Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul I.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 5732/4507 din 8 iulie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, la emiterea unei noi hotărâri, prin care să se constate că se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de această lege.
În motivarea acțiunii a susținut că în mod greșit i s-a respins cererea, deoarece a făcut dovada atât a perioadei refugiului, cât și a localității de unde s-a refugiat.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2070 din 4 decembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită în favoarea reclamantului, o nouă hotărâre, în care să constate că se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind refugiat din data de 15 martie 1944, din comuna Buda, plasa Herța, județul Cernăuți, în comuna Dragalina, județul Botoșani, România.
Instanța a reținut că reclamantul, cu actele prezentate, a făcut dovada susținerilor sale privind perioada de refugiu și localitatea de unde s-a refugiat.
Împotriva sentinței, pârâta Casa de Pensii a municipiului București a declarat recurs, susținând, în esență, că în raport cu dovezile depuse de reclamant, hotărârea comisiei de specialitate, contestată în instanță, a fost emisă cu respectarea prevederilor legale în materie.
Recursul este nefondat.
Din declarațiile autentificate ale martorilor A.M., I.N. și O.D., ultimul aflându-se în aceeași situație de refugiat, ca și reclamantul, rezultă că reclamantul I.D., născut la 14 iulie 1940, în localitatea Buda, plasa Herța, județul Cernăuți, s-a refugiat împreună cu familia, la data de 15 martie 1944, în comuna Dragalina, județul Botoșani, România.
De la acea dată, reclamantul și familia sa s-au stabilit definitiv în România, mama sa, I.E., decedând în 1970, în România, iar reclamantul a urmat cursurile școlii în România, conform certificatului nr. 93/1956.
Rezultă, deci, că reclamantul a făcut dovada perioadei în care a fost refugiat și localitatea de unde a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia, astfel că instanța de fond în mod corect i-a admis acțiunea și a obligat pârâta, să emită o hotărâre conform solicitării reclamantului.
În consecință, față de considerentele de mai sus, se constată că recursul este nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2070 din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.