Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 8826/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2004.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.T., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța, a solicitat anularea hotărârii nr. 18144 din 5 aprilie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, la emiterea unei noi hotărâri, prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 aprilie 2003.

Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 111A/CA din 13 mai 2004, a admis acțiunea, reținând că reclamantul și familia sa, a făcut obiectul schimbului de populație, în anul 1940.

Considerând hotărârea nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că părinții săi, T.S. și S.S., sunt aceleași persoane cu T.C. și soția sa.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobată prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Din actele depuse la dosar, rezultă că reclamantul s-a născut la 21 august 1939, în localitatea Aidemir - Cadrilater, fiind fiul lui T.S. și S.S., cunoscuți și sub numele de C.

Din situația întocmită de Comisia mixtă româno-bulgară de aplicare a Tratatului de la Craiova din anul 1940, rezultă că T.C. și familia sa, au făcut obiectul schimbului de populație, în anul 1940; astfel, ei sunt beneficiarii Legii nr. 189/2000.

Soluția instanței fiind legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța împotriva sentinței civile nr. 111A/CA din 13 mai 2004 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2004.