Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 8750/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, solicitând anularea hotărârii nr. 6166/5069 din 17 iulie 2003.

În motivarea acțiunii, a arătat că, deși din actele depuse, rezultă clar perioada refugiului, pârâta, în mod nejustificat i-a respins cererea formulată în baza Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1736 din 28 octombrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, în favoarea reclamantului, în temeiul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, reținând ca perioadă a strămutării, intervalul aprilie 1944 - septembrie 1944, și că reclamantul a făcut dovada strămutării sale în această perioadă, din Basarabia, în România.

Împotriva sentinței, pârâta Casa de Pensii a municipiului București a declarat recurs.

În motivarea recursului a susținut în esență, că, în raport cu actele prezentate de reclamant, hotărârea contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Recursul este nefondat.

Din declarațiile autentificate ale martorilor A.M., A.T. C.V. și V.C., care au fost în aceeași situație de refugiate, rezultă că reclamantul s-a refugiat împreună cu familia, de la Ismail, la data de 2 aprilie 1944, în România, localitatea Băilești, județul Dolj, ulterior, stabilindu-se la București.

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță, că reclamantul a făcut dovada perioadei în care a fost strămutată împreună cu familia și i-a admis acțiunea.

În consecință, recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1736 din 28 octombrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.