel, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să aibă construcţia unei argumentări a neconstituţionalităţii textului invocat.
Or în speţă, excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată la modul general, fără indicarea concretă a unor elemente care să susţină neconstituţionalitatea textului invocat, ceea ce denotă caracterului absolut formal al cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României. Mai mult, acest caracter este evidenţiat şi de modalitatea în care a fost exercitată prezenta cale de atac, ulterior pronunţării hotărârii, dar anterior comunicării acesteia.
Aşadar, indicarea formală de către autorul excepţiei a neconstituţionalităţii textului legal criticat, nu este aptă de a conduce la sesizarea Curţii Constituţionale.
Înalta Curte subliniază, în acest sens, că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Or, în condiţiile în care remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de recurentul A. în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă.
II.2 Asupra recursului declarat de petentul A., prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, constată că acesta a fost tardiv formulat, din următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Aceleaşi dispoziţii legale anterior menţionate reglementează posibilitatea exercitării căii de atac împotriva unei astfel de încheieri, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În prezenta cauză, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen., formulată de A., a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 25 mai 2020.
Instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al activităţii judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.
De asemenea, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore nu se socoteşte ora la care începe să curgă termenul, nici ora la care acesta se împlineşte.
În acest context, se reţine că termenul pe ore va începe să curgă la cel din urmă moment la care putea să fie considerat că persoana în favoarea căruia este instituit termenul a luat cunoştinţă de pronunţarea soluţiei dispuse în respectiva cauză.
În aceste condiţii, termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la data de 26 mai 2020, la ora 01:00 AM şi s-a împlinit la data de 28 mai 2020, la ora 02:00 AM.
Verificând respectarea termenului de declarare a recursului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat, prin poştă, la data de 05 iunie 2020, cererea de recurs fiind înregistrată la registratura generală la data de 09 iunie 2020. Cum termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la data de 28 mai 2020, orele 2:00 AM, se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat cu depăşirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Faţă de considerentele expuse anterior, constatând că recursul a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca tardiv, recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii penale din data de 25 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunţare.
II. Respinge, ca tardiv, recursul formulat de petentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii penale din data de 25 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2020.
GGC - NN