Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.04.2015 sub nr. x, reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti - Serviciul Solutionare Contestatii, Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti - Administratia Sectorului 6 A Finantelor Publice, prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, să dispună anularea parţială a Deciziei nr. 1003/16.12.2014, emisa de ANAF-DGRFP- Serviciul Soluţionare Contestaţii, privind modalitatea de soluţionare a contestaţiei şi înregistrată sub nr. x/01.07.2014, cu privire la suma de 2.162.619 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar şi respinsă la rambursare, precum anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscala nr. x din data de 16.05.2014, emisă de ANAF-DGRFP, cu privire la suma de 2.162.619 RON, precum şi anularea în totalitate a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-S6 74 din data de 16.05.2014 emis de ANAF-DGRFP şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă, în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii, a sumei de 2.133.335 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar şi respinsă la rambursare, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2762 din 27 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind nulitatea Raportului de inspecţie fiscală nr. FS 6 97 din data de 16.05.2014, invocată de intimată, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii, şi Agenţia Naţională de Administrre Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sectorului 6 A Finanţelor Publice, prin reprezentant legal Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti .
S-a anulat în parte Decizia nr. 1003/16.12.2014, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Serviciul soluţionare contestaţii, în sensul că s-a admis contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. FS 6 97 din data de 16.05.2014 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. FS 6 97 din data de 16.05.2014, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice.
S-a anulat în parte Raportul de inspecţie fiscală nr. FS 6 97 din data de 16.05.2014 şi Decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. FS 6 97 din data de 16.05.2014, în ceea ce priveşte suma de 2.133.335 RON, reprezentând TVA stabilit suplimentar.
S-a respins în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
S-a admis în parte cererea accesorie de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost obligate intimatele în solidar la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 24.396,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile recurate au formulat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Sectorului 6 a Finanţelor Publice, criticând hotărârea recurată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind nulitatea Raportului de Inspecţie fiscală nr. x/16.05.2014, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeincă având în vedere faptul că acest act nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 43 din Codul de procedură fiscală, sumele înscrie în raport reprezintă doar constatări ale organului de inspecţie, pe baza cărora este emis titlu de creanţă, respectiv decizia de impunere. Faţă de neachitarea la termenul scadent a sumelor menţionate în cuprinsul deciziei de impunere, a susţinut că punerea în executare s-a realizat în condiţiile Codului de procedură fiscală.
Reclamanta a susţinut în cuprinsul acţiunii că a fost nevoită să realizeze lucrările de modernizare a infracstructurii de utilitate publică în vederea facilităţii accesului la centrul comercial B. Plioieşti, lucrări care au fost realizate în strânsă legătură cu activitatea economică realizată de societate respectiv, funcţionarea cemtrului comercial prin închirierea de spaţii comeriale către clienţii săi.
Reclamanta a considerat că în acest caz sunt aplicabile prevederile art. 128 alin. (8) lit. e), art. 129 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal şi ale punctului 6 alin. (9) lit. c), respectiv 7 alin. (6) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codul fiscal.
Însă, baza legală invocată de reclamantă este incomplet citată fiind omise precizările care se referă la faptul că bunurile acordate în mod gratuit sunt bunurile pe care persoana impozabilă le acordă gratuit angajaţilor săi şi care sunt legate de desfăşurarea în condiţii optime a activităţii economice.
Au mai susţinut recurentele că reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere a TVA aferentă sumei facturate cu titlu de contribuţie de către C. S.R.L., întrucât această operaţiune nu reprezintă contrapartida unui bun sau serviciu care să intre în sfera de aplicare a TVA.
De asemenea, recurentele au criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, în favoarea reclamantei, apreciindu-le că sunt în cuantum prea mare raportat la speţa dedusă judecăţii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală şi obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea litigiului.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Analizând cu prioritate excepţia tarvidităţii formulării cererii de recurs de către pârâte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat.
Verificând respectarea termenului de declarare a căii de atac, în raport cu obiectul cererii deduse judecăţii, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.
Înalta Curte constată că recursul a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece hotărârea recurată a fost comunicată pârâtelor la data de 20.04.2016, iar cererea de recurs a fost depusă la instanţa de fond la data de 31.05.2016 şi la data de 23.08.2016 .
Având în vedere data comunicării hotărârii recurate, rezultă că ultima zi de declarare a recursului, calculată potrivit dispoziţiilor art. 181-183 C. proc. civ., era data de 6 mai 2016.
Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
De asemenea, se reţine că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen de către recurenţii-pârâţi, potrivit dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Astfel, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata- reclamantă, reprezentând onorariu avocat, în sumă de 17,225.47 RON, dovedite prin factura seria x nr. x/23.07.2016, conform contractului de asistenţă juridică nr. x/05.07.2016, Înalta Curte constată că suma solicitată este vădit disproporţionată în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei, dar şi cu activitatea desfăşurată de avocat şi faţă de circumstanţele cauzei. Pentru aceste motive, în baza dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. va reduce onorariul de avocat, obligând recurentele-pârâte la plata sumei de 7000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 248 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.
Va obliga recurentele -pârâte la plata cheltuielilor de judecată cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în nume propriu şi în reprezentarea Administraţia Sectorului 6 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 2762 din 27 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.
Obligă recurentele-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7000 RON în favoarea intimatei-reclamante cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2019.