Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
I. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea unei sancţiuni disciplinare domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004).
II. Hotărârea instanţei de disciplină
Prin Hotărârea nr. 28J din 18 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a respins excepţia nulităţii absolute a cercetării disciplinare invocate din oficiu şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de disciplină a reţinut că cercetarea disciplinară a fost efectuată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul de cercetare disciplinare.
Cu privire la situaţia de fapt, s-a reţinut că, la solicitarea unui jurnalist, pârâtul a acordat un interviu în afara programului de lucru, prin telefon, interviu al cărui conţinut a fost publicat la data de 5 februarie 2019 atât în ediţia tipărită a Revistei 22, cât şi în mediul online, pe website-ul acestei reviste.
Titlul, subtitlul, tema şi întrebările interviului au fost stabilite de jurnalistul care l-a intervievat pe pârât cu privire la anumite evenimente legislative din justiţie.
După evocarea întrebărilor jurnalistului şi a răspunsurilor pârâtului din cuprinsul interviului, instanţa disciplinară a reţinut că statutul de magistrat nu îl privează pe pârât de dreptul la liberă exprimare, însă acest drept trebuie analizat din perspectiva obligaţiei de rezervă.
Astfel, s-a apreciat că desfăşurarea procedurii disciplinare şi hotărârea pronunţată în această procedură se circumscriu noţiunii de ingerinţă în exercitarea de către magistrat a dreptului la liberă exprimare.
În acest context, instanţa de disciplină a reţinut că opiniile imputate pârâtului reprezintă judecăţi de valoare referitoare la o chestiune de interes general în societate şi de interes particular pentru sistemul judiciar, deoarece vizează reformele din justiţie.
Referitor la cerinţa caracterului necesar al ingerinţei într-o societate democratică, s-a subliniat că aplicarea unei sancţiuni disciplinare poate avea un efect inhibator asupra libertăţii de exprimare a magistraţilor.
Ca atare, s-a apreciat că opiniile pârâtului expuse în interviul analizat vizează probleme de interes general pentru justiţia din România, ipoteză în care nu pot fi admise restrângeri în privinţa libertăţii de exprimare din perspectiva art. 10 alin. (2) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Deşi pârâtul judecător a evidenţiat o atitudine critică în interviul acordat, a interzice de plano orice exprimare a unei opinii ce ar putea naşte în spaţiul public controverse doar în considerarea statutului de magistrat ar echivala cu excluderea oricărui comentariu critic referitor la problemele de interes general.
S-a mai reţinut că opiniile exprimate de pârât constituie aprecieri personale, subiective, care se circumscriu dreptului la liberă exprimare cu privire la subiecte de interes general, neimplicând în vreun fel instanţa unde acesta activează şi nici corpul magistraţilor.
Modalitatea de exprimare nu a fost de natură a aduce atingere independenţei, imparţialităţii şi prestigiului justiţiei. Astfel, percepţia subiectivă care s-ar putea desprinde din conţinutul articolelor de presă care au preluat fragmente din interviul acordat nu este suficientă şi concludentă pentru a se reţine în mod automat o încălcare a obligaţiei de rezervă impuse magistraţilor.
Prin urmare, pârâtul judecător nu a depăşit limitele libertăţii de exprimare, conduita sa neavând gravitatea cerută de lege pentru a atrage răspunderea sa disciplinară.
În consecinţă, instanţa de disciplină a apreciat că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
III. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de disciplină, Inspecţia Judiciară a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în urma rejudecării, admiterea acţiunii disciplinare şi, în consecinţă, aplicarea unei sancţiuni disciplinare.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii şi a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Astfel, recurenta a susţinut în sinteză că, deşi instanţa de disciplină a reţinut, ca premise ale silogismului judiciar, situaţia de fapt şi legea aplicabilă, soluţia pe care a pronunţat-o este contradictorie, deoarece nu decurge în mod logic din premisele reţinute ca adevărate şi, totodată, este în contradicţie cu probatoriul administrat. Astfel, deşi s-a reţinut că fapta există şi constituie abatere disciplinară, a ajuns la concluzia că nu poate aplica o sancţiune disciplinară.
S-a argumentat că fapta imputată intimatului întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi art. 90 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 104 din Legea nr. 161/2003, precum şi faptul că dreptul la liberă exprimare nu este absolut. În acest sens, se arată că dreptul la liberă exprimare trebuie raportat la obligaţia de rezervă impusă magistraţilor care trebuie să-şi exprime opiniile într-o manieră prudentă pentru a asigura încrederea publicului în independenţa şi imparţialitatea justiţiei.
Cu privire la elementul material, există o materializare a exprimării unui punct de vedere al intimatului, sub forma unui interviu, publicat cu acordul său, iar, întrucât art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 nu distinge cu privire la modalitatea faptică de săvârşire a acestei abateri disciplinare, rezultă că sunt sancţionate şi manifestările făcute în formă scrisă. Totodată, deşi interviul a fost acordat în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, textul legal sancţionează manifestările care afectează prestigiul justiţiei şi în această modalitate.
Instanţa disciplinară a calificat afirmaţiile pârâtului ca fiind judecăţi de valoare ori aprecieri personale, introducând astfel o distincţie care nu este prevăzută de lege.
Afirmaţiile făcute de intimat în presă reprezintă manifestări de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale sau prestigiului justiţiei, întrucât induc anumite idei care pun într-o lumină nefavorabilă sistemul judiciar în faţa opiniei publice.
În concret, intimatul şi-a încălcat obligaţia de rezervă, deoarece şi-a exprimat o serie opinii de natură a pune la îndoială reformele realizate în justiţie. Astfel, opiniile exprimate în cadrul interviului au depăşit cadrul unei dezbateri pe teme juridice, fiindu-i indusă unui observator rezonabil ideea unei funcţionări anormale a sistemului judiciar.
Cu privire la latura subiectivă, fapta a fost săvârşită cu intenţie directă, deoarece intimatul a prevăzut şi a urmărit rezultatul faptei sale, fiind de acord cu publicarea interviului în forma expusă.
Se argumentează că nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere faptul că opiniile intimatului ar putea fi calificate ca fiind judecăţi de valoare ori aprecieri pur personale referitoare la chestiuni de interes general pentru societate şi de interes particular pentru sistemul judiciar.
IV. Apărările intimatului
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În esenţă, intimatul argumentează că afirmaţiile pe care le-a făcut în cadrul interviului vizează reformele legislative care au fost amplu dezbătute şi criticate, iar judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei, să promoveze supremaţia legii, statul de drept şi să apere drepturile şi libertăţile fundamentele ale cetăţenilor, conform art. 3 şi art. 7 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Totodată, afirmă că publicarea interviului nu a avut un impact negativ asupra sistemul judiciar, nefiind astfel îndeplinită cerinţa de a se aduce atinge onorarei, probităţii profesionale sau a prestigiului justiţiei.
Cu privire la latura subiectivă, intimatul susţine că nu a intenţionat în niciun moment să aducă atingere valorilor care stau la baza justiţiei, ci din contră, a urmărit să le apere.
V. Răspunsul la întâmpinare
Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi înlăturarea apărărilor formulate de intimat.
VI. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, criticile şi apărările formulate în recurs, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, în raport cu excepţia nulităţii acţiunii disciplinare, invocată de intimat prin întâmpinare, se constată că excepţia a fost analizată de instanţa disciplinară şi a fost respinsă, prin hotărârea atacată, iar soluţia dată excepţiei nu formează obiectul criticilor în calea de atac exercitată în cauză, care delimitează limitele învestirii instanţei.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa supremă reţine că acest motiv vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază sau cuprind motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Recurenta invocă ipoteza existenţei unor motive contradictorii, susţinând că instanţa disciplinară a reţinut că fapta există şi constituie abatere disciplinară, însă a ajuns la concluzia că nu poate aplica o sancţiune disciplinară.
Instanţa supremă constată că în cuprinsul hotărârii recurate a fost analizată fapta imputată intimatului din perspectiva dreptului la liberă exprimare şi a obligaţiei de rezervă a magistraţilor.
Contrar celor afirmate de recurentă, instanţa de disciplină nu a reţinut în considerentele ce au fundamentat adoptarea soluţiei majoritare că fapta imputată intimatului constituie abatere disciplinară.
De altfel, în considerentul final al hotărârii atacate, s-a reţinut că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.
În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, că intimatul şi-a încălcat obligaţia de rezervă, întrucât şi-a exprimat în cadrul unui interviu publicat în presă o serie opinii care au fost de natură a pune la îndoială reformele realizate în justiţie, inducând anumite idei care pun într-o lumină nefavorabilă sistemul judiciar în faţa opiniei publice.
Conform art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.
Potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară: manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.
Sub aspectul laturii obiective, abaterea disciplinară reglementată de textul de lege anterior evocat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei/unor manifestări ale unui magistrat săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu; manifestările să fi avut loc în public sau să fi ajuns la cunoştinţa publicului; manifestările să aducă atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei; legătura de cauzalitate între aceste manifestări şi urmarea produsă să fie neîndoielnică.
Verificând întrunirea acestor condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că fapta imputată intimatului prin acţiunea disciplinară constă în acordarea unui interviu în afara programului de lucru, publicat în ediţia tipărită a Revistei 22 şi în mediul online, pe website-ul acestei reviste, în cadrul căruia acesta a făcut anumite afirmaţii de natură să afecteze onoarea, probitatea profesională sau prestigiul justiţiei.
Ca atare, elementul material al abaterii disciplinare analizate vizează anumite afirmaţii făcute de intimat în cadrul unui interviu publicat în presă.
Trebuie însă subliniat că afirmaţiile respective au vizat domeniul justiţiei, în contextul reformelor legislative aflate în dezbatere publică, în cursul anului 2018.
Fără a nega existenţa unei obligaţii de rezervă a judecătorilor şi procurorilor, specifică statutului de magistrat, instanţa supremă reţine că această obligaţie nu echivalează cu privarea magistraţilor de dreptul la liberă exprimare.
Astfel, deşi magistraţii trebuie să accepte anumite restrângeri ale exerciţiului dreptului la liberă exprimare în virtutea funcţiei pe care o ocupă în sistemul judiciar, aceştia nu pot fi excluşi de la orice dezbatere publică care vizează chiar domeniul în care activează.
În acest context, examinarea elementului material constând în afirmaţiile pârâtului cu privire la anumite reforme legislative în domeniul justiţiei nu poate fi disociată de analiza dreptului la liberă exprimare, realizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea şi aplicarea art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel, în cauza Baka împotriva Ungariei, instanţa de contencios european a reţinut că: în ceea ce priveşte nivelul protecţiei, art. 10 alin. (2) din Convenţie nu lasă loc restrângerilor în privinţa libertăţii de exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes general. În consecinţă, un nivel ridicat de protecţie a libertăţii de exprimare, care este asociat cu o marjă de apreciere restrânsă a autorităţilor, va fi, în mod normal, acordat în cazul în care afirmaţiile au legătură cu un subiect general de interes, ceea ce este, în special, cazul comentariilor privind funcţionarea sistemului judiciar (paragraful 159) Având în vedere, în special, importanţa crescută ataşată separării puterilor şi necesităţii de a păstra independenţa justiţiei, trebuie examinată cu atenţie orice ingerinţă în ceea ce priveşte libertatea de exprimare a unui judecător aflat într-o astfel de situaţie. Aspectele legate de funcţionarea justiţiei sunt de interes general. Or, dezbaterile privind chestiuni de interes public se bucură în general de un nivel ridicat de protecţie, în temeiul art. 10 din Convenţie. Chiar dacă o chestiune care suscită o dezbatere are implicaţii politice, acest simplu fapt nu este suficient în sine pentru a împiedica un judecător să dea o declaraţie cu privire la respectivul subiect. Într-o societate democratică, chestiunile legate de separarea puterilor se pot referi la subiecte foarte importante despre care publicul are interesul legitim de a fi informat şi care ţin de dezbaterea politică (paragraful 165).
Totodată, în cauza Kudeshkina împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că: teama de pronunţare a unei sancţiuni are un "efect disuasiv" asupra exercitării dreptului la libertatea de exprimare, în special în ceea ce-i priveşte pe alţi judecători care ar dori să participe la dezbaterea publică privind aspecte legate de administrarea justiţiei şi a sistemului judiciar. Acest efect, care afectează societatea în ansamblul său, este, de asemenea, un factor de luat în considerare în evaluarea proporţionalităţii sancţiunii sau măsurii represive impuse (paragrafele 99-100).
Prin raportare la statuările instanţei de contencios european, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că opiniile intimatului expuse în cadrul interviului vizează chestiuni de interes general pentru sistemul judiciar.
Or, din această perspectivă nu poate fi reţinută încălcarea obligaţiei de rezervă de către intimat, faţă de nivelul sporit de protecţie a libertăţii de exprimare în privinţa chestiunilor care vizează sistemul judiciar.
De asemenea, chiar dacă unele afirmaţii ale intimatului denotă o atitudine critică, acestea nu au depăşit limitele unui limbaj decent.
În plus, din perspectiva urmării imediate a abaterii disciplinare analizate, se observă că art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 sancţionează manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei.
Totodată, art. 98 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.
Ca atare, pentru a fi angajată răspunderea pentru abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 nu este suficient ca manifestările să fie de natură a aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, ci trebuie să se demonstreze că manifestările au adus atingere acestor valori.
De altfel, atunci când legiuitorul a intenţionat să sancţioneze şi faptele de natură a aduce atingere prestigiului justiţiei sau demnităţii funcţiei de magistrat a făcut o menţiune expresă în acest sens, cum a făcut-o în cazul abaterii disciplinare de la art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, care sancţionează utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.
Or, probele administrate în cauză relevă că afirmaţiile intimatului publicate în presă nu au afectat imaginea sa în cadrul instanţei la care activează şi nici prestigiul justiţiei.
Nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare sub aspectul laturii obiective, devine inutilă examinarea criticilor referitoare la existenţa vinovăţiei, ca element constitutiv al laturii subiective.
Prin urmare, nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În completarea considerentelor anterioare, se cuvine a fi reiterate considerentele reţinute anterior în jurisprudenţa Completului de 5 judecători cu privire la libertatea de exprimare a magistraţilor, în sensul următor:
"În ceea ce priveşte libertatea de exprimare, în raport cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (6) din Constituţie şi limitările impuse de art. 10 alin. (2) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ("Convenţia"), în lumina jurisprudenţei CEDO (Morissens contra Belgia, Wille contra Liechtenstein, Ozpinar împotriva Turciei, Baka contra Ungariei) autorităţile naţionale trebuie să asigure un just echilibru între nevoia de a proteja dreptul la libera exprimare (inclusiv al magistraţilor), pe de o parte, şi nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătoreşti şi drepturile altor persoane, pe de altă parte. Magistraţii trebuie să-şi exprime opiniile într-o manieră prudentă, măsurat, deoarece obligaţia de imparţialitate de care sunt ţinuţi trebuie să satisfacă exigenţele serviciului public căruia îi asigură funcţionalitatea. Aşadar, dreptul magistratului la liberă exprimare are o limită, şi anume dreptul cetăţeanului la o justiţie independentă, echidistantă faţă de politic, echilibrată şi verticală. [...] dreptul la liberă exprimare [...] trebuie exercitat în limitele obligaţiei de rezervă impuse magistraţilor tocmai în considerarea statutului lor. În caz contrar, s-ar încălca echilibrul just între dreptul fundamental al individului la respectarea libertăţii de exprimare, pe de o parte, şi interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor enunţate în art. 10 paragraful 2 din Convenţie. Obligaţia de rezervă a magistraţilor presupune, prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere în ceea ce priveşte prezentarea opiniilor de către magistrat. Cu toate acestea, această obligaţie devine subsidiară doar atunci când democraţia este în pericol." (Decizia Completului de 5 judecători nr. 62 din 18 mai 2020, pct. 15)
În lumina acestor considerente, este de subliniat că obligaţia de rezervă şi moderaţie incumbă magistraţilor inclusiv în situaţiile care vizează legislaţia în domeniul justiţiei, prin exercitarea dreptului la liberă exprimare în limitele impuse de aşteptările specifice funcţiei judiciare.
Sub acest aspect prezintă relevanţă şi considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului de la pct. 114 din Hotărârea din 8 decembrie 2020 pronunţată în cauza Panioglu împotriva României, în care s-a reţinut că persoanele care ocupă funcţii publice în sistemul judiciar sunt supuse restrângerii exerciţiului dreptului la liberă exprimare în toate situaţiile în care este pusă în discuţie autoritatea şi imparţialitatea sistemului, fiind obligate să manifeste discreţie maximă, inclusiv în utilizarea mass-media chiar şi în ipoteza în care sunt provocate, obligaţie ataşată standardelor înalte specifice sistemului judiciar, pentru care este important să se bucure de încrederea publicului în scopul îndeplinirii cu succes a atribuţiilor ce îi revin.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 28J din 18 decembrie 2019, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2020.