Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 29 noiembrie 2003, reclamantul P.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 7483 din 21 octombrie 2003 și recunoașterea calității de refugiat, cu acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1994, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii a susținut că s-a refugiat împreună cu familia sa, la data de 15 octombrie 1940, din localitatea Vișag, în localitatea Rogojel, de unde s-au reîntors în localitatea de domiciliu, la 15 octombrie 1944.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1506 din 10 decembrie 2003, a admis acțiunea, a dispus anularea actului administrativ atacat și a obligat pe pârâtă, să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat pentru perioada 15 octombrie 1940 - 15 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești, începând cu data de 1 martie 2003.
Instanța a reținut că reclamantul, cu actele depuse la dosar, a făcut dovada persecuțiilor etnice, astfel că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen, pârâta, considerând-o nelegală și netemeinică, susținând în esență, că situația reclamantului nu face obiectul Legii nr. 189/2000, întrucât localitatea Vișag se afla sub administrația statului român, nu era sub ocupația regimului austro-ungar.
Examinând hotărârea atacată, în funcție de motivele de casare invocate și actele dosarului, se constată că recursul este nefondat.
Prin hotărârea nr. 7483 din 13 februarie 2003, pârâta a admis cererea reclamantului formulată în temeiul Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare și i-a stabilit calitatea de beneficiar al acestei legi, pentru perioada 15 octombrie 1940 - 15 octombrie 1944, începând cu data de 1 martie 2003.
Ulterior, prin hotărârea nr. 7483 din 21 octombrie 2003, reexaminând cererea reclamantului, pârâta a anulat hotărârea din 13 februarie 2003, pe motiv că „localitatea de unde s-a refugiat acesta, era în România, deci nu exista motivul persecuției etnice.
Or, din probele prezentate de reclamant rezultă, indubitabil, că localitatea de domiciliu al acestuia respectiv acea parte a comunei Vișag, unde se afla gospodăria familiei lui, în perioada septembrie 1940 - octombrie 1944, era sub ocupație hortystă.
Astfel, în tabelul nominal cu familiile din satul Vișag, care în perioada menționată au fost sub ocupația statului maghiar, figurează la poziția 1, P.I., tatăl reclamantului.
Din declarațiile martorilor C.G. și M.T., rezultă că reclamantul, împreună cu părinții săi, s-au refugiat, în perioada octombrie 1940 - octombrie 1944, din localitatea Vișag, comuna Săcuieni, în localitatea Rogojel, comuna Săcuieni, județul Cluj.
Prin urmare, reclamantul a făcut dovada că în anul 1940, când avea vârsta de 2 ani, împreună cu familia sa, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, unde s-a reîntors în octombrie 1944, astfel că în mod corect prima instanță i-a admis acțiunea.
În consecință, față de cele de preced, se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 1506 din 10 decembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.