Acţiune în anularea deciziei emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România. Competenţă materială
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competenţa instanţelor judecătoreşti. Competenţă materială
Index alfabetic: conflict negativ
- imobil
- cult religios
- măsuri reparatorii
Legea nr. 165/2013, art. 32, art. 33, art. 34, art. 35
O.U.G. nr. 94/2000, art. 2, art. 3
Atât deciziile emise de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase, cât și cele emise în contextul art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000 de către unitatea deținătoare a unui imobil ce a aparținut unui cult religios pot privi soluția respingere a cererii de retrocedare, de restituire în natură ori propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent prevăzute de legea special, sens în care prevede art. 3 alin. (6) din acelaşi act normativ.
Legea specială care reglementează, între altele, procedura acordării măsurilor reparatorii prin echivalent este Legea nr. 165/2013.
Numai în cazul în care propunerea de acordare a acestor măsuri reparatorii în echivalent a rămas definitivă, fie pentru că nu au fost atacate deciziile emise în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, fie după soluționarea de către instanța de judecată a contestațiilor formulate potrivit normelor de competență anterior citate, devin aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013. Acesta este sensul în care trebuie înțeleasă referirea de la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013 și la cererile de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000, ca intrând în domeniul de aplicare a Legii nr. 165/2013.
Existența în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, a competenței Comisiei speciale de retrocedare a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase, decurge fără echivoc chiar din conținutul art. 32 alin. (31) din această lege.
Procedura de emitere a deciziilor de soluționare a cererilor formulate pentru retrocedarea unor imobile ce au aparținut cultelor religioase rămâne guvernată de actul normativ special – O.U.G. nr. 94/2000 - și numai punerea în aplicare a măsurilor reparatorii în echivalent va intra în domeniul de aplicare a Legii nr, 165/2013, anume în cazul în care Comisia de retrocedare, unitatea deținătoare sau instanța de judecată, în soluționarea unor contestații formulate fie în baza art. 2 alin. (6), fie în baza art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decid în acest sens cu privire la cererea de retrocedare.
Prin urmare, contestația formulată împotriva deciziei emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase intră în domeniul de aplicare a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 și cade în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 979 din 11 mai 2021
Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 06.05.2019, reclamanta Parohia A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 8483 din 21.02.2019 emise de pârâtă, solicitând anularea deciziei contestate, admiterea cererii reclamantei nr. 686246/C/23.01.2006 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafaţă de 9 ha, situat în Bucureşti, pe malul stâng al râului Dâmboviţa.
Prin sentinţa civilă nr. 542 din 3.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepția de necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă.
În motivarea soluţiei de declinare, Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că în cauză sunt aplicare dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc următoarele: ”(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării”; alin. (11) “Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii”.
S-a reţinut că din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate rezultă că cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România intră în sfera de aplicare a Legii 165/2013, iar deciziile emise în soluţionarea cererilor pot fi contestate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul.
În concluzie, s-a reţinut că prevederile art. 35 alin. (1) şi alin. (11) stabilesc instanţa competentă atât din punct de vedere material (secţia civilă a tribunalului) cât şi din punct de vedere teritorial (tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul).
Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 125 din 2 februarie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul.
În motivarea soluţiei de declinare, Tribunalul Bucureşti a reţinut că în raport de obiectul acţiunii - anularea deciziei nr. 8483 din 21.02.2019 emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România - în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 care prevăd că deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicare.
S-a mai reţinut că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Prin urmare, s-a reţinut că în raport cu textele de lege menţionate, persoanele nemulţumite de deciziile emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România se pot adresa curţii de apel, Secţia de contencios administrativ şi fiscal în condiţiile în care actul atacat este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.
S-a concluzionat că, întrucât emitentul deciziei contestate este o autoritate publică de nivel central competenţa de soluţionare a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, revine Curţii de Apel Bucuresti, ca instanţă de primă jurisdicţie în soluţionarea cauzei.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legat sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) Cod de procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:
Prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la normele legale care reglementează competenţa de soluţionare a pricinii, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal dând eficienţă dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr.165/2013, în timp ce Tribunalul București, Secţia V-a civilă a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat anularea deciziei nr. 8483 din 21.02.2019 emise de pârâtă, admiterea cererii nr. 686246/C/23.01.2006 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul acţiunii.
Decizia contestată de către reclamanta A. a fost emisă de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase pentru soluționarea cererii de retrocedare a reclamantei, cerere nr. 686246/C/23.01.2006 fiind formulată în baza OUG nr. 94/2000.
Având în vedere calitatea emitentului deciziei, Înalta Curte constată că ipoteza descrisă se încadrează în dispozițiile art. 3 din OUG nr. 94/2000, iar pentru această situație, norma de la art. 3 alin. (7) este cea care stabilește competența de soluționare a contestației emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase, astfel: „(7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora .”
Precizarea anterioară este necesară întrucât, în contextul acestei reglementări speciale, este posibilă și ipoteza în care imobilul a cărui restituire s-a solicitat să fie deținut de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, situație care este reglementată de prevederile art. 2 din OUG nr. 94/2000.
În acest din urmă caz, imobilul se restituie solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unităţii deţinătoare, Comisia specială de retrocedare fiind cea care transmite cererea de retrocedare unităţii deţinătoare, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din același act normativ.
Pentru aeastă ipoteză, art. 2 alin. (6) din OUG nr. 94/2000 stabilește instanța competentă pentru soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziei emise de unitatea deținătoare, astfel: ”(6) Deciziile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.”
Atât deciziile emise de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase, cât și cele emise în contextul art. 2 de către unitatea deținătoare a unui imobil ce a aparținut unui cult religios, pot privi soluția respingere a cererii de retrocedare, de restituire în natură ori propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent prevăzute de legea specială, sens în care prevede art. 3 alin. (6) din OUG nr. 94/2000:
”(6) Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială. (…).”
Legea specială care reglementează, între altele, procedura acordării măsurilor reparatorii prin echivalent este Legea nr. 165/2013.
Ca atare, numai în cazul în care propunerea de acordare a acestor măsuri reparatorii în echivalent a rămas definitivă, fie pentru că nu au fost atacate deciziile emise în aplicarea dispozițiilor OUG nr. 94/2000, fie după soluționarea de către instanța de judecată a contestațiilor formulate potrivit normelor de competență anterior citate, devin aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013.
Acesta este sensul în care trebuie înțeleasă referirea de la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013 și la cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, ca intrând în domeniul de aplicare a Legii nr. 165/2013.
În consecință, procedura de emitere deciziilor de soluționare a cererilor formulate pentru retrocedarea unor immobile ce au aparținut cultelor religioase rămâne guvernată de actul normativ special – OUG nr. 94/2000 - și numai punerea în aplicare a măsurilor reparatorii în echivalent va intra în domeniul de aplicare a Legii nr, 165/2013, anume în cazul în care Comisia de retrocedare, unitatea deținătoare sau instanța de judecată, în soluționarea unor contestații formulate fie în baza art. 2 alin. (6), fie în baza art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000, decid în acest sens cu privire la cererea de retrocedare a unor imobile ce au aparținut cultelor religioase.
În speța de față nu sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum una dintre instanțele în conflict a apreciat, întrucât intră sub incidența acestei norme deciziile emise cu respectarea art. 33 și 34 din lege, astfel cum acest text prevede.
Or, deciziile emise în baza art 33 sunt cele prin care se soluționează cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 de către entitățile învestite de lege (textul nefăcând vreo referire la cererile formulate în temeiul OUG nr. 94/2000), în timp ce deciziile emise în baza art. 34 din Legea nr. 165/2013 sunt cele emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Nici prevederile art. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013 nu oferă vreun indiciu cu privire la aplicabilitatea acesteia și în privința deciziilor emise de Comisia specială de retrocedare a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase, întrucât deciziile emise de această Comisie nu pot fi considerate decizii emise în aplicarea Legii nr. 165//2013, astfel încât, nici contestația formulată împotriva unei decizii emise de această comisie nu poate fi considerată ca generând un litigiu privind modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 165/213.
Textul invocat prevede astfel:
”(11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.”
Existența în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, a competenței Comisiei speciale de retrocedare a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase, decurge fără echivoc chiar din conținutul unor norme ale acesteia. De exemplu, art. 32 alin. (31) din Legea nr. 165/2013 prevede;
”(3^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru dosarele depuse la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, termenul de decădere în procedura administrativă este de 240 de zile.”
Față de cele ce preced, Înalta Curte reține că, în speță, contestația înregistrată în dosarul în care s-a ivit prezentul conflict negativ de competență intră în domeniul de aplicare a art. 3 alin. (7) din OUG nr. 94/2000 și, ca atare, cade în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.
Această normă este o normă specială atributivă de competență în favoarea acestor instanțe, direct incidentă în cauză, ceea ce înlătură competenţa instanţelor civile de drept comun.
Prin urmare, nu este necesar a se recurge la aplicarea criteriilor de determinare a competenței instanței de contencios administrativ ce decurg din prevederile Legii nr. 554/2004 - dreptul comun sau normele generale în materia contenciosului admnistrativ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art.135 Cod procedură civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a contestației, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Notă: În același sens Secţia I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat și decizia nr. 652/2021, decizia nr. 979/2021, decizia nr. 1966/2020 şi decizia nr. 321/2020. Prin această ultimă decizie s-a reținut că ”O.U.G. nr. 94/2000 îşi găseşte incidenţa în materia imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, în timp ce dispoziţiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.
Ca urmare, O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o lex specialis, astfel că, pentru a opera abrogarea implicită a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, era necesar ca Legea nr. 212/2018 prin care a fost modificată Legea nr. 165/2013 să cuprindă o manifestare de voinţă expresă a legiuitorului care să vizeze efectele normei speciale.”